Incursiunea noastră în Retezatul Mic avea să continue cu un încă un traseu interesant. Obiectivul era parcurgerea culmii Piule - Pleşa, componentă importantă a Retezatului Mic. Intrarea pe poteca se află undeva în Valea Jiului de Vest, între Cîmpu Mielului şi fostul canton silvic Cîmpusel. Semnalizarea lasaăde dorit, mai ales când vii dinspre Câmpul lui Neag.

Trecem un pod şi abia apoi găsim traseul şi o săgeată ce spune aşa:
- Stâna Scorota - 2 ore
- Cabana Buta - 4-5 ore
Marcajul pe care îl vom urma este punctul galben. Intrăm fără prea multe formalităţi în Cheile Scorotei, o zonă lungă în care poteca se strecoară, pe fundul unei văi seci, printre stânci invadate de vegetaţie.


Cheile sunt destul de lungi. Lăţimea minimă nu depăşeşte 2 metri iar cea maximă ajunge şi la câteva zeci de metri. Lumea asta a Cheilor Scorotei este una întunecată. Pereţii dau rareori voie soarelui să pătrundă şi să lumineze  fundul văii. În chei e o linişte desăvârşită, nu se aude nici măcar vântul. E umezeală şi aş putea spune că e chiar rece.


Poteca este o bună bucată de vreme foarte plată. Urcuşurile sunt rare şi de scurtă durată. Abia după o oră şi jumătate poteca se hotărăşte să urce un versant. În stânga văii vedem un vârf calcaros impunător şi falnic. Se numeşte Fața cu Lăstuni. Începe să se audă şi zgomot de ape şi parcă deodată totul prinde viaţă.

După câteva serpentine ieşim din pădure. Vedem şi Stâna din Scorota. Ne întâmpină o femeie şi un bărbat care se asigură că nu vom fi atacaţi de câinele de la stână.


Intrăm în vorbă cu cei doi. Aflăm că stâna aceasta este nouă, are o dotări modernizate( vase de inox, apă curentă ). De asemenea ni se prezintă modul de organizare al stânei dar şi modul în care oamenii locului îşi gestionează laptele: fiecare sătean vine la stână şi stă ca să îşi prepare singur brânză în funcţie de câte oi are fiecare. Singurul..hai să îi zicem angajat e ciobanul care trebuie să ducă oile la păscut.


Cei doi ne lămuresc cu privire la continuarea traseului şi poziţionarea vârfului Piule, 2081m, cel mai înalt din Retezatul Mic. Oamenii sunt tare cumsecade şi nu ne lasă să plecăm fără o bucată consistentă de caş. Noi îi răsplătim aşa cum putem lăsându-le toate fructele pe care le avem la noi. Aşa cum în Irak  se derula mai demult programul Petrol contra Hrană, aşa debutează la Stâna din Scorota programul Caş contra Fructe.


Puţin mai sus de stână găsim primele izvoare. Alimentăm şi privim la ce ne aşteaptă: anume un urcuş, pe firul văii din dreapta pe un culoar străjuit de o parte de jnepeni, iar de cealaltă parte de o culme de calcar mare generatoare de grohotiş numită Colţii Tomii. În spatele nostru se vede dintr-un unghi interesant creasta ascuţită a Oslei din Vâlcan dar şi o parte din pereţii Cheilor Scorotei.


Am ieşit din pădure şi atmosfera s-a schimbat radical. Dacă de dimineaţă ne plângeam de frig acum ziua devine extrem de caldă. Urcuşul pe calcare ne oboseşte teribil. Avem în permanenţă în față ținta intermediară, Şaua Scorotei. La un moment dat o turmă de oi trece prin șa dinspre Piule spre Cabana Buta.


Pe măsură ce înaintăm poteca devine din ce în ce mai abruptă. Când mai găsim câte o bucăţică de umbră ne odihnim. Ajungem în cele din urmă în Şaua Scorotei, la 1950 de metri altitudine. Tot efortul, toată oboseala, toate cuvintele scăpate în şoaptă printre dinţi au fost uitate. În faţa noastră se desfășoră un spectacol emoţionant: toate vârfurile înalte ale Retezatului.


Unghiul e unul inedit pentru mine şi îmi vine destul de greu să fac identificarea fără hartă. Cele mai înalte sunt Peleaga şi Păpuşa, apoi Custura, Gruiu şi Lazăru. Ne trântim pe un petec de umbră şi mâncăm câte ceva. Stăm tot timpul cu ochii pe vârfurile din Retezat încântaţi de tot ce vedem.

Într-un târziu studiem marcajele din Şaua Scorotei. Pentru culmea Piule – Pleşa trebuie să urmăm de aici banda galbenă. Din şa se vede Vârful Piule, dotat cu stâlp şi aflat cam la 30 de minute de acest loc. Până în Pleşa zice că e cale de o oră şi jumătate, iar până la Cheile Butii şi Câmpul lui Neag 3-4 ore(sper să fi înţeles bine, marcajul e într-o stare extrem de precară )

Tot de aici se poate ajunge relativ repede şi la Cabana Buta, tot pe banda galbenă, în maxim două ore.

