Cine a traversat odată Țara Bârsei nu se poate să nu fi observat un deal mare, înalt, cu o formă deosebită care domină peisajul. Este vorba de Măgura Codlei, un loc aparte pe care l-am descoperit abia acum.

Excursia începe în oraşul Codlea, chiar pe strada Măgurii unde există un stâlp indicator cu trei marcaje :
triunghi roşu - spre Vf. Măgura - 2 ore şi jumătate
triunghi galben - spre Complexul Turistic Codlea - 1 o oră
triunghi albastru spre Cetatea Neagră - 2 ore

Astăzi am plecat la drum şase : Oana, Ciprian, Costi, Sorin, Nea Mircea şi Bogdan.

 
După câteva sute de metri tringhiul galben ne părăseşte şi pleacă undeva spre dreapta. Noi urmăm în urcare un marcaj comun cu triunghiuri roşii şi albastre. Ieşim la început pe un plai de unde se poate admira de sus oraşul Codlea dar şi o bucată însemnată din Depresiunea Brașovului.

 
Continuăm pe o potecă clară şi foarte bine semnalizată. În zona unui loc în care copacii au fost tăiaţi ajungem din urmă un alt grup. Profit de această întâlnire pentru a mai culege nişte informaţii. În afară de Sorin toţi suntem pentru prima dată pe Măgura Codlei.

Aflăm că mai încolo traseele se despart, tringhiul roşu urca drept la vârf în timp ce triunghiul albastru merge spre extremitatea sudică a măgurii.

 
Atmosfera e încântătoare, e mult verde şi multe flori înflorite. În prima parte ne delectăm cu Floarea Paştelui.

Ne vedem de potecă şi la un moment dat ajungem la o intersecţie. Din dreapta vine un marcaj banda albastră. Din păcate nu există un stâlp indicator care să ne spună încotro duce. Noi o luăm la stânga pe un triplu marcaj triunghi rosu-triunghi albastru-banda albastră.

La un moment dat triunghiul roşu face la dreapta şi pare că începe o urcare mai pieptişă. Noi însă algem în continuare culorile albastre. Pe drum sunt tot felul de urme şi ne dăm cu părerea legat de cine ar fi putut să le lase. Bineînţeles că nu ajungem la nici o concluzie.

Apar iarăşi flori diverse. Pădurea de fag are farmec aparte. Găsim şi o zonă plină cu leurdă. Urmează apoi o scurtă porţiune de urcare ce ne duce într-o poiană largă. În poiana sunt câteva grupuri care fac grătar.
 

Aici are loc o bifurcaţie de trasee : triunghiul albastru coboară uşor înspre stânga iar banda albastră urcă drept în sus spre o șa. Bineînţeles că nici aici nu există stâlp indicator. Noi alegem banda albastră şi în 5 minute suntem în şaua de care pomeneam. Aici întâlnim un punct roşu care ţine creasta. Banda albastră coboară părând a ţine o curbă de nivel.

 
Aici se afla o formaţiune stâncoasă decorată cu flori mov. Pare a fi un punct de belvedere. Şi într-adevăr aşa este. Urcăm cu grijă pe stânci şi puţinul efort ne este răsplătit cu o vedere către Piatra Craiului, Iezer, Făgărași dar şi cu multele dealuri dintre Codlea şi Piatra Craiului.

 
Facem un popas mai lung pentru fotografii şi poveşti. Coborâm apoi de pe stâncă şi urmează să urcăm creasta matematică a Măgurii. Urmăm marcajul punct roşu care e destul de vechi dar des aplicat şi simplu de urmărit.


Prima parte e ceva mai solicitantă. Se urcă pe stânci. N-ai fi zis că Măgura Codlei are atât de multă piatră. Pe alocuri sunt zone mai strâmte unde trebuie să te mai apleci, vara cu siguranţă e un hăţiş pe zona asta.

 
Din când în când mai avem parte de puncte de belvedere către sud şi către vest. Totul e să fi inspirat şi să găseşti momentul optim în care să te abaţi de la potecă. Am găsit chiar o porţiune scurtă dar spectaculoasă de creastă stâncoasă care iese un pic din linia generală a culmei.

Tot umblând prin locurile de belvedere împreună cu Ciprian ne trezim că am rămas bine în urmă şi încercăm să recuperăm decalajul. Colegii noştri de excursie însă ne aşteaptă într-un loc însorit.

