Dolomiți, episodul 9: Pale di San Martino

Data publicării: 12 ian 2015

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Aşa cum vă spuneam în finalul poveştii precedente, ne cazasem la Caviola iar gazda ne dăduse o hartă cu zona înconjurătoare. Iniţial plănuiam să mergem în masivul Latemar însă studiind harta am decis să facem un traseu despre care nu ştiam nimic. Mai mult, nici nu ştiam bine cum se numesc munţii în care o să mergem. Abia când am ajuns acasă şi am sortat pozele m-am dumirit exact pe unde am umblat.

De la Caviola ne-am îndreptat spre Passo Valles, aflat la 2032m altitudine. De aici pleca traseul nostru, numerotat cu 751, către cabana Mulaz. Timp de mers pe indicator: 3 ore. În prima parte ne aşteaptă o urcare sănătoasă. La început sunt amenajate câteva trepte din pământ şi trunchiuri de copaci. Apoi se continuă pe o potecă îngustă cu câteva porţiuni uşor expuse. La final urcăm în Forcella Venegia, locul unde facem un prim popas.

Vremea se anunţă frumoasă iar peisajul este încântător. Se văd câteva creşte muntoase ce ţin de masivul Marmolada. Cele de aici nu au zapadă şi gheaţă iar altitudinea stă sub 3000 de metri. În partea opusă peisajul e dominat de stânci albe. Între ele se remarcă vârful Mulaz de 2906m.

Din Şaua Venegia ţinem creasta matematică, urcăm şi coborâm uşor. Suntem vizitaţi de o turmă de oi fără cioban sau câini. Le salutăm în italiană şi în germană. Rasa asta de oi e ceva ce nu am mai văzut, cu urechi care atârnă blege.

În faţa noastră se găseşte o familie cu doi copii destul de mici. Îi prindem din urmă în zona unui lac. Respect pentru aceşti părinţi care îşi duc copiii pe munte la vârste fragede. Şi ţin să remarc încă odată faptul că echipamentul adecvat plimbărilor pe munte nu lipseşte nici unui copil întâlnit în Dolomiţi. Peisajul se mai deschide şi vedem o creastă care aduce mai bine cu peisajele din Carpaţi: altitudine de 2000-2300 de metri, iarbă pe creastă. Seamănă cu Făgărașii.

Poposim în Pasul Venergiota, 2303m, unde este o mare intersecţie de trasee. Indicatorul nostru ne spune că mai avem o oră şi 45 minute. De aici începem să coborâm destul de accentuat. Dăm şi de o zonă alunecoasă şi expusă dar amenajată cu cabluri. Familia cu copii vine în spatele nostru şi chiar mă gândesc că părinţii şi copiii au curaj să meargă pe aici.

Nici nu îmi termin repede gândul că apar problemele. Copiilor le e frică, sunt cuprinşi de panică. Cu toate eforturile tatălui, nu se lasa convinşi să treacă, aşa că se întorc pentru a face probabil un traseu mai blând.


Noi ne continuăm coborârea şi suntem îngrijoraţi că pierdem destul de multă altitudine. Undeva există o săgetă către Rifugio Bottari. Trecem iarăşi o bucată expusă de data asta nu avem cabluri. Şi de aici va începe o urcare lungă, continuă şi pe alocuri chinuitoare.

Începem abrupt, pe potecă şi pe pietre. Apoi întâlnim o mare limbă de zăpadă. O traversăm şi urcăm pe lângă ea. Între limba de zăpadă şi stâncă sunt cabluri. La un moment dat acestea ajung sub zăpadă, iar noi venim pe deasupra. Chiar dacă limba de zăpadă se termină, cablurile continuă pe un vâlcel destul de strâmt.

Speram că la finalul urcării să zărim cabana. Până acum am scos în general timpi sub cei de pe indicatoare şi părea că suntem aproape de această ţintă. Dar nu a fost aşa. Am ajus pe un plai frumos, cu iarbă verde şi stânci numai bune de pozat.


După câteva zeci de metri urmează o altă urcare abruptă. Locul e ceva mai expus şi trebuie să aşteptăm. De ce? Pentru că de sus coboară un grup de cinci doamne. Cea mai în vârstă dintre ele trece prima pasajul, îşi lasa bagajul după care urcă şi le ajută să coboare pe fiecare din companioanele sale. Ramona îşi cam pierde răbdarea şi se căţără la liber, evitând zona cu cabluri.

Nici după urcarea asta nu vedem cabană. Măi să fie! Chiar aşa de rău ne-am mişcat? Mai vine încă o urcare abruptă, de data asta fără lanţuri. Ajungem într-o şa iar de acolo privim în sfârşit cabana. Trebuie doar să mai mai coborâm, cam 10-15 minute pe o potecă ce străbate un peisaj selenar. De aici în sus mai este doar puţină iarbă, stânca şi piatra preiau puterea.

