Primăvara în Munții Meseș

Data publicării: 14 apr 2015

Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii

Munţii Meseșului au fost parte din copilăria mea. În fiecare vacanţă mergeam la ţară în satul Hurez din judeţul Sălaj. Umblăm pe peşte tot, prin livezi, vii, pe dealuri, facem baie la râu. Undeva mai departe se vedeau nişte culmi împădurite. Acolo nu am fost niciodată.

Se spunea că e mult de mers, că e departe şi acolo ajung numai bărbaţii adevăraţi care se duc după lemne. Anii au trecut, eu am crescut dar până în primăvara lui 2015 nu am reuşit să urc. Şi de fapt nici de data asta nu îmi propusesem. A fost o reacţie pur şi simplu spontană.

Am plecat către Braşov prin satul Cizer. De aici se urcă pe nişte serpentine într-un pas şi mai apoi se coboară la Ciucea de unde se intra pe drumul european.

Vremea a fost cu adevărat frumoasă. Era poate prima zi de primăvară autentică. Soare, un pic de vânt şi o atmosferă curată. Încă de pe drum observam creasta munţilor Meses. Sub vârful Măgura Priei(996m), cel mai înalt, vedeam că mai dăinuie încă nişte petece de zăpadă.


Am ajuns în pas. Ziua asta este mult prea frumoasă. Trebuie valorificată. Din pas se desprinde un drum forestier. Merg pe el până într-un loc de unde mi se pare mie că se poate începe urcarea. Găsesc nişte rigole şi merg pe lângă ele până la pădure. Trec de un mic pâlc de copaci şi ies într-o poiană mare în care dau de un drum.  Nu merg prea mult pe el ci caut să ajung cât mai repede pe creasta matematică. Lucrul ăsta nu durează mult. În zare se văd nişte munţi înalţi plini cu zăpadă. Îi identific repede, sunt Munţii Vlădeasa.


Nu există nici un fel de marcaje sau indicatoare. Dar pe culme dau de un drumeag vechi, probabil foarte puţin folosit. Primele semne de primăvară se arată: un prim grup de brânduşe. În timp ce mă apropiu să le fotografiez aud un sunet ciudat. Seamănă a lătrat de câine dar ceva nu e aşa cum ar trebui. Peste câţiva paşi văd un căprior. El însă m-a văzut înainte şi a zbughit-o scoţând sunetul acela ciudat. Nu am apucat să îl fotografiez. Probabil acesta era un semnal de avertizare pentru celelalte căprioare ce se aflau în zonă.

Pădurea e plină de cântec de păsări şi e peste tot o forfotă. Locul e de o sălbăticie absolută. Jos, în văi se zăresc câteva sate. Bisericile sunt punctele de reper şi cu ajutorul lor identific şi satul Hurez.


În atmosfera asta veselă, plină de cântec mă apropiu uşor de vârf. Drumeagul se termină şi de aici trebuie să mă descurc aşa cum pot. Urc la întâmplare printr-o pădurice. Nici nu intru bine că văd cu mare satisfacţie că e plin de ghiocei. Sunt primii pe care îi văd în acest an. Sufletul mi se umple de o mare bucurie, aparent inexplicabilă. Fac multe poze, mi se pare că fiecare pâlc de ghiocei e altfel, parcă din ce în ce mai frumos.

Într-un final cobor un pic şi ies într-o poieniţă. Dar vârful, unde e vârful, am trecut pe lângă el şi nu l-am observat? Dintotdeauna am avut impresia că Vf. Măgura Priei este împădurit. Dar de fapt nu este. Se afla într-o poieniţă înconjurată de copaci şi practic nu este vizibil de jos.


Câţiva paşi către un loc puţin mai înalt şi gata am ajuns. Un vechi stlp de ciment şade jos, doborât. Atât cât pot încerc să îl stabilizez şi să îl repun în poziţie verticală. Ca să fiu sigur că sunt pe vârf verific altitudinea cu GPS-ul de la telefon. Sunt exact unde trebuie.

Poieniţa asta cu vârful e o poezie de primăvară. Pe jos e plin de ghiocei şi de brânduşe. Nici nu ştiu pe unde să mai păşesc ca să nu le strivesc. Fac o pauză mai lungă şi imortalizez momentul.

Mama mea a copilărit şi ea prin locurile acestea. Între timp sufletul ei s-a mutat către un univers mai bun. Ştiu că atât timp cât a trăit nu a urcat pe Măgura Priei dar cumva simt că astăzi, este aici, pe acest vârf, împreună cu mine.

Ţin mai departe linia crestei spre nord este o poiană largă în care încă mai rezistă nişte petece de zăpadă. Merg până se intra în pădure definitiv. De aici nu mai sunt locuri de belvedere iar creasta începe să coboare.

Fac cale întoarsă însă nu mai urc pe vârf ci merg prin poiana asta mare oprindu-mă din când în când pentru câte o poză. Unele brânduşe ies chiar din mijlocul petelor de zăpadă.


Drumul de întoarcere îl fac în mare pe acelaşi traseu. Din pădure se aud urme de paşi de animal. Stau nemişcat cu speranţa de a mai vedea o căprioară. Dar n-a fost să fie.

Traseu:
Pasul dintre Cizer şi Ciucea - Vf Măgura Priei şi Retur
Marcaj: nu există
Durata: 3 ore

Track GPS: https://www.strava.com/activities/5932741532

Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 1

  • Mihai Sprinceana

    10 iun 2017 11:39:08

    Salut Bogdan ! Zona e intr-adevar minunata am stat la Pensiunea Aroma de Primavara, langa statiunea Baile Boghis (jud.Salaj) in perioada vacantei de Rusalii 2017. Am vizitat Vf.Magura Priei, Hida (Piatra Dracului), Racas si bineinteles Valea Ragului intre Satul Starciu si Singeorgiu de Meses (Schitul Starciu biserica construita in stil maramuresean parintele abia s-a mutat acolo)

    Raportul nostru de tura cu poze pe indelete:

    https://muntiimeses.wordpress.com/2017/06/07/urcare-pe-vf-magura-priei-996-m-acoperisul-muntilor-meses/

    Am gasit borna scoasa din pamanat daramata si am pus-o la loc.

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2023