Ceahlăul la sfîrșit de iarnă

Data publicării: 19 mar 2012

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

La ceas de primăvară când zăpezile încep să părăsească aşezările omeneşti, cei care iubesc iarna îşi caută mereu locuri unde zăpada se dă dusă mai greu. Schiorii profită şi caută pîrtii la înălţime sau văi, iubitorii de drumeţii aleg trasee pe la înălţime.

Aşa a fost şi cazul nostru. Ne-am strâns 19 persoane din Braşov, Galaţi, Iaşi pentru a merge în Ceahlău. Ghidul nostru a fost domnul Dumitru Stoica din Piatra Neamţ. Date fiind condiţiile găsite la faţa locului a trebuit să gândim traseul un pic altfel decât ne propusesem.

La Cabana Dochia nu am mai găsit locuri aşa că a trebuit să ne orientăm rapid şi să găsim alt loc de cazare. Şi l-am aflat la Cabana Fântânele. Domnul Stoica a propus următoarele:

Ziua 1: Izvorul Muntelui – Jgheabul cu Hotar – Jgheabul lui Stelea – Cabana Meteo Toaca – Cabana Fântânele.

Ziua 2: Cabana Fântânele – Cabana Meteo – Cabana Dochia. Iar varianata de coborâre urma să o alegem la faţa locului.

Plecăm de la Braşov după-amiaza şi la insistenţele Domnului Stoica facem un mic ocol până la Piatra-Neamț unde suntem întâmpinaţi cu toată ospitalitatea moldovenească dar şi cu nişte bucate delicioase preparate de doamna Lucica.

De acolo plecăm la Pensiunea Crusitu din Izvorul Muntelui. Aici îi găsim pe MecanTuristii din Galaţi şi facem joncţiunea la un pahar de vorbă. Are loc şi o scurtă şedinţă tehnică în care stabilim ora plecării şi traseul.

Sâmbătă pe la ora 9 suntem la intrarea în Parcul Ceahlău. Plătim taxa de acces în parc - 5 lei şi pe la 9:20 începem ascensiunea. Mă ţin aproape de domnul Stoica, un foarte bun cunoscător al Ceahlăului, un om extrem de sensibil şi educat de la care cu toţii avem de învăţat.

Ajungem pe nesimţite în Curmătura Lutu Roşu unde este o bifurcaţie de trasee. Mai exact banda albastră care duce la Cabana Dochia prin Poliţa cu Crini se desparte de triunghiul albastru care merge tot acolo dar pe Jgheabul cu Hotar.


Noi ţinem triunghiul albastru. Potecă nu prea e dar după ce o calcă 19 oameni sigur iese ceva. Din Curmătura Lutu Roşu coborâm câteva minute în drumul care leagă staţiunile Durău şi Izvorul Muntelui. După câteva sute de metri părăsim drumul şi intrăm pe Jgheabul cu Hotar. Zăpada e mică şi destul de moale. Urcăm voiniceşte până la Stânca Dochia unde facem şi primul popas mai consistent.

De aici urmează greul. Urcarea devine din ce în ce mai abruptă, zăpada din ce în ce mai mare. Cei din față sapă urme la greu. Unii îşi pun colţarii. Nu îmi dau seama dacă sunt eficienţi pe o astfel de zăpadă aşa că aleg să urc doar în bocanci. Din loc în loc există câteva balustrade de care ne-am mai ajutat la urcare.

După o serie de opinteli şi după ce traversăm cu greu câteva zone mai delicate cu zăpadă mare ieşim în sfârşit din golul alpin. Afară e o vreme superbă. Mă încearcă un sentiment de regret că nu am urcat pe la Piatra cu Apă, un traseu mai scurt în teorie. Dar nu-i nimic, de aici urmează ceva nou pentru cei mai mulţi dintre noi.


Părăsim marcajul iar domnul Stoica preia controlul şi ne conduce pe Jgheabul lui Stelea. După o primă bucată mai neprietenoasă, cu zăpadă mare şi copaci, ieşim pe o stâncă aflată în soare şi facem un popas. Aproape de noi, dar pe o altă stânca sunt câteva capre negre. Pasc liniştite şi nu se simt ameninţate de prezenţa noastră.


