De la o vreme încoace nu ÅŸtiu cum s-a făcut dar paÅŸii m-au tot purtat în zona CarpaÅ£ilor de Curbură. Anul trecut am avut o tentativă eÅŸuată de a ajunge în Siriu, dar nu am renunÅ£at la idee. Între timp prin Siriu au apărut marcaje noi făcute de Jandarmeria Montană de la Nehoiu.

Am intrat în masiv prin localitatea Crasna, aflată pe drumul BraÅŸov - Buzău. Chiar înainte de a părăsi localitatea, înspre Buzău, ieÅŸim din drumul naÅ£ional spre dreapta. Trecem peste un pod râul Buzău ÅŸi ne angajăm pe un drum forestier. Vom urmări un marcaj triunghi albastru.

Intrarea în traseu nu e marcată în nici un fel, nu există nici o săgeată care să anunÅ£e traseul, marcajul ÅŸi durată. De la asfalt mergem cu maÅŸina aproximativ 5km pe drumul forestier, de-a lungul Văii Crasna. Forestierul e în stare destul de bună. Ne oprim în apropierea celui de-al doilea pod peste râul Crasna, aflat pe partea stângă în sensul de urcare. Pe pod sunt două marcaje, triunghi albastru ÅŸi triunghi roÅŸu. Cel roÅŸu îl vom mai întâlni doar rar, cel albastru este nou-nouÅ£.

Găsim puÅ£in mai sus de pod o zonă mai lată unde putem lăsa maÅŸina în siguranţă. În zona e un vagon al muncitorilor forestieri dar ÅŸi o cabană de vânătoare ascunsă între brazi ÅŸi căreia îi vedem doar acoperiÅŸul.

Trecem podul despre care vă aminteam ÅŸi intrăm pe un drum forestier secundar numit Crasna Urlătoare. Drumul urmează cursul unui pârâu unde s-au efectuat o serie de amenajări hidrologice în urma cărora au rezultat multe căderi frumoase de apă.

Pe acest drum forestier nu e de circulat decât cu maÅŸini de teren. Din când în când pe margine dăm de fragi. Cam după 45 de minute ajungem într- o poiană mare unde sunt mulÅ£i buÅŸteni. Aici este ultima sursa de apă.


Din acest loc vom părăsi valea ÅŸi vom urca, tot pe drum forestier, o pantă abruptă ÅŸi noroioasă. Transpirăm intens căci panta nu ne slăbeÅŸte..dar ne răsplăteÅŸte. Găsim multe-multe fragi, ceea ce bineînÅ£eles că ne încetineÅŸte înaintarea.

Mai sus marcajul merge pe o potecă printr-o pădure rară. Printre copaci vedem ÅŸi Vf. Siriu( sau Bocârnea, cum mai este el cunoscut ).

Foamea ne ajunge din urmă ÅŸi ne punem serios problema găsirii unui loc bun pentru o pauză de masă. Åži bineînÅ£eles că găsim o poiană lungă cu iarbă ÅŸi mărginită de brazi. Se vede treaba că nu va mai fi mult ÅŸi vom ieÅŸi în golul alpin.

Åži într-adevăr cam după 10 minute părăsim pădurea ÅŸi întâlnim marcajul bandă roÅŸie care vine de departe, din Zăganu, de la Poiana Stânei, prin Tabla BuÈ›ii ÅŸi MunÅ£ii Tătaru.


Aici poteca seamănă iarăşi cu un drum forestier ÅŸi intră în pădure pentru câteva zeci de metri. La ieÅŸirea din pădure ne aÅŸteaptă niÅŸte dulăi mari de stână, dar intervenÅ£ia unui copil ne fereÅŸte de alte neplăceri. În sfârÅŸit vedem Poarta Vânturilor, o curmătură aflată la baza a două vârfuri înalte: Bocârnea( 1657m ) ÅŸi Mălîia ( 1662m ).

Drumul ne este străjuit de două cruci. Găsim pe jos şi o săgeată indicatoare:
Spre Tabla Buții - banda roşie - 5 ore
Spre Lacul Vulturilor 30 de minute - punct roÅŸu.


De aici vom urma punctul roÅŸu. Ajungem într-o zonă mlăştinoasă, pare să fi fost un lac. Marcajul ocoleÅŸte acest lac invadat de vegetaÅ£ie. La un moment dat găsim două izvoare, neamenajate, dar ÅŸi trei cruci de metal. Pe  culme zărim o Dacie papuc a Jandarmeriei. După ce ocolim zona mlăştinoasă revenim pe drum ÅŸi avem primul contact visual cu Lacul Vulturilor ÅŸi cu Cabana Ocolului Silvic. În curtea cabanei sunt adunaÅ£i oameni care fac grătar.


