Anglia: trei zile la Londra
Data publicării: 24 feb 2016
Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii
Pentru mulţi dintre cei ce vizitează Marea Britanie drumul trece obligatoriu prin Londra. Aşa a fost şi pentru noi. Capitala Angliei e un oraş aglomerat, vibrant, o metropolă plină de atracţii de toate felurile. Şi plină de diversitate. În Londra poţi auzi vorbindu-se pe strad[ o mare parte din limbile de pe pământ.
Am fost în Londra 3 zile. Treaba asta s-a dovedit foarte obositoare fiindcă veneam din postura de navetişti. Stăteam la prietena noastră Mio la Cambridge, cam la 100 de km, şi băteam drumul în fiecare zi.
În prima zi am ajuns în Londra cu trenul în gara Paddington. De acolo am luat-o la pas către Hyde Park şi am trecut printr-un cartier locuit de musulmani. Unele magazine nici nu aveau nimic scris în engleză, ci doar grafia aia cu şerpişori. Mai la tot pasul puteai mânca șaorma şi kebab.
Intrăm în parc pe sub Marble Arch dar imediat dăm de o surpriză. Zeci de cai, soldaţi în costume de gală şi tunuri îşi fac apariția. Decidem să-i urmăm probabil, ei fac parte din ceremonia de schimbare a gărzii de la palatul Buckingham.
Ieşim din Hyde Park pe lângă Speaker’s Corner şi Wellington Arch şi ne oprim, odată cu toată armata, pe strada Constitution Hill. Acolo se desfăşoară un adevărat spectacol militar în urma căruia se trag multe salve de tun.
Puţin mai încolo, în piaţa din faţa palatului Buckingham asistăm la celebrul ceremonial de schimbare a gărzii.
La final ne relaxăm în preajma fântânii Victoria Memorial aşteptând ca oamenii să plece şi să prindem locul mai degajat.
Primul lucru vizitat la Londra a fost expoziţia de caleşti şi automobile regale. Locul, numit The Royal Mews, poate fi ratat cu succes fiindcă intrarea se face pe o stradă secundară aflată la o oarecare distanţă de palat, în spatele acestuia.
Ei, treaba asta a făcut toţi banii( şi nu au fost puţini ). Am văzut caleşti primite în dar din partea scoţienilor, galezilor, englezilor, un automobil Rolls Royce Phantom de epocă. Piesa de rezistenţă este însă caleașca folosită la încoronarea reginei Elisabeta a II-a care este expusă cu toată pompa. Vizita a fost impresionantă şi nu trebuie ratată ocazia.
În Londra sunt şi o mulţime de chestii care se pot vizita gratis. Sau cu bani puţini. Noi ne-am deplasat într-o zonă densă în muzee aflată lângă parcul Kesinton. Aici am fost la Victoria and Albert Museum, la Muzeul Ştiinţei şi la Muzeul de Istorie Naturală.
Victoria and Albert Museum a supravieţuit celui de-al Doilea Război Mondial aproape fără a fi atins şi abia în anii 1950 şi 1960 au fost necesare o serie de lucrări de reparaţii. Câteva galerii au fost refăcute în anii 1990 şi în 2001 şi muzeul a dat publicităţii un plan de expansiune şi modernizare. Până în zilele de azi, multe dintre galeriile de la Victoria & Albert Museum au fost refăcute cu ajutorul unor arhitecţi celebrii.
Muzeul a deschis şi două noi galerii în 2009: una prezintă lucrări din ceramică iar altă găzduieşte o amplă colecţie de artefacte medievale şi renascentiste. Muzeul s-a extins şi în subteran.
Muzeul de Ştiinţă din Londra oferă o călătorie înapoi în istorie, la primele zile de folosire a aburului pentru funcţionarea vechiculelor pe roţi. Din anii 1750, călătorim până în zilele noastre şi remarcăm transformările şi felul în care modernizarea a modelat industria maşinilor.
Există galerii dedicate spaţiului, telecomunicaţiilor şi calculatoarelor.
Un loc foarte interesant este reprezentat de galeria numită "The Secret Life of the Home", unde obişnuitele electrocasnice sau diferite unelte necesare fiecărei locuinţe sunt prezentate astfel încât să ne dăm seama de modul în care funcţionează acestea.