Stăm pe o stâncă şi aşteptam să vină toată lumea. Unii mai mănâncă câte ceva, alţii îşi pun colţarii. De aici va începe greul. Zăpada e măricică iar după vreo 10 minute panta se înăspreşte radical. Înaintam în ritm de melc. Uneori mai tragem câte o căzătură, altori ne afundăm serios în zăpadă. Grupul din faţă în care mă găsesc şi eu, oboseşte însă primim întăriri din spate. Edi, Alex, Senty şi Valerică vin cu forţe proaspete şi sapă urme prin zăpadă. Începe să ne mai revină pulsul şi să avem cu toţii spor la urcat. Urmează apoi o porţiune mai plată la capătul căreia ajungem la Cabana Meteo de sub vârful Toaca.


Aici facem o pauză mare, mâncăm câte ceva ca să mai prindem ceva puteri. După masa ne cam împărţim: unii vor urca vârful Toaca iar ceilalţi au hotărât să ne aştepte.

Plec şi eu spre vârful Toaca, că doar şi pentru asta am bătut atâta amar de drum. Vremea e foarte frumoasă, soare, vizibilitatea în depărtări însă nu foarte bună. Urcarea pe Toaca mi s-a părut mai uşoară decât vara, mi s-a părut că am avut spor din plin şi că am ajuns mult mai repede.

Pe urcare am avut parte de un mic incident: o piatră venită de undeva de sus nu şi-a ales ca lumea traseul şi s-a oprit din păcate fix în capul lui Ana Maria. Din fericire nu s-a întâmplat nimic grav.


Ajungem cu toţii pe vârf, prilej de poze de grup şi fotografii în depărtare. Lacul Izvorul Muntelui e acoperit de gheaţă. Aproape de noi este celebră stânca Panaghia, care nu are prea multe urme de zăpadă. Chiar şi văzută de sus este impresionantă.


Dupa inca o serie de fotografii coborim de pe Toaca cu atentie sporita sa nu mai avem parte de un alt incident. Ajunsi linga Cabana Meteo gasim colegii nostri foarte veseli. Plecam cu totii spre Cabana Fintinele.


Poteca e bătută, greul a trecut. Ne oprim la baza Panaghiei care este de acum în lumina blândă a serii. Peisajul se deschide oferind o panoramă extraordinară către Staţiunea Durău. Se vede foarte bine şi cabana Fântânele, locul nostru de înoptare.


Grupul se fragmentează poate din dorinţa de a fotografia şi de a sta cât se poate de mult în zona asta înaltă. Poteca ocoleşte un ultim vârf mai înalt şi începe să coboare ceva mai accentuat.


Curând ni se deschid noi puncte de belvedere înspre Durău. Ne abatem pe o creastă îngustă pentru a admira priveliştea.


Puţin mai jos se găseşte o altă stânca solitară. Numele ei descrie foarte frumos forma pe care o are: Cuşma Dorobanţului.

Din acest loc ar mai fi cam o oră în coborâre până la Cabana Fântânele.Intrăm în pădure şi urmăm câteva serpentine ce ne duc bine în jos. Puncte de belvedere sunt destul de puţine. O bună bucată mergem pe curba de nivel.

Ajungem la Cabana Fântânele la ora apusului, când o lumină portocalie, hipnotică învăluie munţii din jur. Intrăm în cabana unde îi întâlnim pe colegii de tură ajunşi mai repede. Ne punem la o masă şi aşteptam să se reîntregească trupa.

Rând pe rând apar şi ceilalţi. Ultimii ajunşi sunt Costel şi Edi care intră în cabana cu gura până la urechi. Bună dispoziţie este deja asigurată. Seara o petrecem la masă în preajma sticlelor cu licori de tot felul.

Edi a a adus nişte foi cu versuri de la cântece. Începem în forţă cu Treceţi batalioane romane Carpaţii, iar ceea ce a urmat a venit de la sine. A fost o seară minunată în care toată lumea s-a simţit bine.


Câteva cuvinte despre Cabana Fântânele, unde eu mă aflam pentru prima dată. Aş fi luat o piatră în gura conform tradiţiei dacă nu era zăpadă aşa de mare.

Cabana se afla la o altidune de 1220 de metri. Are grupurile sanitare în interior, apă curentă şi chiar şi duș. Preţul de cazare este de 25 de lei pentru o persoană. La mâncare şi beuturi preţurile sunt moderate( ciorba 6-9 lei, ceai 2 lei, bere 6 lei) asemănătoare cu mai toate cabanele de pe la noi. În camere există paturi normale, nu ştiu de ce mă aşteptam să fie etajate. Nu prea este nevoie de sac de dormit. Nu au dat căldura însă au nişte pilote groase care îşi fac treaba excelent.


