Cheile Aiudului
Data publicării: 09 mai 2013
Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii
Aflându-ne mai mereu în căutare de zone frumoase pentru excursii ne-am hotărât să mergem în Cheile Aiudului, sau, cum apare pe multe hărți, Cheile Vălişoarei. Cam departe de casă însă mai găsisem prin împrejurimi încă nişte trasee ispititoare: Colţii Trăscăului, Vf. Ardeschia, Vf. Uger.
Am plecat dis-de-dimineaţă din Braşov şi am ajuns după un drum destul de lung la Poiana Aiudului. După ce am ieşit din sat ne-am oprit lângă un indicator care ne invită să parcurgem un circuit. Astăzi suntem doar trei, eu, Ramona şi Dorin. Plecăm la deal pe un marcaj punct roşu, destul de vechi. Deocamdată mergem pe un drumeag care trece pe lângă nişte grădini şi pe sub pomi ce stau să înflorească. În faţa noastră e o stâncă semeaţă care ne aşteaptă.
Urcăm dealul repede, panta se mai calmează, copacii se răresc şi începem să observăm peisajul din jur. Ne atrag atenţia dealurile ce par a fi fost odată terasate şi, undeva mai sus, un panou. Urmăm conştiincios marcajul şi până la urmă ajungem la acel panou. Citim şi ne dăm seama că ne aflăm pe un traseu tematic în care suntem informaţi despre flora şi fauna aceste zone. Acest panou are numărul 9, deci parcurgem traseul cumva în sens invers. El ne vorbeşte despre pădurea de stejar pufos aflată chiar lângă noi.
Intrăm iarăşi în pădure şi urcăm voioşi printre stejarii cei pufoşi. Numele lor vine de la faptul că au frunzele şi lujerii anuali acoperiţi cu nişte perişori. Această specie este ocrotită de lege. Tot în această pădure se mai găsesc stânjenei şi capșunițe roşii. Dintre animale, am văzut o şopârlă dar citisem că prin zonă trăieşte şi rădaşca.
Ajungem în apropierea stâncăriilor. Stâncile se ridică în trepte către cer. Vedem şi pereţii de pe valea opusă. Legenda spune că aici ar fi existat odată o cetate care ar fi fost cucerită în urma unei bătălii. Singurul supravieţuitor ar fi fost un străjer care s-a refugiat în vârful acestor stânci. Acest străjer ar fi fost cel care mai apoi a întemeiat localitatea Straja aflată la câţiva kilometri de Alba - Iulia. Urcăm mai departe spre un loc ce promite o belvedere clară şi frumoasă către toată zona. Stâncile coboară abrupt către vale şi speram să găsim o zonă în care vederea să nu ne fie obturată de vegetaţie.
Efortul ne este răsplătit din plin. Se vede o mare parte a Munţilor Trascău. Mai aproape de noi sunt Colţii Trăscăului, localităţile Colțești, Izvoarele şi Vălişoara, vârfurile Uger şi Ardeșchia, cetatea Colțești.
Pe partea opusă deasupra abruptului se afla o poiană mare. În vale ne atrage atenţia o construcţie care seamănă bine cu un castel și care pare a fi neterminată. De fapt e vorba de o unitate de cazare şi masă numită Castelul Templul Cavalerilor. Un alt panou ne mai prezintă două flori care se întâlnesc pe aici: laleaua pestriţă şi crinul de pădure. Noi nu le-am văzut, probabil că încă nu era perioada lor.
Coborâm încet prin pădure. Din când în când poteca ne mai scoate în zone de belvedere. Cheile nu sunt foarte lungi însă cu siguranţă merită văzute. Coborârea devine din ce în ce mai abruptă. Pierdem marcajul şi ne orientăm de pe o muchie frumoasă. Trecem pe lângă un izvor apoi ne fixăm ca loc de aterizare o zonă dintre două case unde nu există gard. Coborâm abrupt vreme de câteva minute şi gata, iată-ne ajunşi pe firul văii. În amonte găsim un pod şi trecem apele umflate ale Vălişoarei. De aici ne despărţim. Ramona şi Dorin o iau înspre Vălişoara în timp ce eu merg prin chei să recuperez maşina.
De data asta drumul de asfalt nu mi s-a părut nici greu şi nici obositor fiindcă peisajul e copleşitor. Când priveşti de jos pereţii de stâncă te simţi mic de tot. Când mai tot timpul te însoţeşte zgomotul apelor curgătoare eşti liniştit. Şi uite aşa după vreo 3km de mers pe jos pe asfalt recuperez maşina şi mai apoi pe coechipieri şi ne îndreptăm către un alt loc frumos şi faimos din zonă: Colţii Trăscăului. Dar despre asta vă povestesc într-un alt episod.
Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi
- Distribuie pe retelele sociale