Atracţia absolută a Muzeului de Ştiinţă din Londra este, fără îndoială, Launchpad, locul de joacă al muzeului. Aici puteţi să trageţi de manete, să apăsaţi pe butoane, să formaţi numere de telefon, să alegeţi să faceţi ceva doar pentru a vedea cum obiectele vor reacţiona, în numele experimentelor ştiinţifice.
Pentru părinţi, Muzeul de Istorie Naturală din Londra oferă o atmosferă liniştită, numai bună pentru a permite copiilor să absoarbă multă informaţie într-un mod mai practic. Clădirea ce găzduieşte acest muzeu este şi ea una excepţională.
Odată intraţi pe uşa din faţă şi veţi fi imediat întâmpinaţi de un schelet de Diplodocus, un ierbivor din jurasic cu un gât ridicol de lung şi o coadă puternică. Distanţa dintre ultimul şi cel mai mic os al cozii şi craniul plat este una impersionantă.
În incinta muzeului, există o întreagă secţiune dedicată dinozaurilor numită zona albastră. Vă aşteaptă şi mai multe schelete, la fel şi modele realiste care se mişcă şi urlă când sunt privite. Alte secţiuni de menţionat aici sunt Zona Verde care tratează ecologia, Zona Rosie , care prezintă istoria pământului de la creearea acestuia şi Zona Portocalie, care se ocupă de viaţa sălbatică şi include o expoziţie dedicată lui Charles Darwin.
O zonă clasică a Muzeului de Istorie Naturală din Londra este camera care adapostește o balenă, de dimensiuni gigantice. Cel mai mare animal al lumii este agăţat şi susţinut de o reţea de fire şi domină întregul spaţiu vizual. Vă ia un minut şi jumătate doar pentru a merge de la un capăt la celălalt. Există un număr extraordinar de alte animale, fie la vedere, în stânga şi în dreapta aleilor muzeului, fie dispuse frumos în vitrine lipite de pereţi: de la elefanţi şi strămoşii lor, mamuţii, rinoceri, lei sau tigri, până la animale mai mici, precum şoareci şi porci, insecte.
Se pare că prinţul a fost foarte iubit de către concetăţenii săi, din moment ce i s-au ridicat mai multe memoriale (inclusiv în Birmingham şi Manchester) prin subscripţie publică.
Inaugurat în 1882, memorialul constă într-un baldachin, ornamentat în stil gotic, având în centru statuia prinţului Albert, învelită în foiţa de aur. Statuia a fost vopsită în negru în anul 1941, pentru a nu fi reperată de Zeppelinele germane. Monumentul, este străbătut de un brâu ornamentat cu 169 de fețe de pictori, poeţi şi arhitecţi cunoscuţi.
Construcţia mai are două grupuri de sculptură alegorică. Primele 4 reprezintă exemplu de producţie a epocii victoriene: agricultură, inginerie, comerţ şi producţie. Al doilea grup reprezintă 4 continente: Europa simbolizată cu un taur, Asia cu un elefant indian, America cu un bizon şi Africa cu o cămilă.
Bineînţeles că am petrecut câteva minute la fântâna construită în memoria prinţesei Diana, Regina Inimilor, aşa cum a mai fost numită. Are un aspect de canal circular de piatră. Apa se ridică până în cel mai înalt punct al cercului şi apoi curge în direcţii opuse. Şuvoaiele se întâlnesc apoi la bază, sunt colectate şi repornesc. Structura fântânii reflectă personalitatea complexă dar calmă a prinţesei Diana. Fântâna se afla în apropiere de podul Serpentine.
A urmat apoi o plimbare prin parcurile Kensington şi Hyde în drum spre cea mai mare gară a Londrei, Victoria. De acolo am luat autobuzul către Cambridge. Drumul cu autobuzul e ciudat rău la englezi. Cel mai bine ieşi dacă îţi faci rezervare online, ca la avion. În funcţie de oră, dată, preţul diferă. De asemenea autogara seamănă mai degrabă cu un aeroport, cu porţi de îmbarcare ce se deschid cu câteva minute înainte de plecarea autobuzului.
Şoferul anunţa fiecare oprire ba chiar îţi dă informaţii despre cum va fi vremea la destinaţie.
Ziua a doua a început foarte de dimineaţă. Cu lecţia ştiută, aveam deja bilete de autobuz luate de pe Internet. Ne prezentăm la autobuz însă ajungem în Londra cu o oră întârziere.
