Sierra Nevada 24-05-2008

Data publicării: 12 iun 2008

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Sfârşitul primăverii anului 2008 avea să fie ceva mai special pentru mine. Era prima oară când îmi luam cea mai mare parte a concediului în luna mai. Şi toate acestea pentru o excursie în Spania. Au fost 18 zile de călătorie, fiecare cu farmecul şi încercările ei. Bineînţeles că din toată această aventură nu putea lipsi muntele.

După planurile coapte de mine şi Nandy situaţia se prezintă astfel: avem la dispoziţie 2 weekenduri în care trebuie să ajungem odată pe munte şi odată la Lisabona. Uff..dar ce să ne facem? Ambele weekend-uri au prognoza meteo proastă. Stăm şi digerăm situaţia, o întoarcem pe toate feţele şi până la urmă hotărâm ( destul de târziu din păcate ) că primul weekend e pentru munte.

Avem de parcurs peste 250 km între Ecija şi Pradollano. La Ecija plouă. Ultima porţiune este plină de curbe şi serpentine. Aici e zona în care se usucă celebrul jamon. Tot drumul ăsta ne mănâncă 4 ore, suntem mai sus de Pradollano la ora 12. Echipa de 4. Nandy, Sandor, Ramona şi cu mine. Vânt puternic şi un pic de soare. În față vedem Vf. Veletta ( 3993m ) al doilea ca înălțime din Peninsula Iberică.


 

Începem urcuşul. Altitudinea mare determină ceva schimbări de ordin fiziologic la Nandy şi Ramona care se plâng de înţepături la inimă. Eu sunt ok şi aştept, ştiind că nu avem aclimatizarea făcută, să mă apuce dureri de cap, de inimă, de burtă şi de ce o mai fi. Din fericire nu păţesc nimic din toate astea şi de aceea pot merge într-un ritm bun. Undeva pe la 2500m începe rezervaţia naturală, fapt marcat prin două panori mici. Prin zonă este drum de asfalt folosit de armată care are câteva cabane pe aici, o sumedenie de antene plantate pe Veleta. O uriaşă antenă se vede pe celalat versant, este Observatorul Sierra Nevada, aflat la 2800m altitudine.



Drumul este acoperit în multe locuri de un strat consistent de zăpadă, iar în partea finală zăpada se află în permanență pe drum. Sierra Nevada este declarat rezervaţie a biosferei, iar cea mai mare parte a acestui lanţ muntos este inclusă în parcul naţional.

Nu există marcaje. Încercam să tăiem cât se poate de mult serpentinele şi în cele din urmă găsim o cale de a nu mai intersecta cu drumul. Descoperim un versant frumos, ascuţit, cu puţină zăpadă, care oferă privelişti frumoase spre vale, spre Veletta şi ( cred ) spre Mulhacen. Din păcate nu avem hartă, aşa că toponimele ce se vor găsi în acest text vor fi puţine.


 

Vântul ne bate tare de tot. Fiecare se protejează cum poate: eu stau cu baticul ca de obicei, Ramona îşi pune în cap un pullover şi acum arată ca o femeie musulmană că nu i se mai văd decât ochii cei verzi, Nandy se cuibăreşte în geaca sa de camuflaj şi trage bine gluga. Sandor abandonează la un moment dat şi se dedică în exclusivitate şedinţelor foto.

Urcarea spre Veletta nu este deloc abruptă. Se parcurg pante relative line, însă odată cu altitudinea scade şi capacitatea de efort.



Admiram de pe drum instalaţiile pe cablu folosite pentru ski ( Pradollano este iarna un paradis al skiorilor ), marea antenă a Observatorului, terenul de fotbal (sic!) şi baza sportivă aflată la mare altitudine. Din când în când ne mai scufundăm prin zăpezi, mai întâlnim câţiva turişti rătăciţi.

 

 
Ajungem sub Veleta. Ne găsim pe o creastă faină de unde vedem că zona de sub vârf e puternic surplombată.



