Prin a doua parte a anilor 90 apărea o revistă nouă având ca preocupare principală muntele. Se numea MunÅ£ii CarpaÅ£i ÅŸi avea condiÅ£ii grafice deosebite pentru acea perioadă. Pe atunci era principala mea sursa de informare legată de traseele montane.

Revista era condusă de Ică Giurgiu ÅŸi avea colaboratori valoroÅŸi. Ca să amintesc doar câteva nume: Dinu Mititeanu, Petru Lucian Goja, Dinu Boghez. Nu ÅŸtiam foarte bine cine sunt aceÅŸti domni dar îi admiram mereu pentru multele cunoÅŸtinÅ£e ÅŸi pentru felul captivant de a scrie.


În 2007 o parte a concediului am petrecut-o în Masivul Buila-Vinturarita ÅŸi că de obicei după aceea am scris ÅŸi un jurnal. După ceva timp am primit un mesaj prin email de la domnul Dinu Boghez care mi-a făcut câteva observaÅ£ii ÅŸi corecturi. A fost începutul unei frumoase prietenii, cum se spune în filme.

Am continuat să schimbăm mesaje cu o oarecare regularitate iar în toamna lui 2010 ne-am întâlnit pentru prima dată în MunÅ£ii Cozia. Povestea domnului Dinu Boghez, relatată chiar de dânsul se găseÅŸte aici:

http://dinuboghez.blogspot.com/2008/12/povestea-mea.html

În prezent domnul Boghez gestionează doua bloguri:
-    Calator in Tara Minunilor( unde scrie împreună cu Floriana Boghez, fiica sa )
-    Addenda Corrige

În urmă cu câteva săptămâni a răspuns cu amabilitate ideii de a face un interviu cu dânsul pentru bogdanbalaban.ro ÅŸi a alocat timp pentru a da răspunsuri ample la întrebările mele.

1. Care sunt primele dumneavoastră amintiri legate de munte?

Dinu Boghez:
Primele mele amintiri despre dealuri ÅŸi munÅ£i îndepărtaÅ£i se leagă de Câmpulung Muscel, acelea în care îmi petreceam vacanÅ£ele de vară mai ales, la casa bunicilor. Acolo erau unchi, mătuÅŸi, care doreau mereu ieÅŸiri în aer liber fie în locuri apropiate, fie pe munÅ£i despre care doar auzeam. Eu stăteam ÅŸi le priveam pregătirile.

Am fost în preajma lor atunci când urcau Mățăul, străbăteau pădurile moÅŸiei AlimaniÈ™teanu sau urcau pe locurile mai înalte ale Măgurii de deasupra LereÈ™tilor. Mai ales aceasta din urmă era una din excursiile aÅŸteptate cu nerăbdare, iar pădurile ei reprezentau locuri de care ÅŸi acum îmi aduc aminte. O plimbare doar cu un grup de copii - eram chiar cel mai vârstnic dintre ei -, la Schitul Ciocanu, a fost poate cel dintâi act de independenţă.



Åži în FăgăraÅŸ au fost trasee considerate din cele alpine, unele mai uÅŸoare, altele ceva mai dificile. Muchia ViÈ™tei, cea a DrăguÈ™ului până în vârful Gălășescului, a Zănoagei mai ales, au avut câteva porÅ£iuni mai delicate. Doar creasta Arpășelului, pornită din Åžaua Caprei a fost ceva mai dificilă. Peretele întunecat de la început, ieÅŸirea dintr-o regrupare direct într-o surplombă, când tocmai zangăneam scăriÈ›ele ca s-o pot trece, mi-a atras o admonestare din partea capului de coardă.
- dom Boghez, e păcat, se poate trece şi fără scărițe şi... am trecut.