De data asta prindem o vreme ploioasă şi urâtă aşa că de la Victoria Train Station plecăm repede până la Buckingham Palace de acolo urmăm strada The Mall până în ceea ce este considerat buricul Londrei, Piaţa Trafalgar. Ca să ne ferim de ploaie, intrăm în Naţional Gallery, un muzeu de artă înfiinţat din dorinţa de a oferi tuturor - nu doar cunoscătorilor de artă - un loc în care să admire lucrări importante de pictură. Nu întâmplător, chiar de la începuturile sale (1838) accesul a fost și este gratuit.
Aici se găsesc o serie de capodopere semnate de cei mai importanţi artiști ai lumii: Michelangelo, El Greco, Velasques, Tiziano, Caravaggio, Boticelli, Goya, Da Vinci, Van Gogh şi mulţi, mulţi alţii. E un loc unde s-au strâns multe operele de artă importante din această lume.
La ieşire primim o veste bună. Ploaia s-a oprit şi putem observa mult mai bine Piatra Trafalgar. Ea este dominată de statuia Amiralului Nelson cunoscut în istorie, înainte de toate, ca învingător al flotei franco-spaniole la Trafalgar.
A fost un conducător exemplar, cu o personalitate puternică. Curajul său a fost la limita nebuniei. Numeroasele victorii, aduse în slujba Marinei Regale Britanice, au făcut din Nelson un idol pentru cadrele militare și pentru populația britanică.
Pornim apoi pe jos spre Big Ben orologiul Parlamentului din Londra. Turnul e frumos, chiar m-a impresionat. E locul de unde se da ora exactă în lumea întreagă.
Big Ben este cel mai mare ceas cu clopot și patru fețe, și al treilea turn cu ceas ca înălțime din lume. Ceasul a fost pus în funcțiune în ziua de 31 mai 1859. Turnul se remarca prin eleganță şi detalii bine puse la punct. Chiar lângă el se găseşte Palatul Westminster cunoscut şi sub denumirea de Casă a Parlamentului.
Ansamblul acesta cu Big Ben şi Palatul Westminster se poate observa cel mai bine dacă traversezi râul Tamisa pe malul celălalt. Priveliştea face toţi banii.
Odată ajunşi pe malul opus îţi fac cu ochiul şi alte lucruri. Cel mai evident este London Eye( Ochiul Londrei ) roata cea mare de unde poţi admira în voie Londra de la înălţime. Înălţimea maximă a roţii este de 135m.
Biletul era destul de scump, aşa că am spus pas. Noi nu am urcat în London Eye pentru că am preferat un alt loc de unde se vede bine Londra de sus, Catedrala St Paul.
Tot în zona aceasta mai există Acvariul şi London Dungeons, o galerie plină cu personaje şi întâmplări macabre.
Noi am dat în mintea copiilor şi am preferat să ne dăm într-un carusel cu căluţi care simulau galopul.
Apoi am traversat din nou Tamisa de data asta pe noul pod Jubilee. Am venit tot pe lângă apă cu gândul a de a ajunge la ora 17:00 la catedrala Westminster Abbey. De ce la ora fixă? Simplu, pentru că atunci are loc o slujbă în această catedrală la care poate asista oricine. Aşadar nu e nevoie să plăteşti, iar când biletul costă 20 de lire economia e importantă. E adevărat însă că există şi dezavantaje, nu poţi sta cât vrei, nu beneficiezi de pliante şi ghid audio.
Ceremonia a fost interesantă, şi pe lângă faptul că am asistat la ea am putut vedea şi această celebră catedrală. Aceasta găzduieşte mormintele majorității regilor și reginelor engleze, dar și a mai multor oameni celebri. Colțul poeților aduce onoruri scriitorilor Regatului Unit. Aproape toate încoronările monarhilor englezi au avut loc în această catedrală.
După această ceremonie mergem în St.James Park, un loc relaxant plind de păsări şi veveriţe care umblă în libertate. Însă o muzică de fanfară ne atrage atenţia şi mergem călăuziţi de sunet. Într-un colţ al parcului este un loc amenajat cu tribune unde se pare că se afla în plină desfăşurare un soi de concurs între fanfare. Impresionant, n-am mai văzut aşa ceva.
Cu plimbarea în parcul St. James am încheiat a doua zi în Londra.
