Pe creasta Latoriței și pe Tîrnov
Data publicării: 22 nov 2012
Munții Latoriței par a fi niște munți misterioși bine ascunși între Parîng și Munții Căpăţânii. Nu prea știam mare lucru despre ei și nici acum, după ce am fost, nu mă pot lăuda cu prea multe cunoștințe. Ce m-a mânat pe mine foarte mult în această tură a fost posibilitatea de a merge pe Tîrnov.
Despre Tîrnov citisem de mult un articol publicat de domnul Dinu Boghez în revista Munții Carpați. Pe atunci sursele de informare erau destul de limitate și nu prea mi-am dat eu seama pe unde s-ar afla Tîrnovul ăsta.
Primul contact cu Munţii Latoriței a fost o excursie în Cheile Latoriței pină la Cabana Tudor Petrimanu. Cheile sunt străbătute de un drum care odată era bine asfaltat. Cu toate astea locurile sunt foarte sălbatice, versanţii zici că stau să cadă pe tine. Am reţinut câteva repere: La Cruci, Cascada Apa Spânzurată ( din păcate am prins-o fără apă ), Lacul Petrimanu.
Cu acest prilej am văzut, de jos, din drum, Piatra Tîrnovului, o creastă calcaroasă scurtă, sălbatică, scăldată de jur-împrejur în pădure de brad.
Am revenit în Munţii Latoritei lipindu-ne de o tură organizată de prietenii noştri de la clubul MecanTurist Galaţi. Domnul Costel Ceapchi a fost în această zi căpitanul nostru.
Prima zi
Participanţi:
Ramona, Costi, Bogdan - Braşov
Andreea şi Andy - Ploieşti
Smaranda, Eugen, Ingrid, Andrei, Costel - Galaţi
Ne-am cazat în satul Ciungetu la Vila Remmar ( http://www.vilaremmar.ro/ ) unde am găsit condiţii foarte bune la preţuri decente. Gazda a fost extrem de primitoare şi amabilă. Recomand cu căldura acest loc.
Am pornit dis de dimineaţă pe jos, pe şosea în sensul către Voineasa şi ne-am oprit la un pod peste râu unde am găsit şi o săgeată indicatoare:
- Vaideeni prin Poiana Ezer - triunghi roşu - 15-16 ore
- Stâna Tîrnovu Mare - bandă albastră - 5 ore
- Lacul Petrimanu - triunghi albastru 18km.
Traversăm râul pe un pod şi mergem pe drum forestier. Marcaje ioc. După vreo 2 km găsim un stâlp indicator destul de bulversant:
- Curmătura Popeşti - triunghi roşu - o oră
- Vaideeni pe la Stâna Grosetu punct galben off road 45km
Şi nimic despre drumul nostru..Hm! în plus nu ştiam că mai nou se marchează şi traseele off-road. Oricum n-am mai văzut nici un punct galben.
Mergem mai sus şi dăm de nişte muncitori şi un excavator. Pe aici se amenajează o microhidrocentrală. Muncitorii ne lămuresc că mai avem de mers câteva sute de metri după care vom întâlni marcajul ce ne va urca pe Tîrnov. Şi aşa a fost. Aici ni se spune că mai avem de mers 4-5 ore. Facem plinul cu apă.
Începem să urcăm tare pe un drum forestier. Marcajul este în stare bună, e mai rar, însă întotdeauna foarte bine plasat astfel încât să nu fie loc de confuzii. Puţin mai sus găsim o camionetă şi pe urmaşii lui Sfărmă Piatră. Oamenii fac o muncă grea şi încarcă piatra în respectiva camionetă.
Noi ne vedem de drum şi transpirăm serios. Urcăm prin pădure, din când în când mai facem popas. Afară se face destul de cald chiar dacă e început de octombrie. Înainte de a ieşi în golul alpin facem o ultimă pauză la umbră.
Apoi începem să urcăm o pantă la fel de accentuată. Vegetaţia începe să dispară încetul cu încetul. Iar noi avem în faţa ochilor tot felul de belvederi: în vale se văd barajele de la Mălaia şi Brădişor, părţi din masivul Cozia dar şi o bună bucată din creasta Munţilor Făgăraş. De undeva mai de aproape iese fum, semn de incendiu de pădure.
La un moment dat urcarea pare că se termină. Suntem pe un drum destul de circulat. Găsim şi un indicator către Stâna Tirnovu Mare - 30 de minute.
De aici ne hotarim să părăsim marcajul şi să ne îndreptăm către creasta matematică. Decizia a fost foarte bună. Poteci ciobăneşti ne duc printre lapiezuri pînă pe creastă. Mergem înspre vest ţintind vîrful Tîrnovu Mare.
Din când în când mici balcaoane de stâncă ne oferă privelişti frumoase şi triste către Cheile Latoriței. De ce triste? Pentru că pe versantul opus un puternic incendiu de pădure mistuie vegetaţia. Zona e inaccesibilă, practic e imposibil de intervenit de la sol. Pădurea arde pe alocuri cu flacără deschisă.
Noi ne vedem de drum şi facem un popas mai lung pe Vf. Tîrnovu Mare. De aici parcă peisajul se deschide mai mult, încep să se vadă vârfurile estice ale Parîngului.
Ceea ce a urmat a fost o plimbare superbă pe creastă, cu peisaje minunate. Pe nesimţite ajunegm la Tîrnovul Mic, unde stăm mai mult.
La şedinţa tehnică se hotărăşte că nu se va încerca urcarea pe Piatra Tîrnovului şi coborârea în Cheile Latoriței. Din păcate nimeni din grup nu ştie drumul, aşa că vom alege pentru coborâre varianta mai sigură.
Eu îs tare nerăbdător să merg spre Piatra Tîrnovului, măcar aşa în recunoaştere să văd dacă măcar mai există potecile de pe vechile hărţi. Prietenii noştri sunt destul de obosiţi, ei se afla deja în a treia zi de excursie, noi cei de la Braşov, suntem ceva mai vioi. Ramona, Costi, eu şi Nea Costel ne rupem de grup. Ne dăm întâlnire cu restul în stâna de sub Tîrnovul Mare.
După Tîrnovul Mic urmează o mică poţiune cu piatră. Dar piatra arăta tare ciudat, ai zice că a venit cineva cu o basculantă şi a lăsat-o acolo. Ne apropiem de frumoasa Piatră a Tîrnovului. Jos, sub noi se vede stîna de sub Tîrnovul Mic, o aşezare cu mai multe clădiri între care se remarcă şi celebrul Cabinet despre care ne vorbeşte domnul Boghez.
Potecile spre Piatra Tîrnovului nu sunt foarte evidente, nu am găsit marcaje. Identificăm pentru coborîre un drum înierbat cu serpentine. Coborîm pe el o perioadă iar apoi găsim o potecă spre un drum forestier. Poteca merge pe deasupra stînei pe o curbă de nivel. Bănuim că vom ieşi în marcaj care urmează un drum forestier. Şi într-adevăr aşa a fost.
Am revenit pe banda albastră şi de aici trebuie să ţinem doar acest drum. Traversăm o zonă împădurită şi prăfuită, ieşim iarăşi în gol alpin şi ajungem lîngă stâna din Tîrnovul Mare. La stâna sunt câţiva oameni care ne spun că la un moment dat drumul se desparte în trei iar noi trebuie să mergem pe cel din mijloc. Puţin mai jos regăsim restul grupului. Oamenii sunt mai odihniţi, bine hidratatati, ce mai, cu altă privire în ochi.
Plecăm spre vale de data asta mai repede beneficiind din plin de aportul dat de mişcarea la vale pe plan..foarte înclinat. Pină la urmă tura ne iese la fix, ajungem în Ciunget exact la asfinţit.
Seara am petrecut-o în sala de mese a vilei unde am stat la o mâncare bună completată cu un vin pe măsură. S-au jucat cărţi, table şi fussbal ( un joc de fotbal de masă unde jucătorii sunt controlaţi cu mişte manete ).
Seara a fost o reuşită totală. Cel mai tare a fost Andy care ne-a dovedit faptul că învăţarea rapidă a unor limbi străine nu-i o poveste. În seara asta ne-a vorbit în klingoniană. Ne-a povestit lucruri multe şi interesante, păcat că nu am înţeles nimic. E clar că trebuie ne punem şi restul cu burta pe carte.
Ziua a doua
Participanţi:
Ramona, Costi, Bogdan - Braşov
De dimineaţă ne luăm rămas bun de la gălăţeni şi de la gazdă. Ei au drum lung pină acasă aşa că nu îşi mai permit încă o zi de tură. Noi suntem însă mai aproape. Ne deplasăm cu maşina pe Transalpina pină în Şaua Stefanu. De acolo mergem pe jos urmând creasta matematică a Munţilor Latoritei. Sistemul turei de astăzi este următorul: mergem 4 ore apoi ne întoarcem.
Dăm de un panou pe care scrie doar atât: rezervaţia Miru - Bora, acces auto interzis.
Atimgem destul de repede primul virf, numit Bora ( 2075m ). Şi nu regretăm că am ales să mergem pe creastă deşi există un drum care merge de-a coasta şi care chiar e în stare bună. Avem în faţa ochilor creasta munților Parîng. Din locul ăsta poţi face foarte bine o lecţie de geografie pe viu: Mija, Cîrja, Stoenița, Gemănarea, Părîngul Mare, Gruiu, Piatra Tăiată, Setea Mare, Setea Mică, Mohoru , Iezer, Păpuşa, Micaia. Se văd clar toate vîrfurile importante.
Mai urcăm un virf, Stina Miru, dăm de jnepeniş pe care îl ocolim prin dreapta. În curînd vedem şi o parte din marele Lac Vidra. Dar mai vedem şi un şantier: se lucrează de zor la amenajarea unui lac artificial destinat creeri de zăpadă, şi ea artificială. În zona se amenajează pîrtii de schi şi instalaţii de transport pe cablu.
