O Piatra Mică și un Turn

Data publicării: 10 nov 2008

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Cum de la ultima incursiune în Crai trecuseră 6 zile, am zis că e musai să repet figura. De astă dată sunt singur. Plec din Braşov puţin după ora 7. E vreme bună, vizibilitate excepţională, creasta Pietrii Craiului se vede bine de tot. Aici jos însă e vânt puternic. Cam într-o oră sunt la Fântâna lui Botorog. După obişnuitul ritual de echipare şi de umplere a sticlei cu apă intru pe mult bătutul traseu ce duce spre Cabana Curmătura.

În fix o oră sunt în Poiana Zănoaga în dreptul indicatorului ce trimite excursioniştii spre Piatra Mică. Poiana Zănoaga e o adevărată autostradă a norilor astăzi. E vânt iar norii se deplasează cu viteză într-o direcţie numai de ei ştiută. Reuşesc să văd, printr-o fereastă de ceaţă, o bucăţică din creastă.


O iau spre Piatra Mică. Până la pădure nu e potecă aşa că trebuie să mă uit atent după marcaj. Din fericire e în stare bună şi probabilitatea de zăbovi căutând punctul albastru e mică. Ajuns în pădure urc pe o potecă îngustă şi relativ abruptă. Ajung desupra norilor şi zăresc printre copaci un peisaj de vis. Creasta Pietrii Craiului se vede de la un capăt la celălalt şi azi e scăldată de nori. Vederea asta minunată mă motivează şi continui urcarea cu mai multă speranţă. Ajung în zona de jnepeni şi apoi la Crucea Eroilor, undeva deasupra oraşului Zarneşti.


Din Poiană Zănoaga şi până aici am făcut o oră. Fac prima pauză serioasă de azi. Poze în toate părţile. Nu mă mai satur privind Craiul înălţându-se din ceaţă. De asemenea sunt impresionat de multele dealuri dintre Zarneşti şi Măgura Codlei. Nu mi-am dat seama până acum că sunt atâtea şi că ocupă o suprafaţă atât de mare.


Mă dau cu greu dus de aici. Mă îndrept bătrâneşte spre Vf. Piatra Craiului Mică(1816m) pe o potecă ce merge printre jnepeni şi prin mici poieniţe arate temeinic de mistreţi. Ajuns pe vârf am parte de o privelişte de excepţie: la picioarele mele circula norii  spre Crăpătură. Combinaţia de soare, nori şi stânca da naştere unui fenomen foarte interesant: observ pe un nor aflat deasupra Crăpăturii un arc de cerc în culorile curcubeului. Ulterior am aflat şi numele: fenomenul Gloria. Sau spectrul din Brocken.


Cobor spre curcubeu pe o muchie îngustă. Ajung la un moment dat într-o zonă ce iniţial mi se pare cam expusă. La o privire mai atentă observ un cablu scurt şi totul devine mult mai simplu. Cobor în ceaţă, trec fără probleme şi de al doilea la cablu însă chiar înainte de ajunge în Şaua Crăpăturii trag o căzătură zdravănă, din fericire fără urmări. Ceaţă deasă, vânt şi frig al naibii.

Din poteca ce vine de la Curmătura se aud urlete. Oare de ce simt unii nevoia să strige pe munte? Mai ales dacă nu au nevoie de ajutor. N-am să înţeleg.

Mă uit la ceas 11:55. Până se lasă întunericul mai e. Nu stau mult pe gânduri şi pornesc spre Vf. Turnu. La început e un urcuş uşor prin pădure, urmat de o porţiune scurtă de grohotiş. Ajung la zona de cabluri. Urc cu atenţie, din când în când e nevoie şi de câte o coborâre de câţiva metri. Câştig altidune repede, scap de nori şi de frig.


Mă întâlnesc cu un grup numeros de copii însoţiţi de un dom profesor, primii oameni pe care îi văd astăzi pe munte. Îmi spun că mai am cel mult 20 minute până la vârf. Veşti bune! Constat că m-am mişcat binişor. Un ultim efort şi ajung la ajung mai întâi la intersecţia cu drumul ce vine din Padina Hotarelor şi apoi pe Vf. Turnu.

Mă încearcă un sentiment ciudat. Am făcut atâta efort iar pe vârf şi nu e nimeni căruia să îi strâng mâna. Ceea ce văd însă alină această mică amărăciune. Mă apuc de inventar: acolo e Postăvarul; în spatele lui e Piatra Mare; în spatele ei e Ciucașul. Şi Munţii Baiului se văd bine. Bucegii ies maiestos din ceața plumburie. Mici fragmente din Leaota se arată după ce primesc aprobarea din partea norilor. Iezerul şi Făgăraşul sunt pe aproape. Iar la piciore, separat de perdeaua de ceaţă, contemplu traseul parcurs în prima parte a zilei pe Piatra Mică.


Mă tot uit pe traseul ce urca din Padina Șindrileriei, ştiu că Ciprian şi Oana urcă pe aici astăzi. Nu îi văd, telefonul se dovedeşte inutil, încă nu ştiu dacă au ajuns aici înaintea mea. Plec spre şaua Padinei Închise urmând ca de aici să cobor spre Curmătura pe marcajul banda albastră cunoscut şi sub numele de Karol Lehmann. Faină bucata asta de creastă: abrupturi, grohotişuri, linii paralele pe stânci( copyright Piatra Craiului ).

Resusesc să dau de Cip la telefon, ei mai au pic până în Vf Turnu. Stabilim să ne întâlnim la Cabana Curmătura. Cobor agale. Fac pauze lungi şi dese. Fac poze încercând tot soiul de setări. Unele ies, altele nu.


Dar ce mai contează. Odată cu coborârea reapare ceaţa şi frigul. Din fericire Cel de Sus nu m-a proiectat friguros. Ajung la Curmătura pe la 15:30, la cabana e multă lume. După două ceaiuri apar Oana şi Ciprian.

Coborâm împreună pe banda galbenă, noaptea ne prinde pe drum. Regăsim Dacia la Botorog şi de acolo luăm direcţia Bran unde Ramona ne aşteaptă cu o pizza şi pahar de suc.


Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024