La orele de geografie am invatat ca Lacul Sfanta Ana este singurul lac de origine vulcanica din Romania. In manual vedeam o poza alb-negru cu un lac mare strajuit de multi copaci. Am fost de multe ori in zona dar niciodata nu am scris nimic. Dupa ultima vizita m-am hotarit sa descriu un traseu ce se poate face in circuit cu plecare de la Baile Tusand.

Intrarea in traseu este marcata de un stilp cu multe sageti indicatoare. Cea catre Lacul Sfanta Ana ne indeamna sa urmam crucea rosie timp de patru ore( noi am facut de fiecare data cam doua ore si jumatate ). De regula ignor aceste sageti si fac intrarea undeva in spatele hotelului Tunad intr-un loc in care sunt amenajate doua izvoare de apa minerala. Va sfatuiesc sa luati apa din acest loc fiindca alte surse de apa nu sunt pe traseu.


Parasim linistita statiune harghiteana si intram in padure. Incepem un urcus destul de lin pe serpentine lungi pe o poteca lata. Ne bucuram de linistea padurii si ne vedem de poteca. La un moment dat serpentinele sunt inlocuite de o portiune in care se urca mai accentuat si care se termina intr-o poienita. Ce a fost greu a trecut. Ne reluam urcarea usoara pina intr-un loc in care observam o deviere de la traseu. E vorba de o poteca marcata cu triunghi albastru care duce la Virful Ciomat, 1300m in 15 minute.


Desi stim ca virful e impadurit si ca nu vom avea sansa unei belvederi ne abatem de la traseu ca nu ne grabeste nimeni. Dupa citeva zeci de metri peisajul se schimba total: am intrat in salbaticie. Poteca nu e chiar evidenta, marcajul da. Trecem printr-o zona cu bolovani mari, plini de muschi verde ce se afla pe o coama impadurita. Apoi coborim citiva metri tocmai ca sa avem de unde urca. Din loc in loc intilnim un fel de marcaj materializat printr-o fisie lunga portocalie de plastic, probabil ramasa de la vreun concurs.

Urcam sustinut citeva minute  pina ajungem intr-o zona mai plata. Pe un copac scrie Vf. Ciomat 1300 de metri. No, se pare ca aici este virful. Dar poteca pare sa continue. Sa mai mergem, dara! De acum o sa ne ghidam mai bine dupa bucatile de panglica portocalie care atirna din loc in loc pe copaci. Marcajul e din ce in ce mai vechi si mai rar.


Mai urcam un virf si acesta pare sa fie cel mai inalt al zonei dar care nu e marcat in nici un fel. Sa fie asta Ciomatul Mare? Nu are prea mare importanta. Ne zicem sa mai continuam un pic, poteca e clara. Intilnim doua constructii paraginite din lemn, un fel de adapost si un foisor de observatie. De aici incolo nu mai exista nici un fel de marcaj. Mai mergem o perioada pe culmea impadurita coborind usor. Trecem peste mai multe truchiuri de copaci si ne orpim intr-un loc de unde poteca incepe sa coboare accentuat. Cum nu stim incotro iese, hotarim sa ne intoarcem.

Revenim in poteca pe care am urcat, cea marcata cu cruce rosie, si incepem coborirea spre lac. Putin mai jos gasim o constructie, un fel de balcon de lemn, din pacate destul de degradat de unde poti arunca o privire, pe un culoar favorabil, spre o particica din lac.

Iesim din padure intr-o poiana mare unde regasim civilizatia si asfaltul. Locul este insa amenajat cu bancute, mese si cosuri de gunoi care chiar sunt folosite. In ciuda faptului ca se poate ajunge aici si pe sosea este foarte curat.

Ne oprim la casuta de lemn unde se incaseaza o taxa de intrare in rezervatie pentru cei care vin cu masinile. Ne uitam pe un panou la o harta mare si la orele la care se poate vizita Tirnovul lui Mohos. Am picat destul de bine, nu trebuie sa asteptam decit vreo 10 minute.


Un domn ranger trecut de prima tinerete stringe grupul in jurul lui si ofera explicatii in limbile romana si maghiara. Aflam lucruri interesante. Pe locul Tirnovului lui Mohos a avut loc in vechime eruptie vulcanica, iar apoi, in timp, aici s-a format un lac pe o suprafata mare. Acest lac a inceput sa se colmateze treptat, iar vegetatia sa cistige lupta cu apele. Pamintul e umed si la fiecare pas pe care il faci iese apa din pamint.


In prezent exista mai exista 17 ochiuri de apa din care se viziteaza doua. Accesul se face la inceput pe podete de lemn iar apoi pe un fel de traverse, tot din lemn, montate direct pe sol si care se aseamana oarecum cu cele de la calea ferata. Podetele sunt inguste( cit sa incapa un om ) si isi croiesc drumul printre copaci mici si peste zona umeda.  Ghidul nostru se opreste pe un fel de platforma de lemn, locul de observatie pentru primul tirnov. Locul mi s-a parut straniu: apa e inchisa la culoare, contrastind puternic cu verdele crud de pe margini. Ni se arata o planta carnivora, micuta, rozalie despre care ni se spune ca are un mod ceva mai aparte de a se hrani: intai dizolva prada si apoi o inghite. La majoritatea plantelor carnivore succesiunea celor doua etape este inversa.