Intrăm în vorba cu nişte muncitori. Ei ne spun că lucrările au fost iniţiate cu bani de la doamna Udrea dar şi că actualul guvern vrea să cam taie banii pentru acest proiect. Lasînd la o parte politica ceea ce constat eu sunt următoarele:
- au fost făcute două telescaune şi o telegondolă
- infrastructura pînă la baza pîrtiilor de schi este în suferinţă: practic iarna accesul cred se poate face numai dinspre Brezoi pe un drum fără gropi dar cam denivelat; genul de drum pe care mergi o singură dată
- nu mi-am unde se vor putea caza turiştii
- însă cea mai mare nedumerire este legată de numărul foarte mare de turişti pe care îi pot transporta telescaunul şi telegondola. Oare chiar aşa mare puhoi de lume să vină aici?
Dar să lăsăm aceste aspecte şi să ne vedem de ale noastre. Creasta coboară într-o şa destul de largă unde se întîlneste cu drumul de care pomeneam mai sus. Mergem mai departe căci încă nu s-au împlinit cele 4 ore. Mai avem de urcat un vîrf destul de plat care este marcat cu o mare momîie.
în faţa noastră este o șa mică şi o potecă ce urcă foarte abrupt un vîrf mai mare. Panta asta îl descurajează pe Costi care se hotărăşte să tragă un pui de somn.
Eu şi Ramona vom merge mai departe spre acel vîrf. Urcarea nu a fost uşoară mai ales că a început să bată şi vintul. Dar nu ne descurajăm, ştim că mai avem energie şi pentru acest ultim vîrf.
Tot efortul şi toată sudoarea a meritat însă pe deplin. Vedem tare bine Lacul Vidra, pe o mare suprafaţa a sa şi mai ales vedem şi Piatra Tîrnovului, în vecinătatea căreia ne-am aflat ieri. Mai vedem alte şi alete vârfuri şi drumuri, dar acestea vor rămâne pentru altă dată. Vorba unui clasic în viaţă: Păi data viitoare când venim să nu mai vedem nimic nou?î
Vremea se strică, vântul bate din ce în ce mai tare. Coborâm, îl luăm pe Costi de lîngă momâia de pietre şi plecăm spre Şaua Stefanu. De dată asta ţinem drumul care însă e înşelător. În linie dreaptă nu este mult însă drumul ocoleşte şi coteşte de multe ori după fiecare picior de munte. Găsim mai multe izvoare, pe creastă nu am avut apă deloc. Pe drum mai trec câteva maşini majoritatea transportând muncitori care lucrează la acele pârtii şi telegondole.
Şi de data asta ne încadrăm destul de bine cu timpul total al turei care se termină în jurul orei 17:30.
Ca de obicei, atunci când mergi pe munte, ai tot vrea să mai mergi. Aşa a fost şi în Munţii Latoritei, mă tot gândeam cum ar fi să urcăm şi pe vârful ăla şi celălalt. În final am rămas cu nişte amintiri plăcute şi cu locuri noi cunoscute.
Fotografii de la Tîrnov se găsesc aici:
http://fotoromania.bogdanbalaban.ro/indexgal.php?cat=Munti&gal=Latoritei-Tirnovul%20-06-10-2012
Fotografii de pe creasta Latoriței se găsesc aici:
http://fotoromania.bogdanbalaban.ro/indexgal.php?cat=Munti&gal=Latoritei%20-07-10-2012
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole
Comentarii: 6
-
Ham Peter
22 nov 2012 16:18:59
Pacat ca nu prea publici planurile, mi-ar fi placut sa mai iesim si impreuna. Eu fac aces lucru pe facebook. Ei, am fost si eu in w.e acolo, dar sambata Latoritei si duminica Capatanii. Felicitari pentru ture.
-
Bogdan
23 nov 2012 00:36:07
Draga Peter,
Eu nu am cont de Facebook. Planurile nu prea le public fiindca aproape intotdeauna plec cam din scurt. Pe viitor am sa iti trimit mailuri. Si daca s-o putea sa ne sincronizam programele mi-ar face placere sa facem ture impreuna. -
Andreea B
23 nov 2012 03:44:47
Foarte simpatic jurnalul turei din Latoritei. Ma bucur ca ne-am cunoscut cu aceasta ocazie si am petrecut momente frumoase impreuna. Sa mai tot fie :).
-
Dinu Mititeanu
23 nov 2012 03:46:36
Cireasa de pe tort era Piatra Tarnovului. Da, nu e poteca, e mult hatzis, e si catarare pe o mica distanta, apoi, la final e si o coborare pe o panta f. abrupa de iarba. Dar e ceva de neuitat. Am parcurs-o de doua ori !\r\n\r\nDinu
-
Bogdan
23 nov 2012 13:40:24
Andreea: Imi pare bine ca v-am cunoscut, pe tine si pe Andy, si sper sa repetam figura. Adica sa facem excursii frumoase. Domnul Dinu: Va dau dreptate, data viitoare nu o mai ratez.
-
Andreea B
19 dec 2012 17:19:49
Da, da. Ar fi fain sa mai ajungem in ture impreuna, asta-i clar. Mai ales pentru munte dar si pentru povestile de dupa :)