Privim Şaua Plaiului Mic şi culmea Drăcșan ce merge înspre Piatra Iorgovanului şi Godeanu. Ce bună ar fi o legătură pe culme între Drăcșan şi Şaua Scorotei! Din păcate culmea e năpădită de jnepeni mari aşa că nu se poate parcurge decât..înot!


Aproape de noi, pe un picior ce pleacă din vârful Piule, se afla Cuşma Gurganului o formaţiune interesantă şi elegantă formată din calcar, iarbă şi jnepeni.


Pornim spre Vf. Piule pe o creastă surprinzător de accidentată. Sunt tot felul de poteci, marcajul e pe alocuri aproximativ în sensul că nu urmează o potecă clară şi te trezeşti că ba e mai sus, ba e mai jos. Nu urmează creasta matematică pentru că ea a fost deja cucerită de jnepeni.

De asemenea pietrele pe care calci, de care te ţii, se cam mişcă. Dar asta numai pe prima parte. Ne obişnuim însă cu noul stil de mers şi începem să ne bucurăm şi să apreciem cum trebuie ultimele minute de urcuş.


Senzaţia e minunată: atmosfera limpede, creasta calcaroasă a la Piatra Craiului, peisaje senzaţionale, ce putem cere mai mult. Atingem şi cei 2081m ai Vârfului Piule şi poposim. Jos, pe o bornă de ciment, stă scris cu galben numele vârfului.

Stâlpul de pe Vârful Piule e destul de ciudat. Are un panou pe care se află doar două benzi galbene. Orientată la 90 de grade deasupra acestui panou e un vârf de săgeată de pe care se vede tot un marcaj banda galbenă. După orientare se pare că ne trimite pe Cuşma Gurganului, însă nu îmi dau seama dacă mai continuă.

Dintr-un anumit unghi se vede şi locul de campare amenajat în apropierea Cabanei Buta, lângă refugiul Salvamont. Cabana nu am reuşit să o disting. Căldura ne face să renunţăm la a mai merge până pe Vf. Pleşa. De acolo poteca marcată coboară în vecinătatea Cheilor Butii. Din păcate va trebui să ne întoarcem pe acelaşi traseu ca să recuperăm maşina. Ce bine era să fi mers cu două maşini..

Alegem să rămânem în zonă înaltă. Găsim un loc de plajă pe următorul vârf înspre Pleşa. Eu mai cobor câteva zeci de metri pe un platou fain unde mi-a atras atenţia o piatră mare de calcar foarte netedă. Aveam să constat că în acest loc există şi perete stâncos. Poteca nu vine pe aici, îl ocoleşte prin stânga. În mijlocul platoului e o gaură cu un diametru relativ mare. De departe mi s-a părut a fi aven. Mă apropii cu teamă şi cu prudenţă că nu se vedea unde se termină. Mă aşez în genunchi şi mă uit în jos. Grozăvia asta de aven e o groapă aproape cilindrică, adâncă de 3-4 metri.

Stau pe iarbă printre o mulţime de flori de munte. Dintre cele mai frumoase. Vine şi Ramona să ne bucurăm de ele amândoi. Cu ocazia asta facem planul: o să mergem şi pe Colţii Tomii şi încercăm să coborâm spre stâna pe vreun traseu nemarcat. La urcare am remarcat un culoar care părea abordabil.

Zis şi făcut, urcăm înapoi pe Piule şi ne trezim că avem însoţitor. E vorba de un câine apărut de nicăieri şi care ne urmează conştiincios. Ajungem şi pe Colţii Tomii. Stânca e încinsă şi radiază de căldură aşa că nu stăm prea mult. Câinele preia conducerea grupului şi în mod bizar ne arată pe unde trebuie coborât. Mergem bine până ajungem pe un fir de vale seacă. Aceasta se îngustează apoi, pare să urmeze o săritoare. Din fercire e scurtă şi nu pune nici un fel de probleme. Văzându-ne trecuţi de acest ultim hop câinele pleacă dispărând printre jnepeni. Interesantă întâmplare.


Suntem undeva jos sub Şaua Scorota şi suntem din nou pe marcaj. Coborâm cât putem de repede la stână. Revedem oamenii buni de dimineaţă dar şi pe un băiat aflat în vizită ei. Băiatul e din Maramureş şi ne spune că în fiecare vacanţă vine la Câmpul lui Neag să îşi viziteze rudele. Aşa a ajuns în Retezat.


Ne luăm rămas bun şi plecăm spre pădure. Ce bine e la umbră! În sfârşit răcoare. Străbatem rapid Cheile Scorotei  să recuperăm maşina. De mâine plecăm în Retezatul Mare, ne aşteaptă câteva zile frumoase cu lacuri, vârfuri şi poteci.