Cheile Gîrliștei

Data publicării: 28 sep 2010

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

De departe aceste chei sunt cele mai sălbatice din câte am avut privilegiul să străbat. Sunt situate în judeţul Caraş-Severin pe râul cu acelaşi nume şi pot fi accesate din oraşul Anina sau din satul Gîrliște. Noi am ales că varianta de acces cea dinspre sat. Suntem trei de data asta: Ramona, Sorin şi eu.

Locul e destul de ascuns şi noi am pierdut nişte timp până să nimerim drumul spre această mică localitate. Hârtiile noastre spuneau aşa: ne aşteaptă o bucată de 10km, marcată cu punct roşu. Informaţii sunt puţine şi contradictorii. Unele surse spun că durata este de 3 ore şi jumătate ( printre care şi site-ul oficial al Parcului Naţional Semenic - Cheile Carasului - https://pnscc.ro/ro/trasee-turistice/ ) altele spun că e vorba de două ore. Pe acest site ni se spune să fim atenţi la potecă, aceasta se poate surpa pe alocuri existând pericolul alunecării spre albia râului.


Ajungem în Gîrliște după-amiaza şi ţinem drumul principal. Oprim maşina lângă primul copac cu punct roşu pe care îl vedem. Nici nu ieşim bine din maşină că ne urcăm rapid la loc din cauză că s-a pornit o ploaie grozavă. Aşa că aşteptăm, moţăind, să se termine. Norocul ne surâde şi ploaia se termină.

Ne luăm strictul necesar şi o pornim către chei. Ieşim din sat pe un drum noroios şi străbatem lunga Poiana Periş, aflată pe malul drept al râului. Suntem însoţiţi de tot felul de insecte dintre care ne atrag atenţia un soi de libelule colorate în roşu. Observăm că şi pe malul celălalt este un drum. Un panou vechi ne atrage atenţia că ne aflăm în Parcul Naţional Semenic - Cheile Carașului.

Marcajul e rar şi şters. Atât de rar şi de şters încât la un moment dat dăm de o cruce galbenă care urcă abrupt pe o potecă. Ştim că marcajul ăsta face legătura între satul Caraşova, aflat în aval de Cheile Carașului, şi Cheile Gîrliștei. Poţi rata lejer intrarea în chei fără să îţi faci prea multe mustrări de conştiinţă. Noi o luăm cam la nimereală prin pădure cu scopul de a fi aproape de râu. Un marcaj vechi şi şters ne convinge că suntem pe drumul cel bun.

Poteca devine mai vizibilă dar şi foarte îngustă. După cum arată cheile astea, sigur nu avem cum să ne rătăcim, altele sunt pericolele. Poteca e umedă, e săpată în stâncă şi e la vreo 3-4 metri de râul nervos care trece printre bolovani mari. Ajungem la o porţiune unde pare-se că odată a fost un pod de cale ferată. Se văd clar cele două capete de pod alcătuite din piatră. De aici misiunea noastră e mai simplă fiindcă ne vom deplasa pe fostul terasament al căii ferate.


Stau şi mă uit şi mă minunez ce treabă au fost în stare să facă oamenii care au muncit pe aici, că nu a fost lucru deloc uşor să duci calea ferată printr-un loc atât de sălbatic şi neprimitor. Din păcate toată munca acestor oameni pare să fi fost în zadar. În afară de terasamentul acesta şi de un tunel aflat mai în amonte nimic nu aminteşte că aici a fost o cale ferată. În alte ţări o astfel de minune ar fi fost exploatată cu totul altfel.

Terasamentul a căzut pradă vegetaţiei iar poteca se strecoară printr-un hăţiş de nedescris. Au crescut copaci, copăcei, tot felul de plante agăţătoare, e ca în junglă. Nu ne-ar fi stricat să avem cu noi o macetă.


Păşim cu grijă căutând tot timpul locurile prin care să  avansăm mai uşor. Mai sus dăm de un tunel. Pare a fi fost destinat să deservească o linie de cale îngustă judecând după lungime( cam 50 de metri ) şi înălțime. Ne gândim că aici ne putem adăposti dacă o să mai vină vreo repriză de ploaie.



După tunel e o grămadă mare de bolovani căzuţi de pe versanţi. Poteca noastră continuă pe terasament. În stânga noastră sunt suprafeţe mari de grohotiş stăvilite de ziduri de sprijin.

Întâlnim un mare portal de piatră într-un loc unde poteca face un cot. De aici nu îmi dau seamă pe unde o lua trenul, că doar nu era să facă o curbă de 90 de grade. Poteca se îngustează, apoi revine iarăşi la lăţimea dată de terasament. Pereţii sunt parcă mai abrupţi şi dacă te uiţi în sus cu greu distingi cerul din cauza hăţişului.
 