Ajungem la( luaţi o pauză, inspiraţi adânc şi abia apoi citiţi ) Rifugio Giuseppe Volpi di Misurata al Mulaz(2571m), luăm ştampila şi..studiem harta. Iniţial ne gândisem să urcăm şi pe Vf. Mulaz iar apoi să ne întoarcem pe acelaşi drum. Pe harta noastră nu se întrevedea o altă posibilitate. Însă harta amănunţită de la cabana ne dă idei noi.

Giuseppe Volpi(1877-1947) nu a fost vreun alpinist aşa cum am crezut la prima vedere. El a fost primul conte de Misurata, om de afaceri şi politician. A avut un rol important în electrificicarea Veneţiei şi nord-estului Italiei. A fost guvernator al coloniei Tripolitaniei şi ministru de finanţe între 1925 şi 1928. De asemenea este fondator al Festivalului de Film de la Venezia.

Vremea pare că vrea să se strice, vârful Mulaz e cuprins de ceaţă. Nori negri se adună pe cer şi se aud şi câteva tunete. Din fericire însă nu plouă.

Cu tot regretul alegem să renunţăm la ascensiunea pe vârf. Dar veţi vedea că până la urmă lucrurile s-au compensat şi am beneficiat de o vreme bună şi peisaje încântătoare pe coborâre.

Am stat pe lângă cabană cam 45 de minute. Am remarcat că şi aici există un loc special pentru aterizarea elicopterelor. În zona se mai găseşte un funicular folosit pentru aprovizionare.

Începem să urcăm către o sa numită, cum altfel, Şaua Mulaz. Locul se afla la 2619m, altitudea maximă pe care am atins-o astăzi. În şa este o staţie intermediară a funicularului folosit pentru aprovizionare. Abia acum vedem cât de lung este de fapt acest cablu.


Schimbăm traseul, trecem pe cel cu numărul 710 care merge spre pasul Rolle prin Valea Venegia. Începem o coborâre accentuată, pe pietre şi pământ. În ciuda noastră vremea se îndreaptă când ajungem pe la jumătatea coborârii şi chiar se face cald. Traseul ăsta de coborâre avea să fie superb. Vizibiltitatea a fost bună, poteca a avut câteva pasaje expuse dar securizate cu cabluri. Permanent am avut în față peisaje de vis.

Pale di San Martino

Genunchii noştri au avut mult de luptat dar au rezistat cu bine. Pe versatul opus se văd serpentinele drumului ce urca în Pasul Rolle. Coborârea, deşi abruptă, ne ia mai mult de o oră fiindcă trebuie să călcăm mereu frâna. Din când în când ne intersectam cu alte trasee, fiecare intersecţie fiind marcată coerspunzator.

Ultimele intersecţii se afla în pădure, şi vă spun asta ca să vedeţi cât de mult am coborât. În vale trecem pe traseul 749. Avem de urcat sănătos până în şaua Venegia unde ne oprisem de dimineaţă. Prima parte a urcării o facem printr-o pădure de zadă. E cam abruptă şi noi suntem destul de obosiţi . Găsim şi izvoare, numai bine că putem face plinul.

Ajungem într-un plai tare frumos în care se afla o stână. Am intrat şi, după cum e şi normal, ceea ce am găsit este foarte asemănător cu ce înseamnă o stână din România.

Nici nu ieşim bine din stâna şi dăm nas în nas cu o marmotă. Prin Dolomiţi am văzut puţine marmote, cât să le numeri pe degetele de la o mână.

Continuăm urcarea. De aici traseul e mult mai lejer. Se câştigă altitudine mai lent însă asta ne convine de minune. Ne uităm la ceas şi ne dăm seama că o să ne încadrăm bine şi cu timpul. Ajungem în Şaua Venegia cu bine iar de aici mai avem cam o jumătate de oră de coborâre. Vedem mai jos de pasul Valles încă o cabană prilej de a mai colecţiona o ştampilă.

Maşina o recuperăm la asfinţit şi coborâm către cabana ce o văzusem de pe creastă. Cabana era de fapt o stână turistică. În jur animale şi miros specific, afară o colecţie impresionantă de tălăngi, înăuntru o sală de mese demnă de restaurantele de lux şi un meniu bogat în produse obţinute din lapte.

Recapitulare:
Passo Valles - Forcella Venegia - Rifugio Muzalz(751) - Forcella Mulaz- Val Venegia(710) - Forcella Venegia(749) - Passo Valles(751)
Trasee: 751, 710, 749
Durata: 8 ore

 

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 3

  • alexandru Stanila

    31 ian 2015 08:55:37

    Felicitari Bogdane. Datorita tie am o mare bucurie sa vad locuri superbe pe care probabil sa nu mai am timp sa le vad. Va urez spor la vizite si nu ma uitati.

  • Maria Obarse

    02 feb 2015 09:57:20

    Felicitari inca odata si speram sa ajungem si noi la "cabana" stana turistica",cu talangi si meniu adecvat. Multumim Ramonei si lui Bogdan pentru poze.

  • Bogdan

    11 feb 2015 04:45:43

    Domnule Stanila, eu cred ca mai aveti timp sa vedeti locuri ca asta. Totul e sa va propuneti si sa duceti planul la bun sfirsit.

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024