Dintre cei ce m-au întovărăşit în acele vremuri, cel mai reprezentaativ ÅŸi totodată bun prieten, a fost Mircea Florian. NoÅ£iunile de bază în alpinism, mi le-a dat Titi Pandiu, alpinist experimentat ÅŸi tovarăş de drumeÅ£ii o bună bucată de timp. Primele noÅ£iuni mi le-a predat pe o stânca din aproierea fostului canton de la Cheia, astăzi devenit cabană. Pe stânca amintită am făcut primul rapel din viaÅ£a mea.

Åži ca să se convingă că am fost un elev silitor, m-a luat cu el pe Creasta Fotoreporterului, din Claia Strâmbă a Builei ÅŸi doar la ultimul horn traseul s-a dovedit mai greu. Tot cu el am parcurs Peretele Cerntral din Paitra Craiului ÅŸi, contrar aÅŸteptărilor, aproape că nu a trebuit să folosim asigurarea la coarda. Au mai fost ÅŸi alte zone montane în care m-am căţărat, mai modeste poate, dar alpinist în adevăratul înÅ£eles al cuvântului, nu pot spune că am fost niciodată.

4. PovestiÅ£i-ne o întâmplare haioasă petrecută pe munte.

Dinu Boghez:
Chiar nu-mi amintesc întâmplări nostime din timpul vreunei excursii, dar după aceea cu siguranţă au fost momente care ne-au stârnit amuzamentul. Poate ÅŸi pentru că în ce mă priveÅŸte sunt un introvertit. Mai curând îmi amintesc momentele în care solidaritatea celor care merg prin munÅ£i, s-a manifestat în mod evident. La CălÅ£un de exemplu, atunci când am ajuns după o zi epuizantă, prin ploaie, traversând Custura SăraÅ£ii, cu copiii aflaÅ£i încă la vârstă fragedă ÅŸi eram într-o evidentă dificultate, unul din salvamontiÅŸti - NB - Alexandru Szatmary, medic rezident în viaÅ£a de toate zilele, care ne-a ajutat ÅŸi pe drum, a insistat printre colegi ÅŸi ne-a făcut loc în refugiul ÅŸi aÅŸa aglomerat. Asta la noi în Å£ară.


În Caucaz, ruÅŸii, care ocupaseră tot refugiul de la Zelionaia Priut de sub vârful Gumaci, l-au eliberat necondiÅ£ionat, ca să ne facă loc nouă, turiÅŸti străini. Două zile mai târziu, la coborârea de pe vârful Tiu-Tiu-Basi, alÅ£i turiÅŸti ruÅŸi aflaÅ£i la corturile lor, ne-au oprit ÅŸi nu ne-au lăsat să plecăm mai departe decât după ce am băut împreună ceaiul care ne-a dezlegat sufletele.

La masa de despărÅ£ire, tot din Caucaz, cineva a întrebat cine putea fi cel care cânta la acordeon, atunci, în prima noastră zi de cazare la vila Sokol.
- O fi fost oare Volodia, ghidul nostru ?
- Nu nu eram eu, ne-a răspuns Volodia, cel care până atunci arătase că nu ÅŸtia decât engleză ÅŸi rusă !.

Åži doar până atunci auzise mormăielile noastre despre sovietici. Åži asta da, a stârnit hohotele de râs a tuturor, ruÅŸi ÅŸi romani.

5. AveÅ£i amintiri neplăcute legate de munte? În ce constau acestea?

Dinu Boghez:
Da, sigur am avut ÅŸi întâmplări neplăcute petrecute pe munte. Sau n-or fi fost ele croite să-mi fie neplăcute,dar neatenÅ£ia aÅŸa le-a înregistrat. Vreo două muÈ™cătruri de câini - dar nu de aceea îi iubesc atât de mult -, produse mai ales de ciobani inconÅŸtienÅ£i care au asmuÅ£it bietele animale. Pe Piciorul GrădiÈ™teanului din PăpuÅŸa, imediat după stîna la care discutasem vrute ÅŸi nevrute cu ciobanul, un biet câine a fost asmuÅ£it ÅŸi m-a apucat de picior.