A treia zi a fost un dezastru pentru noi, De dimineaţă am luat iarăşi autobuzul din Cambridge. Odată ajunşi la marginea Londrei am fost o pradă uşoară pentru un imens ambuteiaj. Din cauza discursului anual al reginei în Parlament, au fost închise străzi, deviată circulaţia, s-a creat un haos de nedescris. Am ajuns la destinaţie cu 4 ore întârziere. Prea multe n-am văzut. Am luat metroul până la Catedrala St. Paul. Vizita asta ne-a mai alinat supărarea. Am plătit câte 16 lire de persoană dar a meritat cu vârf şi îndesat.
Aceasta este cea mai mare biserică din Londra și a doua cea mai mare din această țară, după Catedrala din Liverpool. Catedrala Sfântul Paul este totodată și lăcașul în care slujește episcopul anglican al Londrei.
Pe acest loc au fost construite mai multe catedrale. Povestea celei actuale este fascinantă.
Catedrală a avut de suferit şi în urma Marelui Incendiu ce a cuprins Londra în anul 1666. Cu toate că biserica putea fi reparată, s-a luat hotărârea că în locul ei să se ridice una nouă, într-un stil modern.
Punerea pietrei de temelie a avut loc în anul 1677, această onoare revenind lui Thomas Strong, maestrul pietrar al lui Wren. Proiectul aprobat avea doar un mic dom cu spiră în vârf, dar regele Charles al II-lea i-a dat lui Wren libertatea de a face modificări la proiectul iniţial. Astfel, Wren a ajuns să aplice catedralei un imens dom şi două turnuri în capătul vestic al acesteia.
Catedrala St.Paul a fost terminată în 1708. Biserica este construită din piatră de Portland, într-un stil renascentist târziu. Domul impresionant al acesteia a fost inspirat după cel al Basilicii Sfântul Petru din Roma. Acesta se află la o înălţime de 108 metri deasupra podelei bisericii.
Nava catedralei deţine trei mici capele. Turnul nord-vestic găzduieşte 13 clopote, între cel numit Marele Paul, fabricat în anul 1881, şi Marele Tom, care fusese mai înainte plasat în palatul Westminster.
Catedrala deţine o criptă foarte substanţială, păstrând peste 200 de morminte. Între acestea se afla şi cel al eroilor căzuţi în timpul Războiului din Golf. Tot aici se mai găsesc şi nişte memoriale mai speciale al Lordului Nelson şi al ducelui de Wellington.
Există şi posibilitatea de a urca şi de a face un tur pe interior, pe la baza domului. Nu recomad asta celor cu rău de înălţime. Se poate apoi ieşi afară şi se poate da un ocol pe exterior. Spaţiul este larg şi foarte sigur iar plimbarea poate fi făcută de oricine. După părerea mea aici e un loc excelent de unde poţi vedea Londra de sus. Pe o latură se află cartierul de afaceri dominat de cea mai înaltă clădire din Londra, turnul Shard(306m). Şi dacă vreţi să ajungi şi mai sus, ei bine se poate. Se urcă nişte trepte care te duc chiar deasupra domului.
După vizita la Catedrala Saint Paul, care între timp a devenit locul meu preferat din Londra, ne îndreptăm spre Turnul Londrei. Ne plouă bine şi fără milă.
În ansamblu, Turnul este un complex de mai multe clădiri aranjate în două inele concentrice de ziduri de apărare, cu șanț. Au existat mai multe faze de extindere, în principal în timpul regilor Richard Inimă-de-Leu, Henric al III-lea și Edward I în secolele al XII-lea și al XIII-lea. Aranjamentul general stabilit spre sfârșitul secolului al XIII-lea se păstrează în ciuda activităților ulterioare din zonă.
Turnul Londrei a jucat un rol proeminent în istoria Angliei. A fost asediat de mai multe ori și controlul asupra sa era important pentru dominația asupra țării. Turnul a servit drept armurerie, trezorerie, menajerie, sediu al Monetăriei Regale, oficiu de arhive publice și sediu al Bijuteriilor Coroanei Angliei. De la începutul secolului al XIV-lea până la domnia lui Carol al II-lea, la încoronarea unui monarh se ținea o procesiune de la Turn la Abația Westminster.
Perioada de apogeu a utilizării castelului ca închisoare a fost în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, când numeroase personalități căzute în dizgrație, cum ar fi Elisabeta I înainte de a deveni regină, au fost închise între zidurile sale. În ciuda îndelungatei reputații ca loc de tortură și moarte, popularizată de propagandiștii religioși și de scriitori, doar șapte oameni au fost executați în Turn înaintea Războaielor Mondiale.
