Cascada Vînturatoarea se bucură de o bună notorietate în Valea Cernei. Am vizitat-o anul trecut, în august, cu prilejul celebrului cantonament din vestul ţării. În fapt este singurul traseu pe care am mai întâlnit şi alţi turişti.

Intrarea în traseu se face pe la coada lacului de acumulare, cam 13 km de Herculane spre Baia de Aramă. Locul este bine semnalizat de o săgeată indicatoare( cruce roşie - o oră - o oră şi jumătate ) şi de un pod din beton. Trecem podul, găsim loc de lăsat maşina după care stăm şi ne uităm după marcaj. Nu-l găsim dar în apropiere sunt nişte muncitori care lucrează la o casă. Ei ne lămuresc repede pe unde e poteca. Marcajul e în bună stare însă ne ia tare de la început. Urcăm abrupt până ajungem într-o mică poieniţă unde ne tragem sufletul.


Următoarea porţiune e cam la fel de grea însă eram conştienţi că privilegiul de a vedea cascada se va obţine doar cu multă transpiraţie.


Poteca este bine bătătorită şi pe alocuri a fost consolidată cu piatră de către grănicerii români ai fostei frontiere. Treptat panta se mai domoleşte iar noi intrăm într-o zonă cu pietre mari, ciudate pe care cineva pare să le fi sculptat şi apoi le-a aşezat una peste alta.


Începem să auzim vuiet de ape, semn că suntem pe drumul cel bun şi ne apropiem. Poteca ne scoate într-un punct de belvedere aflat pe o stâncă mare. Putem privi spre Valea Cernei în zona Vîrfului Inălățul Mare dar şi spre stâncile printre care îşi croieşte drumul pârâul ce dă naştere Cascadei Vânturătoarea.

Din locul ăsta mai avem de mers doar vreo cinci minute până la cascada. Ne întâlnim cu doi turişti cu care schimbăm câteva cuvinte.


Şi ajungem în sfârşit la cascadă însă după doar 50 de minute de mers. Spectacolul este impresionant: un şuvoi de apă ce vine de undeva de sus și îşi face loc printre două stânci mari. De la înălţime apa cade şi se izbeşte de un un prag pulverizând-o într-o ploaie fină care cade cam de la 20-25 de metri. Lungimea totală a cascadei este undeva în jur de 40 de metri.

Apa aceasta „vânturată”( de unde şi numele Cascada Vânturătoarea ) dă naştere unei pânze alburii. Am încercat în zadar să găsim un unghi potrivit pentru a vedea un curcubeu. Din păcate nu l-am descoperit dar drept e ca şi soarele a fost mai puţin generos.


În continuare  poteca se strecoară prin spatele pânzei de apă la adăpostul unei surplombe, trece pe lângă un fel de adăpost. Am stat mult aici privind fermecaţi picăturile de apă. Ba mai mult, am coborât şi în locul în care apa revine pe pământ pentru un pic de baie la pulberi de apă. Cu acest prilej am mai descoperit câteva căderi frumoase de ape.


Planul nostru iniţial era să continuăm spre Poiana Cicilovete şi să urcăm pe un mic platou aflat deasupra Cascadei Vânturătoarea. Câteva tunete ne fac să renunţăm la aceasta ascensiune. Am citit că, din Poiana Cicilovete se poate reveni în Herculane mergând circa o oră şi jumătate pe marcajul de creastă al Munţilor Cernei( bandă roşie) până în Poiana cu Peri şi mai departe pe marcajul triunghi albastru până în Piaţa Hercules.


Aşa că ne punem pe coborât însă acest traseu nu prea îţi oferă locuri de respiro. Suntem mereu atenţi la picioare că nu ar fi frumos să cădem aşa..pe final. Pe drum mai întâlnim un grup de turişti echipaţi cum nu scrie la carte: cu șlapi băieţii şi cu adidaşi fetele. În partea de jos un cuplu mai în vârstă face şedinţa dacă să continue sau nu fiindcă urcarea prea abruptă i-a cam speriat.


Pentru cei ce merg la Băile Herculane şi se simt în putere, Cascada Vânturătoarea ar trebui să fie unul din obiectivele principale pentru că este spectaculoasă şi relativ uşor de atins. Probabil primăvara, când debitul apei este crescut, este şi mai frumoasă. Sub orice formă ai vedea-o imaginea cascadei Vânturătoarea rămâne întipărită în memorie pentru totdeauna.