În Petrimanu din LatoriÈ›a alÅ£i inconÅŸtienÅ£i au asmuÅ£it o haită întreagă către noi deÅŸi eram foarte departe ÅŸi am avut de suferit multă vreme. Ca ÅŸi la stâna de sub Balota din Căpăţânii, la care voioÅŸia ciobanilor cu strigături alcoolice, au gonit un biet animal până în spatele meu.

Să judece cei ce merg pemunte, dacă vinovăţia este a câinilor sau a oamenilor. Pe primii îi iubesc, iar pe ceilalÅ£i pot doar să-i descalific de la Å£inuta lor umană.

6. AÅ£i avut ÅŸi aveÅ£i în continuare activitate publicistică. Am citit articole în MunÅ£ii CarpaÅ£i, pe cele două bloguri ale dumneavoastră( Călător în Tara Minunulor ÅŸi Addenda Corrige ), pe site-ul Natura României. Cum vedeÅ£i comunităţile online dedicate turismului montan?

Dinu Boghez:
În general citesc cam tot ce alÅ£ii publică despre munÅ£i, impresii ÅŸi întâmplări petrecute pe ei. Fiecare are stilul său, modul pesonal în care se manifestă ÅŸi nu-mi permit să enunÅ£ păreri despre toate astea. MunÅ£ii sunt veÅŸnici ÅŸi noi doar trecători. Doar când aud -nu scris că poate li se face ruÅŸine - despre acte de vandalism montan încerc un început de revoltă ÅŸi poate îmi spun în surdină: Iartă-i, Doamne, că nu ÅŸtiu ce fac.

Dar în categoria celor despre care nu mă abÅ£in să vorbesc, se înscriu actele de degradare legală a muntelui - drumuri de pământ în special, tăieri barbare ÅŸi haotice - lemn abandonat după tăiere -, părăsiri de cabane,etc. Pentru toate astea nu ajunge oprobiul meu ÅŸi al altora, ci natura va avea grijă să ne pedepsească pe toÅ£i, nu numai pe profitori. Poate chiar seceta din anul acesta să fie una din urmările cu efect întârziat.
 


7. Toate jurnalele dumneavoastră încep cu un motto. Cum îl alegeÅ£i, ce trebuie să exprime?

Dinu Boghez:
La începuturile mele într-ale mersului pe munte, ritmicitatea excursiilor era în funcÅ£ie de tovarăşii pe care mi-i găseam ÅŸi ceva mai târziu de ocupaÅ£iile studiilor care-mi răpeau mult timp, dincolo de cel al cursurilor.

Mai apoi tovarăşii au început să se înmulÅ£ească, excursiile montane ÅŸi-au diversificat traseele ÅŸi amintirile s-au adunat. Nu de la început mi le-am aÅŸternut pe vreun mijloc de adus aminte ÅŸi constat acum, după trecerea multor, foarte multor ani, că imaginile din majoritatea acestora sau măcar pe a celor mai importante, s-au menÅ£inut încă vii. Pentru cât timp, voi mai vedea.


Când am început să îmi descriu excursiile, odată cu apariÅ£ia calculatorului, cele ce scriam, cuprindeau date tehnice: locuri pe unde treceam ÅŸi denumiri, cote, locuri de adăpost ÅŸi timpi.

Dar astea erau date care ar fi trebuit înscrise în vreun ghid ÅŸi nu aveam o astfel de intenÅ£ie. Apoi cele scrise au început să aibă o tentă personală, am părăsit aspectul tehnic ÅŸi textul a devenit o poveste cu acelaÅŸi conÅ£inut.

