Circuit in Muntii Harghitei

Data publicarii: 14 oct 2012

Click aici pentru a vedea galeria completa de fotografii

 De multe ori propunerile interesante vin pe neașteptate. Stăteam într-o seară și citeam cîteva mailuri. Într-unul dintre ele Stefan Bako venea cu ideea de a face o tură de două zile în Munții Harghitei. Cum nu prea îmi făcusem eu planuri de a merge taman în Munții Harghitei, mi-am zis că e o ocazie numai bună, mai ales că Ștefan venise cu un plan foarte riguros studiat.

Pînă la urmă ne-am strins destui în sistem 4-1-3-2: adică 4 din Brașov( Ramona, Ioana, Costi și eu) , 1 din Tulcea( Daniel ), 3 din Galați (Alex, Ștefan, Daniel), 2 din Piatra-Neamț( Lucia și Doru Stoica )

Traseul arată astfel:
Ziua1: Racu - Vf. Madaras - Vf. Racu - Vf. Ciceu  - Harghita Băi
Ziua2: Harghita Băi - Stinca lui Kossuth - Cetatea Ciceu - Ciba

Pînă la urmă traseul propus a fost parcurs atingindu-se toate obiectivele, însă bineînțeles că socoteala de acasă nu s-a potrivit întocmai cu cea de pe munte.

Ne-am întîlnit în localitatea Siculeni în fața monumentului Siculicidium, ridicat în memoria secuilor căzuți prin aceste locuri în masacrul din 7 ianuarie 1764 cînd trupele imperiale austriece au ucis peste 200 de secui martiri;

Acolo am început organizarea mașinilor. Ne-am grupat și am dus o mașină la ieșirea din traseu undeva mai sus de satul Ciba, celelalte două mașini urmînd să ne ducă la intrarea în traseu, la 9km de Racu.


Pornim pe un drum forestier bine conturat și urcăm cîteva serpentine. Apoi găsim primul marcaj. E o cruce albastră veche care ne duce pe un drum îngust prin pădure. La un moment dat Ștefan ne atrage atenția să îl urmăm. Deviem un pic de la traseul spre a urca pe un loc mai înalt unde odată se înalta Cetatea Paginlor.


între timp natura a înghițit aproape cu totul ruinele, doar cîteva ziduri mai amintesc de faptul că aici a fost odată o așezare omenească.

Se spune că fortificația e din perioada Latene, folosită - conform vestigiilor arheologice - și în secolul I, apoi, după o perioadă de întrerupere, și în evul mediu timpuriu. Cetatea Păgînilor făcea parte de seria de fortificații din secuime, reconstruite în secolele XII-XIII. A fost apoi apoi folosită numai ca refugiu în cazul invaziilor tătărești pînă în secolul al XV-lea. A sfîrșit prin a fi distrusă de trupele austriece.


Ștefan este împătimit de geocaching( sper că am scris corect ), un sport ce constă în găsirea cu ajutorul GPS al unor cutiuțe aflate în diverse puncte. Și bineînțeles aici este o astfel de cutiuță. Din caietul-jurnal pe care îl găsim în interior vedem că puțini au fost cei ce au descoperit-o.


După cîteva zeci de minute ajungem iar în drumul cel mare. Pe marginea acestuia e un zmeuriș generos. Si multi fluturi.


Urcăm cu pauze de zmeură, trecem pe lîngă două izvoare și ajungem la capătul drumului. Nu ne-am mai uitat după marcajele rare, așa că ne-am trezit fără marcaj. Dar asta nu e motiv de panică. Ștefan consultă GPS-ul și ne aduce pe drumul cel bun, însă cu ceva eforturi. Urcăm prin pădure o poteca foslosita de culegătorii de afine apoi ajungem la o zonă defrișată, cu doborituri. Un pic mai sus e afiniș pe suprata mare. Acolo întîlnim culegătorii de afine. Mergem în continuare după Ștefan și regăsim marcajul și drumul.


De aici urcăm ușor. Vremea se încruntă de cîteva ori și presară peste noi niște stropi de ploaie. Dar e bine că suntem la adăpost, undeva în pădure. Urcăm și apoi coborîm, ieșim din pădure și luăm contact vizual cu Vîrful Harghita-Madaras, 1800m, cel mai înalt din Munții Harghita.


Ca să ajungem la el trebuie să ocolim o vale adîncă  printr-o șa iar mai apoi să urcăm susținut vreo-15 -20 de minute. Drumul nostru merge pe curbă de nivel, trece pe lîngă un adăpost și urcă ușor pînă într-o mică șa unde se află un panou informativ. De aici începem să urcăm pe un drum mai abrupt către Vîrful Madaras. Pe vîrf se văd din depărtare niște stîlpi de lemn pe care îi intiniti de regulă pe lîngă bisericile din ungurime.

