Dolomiți, episodul 6: gruppo Odle-Puez

Data publicării: 16 dec 2014

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

O nouă zi ne prinde în împărăţia Dolomiţilor. Astăzi avem în plan o deplasare în frumoasa staţiune Val Gardena şi o ascensiune în grupa Munţilor Odle-Puez. Citisem cu o seară înainte câte ceva despre traseu. Realitatea însă a fost, că de obicei în ultimele zile, peste toate aşteptările. Şi asta în sensul bun.

Drumul până la Val Gardena a durat destul de mult. Am prins câteva ambuteiaje datorate unor lucrări. Şi din cauza asta am mers în ultima parte bară la bară. Întârzierea avea să ne coste şi la propriu. Citisem că din Val Gardena se poate ajunge cu maşina până aproape de Col Reiser, la 2100m. Şi n-a fost aşa.

Col Raiser

Drumul ne-a dus la o staţie de telegondola iar de acolo era un semn de acces permis doar pentru vehiculele autorizate. Facem o scurtă şedinţă şi hotărâm că în cazul ăsta să urcăm cu telegondola ca să scutim timp. A fost o alegere fericită.

Telegondola către Col Raiser este una modernă. Varinata 3.0. Cabinele sunt mari, de 6 persoane, nu trebuie să fugi pe lângă ele şi să te sui în mers. E prima telegondolă modernă cu care am fost în Italia. Şi ultima. Preţul a fost relativ mare, 12 euro de persoană pentru o urcare. Dacă urci şi coborî preţul este de 17,50 euro.


Gondola ne duce lin şi rapid până la Col Raiser, la 2104m. Aici există o cabană mare cu o terasă de unde poţi vedea multele cabane şi creste din jur. În câteva zeci de metri ajunge la Baita Odle. Lângă există o hartă mare a masivului Odle-Puez. O studiem şi hotărâm traseul.

Şi acum să lămurim termenul Baita. El desemnează o cabană de dimensiuni mici. Cele mari se numesc Rifugio.

În prima parte ne vom îndrepta paşii către Rifugio Firenze, aflat la 2037 metri şi construit încă din 1888. Drumul până aici a fost lejer, în coborâre uşoară, pe o potecă largă cu destule puncte de belvedere. Ne atrage atenţia Sassolungo, muntele pe care urcasem cu o zi în urmă. Lângă cabană se afla o adăpătoare pentru vite, exact aşa cum se găsesc şi pe la noi.

Sassolungo

La Rifugio Firenze este o mare intersecţie de trasee. Te poţi îndrepta fie către grupul Odle, fie către Puez. Noi am optat pentru prima variantă.

 
Începem să urcăm în direcţia vârfurilor Sas Rigais(3125m, stânga) şi Gran Furcheta(2924m, dreapta). Poteca nu e aşa dificilă însă ceea ce ne surprinde e faptul că în teren există mai multe intersecţii de trasee decât cele figurate pe hartă. Vremea începe să fie mai puţin prietenoasă, se adună nori şi suntem ameninţaţi de ploaie.

Mittagscharte

Ne oprim la intersecţia către Mittagscharte şi ne îmbrăcăm mai bine. Dan alege să se menajeze şi nu mai urcă cu noi către valea de sub vârful Gran Furcheta. Eu şi Ramona ne apucăm de urcat o căldare glaciară, pe un drum destul de abrupt aflat la graniţa între vegetaţie şi stâncă.

Odată ajunşi în acea căldare nu mai e loc de iarbă ci numai de ariditate şi piatră. Drumul nu este marcat însă poteca e evidentă. Şi ce e şi mai frumos e faptul că găsim flori de colţ.

Întîlnim doi turişti vorbitori de limba germană, excelent echipaţi. Cei doi tot studiază o hartă şi o carte în căutarea unor trasee de via feratta. La final ne întreabă pe noi dacă ştim unde este intrarea într-un anume traseu. Deşi nu erau semne se vedeau totuşi câteva poteci care duceau la baza pereţilor. Până la urma cei doi renunţă, probabil speriaţi de norii tot mai ameninţători.


Puez

Mă aşteptam, să găsesc un lac în căldarea asta. În Carpaţi de obicei aşa se întâmplă după o astfel de urcare, pe acest tip de vale. Am ajuns la un alt etaj însă, cel al pietrelor mici şi al stâncilor gigantice. În plus belvederea către Puez este extraordinară.

