Seliștat este unul dintre cele mai izolate sate din judeţul Braşov. Se află în Țara Făgăraşului departe de orice urmă de civilizaţie.

Intrăm în sat cu maşina dar nu zărim biserica fortificată de la distanţă, ci doar când ne apropiem de ea. Găsim pe domnul Lupaşcu, custodele bisericii de la Seliștat. Intrăm în curtea interioară şi suntem întâmpinaţi de nişte văcuţe care stau pe iarbă.

- Mai sunt saşi în Seliștat?
- Ştiţi, aici se poate întâmpla ceea ce s-a petrecut şi în alte sate. Adică într-o noapte să dispară toată populaţia săsească.
- ....?!

Adică în sat mai e doar o femeie bătrână de origine săsească.

Primul obiectiv vizitat este fosta casă parohială. Aceasta a fost reabilitată şi transformată într-o casă de oaspeţi dotată cu tot comfortul modern: bucătărie, sala de mese, dormitoare, băi. Este folosită în principal de copiii care vin în vacanţe în tabere. La subsol este amenajat un mare loc de joacă în fosta pivniţă: mese de ping-pong, biliard.


Deci iată că există soluţii decente pentru a face dintr-un loc uitat de lume un mic colţ de rai. Aflăm ce meritul principal pentru aceste realizări îl are preotul evanghelic Pharrer Johannes Klein din Făgăraş. Biserica şi complexul de la Seliștat sunt un exemplu de ceea ce se poate face cu patrimoniul bisericile fortificate din satele în care populația săsească a plecat masiv.


Trecem pe sub o poartă boltită mai aproape de biserică. Purtăm o lungă discuţie cu domnul Lupaşcu despre această construcţie masivă, impresionantă. Observăm detalii legate de arhitectura bisericii pe care sigur ochiul nostru de amatori nu le-ar fi desluşit. Gazda noastră pune în evidenţă etapele de construcţie, de reparaţie şi de înălţare a construcţiei.


Lângă biserică se află o casă numită a fructelor, locul unde în vechime locuitorii îşi păstrau proviziile. Se spune că în vechime, de undeva de sub această casă a fructelor pornea un tunel prin care se putea ieşi din cetate. Acest tunel era creat şi cu un sistem care permitea blocarea lui de către fugari.

Din când în când discuţia noastră e întreruptă din sfert în sfert de oră de o bătaie de clopot.

Ni se povesteşte despre modul în care se apărau locuitorii cetăţii. Când erau atacaţi străjerii trăgeau clopotele. Oamenii trebuiau să lase imediat ceea ce lucrau şi să se strângă cu toţii în turn într-un anume timp. Urcarea se făcea pe o scară mobilă de lemn, destul de masivă care apoi se trăgea în sus, nelăsând atacatorilor nici o cale de acces. În cazuri de extremă urgenţă se folosea o frânghie cu care întârziaţii erau traşi în turn.


Legat de acest lucru există şi o legendă, numită Legenda Femeii din Vie:

În vecinătatea satului dealurile erau în trecut pline de vii. Un atac suprinde o femeie în vie. Este văzută de doi călăreţi care se îndreaptă spre ea. Femeia încropeşte repede o sperietoare de ciori pe care pune baticul din cap. Călăreţii îşi lăsa caii în vale şi se îndreaptă în fugă pe locul în care văzuseră femeia. Aceasta însă a reuşit să ajungă la cai şi să fure unul dintre ei ca să se îndrepte spre cetate. Însă în grabă uită să alunge celălalt cal. Unul dintre atacatori încalecă pe calul rămas şi reuşeşte să ajungă din urmă femeia. Sătenii o trăgeau în sus cu ajutorul unei frînghii şi au reuşit să o salveze căci sabia urmăritorului nu a tăiat decât o bucată din fusta femeii.


Intrăm în biserică. Pereţii sunt zugrăviţi untr-un verde plăcut. Altarul e simplu şi îl înfăţişează pe Iisus alături de un copil. Decorul din părţile laterale nu e cel original ci reconstituit după o fotografie veche. Cel original a fost furat.

Amvonul e simplu, din lemn, vopsit în culoarea gri care se găseşte şi pe galerii. Coroana este tot din lem frumos pictată şi decorată. Chiar lângă scara amvomului ne atrage atenţia o intrare zidită. Se pare că în biserică a mai existat un punct de acces însă acesta îi era destinat exclusiv preotului.


Spre ieşire din spate se afla orga, bineînţeles sus, pe galerie. Vasul de botez este mare şi făcut din marmură albă.

