Retezatul Mic: De la Cheile Scorotei peste Piule pînă la Cîmpu Mielului
Data publicării: 12 feb 2016
Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii
La sfârşitul lui octombrie 2015 am avut ocazia de a reveni în nişte locuri care mie mi-au rămas foarte dragi. Este vorba de Valea Jiului de Vest, punct foarte bun de plecare spre Retezatul Mic şi spre Oslea din Vâlcan. Am stat trei zile. Am urcat pe Piatra Iorgovanului şi am coborât pe valea Soarbele. Am urcat pe Oslea pe lângă cantonul Cîmpușel şi am coborât în Pasul Jiu - Cerna.
Cele două trasee de mai sus le-am descris şi cu alte ocazii şi nu am să mai insist asupra lor.
Piatra Iorgovanului:
https://bogdanbalaban.ro/222.html
Oslea din Vilcan:
https://bogdanbalaban.ro/223.html
Şi o parte din traseul ce vi-l descriu astăzi l-am mai făcut. Însă noutatea constă în faptul că am reuşit să urcăm la Stâna sin Scorota, pe vârfurile Piule şi Pleşa, iar apoi să coborâm la Cîmpu Mielului realizând astfel un circuit.
Am fost în această încercare patru: Ramona şi Dan Chiriţă, Dan Ionescu şi eu. Ne-am cazat la Cabana Lazăru iar de acolo ne-am început expediţiile de fiecare zi.
Mergem cu maşina până la intrarea în Cheile Scorotei unde începe marcajul punct galben. Spre surprinderea noastră cheile încep imediat şi mergem o perioadă pe vale strecurându-ne printre pereţi. Apoi poteca ne urcă pe unul din versanţi şi ne scoate din pădure. Începe să se vadă stâna. Acum nu mai este nimeni, oile sunt plecate de mult. A rămas doar liniştea.
De la stâna avem de urcat o pantă foarte serioasă. Puţin mai sus găsim primele izvoare. Alimentăm şi privim la ce ne aşteaptă: un urcuş, pe firul văii din dreapta, pe un culoar străjuit de o parte de jnepeni, iar de cealaltă parte de o culme de calcar mare generatoare de grohotiş numită Colţii Tomii. În spatele nostru se vede dintr-un unghi interesant creasta ascuţită a Oslei din Vâlcan dar şi o parte din pereţii Cheilor Scorotei.
După ce am ieşit din pădure şi atmosfera s-a schimbat radical. Dacă de dimineaţa ne plângeam de frig acum ziua devine extrem de caldă. Urcuşul pe calcare ne oboseşte teribil. Avem în permanenţă în față ținta intermediară, Şaua Scorotei.
Pe măsură ce înaintăm poteca devine din ce în ce mai abruptă. Când mai găsim câte un loc mai drept ne odihnim. Ajungem în cele din urmă în Şaua Scorotei, la 1950 de metri altitudine. Tot efortul, toată oboseala, toate cuvintele scăpate în şoaptă printre dinţi au fost uitate. În faţa noastră se desfăşoară un spectacol emoţionant: toate vârfurile înalte ale Retezatului sunt în faţa noastră.
Cele mai semeţe sunt Peleaga şi Păpuşa, apoi Custura, Gruniu şi Lazăru. Ne trântim pe un petec de iarbă. Stăm tot timpul cu ochii pe vârfurile din Retezat încântaţi de tot ce vedem.
Într-un târziu studiem marcajele din Şaua Scorotei. Pentru culmea Piule - Pleşa trebuie să urmăm de aici banda galbenă. Din şa se vede Vârful Piule, dotat cu stâlp şi aflat cam la 30 de minute de acest loc. Până în Pleşa zice că e cale de o oră şi jumătate, iar până la Cheile Butii şi Câmpul lui Neag 3-4 ore(sper să fi înţeles bine scrisul e într-o stare extrem de precară )
Tot de aici se poate ajunge relativ repede şi la Cabana Buta, tot pe banda galbenă, în maxim două ore.
Privim Şaua Plaiului Mic şi culmea Dracșan ce merge înspre Piatra Iorgovanului şi Godeanu. Ce bună ar fi o legătură pe culme între Dracșan şi Şaua Scorotei! Din păcate culmea e năpădită de vegetaţie mare aşa că nu se poate parcurge decât înotând prin jnepeni.
Aproape de noi, pe un picior ce pleacă din vârful Piule, se afla Cuşma Gurganului o formaţiune interesantă şi elegantă formată din calcar, iarbă şi jnepeni.
