În cautare de locuri noi și frumoase am ajuns și în zona Clisurii Dunării. În 2010 am văzut porțiunea dintre Socol și Orșova mai mult din masină. Si cum ne-a plăcut ce am văzut, ne-am întors pentru alte excursii în zonă.

 

Munţii Mehedinţi - Vârful lui Stan

După o lungă sesiune de condus, venind pe Valea Cernei, ajungem la Orşova unde facem o pauză de aprovizionare. Suntem uimiţi de haitele foarte numeroase de câini vagabonzi. Plecăm spre Dubova pe şosea şi oprim din când în când pentru câte o poză.


Spre deosebire de vara trecută e lume foarte puţină. La Mraconia, unde admirăm statuia lui Decebal sculptată în stîncă, suntem doar noi. Ramona citeşte pe o tăbliţă: plimbări cu barca pe Dunăre, 25 de lei de persoană. Sun fără prea mare încredere la numărul de telefon dar spre surprinderea mea, omul ne zice că vine în 10 minute şi în plus mai are nişte clienţi care l-au sunat.

Între timp mai apar şi două fete din Braşov care ne întreabă dacă ştim cum se poate merge cu barca pe Dunăre. Au ajuns exact unde trebuie. Punctual, omul pe care l-am sunat apare după câteva minute. Trage barca la un ponton aflat sub podul ce traversează golful Mraconia.

Apar încă 4 turişti: doi tineri care plecaseră în luna de miere..cu părinţii. Primim cu toţii veste de salvare. Plecăm cu barca făcând un mic ocol prin apele golfului Mraconia şi apropiindu-ne de chipul lui Decebal.


Aceasta este cea mai mare sculptură în piatră din Europa, înaltă de 55 m şi lată de 25 m. A fost realizată după modelul celei din stânca Muntelui Rushmore din Statele Unite. Ideea  i-a aparţinut omului de afaceri român Iosif Constantin Drăgan. Lucrarea a fost executată de un grup de 12 sculptori-alpiniști, sub conducerea sculptorului român Florin Cotarcea şi a durat 10 ani, între 1994 şi 2004.


Ieşim la Dunăre şi trecem prin Cazanele Mici. Admirăm de pe apă clădirea albă a mănăstirii. Mergem înspre amonte pe drumul de ape mărginit de pereţi stâncoşi şi verticali.

La un moment dat Dunărea scapă din strânsoare şi se întinde cât poate de mult în marele Golf Dubova. Peisajul s-a schimbat radical odată cu construirea barajului de la Porţile de Fier. Aflăm că vechea vatră a satului Dubova este acum sub ape iar Dunărea şi-a ridicat nivelul cu câteva zeci de metri. Bunicul meu, care era născut în zona aceasta, spunea că Dunărea avea o oarecare cădere în zona Cazanelor şi era zgomotoasă. De aici şi impresia că fierbe şi de aici şi denumirea de Cazane.

Barca cu motor îşi mai găsise între timp câţiva muşterii pe unul din pontoanele de pe Golful Dubova. După îmbarcare ne îndreptăm spre Cazanele Mari. Aici avem de vizitat două obiective: este vorba de două peşteri: Vetereani şi Ponicova.


Primul popas este la Peştera Veterani. Aici se afla amenajat un ponton fain, nou nouţ. Ne întâmpină custodele peşterii. Ce este de reţinut e faptul că accesul în Peştera Veterani se poate face numai cu barca venind dinspre Dunăre. Vizitarea costă 4 lei.

Această peşteră a fost folosită ca punct strategic de daci şi romani, de austrieci şi turci, putînd adăposti peste 700 de soldaţi. A fost fortificată de generalul austriac Veterani, de unde şi numele peşterii. Se spune că este prima peşteră cartată din lume.

Cercetările arheologice efectuate în această peşteră au arăt faptul că această peşteră a fost cunoscută oamenilor din timpuri preistorice. Ea a fost considerată sanctuarul zeului Zamolxe de către daci, apoi a servit ca sălaş pentru animale până la construirea barajului de la Porţile de Fier.


În peşteră s-au construit fortificaţii cuprinzând ziduri de piatră începând cu sec. al XIII-lea, cunoscută din documentele vremii sub numele de "Peth". La sfârşitul sec. al XVII-lea peşteră a fost refortificată de oastea austriacă din Caransebeş, reprezentând în acea vreme un punct de cantonare pentru 200 de osteni austrieci.

Având în vedere importanţa strategică a amplasării peşterii ea a reprezentat în timp subiectul a numeroase dispute pentru cucerirea ei. A.F. Marsigli este primul care publică planul fortificaţiei şi descrierea peşterii sub numele acesteia de "Piscabara". Primele cercetări asupra peşterii datează din 1872. În 1929, A. Kubacka publică planul iniţial al peşterii aşa cum a fost el întocmit de armata austriacă în 1692. După 1962 încep şi primele cercetări amănunţite ale peşterii din punct de vedere biospeologic şi mai apoi geografic şi arheologic.

