Zăganu mai altfel: prin Cheile Pîrîului Alb

Data publicării: 22 sep 2010

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Turele repetate într-o anumită zonă, într-un anumit munte, au un rol important. Legate cu o documentare adecvată te ajută să vezi locurile altfel şi să încerci şi puţină variaţie. Cei mai mulţi aleg Zăganul pentru o face o tură pe care de regulă o leagă şi cu Vîrful Ciucaș. Anul trecut am încercat şi ne-a ieşit prima tură mai altfel: am am străbătut Cheile Stînei.

Încă de pe atunci ne gândisem că trebuie să mai venim pentru a aborda un traseu asemănător( aşa credeam noi ) prin Cheile Pârâului Alb. Şi iată că prilejul s-a ivit în al doilea weekend de septembrie 2010. Participanţi: Oana, Ciprian şi eu.

Lăsăm maşina lângă Mănăstirea Cheia şi intrăm repede în traseu. Urmăm banda albastră ce duce în Poiana Stânei( cam în două ore ) dar şi crucea roşie ce traversează culmea Zaganu - Gropsoare. Prima parte a traseului e destul de noroioasă şi de aceea alegem potecile cu destulă grijă ca să scăpăm curaţi. Odată ajunşi în culmea Buzăianu nu mai avem problema asta.

Panta se mai îndulceşte şi ajungem în punctul de despărţire al traseelor. Noi continuăm pe banda albastră. Coborâm puternic şi trecem un pârâu. Din locul ăsta, în jos este un drum forestier ce pare că duce într-o poiană. Părăsim marcajul şi mergem şi noi în poiană unde găsim un adăpost din lemn.


Scoatem harta să vedem dacă forestierul ăsta nu duce tot în Poiana Stânei. Ne lămurim repede că nu, aşa că urcăm la loc şi intrăm iarăşi pe poteca marcată. După un urcuş ceva mai susţinut începem coborârea pe o potecă din ce în ce mai lată care se intersectează şi cu câteva drumuri forestiere.

Ajungem în Poiana Stânei, unde ne zicem că e cazul să facem un popas mai lung. Studiem un pic harta şi săgeţile indicatoare, apoi o luăm în sus prin poiana urmând triunghiul albastru ce duce în culmea Zăganului prin Valea Pârâului Sterp.


Găsim o piatră mai mare unde stăm şi mâncăm şi povestim. Ciprian are descrierea traseului pe telefonul mobil şi se apucă să citească cu voce tare. Încercăm să reţinem principalele coordonate după care bineînţeles că ne apucăm să divagăm pe diverse alte subiecte.

- Băieţi, nu stăm grozav cu timpul, e ora 13! ne atrage atenţia Oana.

Hm...şi eu chiar avusesem impresia că ne-am mişcat bine. Plecasem din Cheia pe la 9:50 dar pe drum am sporovăit de numa-numa că nu ne mai văzuserăm de mult iar pe munte nu am mai mers împreună de şi mai mult timp.

Punem rucsacii în spinare şi urcăm pe vale. Observăm spre dreapta stâncile din Culmea Şuviţelor, iar spre stânga Colţii Vânătorului. Întâlnim un izvor puternic ( e chiar Pârâul Alb ) şi umplem bidoanele fiindcă o altă sursă de apă nu vom mai întâlni astăzi. Poteca prin Cheile Pârâului Alb a fost odată marcată, apărând ca atare chiar şi pe unele hărţi. Eu vă spun că la data de 11 septembrie 2010 traseul nu este marcat.

Odată cu intrarea în sectorul de chei ne delectam cu un peisaj virgin. Paşii noştri îşi diminuează cadenţa fiindcă vrem să savurăm fiecare moment. În partea de început, pe partea dreaptă sunt nişte bolovani mari numa’ buni de căţărat, iar Oana şi Ciprian profită de moment.


Cheile au cam 300 de metri lungime şi sunt străjuite de pereţi verticali înalţi alcătuiţi din conglomerate. Spre deosebire de Cheile Stânei, aici nu există râu, pereţii sunt ceva mai depărtaţi iar vegetaţia a pus stăpânire pe suprafeţe întinse.


Am citit că în chei se află două peşteri de mici dimensiuni, una este situată la intrarea în chei , pe versantul estic al Muntelui Zăganu, cunoscută sub numele de Peştera Mică, iar cealaltă este situată la 100m amonte de la intrarea în chei, cunoscută sub numele de Peştera Aven.