Faza următoare s-a ivit spontan. Aveam acum nevoie ÅŸi de un moto, sub care să se desfăşoare întreaga poveste, scrisă mai întâi doar pentru mine. ViaÅ£a mea de până acum ÅŸi din totdeauna, a avut multe aspecte. Nu numai cel montan sau cel profesional. Nu ÅŸtiu dacă am citit mult, dar literatura clasică, mai modernă ÅŸi în orice caz bună, a fost adăpostită în biblioteca ce creÅŸtea pe zi ce trece. Au intrat în ea amulte cărÅ£i de poezie. Nu pot spune că am citit cu de-a amănuntul versurile, dar fiecărui autor, i-am perceput mesajul. Printre poeÅ£i au fost cei de suflet din care mi-am ales ÅŸi cele mai multe moto-uri. Marin Sorescu, George Țărnea, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu ÅŸi dragul meu Esenin, au răspuns gândurilor mele pe care doream să le exprim prin cele ce descriam în texte. Cam lungă poate explicaÅ£ia, dar aÅŸa am ajuns, pe nesimÅ£ite, să nu-mi despart textele de versurile dragi mie .

8. Fiica dumneavoastră, Floriana, v-a urmat pasiunea pentru munte, a avut reuÅŸite frumoase în acest domeniu. Alături de ea publicaÅ£i pe Călător în Tara Minunilor. Cum aÅ£i reuÅŸit să o “contaminaÅ£i” ÅŸi pe ea?

Dinu Boghez:
Am Å£inut mult să inoculez dragostea de munte ÅŸi copiilor. La 1 an Floriana era pe Cozia ÅŸi urca în spatele meu Ciuha Mare. La 6 luni Andrei urca tot în spatele meu, într-un vechi rucsac cu găuri ptr picioruÅŸe ÅŸi până pe vârf cred că adormea.

Mai apoi au venit plimbări în zona vârfului Roman, unde o casă silvică ne primea vara cu copiii ÅŸi iarna doar pe noi, cei mari, la schi. Au venit ÅŸi plimbări serioase, din care cea mai grozavă - aveau cam 12-14 ani -, a fost creasta FăgăraÅŸului dusă de la Turnu până la Bîlea. Sau cea de traversare a crestei Lotrului, din Åžaua Tărtărău până la Râul Vadului, cu cortul în spate ÅŸi cam tot la aceeaÅŸi vârstă.


Dinu și Floriana Boghez

E drept că Floriana, de cum făceam primul pas pe munte, întreba mereu când ne întoarcem acasă. Dar le-a prins bine ÅŸi în facultate Floriana chiar a prins drag de munte. Acum ea se laudă cu vârfuri mari ÅŸi interesante despre care îmi tot povesteÅŸte. În locuri mai modeste, încă îi mai pot face faţă. Ce va fi mai târziu....

9. Cum vă petreceÅ£i timpul atunci când nu sunteÅ£i pe munte, care sunt celelalte pasiuni ale dumneavoastră?

Dinu Boghez:
E greu să fac ordine în preocupările mele cotidiene sau în cele ce se împlinesc pe perioade mai lungi. Gândindu-mă la zicerea aproximativă a lui Tolstoi câtă fericire îi trebuie unui om ÅŸi mai aproape de noi a lui Marin Sorescu, câteva clipe când era să fim fericiÅ£i, cam aÅŸa mi-am desfăşurat întreaga viaţă.

În studenÅ£ie ÅŸi desigur ÅŸi în continuare, au existat preocupări ÅŸi în afara studiilor. Concertele simfonice, cele de la Ateneu, de sâmbăta dimineaÅ£a la repetiÅ£ia generala-gratuite- mai ales,continuată mai târziu cu cea de pe discuri, au reprezentat întotdeauna momentul de relaxare dorit.

Literatură, cea clasică, dar ÅŸi cea mai recentă la diferite perioade, biblioteca de care parcă sunt mândru ÅŸi care încă mai creÅŸte, mi-a legănat visele adolescenÅ£ei iar la maturitate de multe ori mi-a creat stările sufleteÅŸti de care aveam nevoie.

Să nu vorbesc de munte, care mereu îmi împrospăta forÅ£ele pentru alte zile de muncă încordate pe care mi le cerea ÅŸantierul, care într-un anume fel a reprezentat chiar viaÅ£a mea. Inginer constructor, mi-am petrecut viaÅ£a exclusiv pe ÅŸantier. Am avut norocul pe care ÅŸi pe atunci nu mulÅ£i îl aveau, să conduc lucrări dintre cele mari, aÅŸa cum astăzi, cel puÅ£in deocamdată, nu se mai ivesc.


