Pădurea Craiului: peșteri, defileul Crișului

Data publicării: 17 mar 2015

Fără îndoială Munţii Pădurea Craiului reprezintă o parte puţin cunoscută din ţara noastră. Informaţiile găsite pe Internet au fost puţine şi de aceea am apelat la ajutorul unor persoane de la CAR Cluj Universitar pentru mai multe lămuriri.

În mod cert Munţii Pădurea Craiului înseamnă peşteri. Dacă te uiţi pe o hartă munţii ăştia par ciuruiţi dar nu doar de peşteri ci şi de exploatări miniere. De aceea planul creionat de noi a însemnat şi vizitarea câtorva peşteri.

Am plecat împreună cu Ramona şi Leo într-o zi de vineri, 14 noiembrie 2014, pe un drum lung. Ne-am oprit la Vadu Crișului unde ne-am cazat pentru două nopţi.

Sâmbătă am avut un program care a început dis-de-dimineaţă cu o deplasare lângă Şuncuiuş. Am găsit cu uşurinţă drumul către Pesterea Unguru Mare. Ca să ajungi la ea trebuie să traversezi Crișul pe o punte lungă dar şi să apelezi la un ghid. Aşadar, sunăm ghidul şi până apare, inspectăm câteva din traseele pitonate din zonă. Nu ratăm ocazia de a face poze.

Ghidul vine repede şi este de fapt o doamnă foarte de treabă. Deschide uşa metalică de pe punte şi ne conduce în Peştera Unguru Mare. Portalul pe care intram are dimensiuni impresionante., cam 20 de metri inaltine. Apoi se continua cu o galerie spaţioasă. Interiorul însă nu este foarte spectaculos. Ceea ce am reţinut e faptul că peştera adăposteşte câteva urme lăsate de omul preistoric. Excavările arheologice au relevat o bogată activitate antropică începând din neolitic. Peştera a oferit un adăpost spaţios pentru oameni şi în plus aceştia s-au bucurat şi de lumină naturală.

Galeria de la intrare continuă, aproximativ 150 m, pe tot parcursul ei cu secțiuni între 33...15 m lățime și 25...15 m înălțime, apoi cotește la stânga unde se găsește izvorul pârâului ce o străbate. Continuarea este lipsită de ramificații importante, terminusul aflînduse la aprox. 300 m și la +40 m diferență de nivel față de intrare. O importantă colonie de lilieci își are adăpostul în această peșteră.

Doamna ghid ne mai spune şi cum să ajungem la o altă peştera din zonă, Unguru Mic. Pentru asta mergem înapoi către drumul asfaltat şi ne oprim lângă nişte clădiri părăsite. Pe partea opusă a drumului se afla o altă punte. Trecem iarăşi Crișul şi după ce bîjbîim un pic găsim şi Peştera Unguru Mic. Personal mi-a plăcut mai mult aceasta, având culoare mai strâmte şi parcă mai multe formaţiuni.

Peştera cu Cristale de la Mina Farcu

De aici am plecat spre o altă peşteră amenajată recent în zonă, Peştera cu Cristale de la Mina Farcu. Drumul până la ea a fost de o rară frumuseţe, pictată în culori de toamnă. Am folosit traseul Şuncuiuş - Bratca - Damis - Roşia, care ne-a purtat pe dealuri, prin nişte chei înguste în care se mai vedeau urmele unor foste exploatări miniere.

La câţiva kilometri de satul Roşia se găseşte această Peşteră cu Cristale. De la Roşia trecem pe un drum neasfaltat. Drumul către peşteră este foarte bine semnalizat şi practic nu exista pericolul să o iei pe vreo cale greşită.

Urcăm câteva serpentine şi poposim într-un loc mai larg aflat chiar lângă fosta Mină Farcu. Suntem întimpinaţi tot de o doamnă ghid cu care stăm de poveşti până la ora programată pentru intrare. Peştera cu cristale are o poveste interesantă.

Platoul carstic Dealul Farcu este locul, unde în anul 1987, în urma avansării frontului de lucru al galeriei miniere, a fost descoperită Peştera cu Cristale Farcu. Peştera este dezvoltată pe 251 m şi are o denivelare de 16m.

După descoperire au urmat ani negri pentru peşteră, cristalele rare au fost rupte şi vândute pe bani mărunţi. Doar dificultăţile verticalei de 35m, au reuşit să protejeze cristalele din tavanul peşterii. În urma lucrărilor de amenajare din 2012 peştera a devenit vizitabilă.

Pătrundem în peşteră. De fapt deocamdată e impropriu să îi spunem peşteră. Practic mergem pe o galerie minieră unde a fost amenajat un mic muzeu cu obiecte ce aparţin de lumea mineritului.

După 200 m de galerii miniere ajungem în lumea cristalelor. Turul şi partea amenajată se termină într-un balcon, de unde se poate admira rezervaţia. Simbolul acestui loc este o formaţiune numită libelula care a devenit celebră între timp.