Nu mai continuăm către vârfuri fiindcă ambele se ating pe trasee de via feratta. Revenim în traseul marcat să îl recuperăm pe Dan care ne aşteaptă cuminte şi pesimist. Crede că de data asta nu mai scăpăm de ploaie. Dar pe noi cineva de sus ne iubeşte şi noi ştim asta :)

Ne îndreptăm apoi pe sub creasta care vârful Seceda. Urcarea e lină şi uşoară. Deocamdată nu depunem cine ştie ce efort. Ne oprim lângă nişte stânci mari. Locul se numeşte Pieralongia. O doamnă mai în vârstă care merge singură ne cere lămuriri despre cum poate ajunge la Rifugio Firenze. Asta ştiu să îi spun şi o ajut cu plăcere, mai ales că are o hartă foarte bine detaliată. 

Pe noi în schimb ne aşteaptă, contrar aşteptărilor o coborâre la Baita Pieralongia, o cabană din lemn aflată la 2290 de metri altitudine. Soarele biruie norii şi de aici încolo avem numai vreme frumoasă.

Gruppo Puez, Sella şi Cabana Troier

Mai jos este Rifugio Troier(2250m), o construcţie mai mare, tot din lemn. Vârsta acestei cabane este de 150 de ani. Aproape de ea se află un lac. 

Pe noi ne aştepta o urcare mai serioasă către Forcella Panna. La început mergem  pe o potecă normală strâmtă, coborâm uşor şi urcăm mai abrupt până într-un loc unde primim un ajutor neaşteptat. Este vorba de o potecă pavată cu dale(!) având pe margine balustrade din lemn. No, aşa condiţii de urcat pe munte n-am mai avut.

Ajungem în Şaua Panna şi vedem şi peste munte. Peisajul e copleşitor: către nord se văd nişte munţi înalţi, cu gheţari. Creasta Odle e şi ea ascuţită foarte tare. Ochesc puţin mai sus nişte stânci. E clar că trebuie să mergem pe ele. Ţinem creasta matematică şi cam în 5 minute suntem într-un loc de belvedere minunat, aflat pe un fel de balconaş natural. Creasta Odle îşi desfăşoară vârfurile în faţa noastră: Pitla Fermeda, Gran Fermeda, Odla.

Vedem şi potecă ce coboară de pe Mittagscharte. În partea opusă e o vedere excepțională cu masivele Sella, Sassolungo, iar între ele, în fundal cred că este Rosengarten. Tot locul ăsta e plin de cabane şi căbănuţe, care mai decare mai cochete. Ce îmi place la nebunie e faptul că nu sunt una lângă alta, că sunt făcute din lemn încadrându-se extraordinar de bine în peisaj.


Ţinem o vreme creasta matematică, având permanent prăpastie către dreapta şi păşune către stânga. Iarba se vede că fost tunsă cu ceva utilaj fiindcă a rămas un model demn de stadioanele de fotbal. Coborâm apoi abrupt până la potecă pavată. Mergem pe curba de nivel până la o cabană mare numită Seceda.

Cabana Seceda

Cabana asta nu e doar cabană ci şi staţia superioară a unei telecabine. Este situată la 2450m sub vârful omonim. Ramona propune să urcăm şi pe vârf. Merg doar eu, Dan se va odihni pe o băncuţă cu belvedere superbă.

 

Vârful nu e chiar departe, cam la 15 minute de cabana. Se urcă susţinut pe un drum lat şi pe lângă un gard care teoretic de protejează de căderile în gol. Chiar lângă vârf este o cruce mare cu un Iisus crucificat, asemănătoare cu ceea ce găsim şi la noi în ţară.

La câţiva metri este vârful. Dar modul în care e marcat acesta merită toată atenţia. La prima vedere pe vârf e un gard de tablă, ruginit, montat circular. Undeva există şi un spaţiu ca să poţi ajunge în interiorul său.


Odată ajuns în interior, poţi avea parte de o lecţie de geografie ad-hoc. Punctul acesta permite o belvedere de 360 de grade. Practic tot ceea ce vezi cu ochii este marcat pe acest gard. Sunt desenate frumos piscurile, numele lor şi altitudinea. O idee superbă. Am avut noroc şi de vreme bună aşa că am putut beneficia din plin de acst gard-panou explicativ.

Vârful Seceda are 2500m şi a fost cel mai înalt punct atins astăzi. Mai departe ne aşteaptă o coborâre sănătoasă, de vreo 1300m diferenţa de nivel. Aşadar, dragi genunchi, avem treabă serioasă.

Pentru început mergem pe o potecă elegantă, tot pavată. Pe drum suntem abordaţi de nişte turişti veseli. Ne spun că trebuie neapărat încercăm un snaps la cabana de mai jos. E cel mai bun din lume. Şi după câte se vede ei au încercat multe.