Peştera este mijlocie, 64 m şi este în întregime fosilă şi are un caracter uşor ascendent. Peştera are o galerie scurtă de acces, o sală mare (de 28 m lăţime şi 37 m lungime, înaltă de până la 20 m). Sala este luminată direct printr-o fereastră. Există o galerie vestică ascendentă dezvoltată pe diaclaze, la intrarea căreia se afla un zid de fortificaţie din piatră, parţial distrus. În partea terminală a sălii există amenajata o fântână - "Fântâna Turcului".

Plecăm tare încântaţi de cele văzute şi aflate, salutăm ghidul şi ne urcăm în barcă. Înaintam prin Cazanele Mari străjuite de Vf. Ciucaru Mare(316m) pe partea românească, respectiv Veliki Strbac(768 m ) pe partea sârbească.


Cel mai frumos şi mai interesant moment a fost la Peştera Ponicova, aflată în amonte de Peştera Veterani. A fost prima peşteră în care am intrat cu barca. Omul care o conduce e un adevărat maestru, se strecoară  printre stânci şi întoarce barca într-un loc strâmt. Soarele, verdele de pe versanţi şi apa crează nuanţe superbe de culori.


Ieşim cu barcă din peşteră  şi plecăm spre Golful Mraconia. Ajutaţi sensul de curgere mergem parcă ceva mai repede. Savurăm această plimbare. La un moment dat, în amonte urcă un vas de croazieră plin cu turişti. Valurile generate de acesta clătină serios barca noastră. Barcagiul însă o aşează perpendicular cumva pe valuri, ne ţinem bine până când apa se linişteşte.


Ciucarul Mare

Coborâm din barcă, ne urcăm în maşină şi ne îndreptăm spre Dubova. Oprim aproape de ieşirea din sat şi plecăm spre Ciucaru Mare pe un traseu marcat cu triunghi galben, o oră de mers. Puţin mai încolo pe o săgeată de lemn scrie că sunt două ore. Nici nu contează prea tare, mergem oricum.


Nu plecăm singuri ci însoţiţi de câţiva câini de pripas care ştiu drumul pe de rost. La început se urcă destul  de tare prin pădure, dar după două zile de Parâng asta pare a fi o joacă. Vegetaţia e deosebită, e încă mult verde şi tot acest drum se transformă într-unul relaxant.

De la un moment dat nu mai urcăm ci mergem mai mult pe loc drept. Găsim şi un loc de popas frumos amenajat: băncute, masă şi coş de gunoi.


Ieşim din pădure şi dăm într-o poiană. Vedem impozantul vârf Veliki Strbac de pe malul sârbesc. Mergem însă cu băgare de seamă că locul pare ideal pentru vipere.


Ajungem pe o culme stâncoasă. Sub noi e Dunărea, peisajul e absolut încântător.


După ce facem poze plecăm în continuare pe potecă în sensul de curgere al Dunării. Mergem cumva în paralel cu fluviul şi mai găsim încă un punct de belvedere. Poteca e în general clară însă în câteva locuri trebuie căutat marcajul findcă se mai intersectează şi cu alte poteci.

Cireaşa de pe tort este însă deasupra Golfului Dubova. Nici nu ajungem bine că Ramona mă avertizează:

- Ai grijă în spatele tău e o viperă!

Din fericire vipera nu e agresivă, mai degrabă pare speriată de prezenţa noastră. Fac mişcări lente, şarpele îşi vede de treabă şi se face nevăzut sub un pietroi.


Se văd bine Cazanele Mici. Partea românească este dominată de Vârful Ciucaru Mic de 313 metri iar cea sârbeasca de vârful Mali Strbac de 626 metri. Locul e atât de frumos încât cu greu ne dăm duşi.


Şi tot aici e mai găsim un stâlp interesant: acesta marchează sfârşitul traseului. Plecăm pe potecă dar facem circuit care ne scoate prin poieni şi pe lângă rămăşiţele unei foste construcţii în zona cu măsuţa şi băncuţe.

Peștera Ponicova

Coborâm la Dubova cât putem de repede fiindcă seara e aproape iar noi mai avem un obiectiv de vizitat. E un loc în care am mai fost astăzi şi anume..Peştera Ponicova. Da, peştera mai are două intrări, se poate intra şi dinspre uscat dar şi dinspre Dunăre.


Mergem cu maşina până dăm de prima vale. Ţinem firul văii pe o potecă destul de clară, dar nemarcată. În scurt timp intrăm într-un sector de chei sălbatice. Pereţi verticali se întind în stânga şi în dreapta decoraţi din abudență cu vegetație.