Execuțiile se țineau mai frecvent pe celebrul Deal al Turnului aflat la nord de castel, 112 având loc acolo în 400 de ani. În ultima jumătate a secolului al XIX-lea, instituții ca Monetăria Regală s-au mutat din castel în alte locuri, lăsând multe clădiri goale. În cele două Războaie Mondiale, Turnul a fost din nou utilizat ca închisoare, acolo fiind executați 12 oameni pentru spionaj.
Astăzi Turnul Londrei este una dintre cele mai populare atracții turistice din țară. El este protejat ca sit în patrimoniul Mondial UNESCO.
Din păcate nu a mai fost vreme să vedem Turnul Londrei şi pe dinăuntru. Oricum bijuteriile coroanei erau în acea zi..”in use”. Am preferat să dăm o fugă( la propriu ) prin Tower Bridge.
Podul a fost construit între anii 1888 - 1894 și leagă partea de sud cu nordul orașului. Lungimea totală a podului este de 244 m, înălțimea pilonilor atinge 65 m. Tower Bridge a fost proiectat în stilul neogotic de Horace Jones.
Pe malul de sud se găsește City Hall sau Primăria, acum o construcţie extrem de modernă. Frecvent turiștii confundă Tower Bridge cu Podul Londrei (London Bridge), care este podul următor pe direcția sensului de curgere a Tamisei.
Tower Bridge este în același timp un pod mobil și un pod suspendat. Podul are două turnuri care sunt legate între ele la nivelul superior prin pasarele, care au rolul de a se opune forțelor orizontale exercitate de secțiunile suspendate ale podului de pe părțile dinspre uscat ale turnurilor.
Singurele componente ale sistemului original care încă sunt folosite sunt pinioanele finale, care învârt roțile fixate pe părțile mobile. Acestea sunt puse în mișcare de motoare hidraulice moderne, care folosesc uleiul ca fluid hidraulic. Unele dintre mecansimele hidraulice originale au fost păstrate, deși nu mai sunt folosite. Acestea sunt exponatele principale în muzeul podului situat în vechea sală a motoarelor din partea de sud a podului. Muzeul include motoarele cu aburi, două dintre acumulatoare, unul dintre motoarele hidraulice care au pus în mișcare partea mobilă, precum și alte artefacte.
Pentru a controla traficul pe râu au fost stabilite diferite reguli și semnale. În cursul zilei, controlul era asigurat de luminile roșii ale semafoarelor montate pe cabinele de control de pe pilonii de la fiecare capăt al podului. Noaptea se foloseau lumini colorate, pentru fiecare direcție, pe ambii piloni: două lumini roșii care indicau că podul e închis și două lumini verzi care arătau că este deschis. Pe ceață se folosea și un gong.
Vasele care treceau pe sub pod trebuiau să afișeze semnale: ziua, o bilă neagră de 61 cm în diametru era atârnată undeva unde să poată fi văzută, iar noaptea, două lumini roșii în același loc. Pe ceață, navele trebuiau să emită semnale sonore în mod repetat.
Dacă o bilă neagră era suspendată în zona mijlocului fiecărei pasarele (sau o lumină roșie pe timpul nopții) însemna că podul nu putea fi deschis. Aceste semnale erau repetate la aproximativ 900 de metri în aval, la Cherry Garden Pier, unde vasele care voiau să treacă pe sub pod trebuiau să își afișeze propriile semnale vizuale și să emită semnale sonore în timp ce se apropiau, pentru a-l alerta pe „maestrul podului”.
Mecanismul de control pentru echipamentele de semnalizare a fost păstrat și poate fi văzut funcționând în muzeul podului.
Astfel s-a încheiat ultima noastră zi în Londra. A fost o zi epuizantă stricată de întârzierea mare cu care am ajuns în oraş şi de ploaie. Am rămas cu o impresie urâtă şi cu un gust amar după această zi. Chiar dacă Londra este un oraş fantastic.
Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole
Comentarii: 2
-
Ioana Zarnescu
26 feb 2016 17:58:08
Foarte frumos, sunt poze luate altfel decat vedem noi in mod curent. Sunteti privilegiati ! Va invidiez ! Felicitari pentru toate aceste drumetii pe care pot sa le vad prin intermediul d-lui Gheorghe Balaban
-
Bogdan
01 mar 2016 07:13:01
Va multumesc pentru aprecieri si ma bucur ca v-a placut sa mergeti cu noi la Londra