Părăsim locaşul cu gândul de a urca în turn. Acesta a fost clădit deasupra corului are trei etaje. Se urcă pe scări solide din lemn. Ajungem mai întâi pe tavanul bisericii unde avem ocazia să vedem complicatul sistem de bârne pe care se sprijină balconul şi acoperişul. Sus, admirăm ingeniosul mecanism al ceasului. Gazda noastră ne previne să nu ne speriem când va bate clopotul. Din fericire urmează să auzim clopotul mic, al cărui impact auditiv nu e aşa devastator. De pe drumul de strajă avem ni se deschid perspective în toate părţile asupra satului şi a dealurilor înconjurătoare.


După ce coborâm dăm o raită şi spre partea vestică a bisericii. Aici ajungem pe sub un mic portal din cărămidă pentru a descoperi intrarea din spatele bisericii. Aceasta se face printr-un coridor scurt săpat în zidul gros.

Puţină istorie( sursa site-ul http://www.seligstadt.ro/ )
Selistat numără în perioada sa de glorie 800 locuitori. Predominant saşi, dar şi români, unguri şi ţigani au trăit dintotdeauna în armonie aici. Populaţia satului a scăzut la mai puţin de un sfert odată cu exodul saşilor din Transilvania.

Doar o singură locuitoare de origine săsească a mai rămas: Sofia Tonca s-a născut în anul 1921 în Seliștat şi nu va mai părăsi niciodată satul. A fost odată în Germania în vizită, povesteşte ea, dar "aerul era acolo aşa de încordat". În Seliștat viaţa este liniştită şi plăcută ca nicăieri altundeva.
Prima atestare istorică a localităţii Selistat este datată din anul 1206. "Selgestat" sau "Felix locus" se număra printre primele aşezări ale saşilor din Transilvania. Urmând chemarea regelui maghiar Geza II, colonişti provenind din zona Rin-Mosel au venit în Transilvania începând de la jumătatea secolului al 12-lea. Bisericile fortificate clădite de ei sunt astăzi monumente ale culturii şi tradiţiei săseşti transilvănene.

 
Una dintre cele aproximativ 300 de biserici fortificate conservate este biserica fortificată din Selistat. Impozantă domneşte asupra satului. Cine este interesat de istoria deosebită a saşilor din Transilvania găseşte aici urme şi indicii lăsate de secolele trecute: Acestor urme aparţin atât crenelurile din secolul al 15-lea cât şi streşinile din zilele noastre.

Biserica nu a fost niciodată "doar" un locaş de săvârşire a liturghiei, ci în acelaşi timp şi cetate de apărare, azil - şi astăzi face parte din centrul cultural pentru tineret. În zilele noastre o astfel de clădire ar putea fi numită multifuncţională.


Biserica a fost clădită între anii 1300 şi 1350, la început fără turn. După atacuri nimicitoare ale armatei turceşti biserica a fost fortificată de către saşi la sfârşitul secolului al 15-lea. Deasupra corului a fost construit un turn în trei etaje, corpul bisericii a fost etajat. De aici se putea trage cu arcuri şi putea fi turnată smoală peste inamici. Cine urcă astăzi în turm este răsplătit cu o privelişte minunată asupra împrejurimii satului Seliștat.

În timp ce în evul mediu biserica a înfruntat nenumărate atacuri turceşti, astăzi timpul şi vremea şi-au lăsat urmele asupra zidurilor. În urma exodului saşilor din ultimele decenii, biserica, casa parohială şi şcoala s-au aflat mult timp în paragină. La iniţiativa părintelui dr. Johannes Klein au fost luate începând cu anul 1997 măsuri de salvare a bisericii: acoperişul a fost schimbat, au fost instalate noi streşini şi orga a fost renovată. Datorită entuziasmului multor voluntari au putut fi renovate şi casa parohială şi şcoala. Astfel, Seliștat a fost pregătit pentru o nouă epocă.


Cum ajung la Seliștat:
Satul se afla în sudul Transilvaniei, în inima Podişului Hârtibaciului la 30 de km de Făgăraş şi 45 de Sighişoara. Acest areal este declarat rezervaţie naturală Natura 2000 datorită florei şi faunei sale deosebite.

Din Făgăraş urmaţi drumul către Brădeni până în satul Bărcut. De acolo va aşteaptă cam 8km de drum de ţară până în satul Seliștat. Cheia o găsiţi la casa numărul 75, întrebaţi de domnul Nicolae Lupaşcu.

Din Sighişoara mergeţi spre Agnita până la Brădeni, de acolo cotiţi spre Retiș. De la Retiș la Barcut vă aşteaptă 10km de drum neasfaltat dar în general bun. De la Bărcut la Seliștat mai sunt 8km tot pe drum de ţară.