Aşa cum vă promiteam în precedentul articol de data asta vom povesti puţin despre Canionul Tara. Acesta este un obiectiv turistic de prim plan al Muntenegrului. Majoritatea fotografiilor surprind canionul de pe un viaduct spectaculos ce leagă malurile stâncoase.


Ţară este un râu puternic, limpede şi sălbatic, ce îşi are izvoarele într-un masiv muntos din nordul ţării. Lungimea totală este de 140 km. După confluenţa cu râul Piva, la Scepan Polje, la graniţa cu Bosnia-Herţegovina, se formează râul Drina, una dintre cele mai lungi ape curgătoare din Balcani.

De lungul timpului Tara a săpat solul calcaros, dându-i o formă plină de strâmtori, praguri masive şi prăpăstii. Eroziunea solului a dus la formarea unui canion de 82 km, al doilea că mărime din lume după Marele Canion din Statele Unite. În unele zone, adâncimea canionului ajunge la 1 300 m.


Imediat lângă râu creşte o vegetaţie specifică zonelor stâncoase: pinul negru, carpenul negru, frasinul negru, ulmul, uneori şi teiul, iar pe locurile înalte, deasupra stâncilor, cresc stejarul, carpenul, arţarul, fagul. În cele mai înalte locuri ale canionului, la peste 1 000 m, se găsesc păduri întinse de brad şi molid. O mare bogăţie o constituie pădurile de pin negru. Pădurea de pin negru cu cea mai mare valoare este Crna Poda, cu arbori impresionanţi, cu trunchiuri groase. Unii sunt înalţi de până la 50 m şi bătrâni de 400 de ani.

Astăzi, Canionul Tara atrage turişti dornici de aventură şi senzaţii tari. Se practică rafting-ul, o astfel de activitate costând cam 40 - 50 de euro de persoană.


Până la intrarea în traseu trebuie să străbaţi cu maşina vreo 10km de la Zabljak. Ca să nimereşti ruta e un pic dificil. Am avut noroc cu harta Durmitorului, însă am avut destule momente de incertitudine. A fost bine însă că la un moment dat am găsit indicatoare rutiere taman în mijlocul pădurii. Ca şi regulă generală, se ţine drumul în direcţia Tepca până când se termină asfaltul.


Aici există o mică parcare şi un indicator de lemn pe care scrie Curevac ( se citește Țurevaț ). Nici nu plecăm bine că ne şi pomenim pe marginea unei prăpăstii. În vale, vorba poetului, curge un râu mititel dar nervos, Tara.


După câteva zeci de metri se afla o băncuţă plasată strategic, pe marginea hăului, un loc în care dacă te aşezi simţi mai bine spiritul acestor locuri. Până la râu mai există un sat destul de răsfirat cu bisericuţă frumoasă.

Mergem ţinând pe cât se poate marginea prăpastiei. Peisajul se tot schimba la fiecare pas. La un moment dat se coboară prin pădure, apoi ajungem într-o poiană şi reluăm urcarea.

Ajungem pe un vârf care credeam că e destinaţia noastră. Dar în spatele lui era un altul. Un ultim efort şi gata, suntem pe Vf. Curevac, 1625m.

Vârful nu e foarte înalt însă e extrem de bine poziţionat pentru a oferi o largă belvedere asupra râului Tara. Ce te impresionează aici sunt diferenţele mari de nivel până în fundul văii şi culoarea apei, un verde ca de smarald.

Înapoi am ajuns pe acelaşi drum însă cu un scurt episod de rătăcire. Excursia am făcut-o într-o dimineaţă, în ritm rapid( cam două ore cu totul ) fiindcă mai aveam în minte încă o excursie în aceeaşi zi, pe muntele Crvena Greda. Despre această excursie în episodul următor.