Norii încep să se adune, iar vântul suflă parcă mai tare aici. Ne curg, ochii, nasul. Mai e atât de puţin până la vârf.


Dar din păcate norii şi ceața ne împresoară din toate părţile. Nu mai vedem nimic în nici o direcţie. Ne reunim, noroc că în această zonă suntem aproape unii de ceilalţi, după ce mai toată ziua am umblat cam împrăştiaţi.


 

Evaluam situaţia. Şi, spre marea mea dezamăgire, trebuie să renunţăm a mai urca Veletta azi. E mai cuminte aşa, muntele nu va pleca nicăieri. Pe undeva în dreapta ar trebui să dăm de drumul larg, cam singurul reper pe care îl avem. Suntem cam pe la 3200 - 3300m. Un record pentru mine şi Ramona, Nandy, gazda noastră în Spania şi pe acest munte, a urcat pe Veletta în câteva rânduri. Asta e..coborâm cu grijă, încercând să evităm pe cât posibil zăpada. Ajungem în drum, vorbim cu Sandor la telefon ( oare el prin care ceață o fi?) şi stabilim să ne întâlnim la maşină.

Urmează lungul şi durerosul drum al coborârii. Ajungem la un panou ce indică 2750m.


Spre Veleta ceața se mai risipeşte, în jos însă e tot groasă. Stăm pe asfalt şi, ca să ne mai alinăm tristeţea, facem un filmulteț. Apoi e iarăşi ceață. O luăm aiurea încercând să tăiem serpentinele şi ajungem într-o zonă tare păcătoasă, plină cu zăpadă moale sub care se află noroi. Ufff! Trecem cu mare atenţie însă ne udăm şi ne murdărim.

Într-un final ajungem aproape de Pradollano. Urcăm la Fecioara Gheţurilor, o statuie aflată într-un chenar de piatră.


Pe lângă ea vedem, prin ceață, două capre. Ne apropiem încet, fără zgomot, încercând să le fotografiem. Toată strădania noastră însă e stricată de un grup zgomotos care, spre surprinderea noastră, vorbeşte româneşte:

- Băăăă, haideţi să vedeţi capre!!!.

Şi uite aşa caprele îşi iau tălpăşiţa şi pleacă în vale spre locuri mai liniştite.

În sfârşit vedem şi maşina. Sandor e acolo de câteva ore şi doarme. Noi suntem tare flămânzi , însă Sandor a avut grijă să ne pregătească câteva sandwich-uri, să ne cumpere croisante şi ciocolată. Mâncăm bine şi mergem prin Pradollano, ca să vedem cam cum arată la ei o staţiune de ski, cum sunt hotelurile şi mai ales cum a fost dezvoltată, pe vertical, toată această localitate.

Rămânem în zonă, cu speranţa de a prinde vreme bună a doua zi. Dimineaţa plouă tare şi, pentru a nu compromite total ziua, hotărâm să ne retragem în zone mai joase să vizităm El Torcal de Antequera. Dar asta e deja o altă poveste, ce merită tratată separat.

Zilele petrecute pe munţii Spaniei au fost cele mai faine. Cel puţin pentru mine. Sierra Nevada are o serie întreagă de treimiari: Mulhacen, Veleta, Alcazaba, Jeres, Caballo. Ce frumos ar fi să revin aici şi să ajung pe câţiva dintre ei! Poate se va întâmpla şi asta..sănătoşi să fim!

La final îmi permit să vin cu un sfat: dacă veţi ajunge pe pământuri spaniole, andaluze, dacă veţi putea rezista mirajelor oferite de plaje, de soare, de vechile oraşe labirintice albe, de catedralele măreţe, de alcazarele de pe dealuri, de grădinile din Andaluzia, atunci merită să vă rupeţi câteva zile pentru a ajunge şi pe munte, pentru a regăsi aerul şi liniştea şi de ce nu, pentru a vă regăsi pe voi înşivă.

 

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024