Expediţiile montane au fost extrem de rare până în secolul 17. Doar vânătorii, braconierii şi aventurierii care căutau minerale preţioase au îndrăznit să intre în munţi.

La începutul Iluminismului oamenii de ştiinţă au depăşit teama de munte. Diverşi exploratori au avut îndrăzneala să calce într-o lume nouă, necunoscută - fără hărţi, marcaje, descrieri de traseu, cabane, refugii, fără echipamente adecvate sau ghiduri de călătorie pe munte.

Prima ascensiune a vârfului Mont Blanc în anul 1786 a făcut senzaţie extraordinară. Acest eveniment l-a inspirat pe episcopul Carintiei, Franz Xaver Graf von Salm-Reifferscheid (1749 - 1822), în a organiza prima încercare de a urca pe Grossglockner. Nu a fost vorba doar de a urca cel mai înalt vârf din Austria, la 3.798m, ci a fost de asemenea şi o expediţie ştiinţifică. Salm a format un grup în care au fost selectaţi şi oameni care se ocupau de istoria naturală şi fizică.

 

 

în primăvara anului 1799 Salm a ordonat ca explorarea să se facă pe ruta aparent cea mai simplă, prin Valea Leiter. În acest scop s-a construit o cabană care ulterior avea să îi poarte numele. Astăzi, Hut Salm se află în apropiere de locul de amplasare original.

Prima expediţie a eşuat din cauza ninsorilor abundente. Şase bărbaţi au reuşit să urce Kleinglockner (3783 m). În ciuda aprecierilor formulate de oamenii de ştiinţă ai vremii, această performanţă a fost insuficientă pentru Salm.

La 26 iulie 1800, a pornit a doua expediţie de la Heiligenblut: 62 de persoane, inclusiv doisprezece "demnitari" (adică Salm şi diverşi oameni de ştiinţă ). Datorită vremii favorabile expediţia a fost un succes. Cinci bărbaţi au urcat efectiv Grossglockner şi au ridicat o cruce pe vârf.

Cronicarul expediţiei, vizibil impresionat, a descris cum Salm sărbătorit această victorie, la coliba de lemn din Valea Leiter: "epsicopul i-a onorat pe alpiniştii Glockner cu o masă bună. S-ar crede, ţinând cont de bucate( piersici, smochine, ananas, pepeni ) că a fost mai mult o masă împărătească în capitală decât o cină într-o cabană alpină. Şampania, vinul de Tokay şi de Malaga au curs în acea zi. "

Cu acest prilej s-a făcut şi o măsurătoare, pe baza barometrului, a înălţimii vârfului Grossglockner. Atunci vârful a fost omologat ca având 3761 m î cu 37m mai puţin. În 1799 măsurătorile au avut o eroare şi mai mare, vârfului atribuindu-i-se 4216 m.

Tot cu acest prilej s-au acumulat noi cunoştinţe. S-au efectuat teste legate de topirea zăpezii, de punctele de fierbere ale apei, de umiditate, de pulsul şi frecvenţele respiratorii. De asemenea a fost instalat un barometru lângă crucea de pe vârf.

Costul total al acestei expediţii este greu de apreciat. Se cunosc salariile, preţurile şi costurile de călătorie de la acel moment. Unii specialişti apreciază că, la valoarea euro din anul 2005 bogatul episcop Salm a cheltuit cel puţin echivalentul a 50.000 de euro pentru ambele expediţii Glockner.

 

 

Primele capitole ale istoriei alpine în jurul valorii de Grossglockner au fost scrise de către cronicarii expediţiilor. Salm a fost însoţit în cea de-a doua expediţie Glockner, în 1800, de vicarul sau, contele Sigmund von Hohenwart (mai târziu primul episcop de Linz) până în locul numit Cuibul Vulturilor.

Sigmund von Hohenwart şi-a învins în 1802 frica de înălţime în porţiunea delicată dintre Kleinglockner şi Grossglockner, şi, la vârsta de 57 de ani, a obţinut o importantă victorie personală atingând vârful Grossglockner.

Următoarea generaţie de clerici - alpinişti a fost condusă de Cardinalul de Salzburg, prinţul Friedrich Schwarzenberg, care a studiat teologia la Salzburg şi a întreprins mai multe ascensiuni în Alpi calcaroşi.

Schwarzenberg a devenit mai târziu mai târziu Arhiepiscop de Praga. în 1841 a realizat prima ascensiune riscantă pe Hohen Tenn (3368 m) urmată de o performanţă de excepţie: urcare pe Wiesbachhorn (3564 m), plecând de la Ferleiten. Au fost în total peste 2400 m diferenţa de nivel ascendenta, iar Schwarzenberg a parcurs acest traseu dus-întors într-o singură zi.

Chiar şi unii cronicari au fost angrenaţi în ascensiuni îndrăzneţe: călugărul franciscan Corbinian Steinberger a realizat o urcare solo în 1851, cu o sticlă de vin şi o pâine, făcând turul Glîckner de la Heiligenblut într-o singură zi, dus-întors. Preotul Franz Francisci din Heiligenblut este cel care a făcut prima ascensiune de iarnă în 1853.

Aşa-zişii demnitari au atras atenţia asupra lor în urma acestor expediţii către Glîckner. În 1856 însuşi Majestatea Sa împăratul Franz Josef a făcut o vizită în în Heiligenblut. Monarhul de 26 de ani, a urcat în patru ore de la Heiligenblut până în punctul care astăzi se numeşte Kaiser-Franz-Josefs-Hohe. Soţia sa, împărateasa Sisi s-a mulţumit doar cu o plimbare la casa de odihnă Elisabeth.

 

Pentru a facilita etapa de 2.500 de metri de ascensiune din Heiligenblut la vârful Grossglockner, Asociaţia Alpină ridicat în 1876 "Glocknerhaus", o locaţie selectă, aflată la 1.700 de metri altitudine. În curând numărul vizitatorilor a crescut la 3.000 pe an.

La scurt timp după construirea acestei baze, un om curajos, care se bucura de o atenţie specială a petrecut noaptea acolo. Numele său: Margrave Alfred Pallavicini, de 28 de ani, declarat a fi "cel mai puternic om din Viena".

Cu trei ghizi montani el a încercat să întreprindă ascensiunea pe Grossglockner prin gheţarul Pasterze urcând o pantă de gheaţă cu înclinaţie de 52 de grade. Entuziasmul a învins instinctul de conservare. Ghizii au tăiat pe rând trepte în gheaţă.

Expediţia nu a avut succes din cauza gheţii şi a pantelor abrupte. Alpiniştii au continuat să sape trepte în gheaţă în total 2500 de paşi în şapte ore. Efortul i-a dus aproape de punctul de epuizare dar...şi de vârf.

Această performanţă poate fi apreciată la adevărata valoare dacă ne gândim că abia după 23 de ani cineva a îndrăznit să încerce ascensiunea pe acelaşi traseu. în 1886 Pallavicini a luat-o pe fața interzisă a Glocknerului cu cei trei însoţitori. Aproape de vârf zăpada s-a rupt cu cei patru temerari.

 

Numai Pallavicini supravieţuit căderii. El a rătăcit undeva în jos, căutând drumul spre vale. A fost descoperit mort o săptămână mai târziu ghemuit la marginea unei crăpături în gheţar. Pallavicini a fost pus să se odihnească, în cimitirul de Heiligenblut, vizavi de cartea de metal, care păstrează înscrise numele tuturor victimelor Grossglockner. 

 

 

- va urma -