 
Un ultim efort şi în cinci minute suntem pe vârful Măgura, 1292m. Vârful este semnalizat interesant printr-o bucată de tablă care are forma României şi în centrul căreia este trecut numele vârfului şi altitudinea. Bineînţeles că nu ratăm ocazia de a imortaliza acest succes cu o poză de grup.

Puţin mai jos de vârf este o poiană mare şi destul de dreaptă. De jos, de oriunde te uiţi măgura pare abruptă, împădurită şi ascuţită nici nu ai bănui că ascunde poieni şi puncte de belvedere.

Mergem cu toţii în poiană unde suntem întâmpinaţi de tot soiul de flori. Ne atrag atenţia ghioceii aflaţi doar în câteva pîlcuri dar şi nişte flori violete.

Stăm la masă şi plajă. La un moment dat în partea opusă a poienii apare o arătare. De departe pare a fi câine dar coada stufoasă o sa de gol. Este o cumătră vulpe. Pare a face un rond, cred că e obişnuită să mai ciugulească din resturile lăsate de unii turişti. Urcă apoi spre vârf, vine iar în poiană, dispare în pădure.

 
Ciprian găseşte o zonă întinsă plină cu ghiocei. Aceştia domină o mare suprafaţă, practic cât vezi cu ochii e o mare albă de floricele delicate. Stăm la poze.


La intoarecere, surpriză ! Costi şi Sorin moţăie la soare, vulpea e la câţiva metri de ei. Ne apropiem tiptil şi reuşim să prindem câteva cadre. Vulpea ne vede şi pleacă liniştită iar înspre vârf.

Pe deasupra noastră se aude un zgomot ciudat. E vorba de un planor care se tot învârte în jurul Măgurii când mai sus, când mai jos. E interesant să stai şi să îi vezi mişcările.

Vulpea îşi face iarăşi apariţia şi mai dă o tură de poiană. Apoi coboară prin pădure spre o zonă stâncoasă. Poate că vizuina ei e pe acolo pe undeva.

Pauză lungă este pe sfârşite. Trebuie să părăsim acest paradis pentru a ne întoarce spre casă. Urcăm înspre vârf. Întâlnim un marcaj nou cruce albastră dar nu avem nici o indicate unde ar putea duce. Vedem doar ca tine în continuare linia crestei. Noi urmează să coborâm pe triunghi roşu pe care îl găsim repede. Lângă triunghiul roşu mai este un punct albastru vechi dar des aplicat. Traseele se despart câteva zeci de metri mai jos lângă o grotă. Din nou, nici un indiciu despre unde iese punctul albastru.

 
Grota de care pomeneam mai sus este destul de spaţioasă. Poate fi folosită cu suuces pentru adăpost. Aveam să constatăm că de fapt era vorba de un fel de pod natural care însă a fost astupat intenţionat cu nişte crengi.

Plecăm în jos urmând triunghiul roşu. În puţinele jurnale legate de Măgura Codlei, se spune că urcarea e deosebit de dură, că scoate sufletul din om. Adevărat şi fals. Adevărat dacă te hotărăşti să urci direct tăind serpentinele. Fals dacă urmezi conştiincios traseul marcat.

Ne regrupăm aproape de intersecţia cu traseul pe care l-am făcut mai înspre dimineaţă, cel marcat cu triunghi albastru şi banda albastră. De aici încolo ştim drumul. Cu toate astea mai facem câteva mici variaţiuni părăsind traseul marcat şi mergând pe nişte drumuri forestiere.

 
Aceasta escapadă îşi arata roadele atunci când ieşim într-o zonă defrişată care ne lasă să admirăm noi perspective asupra Ţării Bârsei. Codlea e la picioarele noastre. Mai departe se văd Brașovul, Cristianul şi Rîșnovul.

Avem privelişte superbă cu munţi :


în spatele Tâmpei se observă Ciucașul, ceva mai aproape sunt Piatra Mare şi Postăvarul.


Undeva în depărtare găsim Munții Baiului şi bineînţeles Bucegii care domina tot acest peisaj.

 
Revenim în traseul marcat. Prin dreapta se vede o potecă clară ce coboară spre Codlea prin zona defrişată. Cred că asta va rămâne să o facem altă dată. Coborâm încet şi ne oprim într-un alt punct de belvedere frumos şi foarte aproape de oraş.

Măgura Codlei a fost pentru noi o adevărată revelaţie. Este o adevărată grădina botanică în aer liber comparabilă cu Măcinul. Nu ştiu de ce, dar dacă pe potecă ar fi apărut o broască ţestoasă nu m-aş fi mirat deloc. În mod cert vom reveni pe Măgura cu misiunea certa de a vedea încotro duc celelate trasee.