Coborâm puternic ÅŸi ajungem lângă canton, unde întâlnim lume cunoscută: doi jandarmi de la Nehoiu pe care ultima dată i-am văzut la acÅ£iunea de marcare din MunÅ£ii Podu Calului. Schimbăm câteva vorbe ÅŸi cer câteva lămuriri despre modul în care se ajunge pe Vf. Malîia, având în vedere că nu e marcaj.

Mă uit la ceas: am mers pe jos până aici 3 ore.

Vârful pare inabordabil ÅŸi nu din cauza înclinaÅ£iei mari a pereÅ£ilor sau a grohotiÅŸului ci din cauza unei zone întinse plină de mărăcini. Jandarmii îmi arată un culoar de iarbă aflat undeva la mijlocul versantului ÅŸi îmi spun că pe undeva prin dreapta există posibilitatea de a ajunge la crucea de pe Vf. Malîia fără a face cunoÅŸtinţă cu mărăcinii.

Ne întindem pe iarbă pe marginea lacului. Acesta are o culoare frumoasă, un verzui plăcut ÅŸi odihnitor. La mal se văd mulÅ£i peÅŸti dar ÅŸi mormoloci care fug la fiecare pas al meu.

După o jumătate de oră de leneveală e timpul pentru o nouă ascensiune, pe Vf. Malîia. Acesta este punctul cel mai înalt al unei creste înverzite ÅŸi lungi. Ocolim lacul prin partea superioară pentru a scuti o porÅ£iune mai abruptă. Dăm de o zonă cu afine însă acestea mai au nevoie de vreo saptămînă-două ca să se coacă.


Ajungem la culoarul de iarbă dintre mărăcini. Iarba e înaltă ÅŸi ne cam deranjează la înaintare. Culoarul se măreÅŸte apoi ÅŸi ne dăm seama că suntem privilegiaÅ£i: suntem într-o mare grădină cu flori unde vedetele sunt garofiÅ£ele ÅŸi clopoÅ£eii. Un loc minunat unde coexistă iarbă, flori, stâncă ÅŸi grohotiÅŸ.

Nu îmi este prea clar pe unde trebuie continuată urcarea: creasta e aproape dar până la ea sunt o grămadă de mărăcini. Urc pe un dâmb care e cumva paralel cu Malîia ÅŸi evaluez situaÅ£ia. Se vede traseul care trebuie urmat însă, ciudat, încă nu văd vârful. Strig la coechipieri ÅŸi îi îndrum asigurându-mă că au înÅ£eles ce au de făcut. În sparte începe să se vadă o mică parte din barajul de la Siriu, dar ÅŸi Vf. Penteleu ca ÅŸi culmile împădurite din Podu Calului.


De la stânga la dreapta: Ramona, Bogdan, Laura ÅŸi Dorin

CâÅŸtigăm altitudine ÅŸi, printre flori ÅŸi stânci ajungem surprinzător de repede lângă crucea de pe Vf. Malîia pe care nu am văzut-o decât atunci când am fost foarte aproape de ea. De pe vârf e o panoramă frumoasă în toate direcÅ£iile. Atrag atenÅ£ia MunÅ£ii Tătaru ÅŸi CiucaÈ™, dar ÅŸi Vf. Bocârnea ÅŸi restul MunÅ£ilor Buzăului. Facem tradiÅ£ionala poză de grup ÅŸi pornim pe creastă spre Poarta Vânturilor. Durata tarseului Lacul Vulturilor - Vf. Malîia a fost de aproape o oră.


Aveam să constatăm că avem de mers o bună bucăţică pe creastă unde nu există marcaj( pe harta mea apărea o cruce roşie ) dar unde e o potecă destul de vizibilă.


De pe creasta vedem mai bine Lacul Vulturilor dar ÅŸi imensa zonă mlăştinoasă pe care a trebuit să o ocolim. Ajungem într-o porÅ£iune stâncoasă ÅŸi plină de bolovani uriaÅŸi. Aproape de ei o stâncă ceva mai compactă acoperită parÅ£ial de vegetaÅ£ie.


Aici e nevoie să coborâm puÅ£in ÅŸi apoi să urcăm un nou vârf prin niÅŸte vegetaÅ£ie arsă. De sus mai observăm încă o stână. Părăsim creasta ÅŸi ne îndreptăm spre drumul pe care am venit. Coborâm susÅ£inut. Câinii de la stână ne simt ÅŸi ne latră preventiv dar nu se apropie de noi. Ciobanii au terminat mulsul ÅŸi se pregătesc de plecare. AÅŸadar trecem foarte aproape de oi.

De aici încolo drumul ne e cunoscut. Am avut parte de vreme bună, a fost exact cât trebuie de cald, vânt uÅŸor, în ciuda ameninţărilor de la meteo care ne promiteau multe ore de ploaie. Cu alte cuvinte am avut vreme perfectă pentru o tură perfectă.