Păşim pe bolovani mari şi ajungem într-o zonă unde găsim un pod natural lung de 25 de metri şi înalt cam de 6-8 metri. Aici într-o zonă mai joasă s-a adunat apă. Pentru a înainta e necesar să coborâm pe două scări de lemn care sunt cumva înădite.


Trecem pe sub podul natural şi ne aflăm în fata impresionantului portal de intrare. Acesta are cam 15 metri înălţime. Undeva sus se mai observă o intrare în peşteră. Noi mai coborâm două scări destul de scurte. Intrăm peşteră şi înaintăm pe un culoar larg presărat cu bolovani.


Peştera Ponicova nu impresionează prin stalactite, stalagmite, coloane ori alte formaţiuni specifice. Nu veţi găsi aici lucruri de felul ăsta. Ceea ce efectiv te striveşte sunt pereţii înalţi şi abrupţi, ai senzaţia că te afli într-o catedrală gotică.


Treptat lumina e tot mai slabă, noi cotim prin câteva cotloane, punem frontalele la treabă. Dinspre Dunăre se aude zgomotul apei care izbeşte malurile. Noi încă suntem pe uscat. Bezna ține puţin fiindcă începe să vină lumina de la portalul aflat înspre Dunăre.

După câteva zeci de metri dăm şi de apă. Mergem cât se poate pe bolovani şi ne oprim în faţa unui culoar unde apa se întinde pe toată lăţimea. Nu mai este mult până la celălalt capăt. Cum nu avem chef de udătură şi nu putem anticipa cât de adâncă va fi apă, ne oprim aici. A fost o experienţă interesantă.

Venim înapoi prin cheile cele sălbatice şi ne întoarcem la maşină. Plecăm la Dubova în căutare de cazare. Oferte sunt multe însă preţurile mi se par cam mari chiar şi pentru extrasezon. Până la urma targem la Pensiunea Adriana, un loc frumos aranjat cu o gazdă foarte de treabă.

Gazda e de fapt..găzdoi. E vorba de un domn din Timişoara care ne invită să culegem şi să mâncăm smochine direct din pom. Sunt excelente. Stăm la masă la un pahar cu vin şi îi povestim pe unde am fost.

- În 1989 de pe Ciucaru Mare am coborât pe stânci până la Dunăre, pe acolo am trecut la sârbi şi mai apoi am ajuns în Germania. Alţii se foloseau de Peştera Ponicova pentru a ajunge la Dunăre şi a trece graniţa.

De dimineaţa ne facem gata cât de repede putem. Pentru astăzi trebuie să alegem între a face un traseu mai lung în jurul Dubovei şi o urcare pe Ciucaru Mic urmată de apoi de o deplasare până În Cheile Rudăriei unde sunt de văzut o pleiadă de mori de apă. În plus, tot în seara asta trebuie să ajungem şi la Braşov.

Ciucaru Mic

Până la urmă alegem varianta a doua. Plecăm în traseu de pe malul Dunării. Urmăm un marcaj triunghi roşu, tot prin pădure, foarte asemănător cu cel de pe Ciucaru Mare. Singura diferenţă e dată de faptul că urcarea e mai lină.


Atingem un puct de belvedere unde sunt băncuțe şi o masă. Se vede tare frumos tot Golful Dubova, Ciucarul Mare. De aici ne continuăm urcarea lină ieşim în poieni, trecem printr-o zonă cu mărăcini de care ne tot agăţăm hainele.


Într-un final ajungem pe nişte stânci de unde avem iarăşi belvedere. Dunărea curge sub noi şi, pentru prima dată auzim acel zgomot care aminteşte de fierberea apei. Ce bine că am urcat de dimineaţă şi că e pustiu şi pe munte şi pe şosea!

Cam după o jumătate de oră plecăm înapoi spre maşină. De data asta nu facem circuit, ţinem exact acelaşi drum. Şi astfel se încheie aventura noastră de la Cazanele Dunării. Plecăm spre Cheile Rudăriei, dar despre asta am să vă povestesc într-un alt jurnal.

Fotografii găsiţi aici:

pe Dunăre:

http://fotoromania.bogdanbalaban.ro/indexgal.php?cat=Munti&gal=Cazanele%20Dunarii%20-30-09-2011

Ciucaru Mare:

http://fotoromania.bogdanbalaban.ro/indexgal.php?cat=Munti&gal=Ciucaru%20Mare%20-30-09-2011

Ciucaru Mic:

http://fotoromania.bogdanbalaban.ro/indexgal.php?cat=Munti&gal=Ciucaru%20Mic%20-01-10-2011

Peștera Ponicova:

http://fotoromania.bogdanbalaban.ro/indexgal.php?cat=Pesteri&gal=Pestera%20Ponicova%20-30-09-2011