A doua zi ne-am trezit ceva mai de dimineaţă. Planul de plecare era la ora 8. Împachetăm şi facem poza de grup în faţa Cabanei Fântânele. Astăzi este vând destul de puternic dar şi vizibilitate ceva mai bună decât data trecută. Ceahlăul se vede minunat, Panaghia e foarte bine individualizată iar în spatele ei se disting antenele de pe vârful Toaca.


Plec printre ultimii de la cabană şi în prima jumătate de oră obosesc destul de bine probabil din cauză că nu merg într-un ritm ceva mai alert cu care sunt obişnuit. Apoi prind bucăţi mai libere şi ajung la parametrii de funcţionare normali. Nu fac pauze mai deloc iar lângă Cuşma Dorobanţului îi reîntâlnesc pe Alex, domnul Stoica, Daniel, Costi şi Ioana. Vântul e cam rece şi nu prea îţi vine să stai. Aşa că după ce fac rapid o poză, iau o gură de apă, apoi plec la deal în continuare. Astăzi parcă este mai frumos chiar dacă nu mai e soarele de ieri.

De sus coboară un grup mare, cred că erau vreo 70 de inşi care se aflau la o şcoală de ghizi montani. Nu ştiu ce se învaţă la şcolile de ghizi montani dar pe ăştia nu i-au învăţat două lucruri elementeare:

1. să salute
2. să dea prioritate celor ce urcă

În plus conducătorii grupului îi mînau la vale obligându-i să păstreze grupul compact. Îndemnurile lor mi-au adus aminte de celebrele Hăis, Cea, Nieea cu care ţăranii îşi conving caii şi boii să meargă mai departe.


Ieşim de tot din pădure apropiindu-ne de Panaghia.Vântul începe să îşi arate colţii, aşa că o glugă pusă în cap face minuni şi de data asta.

Trec pe lângă Panaghia reîntilnindu-mă cu Cabana Meteo. În depărtare se văd Ocolaşul Mare, Piatra Vitovoș şi porţiuni din Munţii Hăşmaş. Ioana şi Ştefan au făcut o pauză scurtă la adpost de vânt lângă o construcţie de beton. Mie nu prea îmi vine să stau şi de aceea aleg să continui la Dochia.


Merg ca la carte, pe marcaj pentru a fotografia schitul de pe Ceahlău dar şi pentru a saluta vârful Lespezi. Ultima parte ar fi fost destul de uşoară dacă nu ar fi fost rafalele de vânt. Cu toate astea ajung destul de repede la Dochia şi mă bag repede în cabana ca să mă încălzesc.


Intru, salut, însă nu văd nici o faţă cunoscută. Mă învârt puţin şi îl găsesc pe domnul Isac.

- Unde sunt restul? îl întreb.
- Nu mai e nimeni, îmi spune, eu am sosit primul, tu eşti al doilea.

Mă uit la ceas: este ora 10:50, am făcut pe această urcare fix două ore şi jumătate, aşa cum scria pe săgeata de la Cabana Fântânele.


Ne luăm nişte ceaiuri şi aşteptam restul grupului. Treptat încep să  apară grupuleţe de câte doi, câte trei şi în final ne strângem cu toţii. Domnul Stoica merge să prospecteze zona, să vadă dacă e poteca făcută spre Clăile lui Miron. Din păcate nu e, aşa că vom coborî pe la Curmătura Lutu Roşu.


Deşi multora nu le place acest traseu, eu îl găsesc plăcut mai ales că trecem pe lângă Călugări. De data asta am avut noroc la coborâre şi am observat dintr-un punct o capră neagră. Puţin mai jos am poposit lângă Piatra cu Apă. Şi mai jos se găseşte un alt punct de belvedere înspre Piatra Lată a Ghedeonului şi Ocolaşul Mic.

Poteca e destul de alunecoasă iar deseori am luat-o direct prin zăpadă mare pentru a evita căzăturile. Din loc în loc se mai găsesc balustrade de lemn de care ne mai ajutăm iar din anumite locuri se vede în toată splendoarea celebra piramida a vârfului Toaca, Jgheabul cu Hotar dar şi Jgheabul lui Stelea, pe unde urcaserăm ieri.

La un moment dat din spate ne depăşeşte un călugăr care coboară cu o dexteritate uimitoare. Tot din spate se aud ţipete. Nişte fete aleg calea uşoară de coborâre şi se dau la vale pe fund.