Galeria cu cristale nu e lungă însă este tare frumoasă. Combinaţia de culori, pământ roşiatic şi cristale este nemaipomenită.

Peştera cu cristale de la Mina Farcu este un obicetiv ce trebuie neapărat văzut dacă vă aflaţi în zonă. Şi tot în apropiere se găseşte şi Peştera Meziad, care de asemenea merită vizitată.

După ce am ieşit din subteran am parcurs un mic circuit. În zonă a fost amenajat un traseu tematic ce te poartă până la un frumos punct de belvedere ce se găseşte desupra Cheilor Lazuri. Traseul e uşurel şi oferă privelişti foarte frumoase în jurul satului Roşia. Apoi se intră într-o pădurice şi se coboară uşor către un balcon de lemn de unde putem admira Cheile Lazuri. Revenim la Mina Farcu pe o altă potecă ce ne poartă pe lângă o peşteră. Am vrut să intrăm însă locul era greu accesibil.

Doamnă de la Peştera Farcu ne-a spus şi cum să ajungem la Peştera Gruieţ şi izbucul Roşia, aflate relativ aproape. Coborâm cu maşina până la un pod. Găsim şi marcaj. Ţinem o potecă foarte clar conturată trecem apa de câteva ori şi ne oprim într-o poiană mare.

 

Peștera Gruieț

Aici se pare că în trecut s-a exploatat piatră. Trebuie să cotim către dreapta şi să urcăm pe o potecă destul de abruptă ca să ajungem deasupra fostei exploatări. Ţinem cursul unui mic pârâu care ne duce chiar la gura Peşterii Gruieţ.

Pârâul de fapt vine din peşteră. Portalul este şi aici înalt. Pe jos însă e mai mult nisip. Apa e mărişoară pe alocuri. O trecem de câteva ori şi mergem până dăm de o galerie înfundată. Nu există formaţiuni spectaculoase însă mie personal mi-a plăcut mult şi peştera asta.

Revenim în poiana mare de care vă aminteam mai sus şi continuăm pe firul văii principale, Roşia. Nu mai există marcaj, dar poteca este clară. Locurile sunt foarte sălbatice şi se vede că puţini sunt aceia care calcă pe aici.

Nu mergem chiar mult, cam 20-30 de minute şi ajungem într-o zonă cu arbori mici şi deşi, bolovani îmbrăcaţi în muşchi verde. Aici este izbucul Roşiei. De fapt nu este numai unul ci trei.

Revenim la maşină aproape de apusul soarelui şi începem să facem calea la Vadu Crisului.

Defileul Crișului

Ziua următoare ne-am propus un circuit care să ne ducă prin defileul Crisului şi să ne întoarcă pe unul dintre versanţi. Plecăm de dimineaţă şi mergem tot pe lângă calea ferată. Pe unde nu e poteca suntem nevoiţi să mergem chiar pe cale ferată. Ocazie cu care observ cât de precară este infrastructura feroviară. Lipsesc foarte multe şuruburi iar la îmbinări şinele sunt depărtate una de alta.

La un moment dat trebuie să parcugem şi un tunel, e adevărat scurt şi din fericire lat. Cam tot timpul trebuie să fi atent că nu se ştie de unde apare trenul. Pe partea opusă vedem o cascadă tare frumoasă. Se numeşte cascada Vadu Crisului iar apa ei provine din peşteră omonimă.

Peste câteva sute de metri ajungem în Halta Vadu Crisului creată special pentru cei ce vor să viziteze peştera. Puţin mai jos este un pod pe care îl traversăm după care ne îndreptăm spre gura peşterii.

Peștera Vadu Crișului

Suntem întâmpinaţi de custodele Peşterii Vadu Crisului, un domn foarte pasionat de ceea ce face şi extrem de deschis. Ne dă căşti şi frontale.

Peştera Vadu Crisului a fost descoperită de către Czaran Gyula şi cei doi colaboratoriș Karl Handt și Veress Istvan la 10 noiembrie 1903. Este una dintre cele mai frumoase peşteri de la noi din ţară. Are un râu interior cu apă extrem de limpede şi care uneori se strecoară prin ochiuri adânci.

Descoperirea s-a făcut prin dinamitarea versantului ca urmare a unor bănuieli că deasupra cascadei Vadu Crișului ce poate fi văzută de pe calea ferată s-ar afla o peșteră de mari dimensiuni. Contele Odon Zichy pe a cărui proprietate se afla peștera a dispus amenajarea sa cu podețe și scări de lemn astfel încât în 1905 a fost deschisă spre vizitare fiind considerată la aceea vreme cea mai frumoasă peșteră din Europa. Stalactite și stalagmite pot fi observate pe toată lungimea peșterii, unele formațiuni au denumirea de Mormântul lui Mahomed, Vulturul Alb, Adam și Eva, Barba lui Mahomed chiar și Albă ca Zăpada și cei Șapte Pitici.