Începător fiind am lucrat la SăvineÅŸti la fibre sintetice. Mai apoi am condus lucrările industriale din Suceava ÅŸi mai târziu pe cele ale combinatului de la Târgu MureÅŸ. Activitatea de ÅŸantier mi-am inceheiat-o la Râmnicu Vâlcea, cu toată industria vâlceană.

Din păcate de mare parte din toate acestea s-a cam ales praful ÅŸi nu din ineficienÈ›a acestora, ci din nepăsare ÅŸi alte îndeletniciri de care ar trebui să ne ruÅŸinăm. IeÅŸit la pensie la vârsta normală, am continuat să lucrez până astăzi, acolo unde experienÈ›a căpătată mi-a permis să o fac. Toate astea la un loc, mi-au făcut zilele mai luminoase pe care le-am trăit ÅŸi încă le mai petrec.

10. Aveţi proiecte legate de munte care nu le-aţi putut realiza? Care sunt acestea?

Dinu Boghez:
Nu cred că există om care către sfârÅŸit să nu-ÅŸi amintească lucrurile pe care ar fi vrut să le facă ÅŸi pe care din varii motive să nu le fi realizat. Sunt desigur din cele ale vieÅ£ii de toate zilele mai ales ÅŸi cât sunt mai puÅ£ine acestea, cu atât bilanÅ£ul te poate mulÅ£umi.

Dar dacă mă refer la reperele montane pe care le-aÅŸ fi vrut realizate, apoi în Å£ara regret că încă n-am putut străbate frumuseÅ£ile ascunse în munÅ£ii Aninei din care doar o mică parte din Cheile Nerei le-am putut vedea. Sigur mai sunt ÅŸi alÅ£i munÅ£i în Å£ară încă nestrăbătuÅ£i, dar parcă nimeni nu poate să ajungă să spună: am văzut tot!

În Caucaz

Pe vremea când tinereÅ£ea ÅŸi vigoarea, mi-ar fi permis să ajung în multe locuri montane din lume, mult visate altminteri, obÅ£inerea unei vize era o treba aproape imposibilă. Dacă am izbutit să ajung în Caucaz, Pirin ÅŸi Rila din Bulgaria ÅŸi Tatra, pot spune că încă fusesem un om fericit. Au fost momente când aspirasem la Pamir, către vârful Lenin ÅŸi asta ar fi putut fi realizabil. Eforturile însă s-au frânt, poate ÅŸi datorită unui accident nedorit petrecut în ÅŸantier care m-a Å£inut departe de munte o bună perioadă de timp.


11. În multe zone ale ţării marcajele au avut ÅŸi încă au de suferit. SunteÅ£i pro sau contra remarcărilor? Ce părere aveÅ£i despre deschiderea unor trasee noi?

Dinu Boghez:
După ce ani întregi am parcurs potecile munÅ£ilor Căpăţânii, mi-am propus să-i ÅŸi marchez. Apăruse între timp ghidul lui Nae Popescu. Cu ce ÅŸtiam eu, cu ce descria Nae Popescu, am întocmit un proiect de marcaje, care Å£inea seama de regulile stabilite de regulamentul aplicării acestora.

Am primit o propunere de a face acelaÅŸi lucru în munÅ£ii Lotrului. Am refuzat-o pentru că nu cunoÅŸteam destul de bine acest masiv. S-au făcut totuÅŸi marcaje insuficent corelate ÅŸi care oricum nu Å£ineau seama de regulile instituite.

Astea îmi sunt părerile despre marcaje. Despre remarcări: acolo unde există ghiduri cu semne turistice cuprinse în acestea, aplicarea altora încurcă în mod evident. De aceea cei care îÅŸi închipuie că doar de la ei încolo începe lumea....marcajelor, nu fac decât rău turiÅŸtilor ÅŸi chiar incita la mici răzbunări. Desigur, altele noi, corelate cu cele existente sunt întotdeauna bine primite.

