Cozia, toamna

Data publicării: 28 oct 2010

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Mă tot întrebam unde ar fi potrivit să petreci două zile frumoase de toamnă în care să admiri culori, să simţi vânt rece şi să faci şi efort. Un astfel de loc binecuvântat este cu siguranţă Masivul Cozia, aflat în vecinătatea Defileului Oltului. Aşadar Cozia să fie.



Poza pe Vârful Ciuha Mare: Bogdan, Laura, Dorin şi Adi împreună cu câinele însoţitor.

Prognoza este generoasă cu noi în acest weekend iar trupa veselă e gata de drum. Sunt împreună cu Laura, Dorin şi Adi. Rezervăm camere la cabană ( 25 lei / loc ) facem bagajele şi planul de atac. După o consultare cu domnul Dinu Boghez, poate cel mai bun cunoscător al Munţilor Cozia, stabilim să urcăm cu maşina până la Mănăstirea Stânişoara.

Drumul forestier merge de-a lungul pârâului Păuşa urcând zdravăn în câteva rânduri pe serpentine. Ne strecurăm prin locuri strâmte străjuite de stânci. E toamnă în toată puterea cuvântului şi mă încearcă o urmă de regret că nu am urcat pe jos şi porţiunea asta.

Ajungem la Mănăstirea Stânişoara aşezată într-un loc liniştit și binecuvântat de Dumnezeu cu păduri de jur împrejur, cu stânci ce o veghează de la mare înălţime. Undeva în spatele mănăstirii se zăreşte, prin mulţimea de frunze ruginii, Cascada Gardului.


De aici de lângă mănăstire va începe traseul nostru. Ne aşteptam cam la 4 ore şi jumătate de urcuş pe banda albastră. Umplem bidoanele cu apă şi plecăm la drum. În prima parte, până la intrarea în pădure se merge pe un drumeag destul de larg. Apoi, pe o potecă bine marcată şi clară, continuăm prin pădure. Varietatea de culori specifică toamnei aflată la apogeu ne face să uităm dificultatea urcuşului. Ieşim într-o poieniţă frumoasă unde este un adăpost derapanat. Traversăm o vale fără apă, numită Valea Şipoţelului. Puţin mai încolo liniştea este tulburată de apele repezi ale unui pârâu( cred că se numeşte Șipotu ) ce curge cu viteză la vale.


Ne ajunge din urmă un grup de trei tineri dar şi doi câini care aveau să ne însoţească până sus, la cabană. Urcăm mai greu şi puţin mai sus. Găsim un punct de belvedere extraordinar aflat pe nişte stânci. aflate puţin în afara potecii. Locul se numeşte Colțul lui Damaschin. Senzaţia este copleşitoare: toate culorile, toate nuanțele cromatice sunt la picioarele noastre. În depărtare se vede clar celebra creastă Buila-Vînturarița, o altă nestemată a acestui colţ de ţară. Sub locul în care ne aflăm ne reţine atenţia un pin alpinist bine dezvoltat, ce pare că sfidează toate legile firii cu încăpăţânarea lui de a exista aici.


Poteca se mai domoleşte şi ne conduce până într-un loc în care ai senzaţia că se sfârşeşte muntele. Aici e colţul lui Damaschin un loc în care se afla o vale tare adâncă între Muchia Vlădesei şi Culmea Macesa. În acest loc ne întâlnim cu triunghiul albastru care vine din Călimăneşti. Din păcate nu există nici un indicator, ar fi fost foarte util aici.

Urcăm încă două serpentine şi ne oprim în Poiana Vlădesii în faţa unei cruci de lemn montată pe un copac. Printre ramuri vedem poieniţa din apropierea mănăstirii unde am lăsat maşina. Urcuşul se înăspreşte treptat, apar primele stâncării serioase dar şi primii ţurţuri, semn că la munte îngheţul a venit mai repede, cum e şi firesc. Din când în când prindem câte un culoar ce oferă vizibilitate spre sud, dându-ne posibilitatea să urmărim traiectoria sinuasă a Oltului.

