Ploaia pusese stăpânire pe micul sat Zell am See din Austria. Dimineaţa ne aduce o vreme urâtă, umedă, de nu îţi venea să ieşi din cort. De aceea ne-am apucat de căutat destinaţii de călătorie mai cuminţi. În ghidul despre Austria pe care îl aveam îmi atrage atenţia o fotografie cu multă gheaţă iar sub ea un text minuscul: Eisriesenwelt, cele mai mari peşteri de gheaţă din lume.

Identificăm locul pe hartă, este lângă orăşelul Werfen, regiunea Salzburg. Constatăm că nu e foarte departe de noi, ne despart cam 60 de km. Pe drum mai sunt de văzut două canioane( Liechtensteinklam şi Kitzlochklamm – despre ele o să vă povestesc cu altă ocazie, şi nişte trambuline destinate săriturilor cu schiurile ).

Drumul către peşteră e foarte bine semnalizat pe căile de acces rutiere. Şoseaua urca tare până pe la 1000m unde se afla, credeam noi, intrarea în peşteră. Dar nu, e doar casa de bilete. Aflăm că peştera e cam la o oră jumătate de mers pe jos. Cam la 15 – 20 de minute de casă exita o staţie de telecabină. Cum plouă tare decidem să luăm un bilet care să acopere urcarea cu telecabina şi vizitarea peşterii. De la staţia de sus a telecabinei şi până la gura peşterii mai sunt alte 20 de minute de mers pe jos.

Preţurile se prezintă astfel:

Bilet combinat (vizitarea peşterii și telecabina dus-întors)
- Adulţi € 19,00
- Copii € 9,50

Vizitarea peşterii ( fără a fi inclus transportul cu telecabina )
- Adulţi € 8,50
- Copii € 4,50

Telecabina (fără a fi inclusă şi vizitarea peşterii)
Adulţi:
- Urcare şi coborâre € 10,50
- Urcare € 5,50
- Coborâre € 5,00

Copii
- Urcare şi coborâre € 5,00
- Urcare € 2,50
- Coborâre € 2,50

Preţurile sunt valabile pentru anul 2011. Pentru a vedea lista de preţuri actualizata accesaţi link-ul de mai jos:

http://www.eisriesenwelt.at

Urcăm pe o ploaie mocăneasca până la staţia inferioară a telecabinei. Apoi urcăm cu mare viteză la deal, diferenţa de 600 de metri diferenţa de nivel a fost străbătută de telecabina în doar două minute.
De la staţia superioară şi până la gura peşterii Eisriesenwelt se merge pe o alee asfaltată care merge pe buza unei prăpăstii. Valea e învăluită în ceaţă dar putem ghici că hăul de sub noi e mare. Partea finală se parcurge printr-un..hai să îi zic semitunel, construit cu scopul de a proteja drumeţii de căderile de pietre.

Din tunel se poate ieşi pe un traseu marcat care duce la o cabană aflată undeva la peste 2000m altitudine. Poteca e îngustă, abruptă şi prevăzută cu cabluri pe toată porţiunea care ne este vizibilă.
Poposim la gura peşterii. Suntem zgribuliţi şi bătuţi de vânt. Câţiva ghizi ne selectează, punând în față puţinii vorbitori de limba engleză. Ni se dau câteva date tehnice legate de peşteră:
- Altitudine 1641m
- Suprafaţa: în jur de 20000 de metri pătraţi
- Lungime: 42 km

Eisriesenwelt se găseşte în Muntele Hochkogel, a cărui înălţime maximă este 2281 m. Turul va dura în jurul a 75 de minute şi ne va mai urca încă 134 de metri diferenţa de nivel. Muntele Hochkogel aparţine lanţului muntos Tenngerbirge din Alpi. Acesta este, de fapt, cel mai întins platou carstic din Alpii Salzburgului, peştera Eisriesenwelt, fiind situată la baza platoului.

- Nu vă faceţi griji în privinţa frigului, averi o grămadă de trepte de urcat, ne spune ghidul. În peşteră temperatura scade sub 0 grade.

Înainte de intrarea în peşteră ni se distribuie nişte felinare. De asemenea, ni se atrage atenţia că filmatul şi fotografiatul sunt interzise. Măsura aceasta, extrem de nepopulară, a fost luată din cauza numărului mare de turişti, turul trebuind să se încadreze strict în cele 75 de minute.

Din această cauză, pentru a ilustra interiorul peşterii vă voi invita să vedeţi câteva fotografii de pe site-ul oficial al peşterii, http://www.eisriesenwelt.at. Între timp administratorii peşterii şi ai site-ului mi-au permis să folosesc câteva din fotografiile de pe site-ul lor. Aceste fotografii aparţin Eisriesenwelt GmbH.

Uşa de tablă a peşterii se deschide şi un şuvoi de aer rece ne loveşte în faţă. Nu durează mult. Peştera nu este iluminată electric. Lumina vine doar de la felinarele noastre şi de la sursa de lumină a ghidului. Acesta are nişte beţigaşe segmentate pe care le aprinde. Când segmentul arde complet firul cade pe jos, într-un loc special amenajat. Austriecii mi-au dovedit pe parcursul celor două săptămânii petrecute la ei că nu se lasă nici un lucru la voia întâmplării.


La scara geologică Eisriesenwelt este o peșteră recentă, având o vârstă de 50-100 de milioane de ani. Porţiunea de gheaţă de la intrare se spune că are doar câteva mii de ani. Accesul este permis turiştilor pe o porţiune de un kilometru.

Păşim la început pe un podeţ de metal. Apoi avem de urcat multe trepte, atât de multe încât nu li se vede capătul. Din când în când ne oprim pentru a asculta explicaţiile ghidului.


