- Mâine mergem în Godeanu! îi anunţ seara, la şedinţa tehnică, pe Sorin, Costel şi pe Marin.

Cu toţii fac ochii mari, surprinşi, dar văd cum chipurile li se luminează în faţa acestei provocări. Avea să fie o tură memorabilă, o tură militară, aşa cum am numit-o noi, fiindcă era mult de mers iar diferenţa de nivel a primei zile avea să fie considerabilă.

Dimineaţa ne prinsese pe mine şi pe Gigi Cepoiu cu cărţile şi cu hărţile deschise studiind diverse moduri de abordare a acestui munte. Iniţial gândisem urcarea pe Valea şi Muchia Balmoşului şi coborârea pe Oslea Românească. Balmoşul e însă nemarcat şi în plus în grupul nostru nu se afla nimeni care să mai fi fost vreodată pe bucata asta de Godeanu. Până la urmă hotărâm să facem traseul invers, urcând pe Oslea Românească. Gigi şi Marin au mers până pe Vf. Oslea anul trecut, aşa că avem o oarecare siguranţă până să atingem acest punct.

Suntem trupă de 5, nucleul dur al grupului: veteranii Costel Ceapchi, Marin Baltă, Gigi Cepoiu şi mai tinerii Sorin şi cu mine. Plecăm din Băile Herculane cu maşinile spre Cerna Sat. Drumul ne ia destul de mult, bucata de drum naţional nu e grozavă. La un moment dat părăsim asfaltul angajându-ne pe un drum de pământ, lung de 18km, ce duce prin Cheile Bobotului până la Cerna Sat. Conducem cu mare atenţie pe drumul plin de gropi. Vremea se anunţă promiţătoare, e soare şi nu bate vântul.

Descalecăm în jurul orei 10:30, punem rucsacii în spate, Costel porneşte GPS-ul şi o luăm la deal. Săgeata indicatoare spune că marcajul e triunghi roşu ( şi nu banda galbenă cum apare pe harta lui Dănuț Călin pe care o avem la noi ) şi că până la vârful Oslrea Românească se fac 5 ore.

Traseul începe idilic, intrăm pe o portiţă de lemn în ograda unei femei bătrâne care ne salută şi ne urează drum bun. Primele sute de metri se desfăşoară de-a lungul unui pârâiaş, într-o livadă cu pruni şi miros de iarbă. În faţa noastră bănuim că se mai află un grup, judecând după iarbă proaspăt călcată.

După câteva minute ajungem din urmă doi băieţi care se alimentează cu apă.

- Nu vă luaţi multă apă, peste o jumătate de oră mai găsiţi un izvor, le spune domnul Marin.

Începem un urcuş nemilos pe serpentine înclinate. Pe câteva porţiuni ne bucurăm de umbra pădurii dar din când în când poteca iese pe pajişti şi locuri deschise unde rămânem prada soarelui. În pauzele de odihnă tragem cu ochiul spre Geanțul Bobotului şi Piatra Cloșani.


Transpirăm abundent de la atâta efort şi după o jumătate de oră suntem la izvor. Din păcate debitul acestuia este scăzut, aşa că pierdem destul timp cu alimentarea. Facem cunoştinţă cu cei doi băieţi: aflăm că se numesc Adi şi Ovidiu, sunt din Bucureşti şi merg în Retezat. Ei se hotărăsc ca astăzi să meargă împreună cu noi. Aşadar trupa se măreşte la 7 oameni.

Următorul izvor e la ieşirea din golul alpin, în vecinatarea stanei din Oslea, dar până acolo mai e de mers. Vreo 3-4 ore. Pauza de la izvor are un efect revigorant asupra mea. Îmi revin bine după urcuşul acela solicitant şi am puterea să o iau de la capăt. Ieşim într-o poiană populată cu ferigi înalte.

Drumul lat folosit de localnici urca drept în sus, dar printre ferigi îşi face loc, spre dreapta, o potecă. O urmăm pe aceasta fiindcă şi marcajul tot pe aici este pus. După câteva minute suntem întâmpinaţi de un lătrat. Dăm într-o poiană largă unde este o stână. Stabilim primul contact vizual cu Vârful Oslea Românească. Pare aproape dar ştim că nu e aşa.


Lipsiţi de protecţia pădurii ne deplasăm cu greu la deal. Ne mai oprim la umbra unui pom pentru câte o gură de apă şi pentru a admira, de sus, lacul de acumulare Iovanu şi Piatra Cloșani.

Traseul urcă în trepte alternând zonele de pădure cu poienile. Ajungem la Stâna din Oslea pe care o găsim părăsită de ciobani şi oi dar păzită de măgari. Şi bineînţeles de câini, pe care Costel, marele îmblânzitor de câini, îi ţine la distanţă cu un aparat-minune.


