Muntenegru, Parcul National Durmitor: călătorind pe lîngă Zabljak

Data publicării: 10 dec 2013

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

În vara lui 2013 mi s-a îndeplinit o dorinţă mai veche, aceea de a vizita Muntenegru sau Crna Gora, după cum îi spun muntenegrenii. După un drum lung şi anevoios prin Serbia( cauzat de drumurile mai proaste ca la noi şi de restricţiile de viteză, maxim 40km/h în localitate şi 80km/h în afara localităţilor ) intrăm în Muntenegru pe o vale superbă, cea a râului Lim. Şoseaua e pe o parte a râului, pe partea cealaltă este o cale ferată spectaculoasă, săpată în munte, cu multe dunele şi viaducte.

Ajungem în primul oraş important, Bijelo Polje, iar de acolo ne îndreptăm către Mojkovac. Deja e noapte, plouă tare iar noi mai avem încă aproximativ 50 de km până la Zabljak ( se citește Jabliac ), o staţiune frumoasă aflată la Poalele Munţilor Durmitor.

Aceşti 50 de km au fost o adevărată aventură: noapte, ploaie, drum slab semnalizat, tunele, căderi de pietre, ba în vreo două locuri, zone care arătau ca nişte culoare de avalanşa, tot cu pietre. Timpul a trecut greu dar am reuşit să ajungem nevătămaţi la Zabljak.

Zabljak este un oraș-stațiune situat la 1450m altitudine, cel mai înalt oraş din Balcani. E plin de vile, căsuţe, hotelurile sunt puţine. Ne întâlnim cu Domnul Krstaijic care ne conduce la locul nostru de cazare, o căzută tip bungalow, cu baie, bucătărie şi living jos, şi cu două dormitoare la etaj.

Dimineaţa ne pregăteam să facem cunoştinţă cu împrejurimile şi să urcăm pe munte. Din păcate vremea nu e promiţătoare, e foarte frig, vânt puternic şi ploaie. Hotărâm să mergem în centrul staţiunii. Ne cumpărăm o hartă a Durmitorului, vorbim cu o doamnă de la Turist Info care ne spune care trasee se pot face şi care nu se pot face pe munte.


Deocamdată stabilim că astăzi să avem o zi mai de relaxare şi să nu urcăm încă pe munte la modul serios. Plecăm cu maşina pe o şosea impecabilă către Savnik, sătuc frumuşel aflat între munţi.


Ce m-a impresionat aici a fost un râu foarte curat, care curgea pe sub un pod foarte frumos.

Revenim către Zabljak şi o luăm în direcţia Trsa - Pluzine. Aici e o şosea îngustă, poreclită de noi transalpina care urcă în Pasul Sedlo, de unde coboară lentă către oraşul Pluzine.

În Muntenegru unele obiceiuri seamănă cu cele de la noi. Suntem nevoiţi să stăm o bună bucată de timp în spatele unei turme de oi. Aici ciobănitul încă se practică cu succes iar ciobanii de pe aici îşi fac şi ei reclamă cum pot. Există panouri pe care scrie: sîr(brânză), kaimak(smântână),...


Dar să revenim la oile noastre, pe care nu reuşim să le depăşim. Ne lăsăm maşina într-un loc frumos de unde priveliştea se deschide. Avem în fata Lacul Stava Lovka. Ne place ce vedem şi ne hotărâm să urcăm un vârf din apropiere. Urcarea ne ia cam 30 de minute. Peste tot găsim tot felul de flori, iar Dl. Stoica nu ratează şansa de a le fotografia.


Ajungem şi pe vârf unde e vânt teribil dar unde priveliştea se deschide. Norii încep să părăsească crestele Durmitorului, dându-ne speranţe pentru ziua ce va veni. Admiram un vârf ascuţit aflat chiar în faţa noastră, Stozina, 1905m. Ne dăm jos pe o altă parte şi revenim la maşină pentru a ne continua drumul. Am făcut nenumărate popasuri fiindcă peisajul s-a dovedit a fi foarte generos.

Începem să urcăm câteva serpentine. Şoseaua e îngustă şi trebuie să conduc cu prudenţă fiindcă nu ştii niciodată când te poţi trezi cu o maşină în faţă. Iar ca două maşini să treacă una pe lângă alta e nevoie de încetinire că drumul nu are parapeţi.

Punctul cel mai înalt al acestei şosele este atins în Pasul Sedlo, 1907m, loc de plecare al câtorva trasee: unul din ele duce undeva aproape, pe Vf. Sedlo( 2227m ), care de aici arată foarte accidentat, iar un altul către cel mai înalt punct din Muntenegru, Vf. Bobotov Kuk, 2523m.

Noi ne-am cam luat gândul de a ajunge pe acest cel mai înalt vârf. Este încă multă zăpadă, traseul este închis, iar recent s-au întâmplat mai multe accidente. Traseele sunt marcate în mod ciudat, cel puţin pentru mine: există un singur fel de marcaj, punct alb cu contur roşu, săgeţile indicatoare lipsesc, informaţiile de genul ăsta sunt scrise mai clar sau mai puţin clar pe bolovani laţi.