Ajungem pe vîrf. Din păcate spre Călimani e atmosferă încărcată, se vede cum plouă. Noi ne plimbăm printre stilpii de lemn și monumentele decorate cu panglici avînd culorile drapelului maghiar.


Facem pe vîrf o pauză mai consistentă, apoi coborîm înapoi pe unde am urcat. Ne îndreptăm spre Cabana Madaras, o cabană, nouă, frumoasă dar cu prețuri mari.

De la cabană schimbăm marcajul, și mergem pe banda albastra înspre Harghita Băi. Ștefan e cu ochii pe GPS fiindcă la un moment dat trebuie să părăsim marcajul pentru a urca pe Vîrful Racu. Grupul se desparte în două: cei mai pofticioși stau să adune afine, cei mai aventuroși au de făcut cam 15-20 de minute pînă pe vîrf. Bineînțeles că eu mă număr printre aia aventuroși.


Plecăm pe o potecă marcată cu niște panglici de plastic și cu niște plasticuri reflectorizante prinse de copaci. Poteca merge prin iarbă însă se pare că de curînd a mai urcat cineva fiindcă iarbă e călcată. Ajungem aproape de vîrf într-un loc ce evidențiază originea vulcanică a Munților Harghita. Este vorba de o porțiune stîncoasă care pe alocuri seamănă cu coloanele de bazalt de la Racoș.


Vîrful Racu a fost de departe cel mai spectaculos din această excursie. Am stat și ne-am bucurat de ospitalitatea rocilor vulcanice privind  către Munții sii Depresiunea Ciucului dar și spre Hășmaș cu a sa Piatră Singuratică.

La întoarcere am avut parte de un incident. Plecata-am n spre Vîrful Racu(1757m) și ne-am întors n-1. Lipsea domnul Stoica. Am strigat cît am putut de tare, Alex și Ștefan s-au dus să îl caute. într-un final domnul Stoica vine exact din direcția opusă în care plecaseră căutătorii. Ce se întîmplase: domnul Stoica a luat-o pe căi greșite urmărind o potecă nemarcata care in final  l-a scos în poteca marcată, undeva mai sus, spre Harghita Băi. S-a întors pina la urma la noi, au venit și căutătorii.

După acest scurt episod de vagabondaj( așa cu l-a caracterizat doamna Stoica ), plecăm spre Harghita Băi. Din păcate timpul pierdut nu ne mai permite vizitarea virfurilor Ciceu și a Cetății Bufniței. Hotărîm să ținem în continuare marcajul și să revenim în aceste locuri în ziua următoare.


Traseul a fost mai mult prin pădure oferindu-ne doar un singur punct de belvedere. Deși trebuia să coborîm am avut parte și de cîteva pasaje de urcare mai susținută care ne-au dus într-o poiană. De acolo am văzut Vîrful Ciceu și turnul de televiziune.

începem în sfîrșit să coborîm. Ziua asta lungă se apropie de sfîrșit, începe să se însereze și să auzim tot mai aproape lătratul cîinilor din Harghita-Băi.

Ajungem în final în stațiune, ne întîlnim cu proprietarul pensiunii Biro. Pînă ajungem să ne cazăm e noapte de-a binelea. Seara o petrecem în jurul meselor savurind berea făcută cinste de Costi cu ocazia zilei de naștere.

Dimineața ne trezim și plecăm în jurul orei 8. Dar pierdem pe Doamna Stoica și pe Ramona care aleg să rămînă la odihnă la pensiune. înainte de plecare Doamnă Stoica îmi trasează o sarcină:

- Stai cu ochii pe soțul meu, să nu mai vagabondeze ca și ieri.


Avem de făcut un urcuș serios pe sub telecabină spre turnul de televizune. Instalația aceasta e foarte interesantă fiindcă deservește strict doar personalul acestui obiectiv. Cabinele sunt micuțe, cred că pot duce maxim 4 persoane.


Urcușul e destul de solicitant, mereu la deal, fără serpentine. Cam după o oră ajungem pe platou. Nu stăm prea mult, ne îndreptăm spre Vîrful Ciceu pe o potecă foarte clară și relativ dreaptă. E un drum care durează în jur de  20 de minute. Aproape de Vf. Ciceu( 1759m ) se află un stîlp mare abandonat . Peste încă cîteva zeci de metri pășim și pe vîrf.


Priveliștea e interesantă mai cu seamă că putem vedea o bună parte din traseul zilei precedente, cu Vîrful și Cabana Madaras, Vîrful Racu.