Traversăm o porţiune mai delicată, unde se afla un cablu scurt, din apropierea unui pârâu, apoi urcăm tare câteva serpentine scurte. Foamea ne prinde şi ea din urmă aşa că ne oprim în apropierea unui loc în care picături de apă cad de sus pe iarba de la bază care este îngheţata. Tot aici se zăreşte şi un canion scurt.


Pornim la deal cu forţe noi şi în curând dăm de un cablu luuung. Urcăm pe lângă el împreună cu cei doi căţei, deveniţi colegi de tură iar efortul ne este răsplătit cu un nou punct de belvedere dotat şi cu băncuță. Admirăm din nou culorile frunzelor, Oltul şi Culmea Macesa.

Prin pădure zărim adesea releul de pe Vârful Ciuha Mică semn că drumul nostru se apropie de final. Ieşim într-o culme îngustă. Printre brazi vedem vârfuri înzăpezite ce nu pot fi decât în Munţii Făgăraş. Ieşim apoi într-o poiană. Mai avem puţin până la releu însă observăm un punct de belvedere asupra Văii Oltului aflat în stânga noastră. Ne abatem puţin şi coborâm pe vârful Durduc ( 1568 metri ).


Ne oprim lângă o cruce de lemn şi stăm minute bune privind în toate părţile. Şi avem ce vedea: Oltul croindu-şi drum către sud, păduri nemărginite, Creasta Făgăraşului, Iezerul, Bucegii, Leaota, Buila, Munţii Căpăţânii, Piatra Tîrnovului, Munţii Lotrului, iar în depărtare Parîngul pudrat cu zăpadă. Din Cozia, în zile senine cum este aceasta, se vede o bună bucată din ţara noastră.

Revenim pe marcaj şi ieşim pe drumul forestier ce duce la releu. Urcăm un pic pe acest drum pentru a putea vedea Făgărașii fără a avea obstacole. Întâlnim doi turişti amabili care ne oferă binoclul lor. Sunt uşor bulversat fiindcă e prima dată când văd Fagarasii dinspre sud. Privesc vârfurile dar nu am certitudinea că le recunosc cu acurateţe. Aş avea nevoie de un ochi experimentat.


Peste câteva minute sosim la Cabana Cozia aflată la altitudinea de 1573m unde suntem întâmpinaţi de domnul Dinu Boghez. E o bucurie să îl cunosc personal fiindcă din articolele sale publicate în revistă Munţii Carpaţi am aflat primele lucruri despre Cozia. Şi nu doar despre Cozia. De câţiva ani corespondăm prin email dar până acum nu am avut posibilitatea să ne întâlnim pe munte.

Domnul Dinu are 77 de ani şi merge pe munte regulat adunând în fiecare an o mulţime de zile petrecute la altitudine pe trasee puţin ştiute. Este generos în a ne oferi informaţii şi scrie pe două bloguri: Calator in tara minunilor si Addenda Corrige.

După ce ne cazăm şi ne tragem un pic sufletul, Domnul Boghez mă ia la o lecţie de geografie ad-hoc şi, din spatele cabanei, îmi lămureşte dilema legată de vârfurile Făgărașilor. Şi toate nedumeririle mele se limpezesc rapid.


De asemenea îmi mai arăta câteva trasee spre Poarta de Piatră şi Colţii Foarfecii. La cabană mai apar câteva grupuri fiecare însoţite de câte un câine.

Împreună cu colegii de tură ne prpunem să urcăm vârful cel mai înalt din masiv cunoscut în vechime sub numele Ciuha Mare(1668m), iar pe hărţile noi sub numele Vf. Cozia. Nu urcăm de-a dreptul ci alegem o curbă de nivel pe care se ocoleşte vârful. Ajungem deasupra unei muchii pietroase şi ascuţite( Piatra Rea ), un loc deosebit de frumos şi de liniştitor. De acolo urcăm pieptiş până în vârf, unde se află două relee dar şi o mare cruce de metal.