Găsim şi apă puţin mai sus, pe partea stângă a stânii, bem, ne spălăm, umplem toate recipientele. Urmează 3- de minute de pauză de odihnă şi de masă ca de aici mergem pe cărări necunoscute. Până la stână de sub Oslea am făcut 4 ore.

Am ieşit în gol alpin şi marcajul e rar, îl găsim doar din când în când pe câte o piatră. Mergem pe un fel de poteca ciobănească ce ocoleşte Vârful Oslea Românească( 1780m ) şi pe care, surpriză, găsim apă undeva pe un jgheab înierbat. Vremea pare că vrea să se strice, sunt nori, ceaţă. Teoretic, până la Vârful Godeanu apreciem că mai sunt vreo 4 ore.

Stăm jos într-un loc în care poteca face o curbă şi privim o ceaţă lăptoasă care stă lipită de Munţii Cernei, de la vârf şi până la bază, luând conturul muntelui. Privind spre lungul Plai al Oslei vedem un pic mai bine ce ne aşteaptă. Godeanu e un munte robust, imens ca întindere, cu picioare late şi lungi, înierbate, pe care calcă puţini oameni. Până şi stânele sunt puţine prin locurile astea.

Ne întâlnim cu un cioban bătrân care ne arată cam pe unde trebuie să trebuie să mergem ca să ajungem în creasta Godeanului. Plecăm pe curba de nivel pe lunga culme a Oslei, poteca rămane la înălţime dar ocoleşte vârfurile pe fața sudică. Zonă înaltă e învăluită în ceaţă, ceea ce este frustrant fiindcă nu vedem vârful, scopul excursiei de astăzi. Spre vest avem privelişte spre Munţii Cernei iar spre est e o vale adâncă, urmată de două muchii late. Schimbăm din mers câteva cuvinte cu o ciobăniţă ce şade pe o piatră.

Oboseala începe să îşi spună cuvântul dar nu ne oprim. Ceața începe să ne învăluie aşa că mergem în grup compact mai ales că marcajul a dispărut. Apoi, ceața începe să se mai risipească. Noi începem să tot urcăm pe o muchie lată. Vrând să mai economisim energie ajungem să ne certăm şi să facem greşeli. Marin şi Gigi sunt de părere că trebuie să mergem pe curba de nivel, ţinând o potecă ceva mai clară. Bănuim că astfel vom ajunge într-o şa, scutind o porţiune de urcare şi coborâre pieptişă. Costel şi Sorin se încăpăţânează să urce drept pe creastă şi bine fac.


Noi mergem pe curba de nivel vreo 10 minute, traversam o zonă unde poteca s-a rupt şi ajungem într-o şa însă drumul de aici merge spre nord-est în direcţia Munţilor Țarcu. Ne dăm seama de greşeală şi ne zicem că abaterea nu a fost aşa de mare şi o putem corecta rapid. Impresia a fost înşelătoare. Am urcat mult prin iarbă înaltă şi părea că nu mai ajungem pe vârful muchiei. Aşadar am luat o porţie adevărat de ceea ce înseamnă Godeanu.


Totuşi avem şi o mică satisfacţie. Găsim un izvor cu apă rece şi bună chiar aproape de creastă. E amenajat foarte interesant, cineva a pus piatră peste piatră ca să îl facă vizibil în marea asta de verde şi ceţuri. Zărim mai sus de izvor nişte momâi. Sunt încă departe de noi. Gigi şi Marin trag tare să îi prindă pe Costel şi Sorin, bucureştenii sunt marcaţi de efort şi mai zăbovesc la izvor. Plec tare la deal, salut momâile de piatră şi reuşesc să prind restul trupei. Facem o pauză scurtă într-o şa aflată în apropierea Vârfului Godeanu. Pare a fi aproape însă nu suntem siguri pe deplin fiindcă că vârful se tot ascunde în ceaţă.

Coborâm pe fundul unei falii adânci şi începem asaltul final. Mai întâi trebuie să ajungem în vecinătatea unui vârf intermediar, înalt de 2118 metri, dar care nu are nume pe harta noastră. Apoi se continuă pe culme ghidaţi de câteva momâi. Vremea se strică, e inorat şi începe să tune. E destul de abrupt, oboseala îşi spune cuvântul. Marin ne spune că renunţă să mai urce pe vârf şi să lăsăm bagajele în paza lui.

Facem cum spune. Eheeei ce bine e fără rucsaci, parcă zbori la deal! Din păcate după câteva zeci de metri cedează şi Gigi. Se întoarce la Marin. Bucureştenii se opresc şi ei şi se apucă să monteze cortul. Aşadar asaltul final se va da în trei, eu, Costel şi Sorin.


Ajung în creastă şi am norocul că pentru câteva secunde să văd Lacul Godeanu înainte să fie invadat de ceaţă. Mai dăm de o baltă aflată la altitudine dar şi de un mic pârâiaş care îşi croieşte loc pe şi printre nişte pietre mari. Debitul e mic dar la o adică poţi umple o sticlă.


Lacul Godeanu are formă triunghiulară, e situat pe fundul unei căldări glaciare şi colecţionează apele câtorva pâraie. Iarăşi tună. Trag tare şi ajung primul pe vârf. Sau aşa credeam. Observ un loc puţin mai înalt până la care mai am de parcurs încă vreo 10-15 metri. Savurez momentul singur pentru câteva minute. Ceața se înteţeşte. Apare Costel, urmat de Sorin. Ne felicităm cald şi ne îmbrăţişăm.

GPS-ul spune aşa:
Altitudine 2232m
Diferenţa de nivel urcată: 1750m
Timp de mers efectiv: 6 ore
Timp în care am staţionat 2 ore şi 45 de minute.


Am toată admiraţia pentru Costel, care, la 69 de ani, a mers cu mare ambiţie şi cu mare dorinţă de atinge vârful. Cel de Sus ne răsplăteşte eforturile şi ceața începe să se risipească, pe rând, în cele patru zări. Suntem martorii unui peisaj rar.


Sub noi, nori, apoi soare, iar deasupra soarelui iarăşi nori. Prin acest culoar putem admira nenumăratele muchii ce se  desprind din creasta Godeanului. Încerc să identific Plaiul Bulzului pe unde ar fi fost frumos să coborâm.  Poate vom ajunge aici cu altă ocazie, cine ştie. Pentru câteva minute avem vedere spre Munţii Tarcu şi zărim şi staţia meteo din apropierea vârfului.


Stăm pe Vârful Godeanu cam 20 de minute. Acesta este al doilea că înălțime din masiv, după vârful Gugu, 2290 metri. Din păcate nu e marcat astfel încât să fie văzut de departe. Jos e doar un rând de pietre puse în cerc şi un pet de Bergenbier. Am aflat că pe vârf era o momâie însă un fulger a dărâmat-o.

Începem coborârea, acum grijă noastră principală e locul unde vom dormi. Trecem pe lângă băieţii de la Bucureşti, îi salutăm şi le urăm drum bun. Mai jos, Gigi şi Marin stau de vorbă cu un ciobanaş de 19 ani care ne spune că de câteva luni de zile doarme sub cerul liber. Acest băiat avea să ne ofere câteva informații esenţiale.

- Mergeţi drept în jos pe culmea asta. Uitaţi-vă după oamenii de piatră ( adică momîile ) pe care i-am făcut noi. La buza pădurii avem o stână bună, curată, pe care nu o folosim. Puteţi sta acolo. Apoi, pe lângă strungă, în partea dreaptă e o potecă ciobănească prin pădure care vă scoate pe drum forestier. Ţineţi în jos şi o ajungeţi în sat.

Începem un lung coborâş pe o muchie luuunga numită Cracul Şteviei. În valea din stânga e o stână şi suntem atacaţi de dulăi dar ciobanii ne vin în ajutor înainte să pună Costel în funcţiune celebrul aparat de alungat câini.

Apusul ne prinde pe această muchie. Soarele dispare încet după creasta Godeanului lăsând pe cer dâre portocalii. Ajungem la stână pe care o găsim curată, bine întreţinută. E loc pentru suficient pentru toţi. Deci asta e hotelul nostru din această noapte, aflat la aproape 1500 metri. Am cărat corturile degeaba, dar no, am făcut antrenament. Ce bine e să ai un acoperiş deasupra capului, oricât ar fi el de modest.


Punem masa şi ne cinstim cu nişte palinca de la Zalău pe care am cărat-o cu tot sufletul special pentru această seară. Ne bucurăm de ea ca nişte copiii.

Strângem bagajele, ne aranjăm fiecare culcuşul şi ne punem la somn. Eu şi Gigi avem somnul mai uşor aşa că adormim mai greu în corul ad-hoc de sforăituri. Aşa că stăm de vorbă, spunem bancuri până când oboseala ne doboară pe amândoi.

Dimineaţa ies afară înaintea soarelui. S-a luminat, e senin, însă ceva mă face să cred că va fi o zi caniculară. Treptat se trezesc şi ceilalţi colegi de tură. Mâncăm, facem rucsacii şi ne pregătim de plecare. Un grup mare de culegători de afine îşi face apariţia la stână. La fix, fiindcă vedem clar pe unde e poteca noastră de coborât.