Aceasta planta se numeste Roua Cerului.

Parasim platforma urmind ca de acum incolo sa ne deplasam calcind cu atentie pe traversele de lemn. Orice pas in afara lor se soldeaza cu o mica scufundare in muschiul moale si cu apa iesind generos la suprafata. Ne indreptam mai spre inima rezervatiei. Copacii de la intrarea in rezervatie sunt inlocuiti de vegetatie pitica, in special braduti.


Ne oprim pe o noua platforma. In acest loc este mult mai evident procesul de colmatare, care are loc dinspre luciul apei spre fundul lacului si nu invers cu se intimpla de obicei. Acest ochi de apa este mult mai animat din pricina ca in jurul lui se tot foiesc libelule si msculite de tot felul. Pe margine gasim si citeva feluri de flori.

Ghidul ne spune ca daca ar fi sa parcurgem un circuit care sa cuprinda toate ochiurile de apa am petrece in rezervatie aproape o zi intreaga, atit de mare este aria rezervatiei. Parasim si aceasta platforma indreptindu-ne, tot pe traverse de lemn, spre iesirea din rezervatie.


Traversam un fel de iaz pe o punte de lemn si iata-ne pe un drum forestier. Nu ne intoarcem spre zona lacului ci mergem spre dreapta. Noi mergem putin inspre Tusnad in cautarea unei poienite unde sa imbucam cite ceva. Apoi ne hotarim sa coborim in sfirsit pe fundul craterului in care se afla Lacul Sfanta Ana.

Poteca este marcata cu banda albastra si taie in citeva rinduri serpentinele drumului asfaltat. La iesirea din padure ne asteapta lacul. Pina sa ajungem la apa facem un mic ocol pina la o mica bisericuta alba aflata la vreo 50 de metri de poteca.


Iata citeva date tehnice:
Lacul Sfânta Ana se află la o altitudine de 946 m si are forma aproape circulară. Este o lung de 620 m si lat de maxim 460 m. Ocupa o suprafaiă de 19,50 hectare iar adincimea maximă este de 7 m. Lacul îsi completează apele numai din precipitatii, neavând izvoare. Puritatea apei se apropie de aceea a apei distilate, cu numai 0,0029 ml minerale. În apă nu există oxigen, motiv pentru care în aceasta nu trăieste nici o vietate. Capacitatea trofică redusă a apei lacului se datorează si emanatiilor mofetice prin fundul lacului si prin peretii craterului.

Lacul se prezinta cum nu se poate mai frumos. Te linistesti nu numai daca il privesti. Citiva turisti se bucura dindu-se cu hidrobicicleta. Baie nu se incumeta nimeni sa faca, apa e destul rece. Dar hai sa facem si o tura de lac. Ne deplasam pe o poteca larga marcata cu punct rosu care ne poarta cind pe malul lacului, cind prin padure. La un moment dat un sunet imi atrage atentia. Pe lac sunt citeva rate care inoata de colo colo. E prima oara cind vad asa ceva pe Lacul Sfinta Ana.


Ajungem in zona mai populata, aceea in care accesul se face prin drumeagul ce pleaca din parcarea asfaltata. Sunt amenajate citeva locuri de gratar pe care unii turisti le folosesc cu succes. De asemenea te poti plimba pe cite un ponton de lemn.

Urcam la loc si intram un pic si pe la cabana si camping. Suntem imbiati de citeva afise sa cumparam meniul zilei( 15 lei ) dar locul pare parasit. Nu e nimeni.

Pentru a inchide circuitul inceput la Baile Tusnad urmeaza sa plecam pe triunghi galben. La inceput se merge pe un drum forestier ce ocoleste prin stinga Tirnovul lui Mohos. Ajungem in poiana larga in care am mincat si  unde trebuie sa parasim, tot pe stinga, drumul forestier. Din pacate poteca nu e evidenta si nici schimbarea de directie nu e semnalizata. Noi avem noroc pentru ca stim zona dar cine vine prima oara poate avea probleme.

Continuam pe poteca si urcam prin poiana intrind din nou in padure unde reapar marcajele. De aici nu mai sunt probleme de orientare. Trebuie pur si simplu sa urmam poteca marcata. Pe traseu intilnim citeva izvoare de apa minerala, neamenajate. E bine sa aveti cu voi o cana daca vreti sa luati apa. Iesim din padure intr-o poiana lunga la capatul careia se afla drumul national Sfantu Gheorghe – Miercurea Ciuc. De acolo trebuie sa ne intoarcem pina la Baile Tusnad cam 2-3 kilometri.

Circuitul descris se poate face cam intr-o zi, e nevoie cam de 8-9 ore. Personal prefer sa il fac intr-una din lunile de toamna in care sa imi bucur privirea cu cromatica mereu unica oferita de frunzele ce se ingalbenesc. Daca simtiti nevoia unei ture mai usoare destinatia aceasta e de trecut in agenda.