Admiram Valea Oltului, Munţii Lotru şi Cindrel. Din păcate vederea spre Munţii Făgăraşului este blocată de brazi. Ne întoarcem la Piatra Rea şi mergem până la capătul crestei înguste. Nu bate vânt deloc, e cald şi bine şi din cauza asta petrecem mai mult timp în acest loc.


Seara o petrecem la cabană în faţa unei căni cu vin. Admirăm un apus frumos în care soarele se ascunde după creasta Builei.


Încet-încet ne retragem în camere. Colegii mei se pun la somn după ce mai alimentează cu lemne soba de teracotă iar eu mă duc să îmi încerc norocul la o şedinţă foto nocturnă. Şi nu sunt singurul, cu mine mai sunt un băiat şi o fată.


Releul de pe vîrful Ciuha Mică în lumina lunii.

Mii de luminiţe şerpuiesc de-a lingul Oltului. Încerc să le surprind cât mai fidel cu ajutorul aparatului de fotografiat. E rece şi e vânt dar vizibilitatea e bună şi colegii mei de suferinţă îmi arată luminile din Curtea de Argeş, Piteşti, Râmnicu Vâlcea şi Drăgăşani.


Dimineaţă mă prinde tot afară de data ăsta scopul fiind fotografierea răsăritului. Acesta s-a lăsat mult aşteptat însă a oferit o serie de nuanţe ale culorilor calde. La est soarele răsărea de undeva de lângă Bucegi iar în partea opusă luna încă strălucea cu putere refuzând să apună. Vârfurile din Munţii Făgăraş luminate de primele raze de soare îmi vor rămâne multă vreme în minte.


Mă întorc în camera cu mâinile îngheţate bocnă şi mă încălzesc cu greu. Apoi bem un ceai în compania plăcută a domnului Boghez. El urmează să coboare pe unde am urcat noi ieri.


Domnul Dinu Boghez

După ce ne luăm rămas bun, mai lenevim pe la cabană. Apoi facem bagajele, predăm cheia camerei şi începem coborârea pe banda roşie, pe Scorţaru. Bineînţeles că şavem i acum ca însoţitor din lumea celor care nu cuvîntă, o căţeluşă blândă şi sfioasă de culoare portocalie.

Şi ca orice coborâre care se respectă..începe cu o urcare. Ne abatem de la poteca marcată urcând ca şi ieri pe poteca de ocolire a vârfului Ciuha Mare. Ne oprim deasupra unor colţi de piatră, aflate într-o șa între vârfurile Ciuha şi Rotunda care ne oferă o panoramă extraordinară asupra părţii nordice a văii Oltului, asupra Munţilor Lotrului, Căpăţânii şi a Făgărașilor.


Ne urcăm pe unul din colţani, sub noi găsim un abrupt impresionant dar şi acea varietate infinită de nuanţe şi culori.

Revenim pe marcaj urmăm o potecă marcată cu banda roşie dar şi cu banda albastră. Coborâm destul de abrupt. Potecile se despart la un moment dat însă locul acesta ar trebui semnalizat fiindcă poteca mai evidentă este pe banda albastră care duce la Gara Lotru prin Muchia Urzicii şi Gruiul Jangului. Cum mai fusesem odată pe aici am intuit bine continuarea.


Treptat pe pajiştile cu iarbă înaltă şi moale apar brânduşele. Multe şi frumoase. Mai întâlnim grupuri care urcă, ca şi ieri însoţiţi de câte un câine. Coborâm în Şaua Turneanu unde se afla un adăpost părăginit. De pe pereţii lui aflăm cu lux de amănunte cine a trecut pe aici şi cine şi-a jurat dragoste veşnică. Din Şaua Turneanu pleacă un marcaj triunghi roşu care duce spre Mănăstirea Turnu prin Pietrele Roşii cam în două ore.