Peștera nu poate fi vizitată în totalitate, o parte fiind rezervată cercetărilor speologice. Ea adăposteşte cea mai bogată faună cavernicolă din România. Aici sunt specii de melci, viermi, insecte şi crustacee. Peștera fiind atât de mare și cu galerii multe este bine populată de liliacul cu botul în formă de potcoavă. Originea apei este Izvorul Bătrânului care după un traseu scurt se pierde în pachetul de calcare.

Din 1969 peşteră a fost electrificată, fiind printre puţinele peşteri iluminate din România. Vizitarea se face aşadar în bune condiţii. Există punţi, scări, ţi se da cască.

Peştera în sine e o poezie scrisă de apă în piatră. Formaţiunile frumoase, urcările şi coborârile, zgomotul apelor creează un tablou şi o atmosferă de care eu pur şi simplu m-am îndrăgostit. Poate şi din cauza asta asta am stat foarte mult în peşteră. Atât de mult încât Leo ieşise afară crezând că ne-am petrecut prin cine ştie ce galerie.

Mai povestim cu domnul ce are în grijă peştera şi el ne mai da indicii legate de traseul de întoarcere în Vadu Crisului.

Facem bineînţeles o vizită şi la cascadă. Dar până să ajungem acolo trecem prin faţa fostei cabane, ajunsă acum o ruină. Pe vremuri aici a existat o cabană mare care găzduia speologi, căţărători sau simpli turişti. Din păcate a avut soarta tristă pe care au împărtăşit-o multe alte cabane de la noi.

Cabana a fost construită în jurul anului 1915 şi a funcţionat până în anii 90. Apoi a fost închiriată unor firme private; mai apoi a fost abandonată. Şi e păcat fiindcă se află poate lângă cel mai frumos obiectiv turistic din zonă.

Pentru a vedea cascada coborâm pe o potecă destul de alunecoasă până aproape de apele Crișului. Căderea de apă e splendidă.

Este ultima minune realizată de apa ce iese din peşteră care, după o cădere de 9 m, ajunge într-un bazin adânc săpat în calcar, iar de acolo în apele Crişului Repede. Patul cascadei are o nişă prin care se poate simţi puterea şi viteza apei. Din anul 1955 peştera Vadu Crişului şi cascada, cu întregul defileu, au fost declarate rezervaţie naturală.

Şi dacă până acum am văzut Defileul Crisului de jos acum e vremea să îl vedem şi de sus. Revenim în haltă şi apoi ne continuăm drumul pe calea ferată în direcţia Şuncuiuş. Un marcaj punct albastru ne pune la un moment dat la urcuş.

De aici urcăm iarăşi abrupt, timp de 10 minute către Peştera Fugarilor. Aceasta nu e de fapt o peşteră şi mai degrabă un coridor subteran scurt cu două intrări.Revenim la punctul albastru şi ne vedem în continuare de drumul care ne poartă prin vegetaţie pitică. Din loc în loc ne oprim să culegem măcieșe.

Curând ajungem la un nou punct de belvedere aflat chiar vis-a-vis de cascadă şi Pesterea Vadu Crisului. Facem un popas mai lung.

Continuăm iarăşi prin pădure. Pe măsură ce ne apropiem de satul Vadu Crisului se înmulţesc punctele de belvedere. Şi parcă sunt din ce în ce mai bune. La un moment dat observăm în abrupt o turmă de capre. Nu negre, nu sălbatice, ci domestice. Par a fi de capul lor. Ne observă şi ne privesc curioase. Apoi îşi fac şi curaj să urce până la noi.

Urmăm apoi linia abruptului ca să ne bucurăm de peisaj. Vremea se mai închide însă asta nu ne sperie. Suntem aproape de sat şi totuşi destul de sus. Ultima parte înseamnă o coborâre accentuată pe o potecă alunecoasă. Dar scăpăm cu bine fără căzături.

Încheiem cu bine această primă incursiune în Munţii Pădurea Craiului şi în jurul orei 15 pornim către Braşov.

La final recapitularea:

Ziua1:
Peşterile Unguru Mare, Unguru Mic.
Peştera cu Cristale de la Mina Farcu
Circuit în zona Peştera cu Cristale.
Marcaj: punct albastru + nemarcat
Durata: o oră şi jumătate
Peştera Gruieţ şi izbucul Roşia

Ziua 2:
Vadu Crișului - Cascada şi Peştera Vadu Crișului - Măgura Vadu Crișului
Marcaj: punct albastru
Durata: 6 ore

Adaugă un comentariu Înapoi

• Distribuie pe retelele sociale

Comentarii: 1

• Eduard Munteanu

  23 mar 2015 06:16:05

  Superb, niste munti care merita explorati mai in amanunțime.

Citește și alte articole:

• Dolomiți, episodul 10: grădina cu trandafiri, Rosengarten
• Proiectie foto la Brașov: Mont Blanc - un vis împlinit
• Cheile Gîrliștei
• Cum am devenit Moroșan
• Bisericuța de piatră de la Ostrov( Hașeg)