Prima oprire e la baza unei stalactite de gheață. Ghidul prezintă diferenţa dintre stalactite şi stalagmite la modul ştiinţific. Se pare că nu ştie explicaţia simplă cu tata şi cu mama pe care am auzit-o de la un speolog de pe la noi.

Ne oprim într-un loc în care, pe o piatră se găseşte o cruce neagră. Aceasta a fost desenată ce către cel ce a descoperit peştera în 1879, Anton Posselt. El a urcat, din curiozitate primii 200 de metri marcîndu-și traseul cu astfel de cruci negre vizibile şi astăzi.


Peşteră era, evident, cunoscută şi de către localnici.  Aceştia însă erau convinşi că reprezintă una dintre intrările spre Iad, şi nu îndrăzneau să se apropie de ea. La sfârşitul secolului al XIX-lea, peşterile erau cunoscute şi preţuite doar de către vânători şi braconieri. Primii se adăposteau în ele când erau surprinşi de furtuni, următorii făceau acelaşi lucru, depozitând în plus animalele braconate a căror carne era ţinută la rece în incinta peşterilor, până când putea fi porţionata şi transportată în oraşe fără a atrage bănuielile paznicilor de vânătoare. Nici Eisriesenwelt nu a fost excepţia de la regulă.


Un an mai târziu, Anton Possel a publicat un raport detaliat al descoperirii sale într-o revistă de alpinism, dar materialul său nu a avut impact. Descoperirea a fost multă vreme uitată şi ignorată.

Sala de la intrarea în peştera poartă numele lui Posselt iar cea mai mare stalagmită a primit numele de Turnul lui Posselt.


Urmează alte trepte, poţiuni din ce în ce mai abrupte. Ne oprim ca să admirăm Marea Aglomerare de Gheaţă, o formaţiune masivă de gheaţă care atinge înălţimea de 25 metri şi reprezintă cea mai impresionată aglomerare de gheţuri dintr-o peşteră aflată pe Pământ.

Imediat după impetuosul munte de gheaţă, apare altă formaţiune fascinată denumită Castelul lui Hymir, după numele gigantului din mitologia scandinavă. Apoi, în faţa ochilor se revelează o formaţiune de stalactite îngheţate denumită Valul lui Frigga sau Orga de Gheaţă.


Alexander von Mork, un pionier al speologiei din zona Salzburgului, a făcut cunoscută descoperirea lui Posselt după destul de mult timp. Expediţiile sale din anul 1920 au făcut peştera celebră, atrăgând încă de pe atunci primele valuri de turişti. Sub îndrumarea lui Alexander von Mock, în anul 1920 s-a construit prima cabană din zonă, denumită Forscherhutte (Refugiul Descoperitorilor). Un an mai târziu, numărul tot mai mare de vizitatori a impus autorităţilor construirea unei căi de aces între Werfen şi Tenneck. Încă din anul 1924, secţiunea acoperită de gheţuri a peşterii era deja accesibilă turiştilor, o nouă cabană fiind construită lângă cea veche.

 

Din anul 1953, accesul cu maşina este posibil până la intrarea peşterii în urma construirii unei şosele moderne. Iar din anul 1955 există un teleferic cu care se poate ajunge în câteva minute la baza peşterii.
La ora actuală, peştera Eisriesenwelt este deţinută şi administrată de către Comisia Naţională Forestieră a Austriei. Administrarea peşterii la faţa locului se face de către Asociaţia Speologilor din Salzburg, iar o parte din venituri sunt livrate Comisiei Forestiere. Parteneriatul dintre cele două entităţi administrative este valabil din anul 1928 şi funcţionează exemplar.


Continuând parcursul, apare brusc Catedrala lui Alexander von Mock, una dintre cele mai mari încăperi ale peşterii. Aici este locul unde este depozitată într-o urnă funerară cenuşa pionierului speologiei din Salzburg. Ultima oprire din tur are loc în fata incredibilului Palat de Gheaţă, o alcătuire naturală de gheaţă care te lasă fără cuvinte. Eşti deja la un kilometru de intrarea peşterii, la o adâncime medie de 400 metri.


Întoarcerea se face pe alte scări care coboară abrupt printr-un spectaculos tunel de gheaţă. Feeria se sfârşeşte, imaginaţia revine la matcă. Mulţumim ghidului şi ne luăm rămas bun de la Pestra Uriaşilor de Gheaţă.


Afară vremea s-a mai domolit. Nu mai plouă, însă bate vântul şi ceata nu mai este atât de groasă. Coborâm pe poteca turistică. Traseul este extrem de bine amenajat: unde a fost nevoie s-au construit ziduri de sprijin şi bastrade.


Deşi e destul de abrupt şi coboară tare nu ai în nici un moment sentimente de nesiguranţă. Spre finalul coborârii traversam un pod metalic, asemănător cu cele de dinsus de Cabana Negoiu, care însă arată impecabil, poţi jura că abia a fost montat. Mai trecem de o porţiune de grohotiş şi iată-ne puţin mai jos de staţia inferioară de telescaun. Ca să mai scurtăm drumul parcurgem un tunel destul de lung care ne scoate aproape de parcare şi de maşină.


Pe drumul de coborâre profităm de faptul că ceaţa s-a mai risipit şi admirăm de sus Castelul Werfen, o construcţie impunătoare şi impresionantă aflată - cum spune poetul - pe o stâncă mare.

Aceasta a fost incursiunea noastră în cea mai mare peşteră de gheaţă din lume, Eisriesenwelt – Peştera Uriaşilor de Gheaţă. M-am bucurat foarte mult că am ajuns în vecinătatea ei şi că am putut să o vedem. Regretul se leagă de vremea închisă, fiindcă tare mi-aş fi dorit urc traseul acela cu cabluri.