Intrăm în pădure şi mergem la vale pe câteva serpentine aflate pe o potecă clară. Ajungem la un râu nervos pe care îl traversăm cu ceva emoţii şi gata, suntem pe drumul forestier. Avântul ne este tăiat rapid de bunătăţile cu care Godeanu ne întâmpină: zmeură gustoasă şi aromată, mure negre ca pana corbului şi frăguţe de un roşu aprins. Fiecare îşi alege parcela şi se înfruptă la ospăţul Godeanului.

Într-un târziu ne dăm duşi la vale, îndreptându-ne spre Groapa Balmoşului. Practic de aici putem admira Oslea Românească de jos şi rămânem impresionaţi de mulţimea de pîraie care coboară vijelios spre Valea Balmoşului. Pe drumul nostru, un banal drum forestier până la urmă, nu ne-am plictisit fiindcă am avut privilegiul de a fi vedea de o serie de cascade, una mai frumoasă decât alta.


Din păcate trebuie să mergem pe un soare puternic şi asta ne cam moleşeşte. În plus tot facem pauze de zmeură, mure şi frăguţe. La un moment dat unul din pâraie se supără şi nu vrea să o mai ia spre vale, ci merge direct pe drum ocupând aproape întreaga suprafaţă a acestuia. Făgaşul lui este barat de trunchiuri de copac. Malul drept e prea abrupt, malul stâng e mocirlos. Eu mă decid repede, am la mine șlapii, aşa că trebuie să îi folosesc. Gigi şi Costel se căznesc, ajutaţi de nişte bâte, să depăşească zona.

Râul însă merge tot pe drum dar nu îl mai ocupă în totalitate. Aşa că am parcurs în slapi încă vreo 15-20 de minute până ce am dat de o altă cascadă şi un alt râu care l-au convins pe nărăvaş să meargă în adânca vale a Balmoşului, unde îi este locul.

Pe măsură ce trec orele, căldura e tot mai insuportabilă, iar răbdarea noastră din ce în ce mai mică.

- De ce nu mai ajungem? Mergem de mai bine de 4 ore. Cât de lung poate să fie un drum forestier?

Mai jos întâlnim un alt drum forestier dar şi o altă vale. Consultăm harta şi constatăm că suntem pe valea pârâului Naiba, afluent al Cernei care duce şi el spre Cerna sat. Vine şi un tractor forestier. Oamenii ne spun că mai sunt 5km până în sat.

- Deci ar mai fi cam o oră de mers.

Treptat valea se deschide, ne intersectăm cu un alt drum forestier pe care trece o basculantă. Ehei..civilizaţie! Puţin mai jos ajungem într-o poiană din care se vede satul. În sfârşit am ajuns. Dar mai avem de bifat un obiectiv: Cheile Corcoaiei.

Costel e mult prea obosit şi însetat aşa că preferă să stea cu bagajele la umbră în vecinătatea unei maşini din care răsună cântece populare bănăţene. Noi dăm să trecem un pod şi dăm nas în nas cu nişte şopârle. Acestea ezită, se pun pe margine, dar nu sar. Aşa că le dăm prioritate.


Cheile Corcoaiei au parte şi de ceva amenajări. E vorba de un loc extrem de strâmt în care Cerna şi-a săpat drum. Apele ei par a fi încremenite, în sectorul acesta pare că de fapt e un lac. N-ai zice că peste câteva sute de metri debitul va fi de câteva ori mai mare şi viteza de curgere a apei creşte simţitor. Pe unul din pereţi se merge pe sub o surplombă mare prevăzută cu balustradă. O măsură binevenită având în vedere că locul e foarte accesibil şi de aceea e vizitat de tot felul de oameni.

Mergem până la capătul balustradei apoi facem două traversări pe pietre alunecoase. Ajungem până într-un loc de unde nu se mai poate înainta. Cerna îşi revenise în acest sector de chei şi curgea cu viteză.

Sfârşitul turei militare se consemnează la crâşma din sat unde ne răcorim cu o bere, mai puţin şoferii care trebuie să se mulţumească cu beuturi nealcolizate.

Am rămas cu amintiri frumoase din Godeanu. Îmi va fi greu să uit lungile ore de urcuş, momentele de exaltare de pe vârf, cascadele de pe Valea Balmoşului. Dar cea mai vie amintire este sosirea lui Costel pe vârf, îmbrăcat în kaki, cu ochelarii de soare pe ochi şi cu faţa luminată, în urma unei zile în care şi-a pus la treabă toată ambiţia şi o mare parte din resursele fizice. A rămas să mai repetăm figura peste 10 ani.