Stăm pe vîrf ceva mai mult timp apoi revenim în apropierea turnului de televiziune. Cotim la dreapta pe o poteca puțin umblată și cam în 15 minute suntem la Cetatea Bufniței. Să nu va închipuiți însă că e un loc cu ziduri și ruine. Cetatea Bufniței e formata din stînci înalte care culminează cu un platou ce oferă o belvedere foarte frumoasă spre Harghita-Băi și Depresiunea Ciucului. Ștefan ne arată și Stînca lui Kossuth.


Cetatea Bufniței este un loc ideal pentru lenevit. Ceea ce am făcut și noi ștind pe stînci aidoma șerpilor. Eu am făcut o mică excursie și la baza stincilor de unde aspectul de cetate e mult mai proeminent.

Ștefan sună adunarea și plecăm la vale tot pe drumul folosit și la urcare. Ajungem la pensiune, ne luăm bagajele și coechipierele. Cu mindrie o anunț pe doamna Lucia că rata vagabondajului s-a redus în grupul nostru cu 100% astăzi.

Plecăm spre centrul stațiunii Harghita-Băi. Acolo luăm masa chiar lîngă Parcul de aventură Balu, privind oamenii dindu-se pe tiroliene și parcurgind trasee mai usaore sau mai dificile prin copaci.


După masă ne îndreptăm spre Stînca lui Kossuth, drumul e marcat cu cîteva săgeți. Părăsim stațiunea și ajungem într-o poiană largă de unde încep și pîrtiile de schi. Lăsăm drumul pentru o urcare scurtă pe Stînca lui Kossuth, un loc de belvedere drăguț asupra poienii de sub noi dar și către Vf. Ciceu.


Coborîm apoi pe pîrtia de schi pe o potecă nemarcată dar bine conturată. Trecem de cîteva zone mlăștinoase iar în final ajungem într-un drum forestier. Pe care coborîm o bună bucată. Din cînd în cînd mai facem pauze pentru a savura zmeură și agrișe.

La un moment dat ajungem lîngă o cosntructie mare aflată la o răscruce de drumuri. Aici alegem drumul din stînga și mărim pasul fiindcă se apre că vom fi ploati. Și așa a și fost. Din fericire am avut doar o ploaie scurtă, de vară.


Ajungem pe un platou, se pare că ultimul. în jos se vede satul Ciba. GPS-ul magic al lui Ștefan ne rezervă o ultimă surpriză. După o deviere de cîteva sute de metri de la traseu ajungem într-un loc unde odată a fost Cetatea Ciceu.

Aceasta, făcea parte, împreună cu cetatea Păgînilor, din al treilea inel de apărare a granițelor Transilvaniei. Se spune că aici au locuit și călugării franciscani din Sumuleu, înainte de construcția catedralei.

Puține sunt elementele care amintesc de faptul că aici a existat odată o cetate. Natura a înghițit pe parcursul cîtorva sute de ani cea mai mare parte a construcției.

Revenim în traseu pentru ultima coborîre. în vale ne așteaptă cuminte mașina domnului Stoica cu ajutorul căreia vom recupera celelalte două mașini aflate mai sus de satul Racu. Vizibilitatea bună ne ajută să distingem turnurile Catedralei de la Sumuleu, orașul Miercurea-Ciuc și Munții Ciuc și Hășmaș.

Nu pot să închei acest prin jurnal din Munții Harghitei fără să remarc și fără să apreciez faptul că organizatorul a pregătit excelent tura și asta ne-a ajutat să atingem toate obiectivele. în numele tututror participanților nu pot să spun decît atît: Felicitări!

 

Toate fotografiile Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 4

  • Alex Grigora

    15 oct 2012 01:59:01

    De cele mai multe ori uitm locurile prin care am fost. n schimb ne readucem aminte cu drag de ele cnd suntem ajutai de oameni ca tine Bogdane, prin cele ce scrii, s ni le reamintim. Mulumim!

  • popa dan

    15 oct 2012 04:32:59

    felicitari pentru tura si jurnal

  • Bogdan

    15 oct 2012 15:22:44

    Alex: Eu va multumesc pentru ati venit cu ideea asta de a merge in Muntii Harghitei

    Dan: Sper sa ne vedem pe undeva printr-o tura ca a trecut cam mult timp de cind nu am fost pe munte impreuna.

  • Constantin Ceapchi

    17 oct 2012 01:16:20

    Faina tura, faina participare si bineinteles ca nu se putea incheia fara "poze cu mascari" marca Bogdan. Citind jurnalul, am simtit si eu bucuria si emotiile turei.

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2021