De aici încolo drumul începe să coboare. Vedem câteva stâne, ceva vehicule folosite de ciobani. Ne întrebăm dacă prin locurile astea există vreo legendă similară Mioriţei, care să aibă în prim plan vreun ciobanaş crnogorean. N-am reuşit să aflăm răspunsul la această întrebare.

Până una-alta ne bucurăm de peisaj, de culmile Podovi şi Katun, spre sud şi de Vjetrna Brda spre nord. Avem noroc că încă nu ne-am rupt limba pronunţând astfel de denumiri.

Mai jos ne oprim în punctul numit Urdeni Do, unde găsim scrise nişte indicaţii către lacul Zeleni Vir şi către Bobotov Kuk. De aici se pare că e cel mai scurt drum către vârf, 2 ore şi jumătate - 3 ore.

Puţin mai jos este un alt punct de plecare, numit Dobri Do. Muşchii limbilor noastre sunt iarăşi puşi la grea încercare: de aici pleca un traseu către Vf. Prutas şi un altul către, şi acum ţineţi-vă bine, Skrcko Jezero.

Ceea ce urmează mai departe, e fără îndoială partea ce mai spectaculoasă, cea mai frumoasă, cea în care doar te uiţi şi spui UAU!


Este vorba de a admira, de la bază, celebrul Vf. Prutas, probabil cel mai frumos din Durmitor, judecând după faptul că este pe multe reviste, cărţi, pliante despre Durmitor. Cum arată Vârful Prutas? Mie îmi este greu să îl descriu aşa că prefer să vă arăt o fotografie. E o coamă cocoşată plină de gresii brăzdate de canale verticale şi perfect paralele. E o mare bucurie a sufletului să vezi aşa ceva.

La baza lui se afla o stână, în punctul Todorov Do, de unde porneşte un traseu la capătul căruia se afla însuşi Vf. Prutas.

Mergem un pic pe traseu încercând să urmărim marcajul care nu e foarte clar. În zonă mai sunt şi alte culmi spectaculoase cum sunt Rujina şi Jablan, Precmani şi Raclje, însă ochii noştri stau tot către Prutas.

Revenim la maşină şi continuăm către Pluzine. Urcăm într-un alt pas iar de aici coborâm pe serpentine strânse şi înguste până lângă o altă stâna. De aici drumul se linişteşte şi merge pe un plai lung către Pluzine, oraş aflat la graniţa cu Bosnia - Herţegovina.

Plaiul acesta e plin de flori. Vremea şi vizibilitatea se îmbunătăţesc şi ne bucurăm de o privelişte largă ce are în prim-plan nişte munţi înalţi care sunt fără îndoială în Bosnia. Consultăm harta şi desoperim că muntele din fața noastră se numeşte Maglic.


Ne oprim şi ne oferim timpul şi privilegiul de asta printre felurite flori ale Durmitorului. Cred că principalul motiv pentru care a fost declarat parc naţional este variatatea această mare de plante. Ne atrag atenţia mai mulţi crini galbeni, nişte flori extrem de fotogenice dar care miros foarte urât.


Renunţăm la a mai coborî la Pluzine şi hotărâm să ne întoarcem la Zabljak pe acelaşi drum. Ne oprim lângă stâna de care povesteam mai sus. Ne atrage atenţia un panou de baschet aflat chiar pe marginea şoselei. Nu e de mirare că pe aici a existat şi există performanţa în acest sport.

Cât stăm noi şi admirăm minunea vin doi copilaşi frumoşi care merg către stână. Îi servim cu nişte bomboane. Sunt reci, sfioşi, dar până la urmă cedează tentaţiei. Mai rămânem un pic aici pentru a privi o vale lungă şi stâncoasă numită Boricje.



Pasul si Vf. Sedlo vazut dinspre Prutas

Nici drumul înapoi către Zabljak n-a fost mai uşor. A fost presărat cu multe alte opriri şi pauze foto. Vremea se îmbunătăţise simţitor permițîndu-ne multe cadre reuşite având în prim plan Vf. Prutas şi culmea Zupci - Sedlo.

E clar, vremea va fi bună iar mâine vom urca pe munte pe jos, aşa cum o facem de obicei. Dar despre cum am privit canionul Tara de pe Vf. Curevac, în episodul viitor.

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 2

  • Satmarean Lucian

    20 apr 2018 11:54:29

    Salutare! As dori sa merg in Durmitor la inceput de iunie, insa ma tem sa nu dau de prea multa zapada. Imi spui te rog tu in ce perioada ai fost? Multumesc.

  • Bogdan

    23 apr 2018 07:57:12

    Salut, eu am fost la sfirstit de iunie si inceput de iulie. Si era inca destula zapada. Poate intre timp incalzirea globala s-a mai accelerat si vei putea avea conditii de drumetie mai bune.

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024