Pornim spre Vf. Piule pe o creastă surprinzător de accidentată. Sunt tot felul de poteci marcajul e pe alocuri aproximativ în sensul că nu urmează o potecă clară şi te trezeşti că ba e mai sus, ba e mai jos. Nu urmează nici creasta matematică pentru că ea a fost deja cucerită de jnepeni.
De asemenea pietrele pe care calci, de care te ţii se cam mişca. Dar asta numai pe prima parte. Ne obişnuim însă cu noul stil de mers şi începem să ne bucurăm şi să apreciem cum trebuie ultimele minute de urcuş.
Senzaţia e minunată: atmosferă limpede, creastă calcaroasă a la Piatra Craiului, peisaje senzaţionale, ce putem cere mai mult. Atingem şi cei 2081m ai Vârfului Piule şi poposim. Jos, pe o bornă de ciment stă scris cu galben, numele vârfului.
Pe vârf stăm mult, era şi păcat să facem altfel. Fotografiem, râdem, ne simțim excelent.
Apoi o luăm către vârful Pleşa. Aproape se afla un vârf şi un mare perete stâncos. Marcajul îl ocoleşte pe partea stângă şi ne lasă pe un pltaou larg. Apoi poteca se sălbăticeşte. Merge mai tot timpul pe buza prăpastiei, marcajul e rar şi uneori neclar. Câteodată ne ghidăm după nişte beţe înfipte în pământ de nişte oameni binevoitori. Partea bună e că avem mereu în vizor creasta cea înaltă a Retezatului.
Întâlnim şi primii turişti. Ei vin de la Cheile Butii şi vor să coboare prin Cheile Scorotei. Facem schimb de informaţii. Ne asigură că nu avem nici o posibilitate să coborâm la Cîmpu Mielului. Eu nu i-am crezut. De ceva vreme tot studiam culmile, văile încercând să identific un potenţial loc de coborâre.
Până la urmă am văzut o culme stâncoasă, împădurită şi am intuit că se va putea coborî pe la baza ei. Şi am avut dreptate după cum veţi vedea.
Coborâm un perete stâncos şi abrupt. Nici nu terminăm bine că ne iau în primire jnepenii. Poteca se strecoară anevoie printre ei. Trecem şi de bucata asta. De aici traseul de creastă reintră în normal, cu porţiuni de urcare şi de coborâre până pe Vf. Pleşa unde facem un ultim popas. În faţa noastră se întinde întreaga Vale a Jiului de Vest iar în fundal ne zâmbeşte creasta Munţilor Parîng, care în timp mi-au devenit foarte dragi.
Urmează o perioadă în care trebuie să ne punem mintea la contribuitie, să ne folosim simţul orientării şi intuiţia. Trebuie să părăsim marcajul şi să coborâm până într-o şa aflată lângă culmea stâncoasă şi împădurită despre care vă povesteam mai sus. Până aici nu sunt probleme semnificative, se merge o perioadă prin gol alpin, apoi printre brăduţi.
În șa cotim la dreapta pe un soi de potecă. E abrupt, uneori alunecos, dar pare a fi drumul cel bun. Folosim tactica cu antemergător( în persoana mea ). Din nefericire pentru mine uneori fac alegeri mai proaste în ceea ce priveşte poteca de coborâre. Din fericire pentru colegii mei, ei pot învăţa din greşelile mele.
Începem să vedem printre copaci şoseaua. Consultam GPS-ul şi vedem că undeva aproape este o poiană. Problema este ca între noi şi poiana este o pădurice extrem de deasă şi greu de străpuns.
O vreme mai continuăm pe vale, dăm şi de nişte pârâie şi arbori căzuţi. Poiana asta e aproape însă firul văii nu ajunge pe la ea. La un moment dat trebuie să luăm o decizie: acum ori niciodată! Hai să facem un efort şi să intrăm în păduricea deasă şi neprietenoasă.
Ideea a fost bună, cam în 200 de metri ajungem la poiană, iar de aici avem vizibilitate şi putem ajunge uşor la drum, la Câmpul Mielului. Trecem pe lângă nişte căsuţe din lemn, trecem apa şi găsim un drum. În câteva zeci de minute suntem la şosea, chiar la înainte de apusul soarelui.
Cineva acolo sus ne iubeşte, o maşină cu doi tineri îl ia pe Dan şi îl duce până la intrarea în Cheile Scorotei de unde recuperează Dusterul. Mulţumim.
A fost o tură foarte intensă, foarte frumoasă, şi pe care o voi repeta cu siguranţă atunci când o să mai am ocazia.
Traseu:
Cheile Scorotei - Stâna din Scorota - Şaua Scorota(punct galben) - Vf. Piule - Vf. Pleşa(banda galbenă) - Câmpul Mielului(nemarcat)
Durata: 8 ore
Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole