Muntți Trascău: Vîrful Uger
Data publicării: 19 sep 2013
Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii
Seria de jurnale despre Munții Trăscău va continua astăzi cu povestea ascensiunii pe Vârful Uger. Excusia a fost o premieră pentru toți participanții, adică Ramona, Dorin și eu. Prea multe nu știam despre acest traseu însă am pornit cu speranța și promisiunea unui frumos punct de belvedere asupra Văii Arieșului.
Într-o dimineață răcoroasă de aprilie am pornit din Remetea cu mașina până în satul vecin, Colțesti. Lăsăm mașina într-o piațetă în fața unui magazin și pornim pe traseu. Parcurgem o uliță lungă până la ieșirea din sat acolo găsim și un stâlp indicator.
Facem unl ocol fiindcă vrem să urcăm și la Cetetea Colțești, mai exact la ruinele sale ce se înalță pe o stâncă mare dominând zona. Pentru aceasta la ieșirea din sat ținem un drum către stânga pe care mai apoi îl părăsim pentru a urca direct și abrupt la cetate.
Drumul a fost frumos, am avut și un pic de soare și ne-am încălzit repede de voie, de nevoie. Am urcat cu atenție pe stâncă mare unde se află cetatea și am ajuns să intrăm în ea. Locul e interesant, încărcat de o anumită aură de mister. Cetatea e ruinată dar chiar și așa aș zice că merită să urcați până la ea. Din păcate locul e abandonat. Într-o altă țară probabil cineva ar fi scos ceva bani exploatând construcția turistic.
Văzută de jos, cetetea Colțești pare fi alcătuită din două compartimente: un turn și cetetea propriu-zisă. Dar la fața locului se vede însă că există o legătură între cele două construcții, ba mai mult, cetatea era croită pe mai multe nivele. Dăm o raită printre ruine și ieșim în exteriorul zidurilor. La poale e o turmă mare cu capre și oi.
Pe scurt să vedem ce ne spune wikipedia despre Cetatea Colțești:
A fost ridicată pe vârful abrupt al unei stânci calcaroase, în urma invaziei tătare din anul 1241, când au fost produse pagube însemnate localităților Trascău și Sângiorgiu. Pe turnul nordic, înalt de aproximativ 20 m, se păstrează o inscripție care menționează că familia Thoroczkay a construit castelul în secolul al XIII-lea.
În anul 1470 cetatea a fost confiscată de regele Matia Corvin și dată voievodului Transilvaniei. În 1510 a revenit nobililor de Trascău (Thoroczkay), iar în 1514 a fost devastată de țăranii conduși de Gheorghe Doja.
Opunându-se anexării Transilvaniei de către Casa de Habsburg, familia nobililor de Trascău a fost eliminată de pe scena istoriei, odată cu cetatea lor, distrusă în anul 1703 de către trupele imperiale austriece conduse de generalul Tiege.
Azi se mai păstrează o bună parte din zidurile incintei și un turn.
Scrutam puțin zona pentru a ne găsi un drum spre vârful Uger fără să ne mai întoarcem în sat. Și găsim.
Coborâm ușor într-o șa iar de acolo facem dreapta spre o poiană unde pasc vaci. Intrăm într-o mică zonă împădurită unde dăm de un drumeag. Mergem în susul văii pe acest drumeag însă acesta urcă așa că ne vedem nevoiți să coborâm până pe firul văii unde există și un pârâu. Trecem pârâul și continuăm urcarea pe un drum forestier care după câte se vede e circulat de mașini. Am regăsit și marcajul bandă roșie combinat cu cruce albastra așa că mergem cu încredere înainte.
La un moment dat găsim un marcaj care pleacă în dreapta spre Vf. Ardeșchia. Noi însă ținem tot valea până într-o poiană unde găsim niște muncitori forestieri. Ei ne indică pe unde să continuăm: trebuie să cotim brusc pe o vale înspre dreapta. Regăsim și marcajele și mergem printre copaci, pe lângă apă, prin locuri noroioase. Undeva trebuie să schimbăm marcajul. Și mergem și începem să ne îngrijorăm. Pe undeva trebuie să ne aștepte o urcare mai abruptă. Crucea albastră pe care mergem de ceva timp duce la Vidolm. Întâlnim doi turiști însă nici ei nu știu zona și oricum nu par tentați să urce. Sunt mai degrabă la relaxare și iarbă verde.
Puțin mai sus însă găsim și un indicator izbăvitor. Ce bine! De acum încolo urcăm pe punct roșu. E o urcare solicitantă prin pădure, uneori pieptișă, alteori pe serpentine, care ne scoate în final într-o poiană mare. De aici nu mai există marcaj însă sunt câteva poteci bătute care par să ducă în același loc, adică pe Vârful Uger. Urcarea e mai blândă și nu ne ia mai mult de 30-40 de minute. Din păcate vremea începe să se strice, norii acaparează cerul treptat. Nu ne dăm însă bătuți și urcăm până pe vârf, marcat cu un stâlp de lemn. Peisajul către Valea Arieșului cred că ar fi minunat într-o zi în care vizibilitatea să fie generoasă. Nu distingem prea multe detalii. La un moment dat ceața ne lasă să vedem o parte din Rezervația Scărița - Belioara.
Facem o pauză de masă, iar înainte să plecăm facem și tradiționala poză de vârf. Apoi coborâm pe o altă parte a poienii tot pe o potecă destul de bine conturată. Ajungem la marcaj și coborâm pe același drum. Inițial vroiam să ne întoarcem trecând și pe Vf. Ardeșchea însă vremea în schimbare ne convinge să renunțăm. În pădure întâlnim un domn în vârstă cu care povestim puțin. Omul ne spune că a fost plecat multă vreme de țară și acum regretă această decizie. Vrea să bucure cât timp mai are de ceea ce este frumos aici la noi.
Mergem mai repede la vale iar înainte de a ajunge în sat vine și o ploaie scurtă. Ne-am rtetras la timp de pe munte. Odată urcați în mașină a început ploaia ce avea să ne însoțească pe tot drumul până la Brașov. A fost o ieșire frumoasă într-o zonă frumoasă care cu siguranță mai merită și alte explorări. Cu această relatare se încheie șirul jurnalelor din Munții Trăscău din zona Remetea.
Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi
- Distribuie pe retelele sociale