Grohotişul invadează la un moment dat terasamentul. Trecem cu mai multă atenţie. Peste câteva sute de metri poteca se rupe brusc. Sunt doar vreo 3-4 metri, însă nu e chip de coborât. Solul e ud şi alunecos, piatra lată la fel. Prizele sunt inexistente. Stăm minute în şir în căutarea unei soluţii de trecere în siguranţă. Doamne-feri să păţeşti ceva pe aici!


Frustrarea atinge cote maxime. Îmi e greu să accept ca excursia noastră să se termine aşa abrupt( la propriu şi la figurat ). Nu ştiam însă ce urmează..

Nu mă dau bătut, după ce ne întoarcem la grohotişuri iau o decizie extremă: cobor pe malul apei pe pietrele instabile şi am noroc. Observ că se poate înainta chiar pe lângă apă, pe o zonă calcaroasă asemănătoare cu Cleanţul la Cârlige din Cheile Nerei. Doar că acum roca e udă şi nu există cabluri.



Trecem cu atenţie o porţiune cam de 50 de metri parcursă foarte aproape de râu. O baie nu ar fi deloc plăcută acum. Revenim în potecă. Aceasta urcă uşor printre copaci şi iedere şi alte plante agăţătoare. Pe măsură ce câştigăm înălţime poteca se îngustează drastic. Râul e cam la 4-5 metri sub noi. La un moment dat îi văd pe colegii de tură oprindu-se. Sorin e cumva suspendat într-o poziţie nefirească, nereuşind să înainteze.

- Ce s-a întâmplat?
- Poteca e ruptă.

Măi să fie! Poteca e ruptă şi cineva binevoitor a bătut un piton şi a prins de el o sârmă. Ca să treci e nevoie să te ţii cu ambele mâini de sârmă, să faci balans iar inerţia să te împingă pe partea cealaltă. Doar că imaginea de jos cu râul ăsta nervos nu te prea îmbie la astfel de mici cascadorii.


Reuşesc să trec mult mai uşor decât credeam, poteca e la fel de îngustă şi după hopul ăsta. Îi rog pe colegi să aştepte fiindcă vreau să văd ce urmează, dacă mai sunt şi alte probleme. Mai merg câteva zeci de metri şi poteca se rupe iară. Trec cu greu, aproape în patru labe că aşa am găsit prize bune şi de mână şi de picior. Continui tot pe poteca îngustă. Aud două tunete puternice. Ridic ochii spre cer şi văd că iară s-a întunecat iar ploaia este iminentă. Cheile Gîrliștei sunt oricum destul de întunecate fiindcă lumina pătrunde cu greu până pe fundul văii din cauza pereţilor abrupt şi înalţi.

În sfârşit glasul raţiunii biruie glasul frustrării: e timpul să ne întoarcem. Nu îmi dau seama cât mai e până la celălalt capăt al cheilor, am făcut până aici aproape două ore. Şi oricum..întoarcerea tot pe aici ar trebui să o facem. Trebuie să profităm la maxim de minutele în care nu plouă.


Mă întorc trec neaşteptat de uşor de ruptură pe care cu câteva minute o traversasem în patru labe. Ajung şi la zona cu piton şi sârmă. Sorin reuşise să treacă de ea, Ramona era încă pe partea cealaltă. Traversarea în sens invers însă s-a dovedit a fi foarte dificilă. Mă prind de sârmă, fac balansul, pun piciorul dar nu reuşesc să mă împing cum trebuie. Ramona se prinde cu o mână de o iederă şi cu cealaltă mă trage. Repetăm figura, de data asta cu Sorin pe post de "traverseur" şi cu mine pe post de "trăgător".


O luăm repede înapoi lungind pasul şi mărind cadenţa. Trecem în viteză de porţiunea calcaroasă de lângă râu, de portal şi de tunel. Înainte de a ieşi din chei ne prind din urmă primii stropi de ploaie. Coborâm cu bine porţiunea de la capul de pod, parcurgem în siguranţă şi porţiunea îngustă de poteca de la intrarea/ieşirea din chei şi de aici nu mai avem decât de străbătut poiana.

Urmează apoi un potop în toată regulă care ne udă bine cu toate pelerinele şi hainele antiploaie pe care le avem. Chiar dacă distanţa până la maşină nu e aşa de mare ajungem bine muraţi. Dar de..până la urmă şi întâmplările de felul ăsta fac parte din farmecul unei excursii.

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 2

  • Sorin Adam

    11 oct 2010 03:06:38

    Daca ma uit la ultima poza, cea foarte "dinamica" cu traversarea din zona pitonului, inteleg ca ne-am riscat un pic. Daca alunecam iesea o buba pe cinste. Si aici ne-a ramas o "datorie": parcurgerea Cheilor Garlistei pana la Anina. De trecut in plan pentru la anu'.

  • meddle

    31 mai 2013 03:33:28

    Utile informatii, merci!

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024