Munții Giurgeu pe viscol

Data publicării: 26 mar 2015

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Iarna lui 2014 a fost prin zona noastră destul de bogată în zăpezi. În preajma zilei naţionale am făcut o excursie de trei zile în judeţul Harghita, excursie care s-a soldat cu trasee în Munţii Giurgeu, Gurghiu şi Ciuc.

Dar să o luăm uşor, cu începutul: am plecat din Braşov pe o vreme groaznică, pe o ploaie îngheţată şi cu polei mare. Şoferii au condus cu prudenţă şi nu am avut parte de nici un fel de incidente. Ne-am strâns şase la apel: Ioana, Dorin, Danut Chiriţă, Dan Ionescu, Ramona şi eu.

Am mers cu maşina până la Voșlobeni unde un indicator firav ne-a arătat drumul către Peştera Şugău. Am mers cam 7km pe un drum forestier aflat de altfel în stare destul de bună şi ne-am lăsat maşinile la intersecţia a trei drumuri.

Am urcat apoi pe jos, marcaj cruce albastră, pe un drum forestier până la un alt indicator. Aici am traversat o apă şi am început un urcuş mai consistent până la o căbănuţă. Am bătut la uşă ca să întrebăm dacă peştera este deschisă. O doamnă amabilă ne-a arătat pe unde trebuie să urcăm asigurându-ne că sus, la gura peşterii, ne aşteaptă “două ghiduri‘.

Urcam pe o potecă destul de alunecoasă care pe alocuri e mărginită de nişte balustrade. După câteva serpentine ne aflam la intrarea în peşteră unde suntem întâmpinaţi de doi speologi. Aceştia ne vor conduce şi ne vor arăta peştera Şugău.

Peştera este renumită datorită galeriilor strâmte şi formelor de speleoteme: stalactite conice, stalagmite, stâlpi cu guler, stalactite fistulare, coralite. Deasemenea se pot studia splendidele cristalizări a calciului.

Peştera Șugău este situată în Munțiii Giurgeului, pe versantul sudic al Muntelui Sipos (1568 m). Lungimea actuală, cartată, a peşterii este puţin peste 1 km, fiind cea mai semnificativă peşteră din acest masiv.

Când a fost descoperită intrarea peşterii nu se ştie exact, dar e sigur că localnicii au ştiut de acest loc. În galeriile peşterii mişcăriile aerului sunt prezente constant, direcţia curentului fiind determinată de temperatura exterioară şi de oscilaţiile presiunii atmosferice. Şureiatul curentului de aer şi a pârâului care iese pe partea activă a contribuit la denumirea peşterii - Şugău.

În 1934 Composesoratul din Valea Strâmbă fiind conştient de importanţa turistică a peşterii execută lucrări de derocare măriind intrarea în galeria activă. Acesta a fost prima lucrare de acest gen din zonă, cu scopul de a valorifica turistic acest mediu subteran. Tot atunci se construieşte o cabană pentru cazarea turiştilor. Acesta din urmă a fost distrusă într-un incendiu.

Turismul speologic devine mai atractiv după descoperirea nivelului fosil în 1965. Galeria Principală cu speleotemele sale variate, este deschisă vizitatorilor în anii ’70. Este amenajat atunci un traseu turistic de circa 150m care este folosit şi azi.

Pentru a vizita Peştera Şugău se plăteşte o taxă de 10 lei. E bine ca înainte să vă anunţaţi vizitat la custodele peşterii, domnul Simon László la numărul de telefon 0744 701 815. Fotografierea este interzisă.

După vizită revenim la cabană iar mai apoi la locul unde am lăsat maşinile. Plecăm pe un alt drum forestier către vârful Arama Neagră pe marcaj banda albastră. Începe să ningă abundent, abia ne mai vedem. După vreo 30 de minute ajungem într-o poiană largă unde părăsim drumul forestier şi începem să urcăm pe o vale. Zăpada nu e chiar mare însă nu e deloc poteca bătută.

După încă o oră ieşim într-o altă poiană. Cei de la peşteră ne spuseseră că prin zona asta se afla izvorul geografic al Mureşului. Odată cu ieşirea noastră în poiană nu mai găsim marcaje. Probabil că ele există însă sunt făcute pe pietre care acum sunt acoperite de zăpadă.

Pe culme există o băncuţă şi un trunchi ciudat de copac. Seamănă cu un diapazon. Începe să viscolească. Observăm că în direcţia Vf. Aramă Neagră există o stână şi ne îndreptăm degrabă către ea ca să ne adăpostim.

Popasul ăsta ne-a prins tare bine. Stâna se prezintă în condiţii foarte bune. Am stat feriţi de vânt şi am mâncat câte ceva. Când ni s-a părut nouă că vijelia s-a mai domolit am ieşit afară încercând să căutăm izvorul geografic la Mureşului. Am revenit la trunchiul-diapazon şi de acolo am luat-o pe o potecă mai lată. Am urcat un pic şi după ceva timp am dat şi de marcaj banda galbenă. Am scos telefonul să mă lămuresc ce e cu acest marcaj. De fapt acesta cobora de pe munte la staţiunea Izvorul Mureşului. Deci iar nu am luat-o bine.

Renunţăm să mai căutăm Izvorul Mureşului dar nu înainte de a ne promite că o să revenim pe vreme mai limpede. Trecem iarăşi pe la copacul acela interesant şi facem o şedinţă foto care să compenseze această mică nereuşită.

Apoi plecăm la vale pe acelaşi traseu, nu de altă dar trebuie să ne recuperăm maşinile. Seara ne cazăm undeva aproape de Pasul Bucin de unde în ziua următoare vom merge să cunoaştem Munţii Gurghiu.

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024