Aplicarea marcajelor în munÅ£i, pe poteci existente, poate produce rău muntelui doar în cazul unor vandali de profesie. Dar inexistenta acestora, în cazul ceÅ£ii sau furtunilor, pot produce accidente grave. De aceea tot marcarea potecilor e de preferat. Tot aÅŸa m-am gândit ÅŸi la aplicarea marcajelor în munÅ£ii Căpăţânii.


12. Å¢in minte că primul mesaj pe care l-am primit de la dumneavoastră a fost în urma unui jurnal din Masivul Buila – VînturariÈ›a unde mi-aÅ£i făcut o serie de corecturi legate de denumirile locurilor, poienilor, vârfurilor. Pe hărÅ£ile noi acestea sunt schimbate. Cum vedeÅ£i această situaÅ£ie?

Dinu Boghez:
Am cunoscut masivul Buila în anul 1967. Atunci am urcat prima oară, aproape de Sărbătorile Crăciunului, pornind singur de la schitul Pahomie, până pe vârful Stevioarelor, cel de atunci.

Masivul m-a impresionat în mod deosebit. Mai apoi am făcut numeroase excursii, fie singur, fie însoÅ£it. Pe atunci muntele era păstorit intens, iar stanele de atunci ÅŸi acum erau tot acelea: Cacova, Curmătura Builei, Ștevioara ÅŸi Oale. Am întâlnit ciobani bătrâni - adevăraÅ£i faţă de unii de astăzi -, care cunoÅŸteau bine muntele ÅŸi denumirile locurilor. De la ei le-am învăţat.

Am să vă dau un exemplu: Åžaua VînturariÈ›ei, era aÅŸa denumită din cauza vântului care acolo îl întâlneai mai mereu. Sau Vf. VînturariÈ›ei, cel cu înălÅ£ime mult inferioară celorlalte, de 1655m, aflat către vf. Claia Strâmbă.

Acum ÅŸaua are pe hartă o altă denumire, iar vârful VînturariÈ›a nici măcar nu mai este amintit, iar numele lui a fost dat altuia. Sigur orice autor de noi hărÅ£i poate da orice denumire locurilor, nimeni nu-i interzice, aÅŸa că de la o generaÅ£ie la alta ÅŸi numele muntelui ar putea să se schimbe. Constat însă că în alte masive tradiÅ£ia denumirilor se păstrează ÅŸi asta depinde ÅŸi de cum sunt oamenii ÅŸi de cum vor ei să păstreze tradiÅ£iile.


13. Aveţi vreun munte, vreun loc preferat? Dacă da care este acela?

Dinu Boghez:
Dacă aÅŸ întâlni vreodată un castel cu turnuri numeroase, săltat pe un vârf de munte, aÅŸ fi sigur că acolo s-ar afla Piatra Craiului. Muntele acesta este crăiasa munÅ£ilor din Å£ară. Ar fi nedrept să spun că FăgăraÅŸul sau Retezatul nu s-ar afla în preferinÅ£ele mele. După cum ÅŸi Parângul ÅŸi Lotru ÅŸi câÅ£i ÅŸi mai câÅ£i alÅ£ii, mă fac să îmi simt acolo unde mi-e locul.


În Piatra Craiului

Fotografiile aparute în acest interviu au fost preluate de pe galeria foto a site-ului Călătalor în Tara Minunilor È™i de pe site-ul Addenda Corrige. Pentru aceasta multumesc lui Dinu È™i Florianei Boghez, cei care deÈ›in aceste fotografii.

De asemenea mulÅ£umesc domnului Dinu Boghez pentru că a acceptat să stăm de vorbă pe teme montane. Acest interviu îl puteÅ£i considera cadoul meu de MoÅŸ Crăciun pentru  cititorii acestui site.

 

PS: La 19 octombrie 2021 domnul Dinu Boghez a plecat în ultima È™i poate cea mai  importantă călătorie a sa. Cea către ceruri.