Marcajul bandă roşie coteşte în stânga coborând accentuat peste întregi popoare de frunze moarte, pe Valea Turneanu. Găsim un izvor puternic şi gălăgios. Din stânga primeşte apele unui alt pârâu care se strecoară cu dibăcie printre stânci. În acest loc de întâlnire a a apelor stăm un pic mai mult fiindcă e prea frumos să pleci când deasupra tare se desfăşoară un astfel de spectacol de culoare.


Avem câteva urcări şi coborâri, găsim două puncte frumoase de belvedere. De data asta vedem stâncării de pe Turneanu, vedem Pietrele Roşii şi Oltul în zona Mănăstirii Turnu. Tot pe această porţiune se află un alt adăpost din lemn dar şi un izvor destul de slab ca debit numit La Troc.

Traversăm o porţiune mai stâncoasă, Muchia Scorţarului, şi ajungem în drumeagul ce face legătura cu Mănăstirea Stânişoara. Aici ne întâlnim cu grup de 3 persoane însoţit, fireşte, de un căţel. Adi trage concluzia:

- Aici, în Cozia, fiecare grup e cu câinele lui!

Ultima parte a drumului este relaxantă, prin pădure, cu urcări şi coborâri uşoare pe lângă sau printre stânci impunătoare. Finalizăm traseul de astăzi la Mănăstirea Stânişoara după aproape 4 ore de mers. Vizităm şi sfântul lăcaş care impresionează prin frumuseţea picturii de pe pereţi.


Pe drumul de întoarcere ne-am abatul un pic pe valea Lotrisorului. Cam la 3km de şoseaua de pe Valea Oltului se afla Cascada Lotrișor, o cascadă artificială, creată cu prilejul construcţiei unui drum forestier prin devierea cursului râului printr-un tunel, după cum ne-a spus domnul Boghez. Apa cade cu putere cam 25-30 de metri. E un loc ce merită văzut, drumul forestier trece printr-un sector de chei foarte frumos.

Asta a fost povestea noastră din Cozia, un munte mic dacă e să luăm în calcul altitudinea dar minunat în ceea ce priveşte satisfacţiile oferite.

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 6

  • Constantin Ceapchi

    29 oct 2010 18:31:49

    Superba tura! Te invidiez de trei ori: odata pentru tura in sine, odata pentru vremea superba ce v-a insotit si odata pentru privilegiul de a-l intalni pe Dinu Boghez, o adevarata enciclopedie ambulanta a zonei montane si nu numai...

  • Nicu Ciocanel

    30 oct 2010 09:16:35

    Servus coane! Superb pastel de toamna...De remarcat organizarea nipona a patrupedelor ghid din zona... Azi pe unde bantui? O zi faina1

  • Andreas si Anca Glanz

    31 oct 2010 18:57:16

    Am fost incintati de imaginile vazute si textul insotitor. Ar fi frumos sa ajungem odata aici si ce putem intreprinde pentru a face o asemenea tura, venind din Germania?

  • Bogdan

    01 nov 2010 04:20:11

    Nelson, imi pare bine ca ti-au placut locurile prin care am mers. Duminica trecuta am fost in Muntii Tataru, pe linga Cheia. A fost o tura foarte frumoasa, in curind o sa scriu cite ceva despre asta.

  • Ciprian

    01 nov 2010 17:05:54

    Tu sa te duci la biserica si sa faci niste matanii. Stii bine ca daca veneam si eu in Cozia, nu mai vedeai nici Fagaras si nici Bucegi. Stateai in ceata si viscol si te intrebai cu ce ai gresit. :P

  • Bogdan

    02 nov 2010 02:42:37

    Ciprian, hai ca s-a spart ghinionul cu Cozia. De acum incolo vom merge numai pe vreme buna. Ca e pacat.sa batem atita drum si sa nu vedem nimic.

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024