 

Ajungem şi noi la cabana Sofie însă nu ne oprim decât pentru o poză. Cabana beneficiază de un cadru natural excepţional. Este făcută cu mult bun gust şi cu siguranţă e o plăcere să stai acolo..chiar şi numai pentru un snaps!

Noi continuăm la vale. Nu mai ţinem cont de marcaje ci încercam să ne orientăm după instalaţia de telegondolă cu care am urcat de dimineaţă. Ce e fain e că găsim posibilitatea de a scurta cumva drumul, fără să mai fie nevoie să mai mergem pe la Col Reiser. Există o reţea de poteci şi drumuri pe care te poţi descurca foarte bine când este şi vizibilitate bună. Mergem pe lângă căbănuţe, căsuţe, întâlnim chiar şi o mică biserică din piatră.

Mai jos dăm şi de brânduşe aflate aproape de o cabană numită Cuca. Şi în România avem o Cabană Cuca în Munţii Iezer-Papusa.

Atmosfera e iarăşi plăcută, s-a limpezit bine. Pe coborâre avem mereu ochii către masivele Sella şi Sassolungo. Mai trecem pe lângă o altă cabană, numită Gamsblut.


Ajungem în sfârşit sub telegondola. Dăm de traseu marcat dar şi de o zonă mlăştinoasă. Mergem cu grijă mai ales că poteca nu pare umblată. Ne aşteaptă câteva coborâri mai sănătoase şi în final ajungem la un drum mare pe care mai circulă şi maşini 4x4. Puţin mai sus, la cabana Sangon o gaşcă veselă s-a apucat de cântat.


Noi încă mai avem destul de coborât şi chiar dacă suntem pe drum trebuie să fin atenţi căci terenul e abrupt. Asta e drumul ce leagă Val Gardena de Col Raiser şi abia acum am înţeles de ce e restricţionată circulaţia pe acest drum.

Coborâm şi trecem în revistă numerele de pe stâlpii telegondolei. Dan monitorizează permanent altitudinea. Deşi am mers mult şi abrupt uneori, tot mai avem. Facem o pauză lângă un izvor cu apă rece şi limpede. Profităm şi facem plinul.

Ar mai fi vreo 6 stâlpi. Genunchii ne obosesc însă nu avem ce face şi mergem cu convingere la vale. Cabinele s-au oprit de ceva timp. Spre norocul nostru ultimii stâlpi sunt apropiaţi unul de celălalt şi începem să vedem şi clădirea staţiei de bază a telegondolei. În spatele ei avem maşina. Parcarea e aproape goală aşa că o identificăm foarte repede.

Astfel s-a mai dus o zi în Dolomiţi. Chiar dacă nu am atins altitudini mai mari ca la noi în ţară, pot spune că traseul de astăzi a fost cel mai pitoresc din tot sejurul nostru în Dolomiţi.

Traseu:
Val Gardena - Col Raiser - Rifugio Firenze - Băiţa Pieralongia - Seceda - Băiţa Sofie - Băiţa Cuca - Val Gardena
Durata: 7 ore

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 3

  • maria obarse

    16 dec 2014 11:40:24

    Scriam candva intr-un comentariu,ca si invidia e scrisa in legile omenesti,si constatam acum cu placere ca nu suntem singurii care nutresc astfel de sentimente,sincere, vis-a-vis de Familia Balaban,si ceea ce realizeaza,pentru ea si... pentru altii. Magnific! Va multumim si va rugam sa nu ne uitati nici in viitor. Si pentru ca se apropie Craciunul, si Anul Nou,va uram sa aveti Sarbatori fericite,sa vi se implineasca toate visele in 2015, sa ramaneti la fel de tineri,de altruisti si de frumosi,la cat mai multe iesiri montane si numai bucurii. La multi ani fericiti!

  • Bogdan

    17 dec 2014 03:36:02

    Mulțumim pentru urari si aprecieri. Mai am destule povesti de scris asa ca nu speriati. O sa umblam prin munti si in continuare.

  • Schneider Hans

    29 dec 2014 05:00:50

    Hallo Bogdan,dupa ultimul meu comentari pe Situl tau ma apucat dorul de acasa si in 2012 am mai revenit inca odate in Romania si am fost prin muntii Fagarasului unde ma-mi simtit iarasi acasa .Ma bucur ca ai fost si prin Dolomit si mai mult aproape pe poteci unde am umblat si eu . Muntii mei preferati unde im petrec des concediul mai ales prin imprejurimile Sasolungo / Seiser Alm / Sellagruppe .5 Stele pentru Situl tau foarte reusit . Hans din Wuppertal

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024