Mergem pe fundul văii şi ne orientăm după nişte vechi marcaje forestiere dar şi după scrijeliturile vechi de pe copaci. Să nu înţelegeţi din asta că e bine că scrieţi pe copaci!


Pe măsură ce înaintăm pereţii încep să scadă în înălţime iar valea devine puţin mai largă, panta se micşorează. Continuăm să mergem prin albia cu pietrişuri şi nisipuri. Poteca, străbate o pădure deasă.

 

Ne continuăm drumul în urcuş în lungul văii. Tot urcând, vom trece prin dreptul unei văi afluente care vine din stânga şi care e  blocată de un bolovan imens.


Apoi valea se îngustează din nou, dar nu pentru mult timp. Ajungem la o nouă confluență de unde se despart două poteci bine conturate. Eu o cercetez pe cea din dreapta, Oana pe cea din stânga.

Pe care să o alegem?

Poteca din dreapta iese rapid într-o poiană de unde se urca abrupt spre nişte stânci care fără îndoială fac parte din Culmea Stâncoasă. Oana porneşte pe un vâlcel care în final duce în golul alpin spre zona Vârfului Gropșoare.

Ciprian e de părere să mai consultăm odată descrierea:
Avansăm prin păşune, pe stânga văii. Mergem spre stânga (nord-vest), străbătând pieziş versantul culmii. După 3 ore de mers din Poiană Stânei, ajungem în punctul La Răscruce.

Aşa că o luăm prin stânga pe vâlcelul cercetat de Oana. Prima parte e uşurică, urcăm pe un torent nisipos. Apoi începem să întâlnim obstacole: vegetaţie pitică, arbori cu crengi subţiri ce barează pe alocuri poteca. Mergem până ieşim în golul alpin însă din păcate obstacolele rămân pe vâlcel. Căutam o ieşire ca să scăpăm de drumul cu obstacole. Şi o găsim destul de greu. Ne trezim în plin afiniş. Hectare de afine cât vezi cu ochii.


Urcăm din ce în ce mai greu din cauza pantei accentuate( afinele nu au nici o vină, nu... ). De sus vedem mai bine pe unde am venit şi care erau celelalte posibilităţi de ieşire din Cheile Pârâului Alb. În zare vedem Vf. Penteleu iar în plan mai apropiat e Poarta Vânturilor din Munţii Siriu.


La un moment dat zărim un stâlp cu marcaj aflat pe culme şi decidem să ne îndreptăm către el. Am ieşit în sfârşit în creastă şi ne oprim pentru mai mult timp lângă o cruce de lemn. Din Poiana Stânei am făcut 3 ore. Suntem puţin mai jos de Vârful Gropșoare. Urmează să străbatem culmea spre Zăganu şi să coborâm pe cruce roşie spre Cheia. Privim spre Vest, e vizibilitate destul de bună, se vede până la Creasta Pietrii Craiului.


Dinspre Cheia vine un grup numeros. Din el se desprind nişte indivizi care urcă pe vârful Zaganu şi zbiară cât îi ţin plămânii.


Începem o coborâre accentuată pe poteca avariată de sub vârful Gropsoare. Traversam o zonă mai domoală şi ajungem la porţiunea cu cabluri de care trecem fără probleme. Mai sus poteca se strecoară printre două stânci mari. Urc pe una dintre ele şi îi bag în şedinţă pe Oana şi Ciprian. Privim spre pasul Boncuța studiem de la înălţime traversarea spre Siriu dar şi culmea munţilor Tătaru. Stabilim că o să mergem pe acolo şi facem așa-așa-și-așa.


Puţin mai jos regăsim triunghiul albastru care vine de jos, de la Poiana Stânei şi pe care am mers o bucată şi în excursia de astăzi. Undeva jos, se vede stâna din Zăganu la care ajungem după un coborâş destul de accentuat. Mai jos de stâna remarcăm cât de ruptă e pădurea. Nu, nu s-a intervenit cu drujba, probabil furtunile au fost suficient de violente încât să culce la pământ copacii.

În pădure e luminozitate destul de scăzută. Avem parte de o iluzie optică de zile mari. Soarele luminează atât de bine un nor încât avem impresia că pe cer soarele s-a clonat şi e în dublu exemplar. Ajungem la Cheia după apusul soarelui şi ne recuperăm maşina ce aşteaptă singură şi cuminte lângă Mănăstirea Cheia.

Şi astfel se termină povestea cu Zăganul şi Cheile Pârâului Alb. Până la următoarea tura vă urez un călduros: La Revedere!


Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024