Ultima regrupare o facem în Curmătura Lutu Roşu. De aici ne deplasăm în grup compact spre Izvorul Muntelui. Ne intersectăm la un moment dat cu drumul axial spre Durău. Aici se comite ultima fotografie de grup mulţumită maestrului Lucian Bălănică.

Peste câteva minute suntem la maşini şi ne pregătim de plecare. Dar încă nu e loc de rămas bun. Pentru aceasta am prevăzut un loc mai special, pe barajul lacului de acumulare Izvorul Muntelui. Întodeauna despărţirile sunt grele, mai ales când ai avut cu tine oameni adevăraţi cu care să petreci timp de calitate. Sper să ne vedem cât mai curând şi să urcăm din nou alte şi alte poteci de munte.


Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 10

  • Ioan Croitor

    19 mar 2012 16:13:26

    Excelent jurnal!

  • Edmunte

    19 mar 2012 16:14:42

    Mi-a placut mult jurnalul, scris la obiect si cu poze reusite. Si asa ca sa citez un vers dintr-un cantec: mai vreau o data, si inc-o data!

  • Bogdan

    19 mar 2012 16:20:07

    Ionut: iti multumesc, ma bucur ca ti-a placut.

    Edi: si eu mai vreau odata si inc-o data :)

  • Stoica Dumitru

    19 mar 2012 16:39:12

    Bogdan!Prea multe laude la adresa mea! Am sesizat ca ai fi dorit pe la Piatra cu Apa dar cred ca a fost placut si prin Jgheabul lui Stelea. Ca de fiecare data jurnalul este succint,la obiect,bine ilustrat si deosebit de placut la citit. Multumesc Bogdan! Mai vreau si eu odata...in Calimani!

  • Radu

    19 mar 2012 18:39:52

    V salut cu respect. Fain tur. Sincer m mir c ați urcat pe jgheabul cu hotar. Mie mi se pare un traseu destul de dificil și pentru sezonul cald. Cnd e zpad, prefer s cobor pe acolo fiindc e mai distractiv. Urcarea cea mai simpl, și mi scurt, așa cum ați amintit o consider cea de pe la Piatra cu Ap, dar e drept c nu poți s urci mereu pe acolo,c te plictisești :D Diveristatea e bun. (Acum, fiindc v-am obișnuit cu spiritul meu critic, atenție la cteva greșeli de tastare, nu le nșirui ca s nu zic lumea c sunt ru...) O poz cu toți 19 nu aveți? :D C pe vrf, au fost doar 12 iar la caban am numrat 17. Apropo de vrf, și eu am așa o prere de parc nu am fost pe munte dac nu am ajuns și pe vrful „l mai mare”

  • Bogdan

    20 mar 2012 12:53:22

    Domnule Stoica, tot ceea ce am spus despre dumneavoatra e adevarat. Nu retrag nici un cuvint. Si bineinteles, astept excursia din Calimani.

    Radu: Nu ma deranjeaza criticile, sunt binevenite chiar. Din pacate nu am o poza cu toti 19, ca atitia am fost. Maestrul Lucian Balanica a fost dotat cu trepied si el a facut o poza in care sa aparem toti. Pentru unul ca mine care are destul de mult drum de batut pina pe Ceahlau e de-a dreptul ciudat sa ti se interzica sa urci Ocolasul mare fiindca asa vrea unul sau altul. Dar asta e o alta discutie.

  • Ciocanel Nicusor

    20 mar 2012 14:08:15

    O descriere tehnica, bine pusa la punct a traseului si turei in general, pigmentata cu intamplari sau aluzii la faze mai deosebite, ce nu trebuiesc uitate,avand ca rezultat un jurnal fain, cu marca inregistrata:Bogdan Balaban. Felicitari! P.S. Daca Jgheabul lui Stelea nu era, tura si amintirile noastre erau mai sarace...

  • Radu

    20 mar 2012 18:50:54

    pi... eu m refeream la Toaca. Ocolașul Mare nu e n rezervație, adic interzis? Domnule Stoica sau Bogdan...corectați-m dac greșesc.

  • Bogdan

    21 mar 2012 01:02:00

    Radu: da accesul pe Ocolas este interzis. Cind pomeneai de virful "al mai mare" am crezut ca vorbesti de Ocolas.

  • Daniel

    21 mar 2012 18:39:32

    Foarte faina tura. Si un jurnal pe masura. Salutari tuturor !

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2023