Munții Trascău: platoul carstic Ciumerna
Data publicării: 21 apr 2016
De la o vreme încoace, de câţiva ani ieşirile în Munţii Trăscău au ajuns să devină o tradiţie. I-am cunoscut în toate felurile şi în toate anotimpurile. Şi cu toate astea, din cauza întinderii lor mari există încă destule locuri în care nu am ajuns până acum. Platoul carstic Ciumerna aştepta frumos pe listă ziua în care îl vom vizita.
Şi asta a venit la începutul lui aprilie 2016. Accesul spre acest platou e destul de greoi pe oriunde ai apuca-o. Noi am avut inspiraţie şi am găsit un drum forestier destul rău care face legătura între satul Ighiel şi Iezerul Ighiel.
Aşadar, cu multă strângere de inimă străbatem un drum întortocheat pe care mai găsim şi un vechi marcaj cruce albastră. Ajungem însă cu bine la Iezerul Ighiel. Chiar pe malul lui se găseşte un canton şi acolo e o zonă mai largă unde ne putem lăsa maşinile în siguranţă.
Şi acum să facem prezentările: în această excursie am fost 9 persoane, de toate vârstele: Alina, Radu, Ramona, Dan, Zoly, Florenţa, David, Maria, Ramona şi Bogdan.
Plecăm voiniceşte pe lângă lac, continuând câteva sute de metri pe drumul forestier. Pe malul opus e o construcţie frumoasă care se oglindeşte în apă. Pe la jumătatea lungimii sale, lacul formează un mic golf. Acolo se găsesc nişte indicatoare turistice şi tot de acolo începe să urce un drum forestier pe lângă nişte amenajări hidrotehnice.
Lacul Ighiel este situat la o altitudine de 925 m şi este singurul lac din România aflat pe o suprafaţă calcaroasă. Este amplasat la confluenţa unor torenţi : Ciumerna, Striglău şi valea Albii, care sunt activi numai la topirea zăpezilor şi la ploi. De asemenea lacul este un format de un baraj natural, o alunecare de teren care face ca apa lui să se scurgă în subteran.
Alegem să facem urcarea către Platoul Carstic Ciumerna pe un traseu nemarcat că mai apoi să revenim la maşini pe un marcaj cruce galbenă.
Nici nu începem bine urcarea şi frumuseţile Trăscăului încep să ne inunde: e plin de brânduşe şi de ghiocei. Nu ne lăsăm până nu plecăm cu o întreagă colecţie de fotografii.
În prima parte mergem pe un drum şi spre surprinderea noastră găsim şi marcaj cruce galbenă. Care la un moment dat mai mult ne încurca. O săgeată de pe un copac ne trimite pe nişte plaiuri faine, pe nişte curbe de nivel care însă nu par a duce nicăieri. Din cauza asta intrăm în pădure şi începem să urcăm o coamă cu scopul de a trece de creasta ei.
Urcuşul nu ne-a pus mari probleme. Şi a avut şi partea sa de satisfacţii. De sus, dintr-o poiană am văzut munţi înalţi şi înzăpeziţi, probabil Parîngul şi Retezatul.
Ajungem pe creasta împădurită, o vreme mergem pe ea ghidându-ne după nişte marcaje forestiere. În vale zărim printre copaci un drum şi o stână. Coborâm către stână şi dăm de un vechi drum de car. Ieşim din pădure într-o mare de brânduşe şi ghiocei. Nici nu ştim unde să mai păşim ca să nu călcăm pe flori. Între atâtea brânduşe cineva remarcă şi una mai specială, de culoare albă.
Bineînţeles că se lasa cu o şedinţă foto prelungită cu poziţii de tot felul luate de fotografi. Stâna e în stare bună şi în caz de vreme rea poate fi un bun adăpost. În zonă există o intersecţie de drumuri. Unul tine în continuare valea prin poieni însă este mai slab conturat. Celălalt urca voiniceşte la deal.
Noi alegem să mergem pe sus şi ne punem serios pe urcat. Vremea e ideală, nici cald, nici frig, soare din plin şi vânt slab. Cum se apropie ora prânzului undeva ne oprim pentru un popas lung asezonat cu multă leneveală. Aici vedeta este Maria care se bucură şi savurează momentul aşa cum ştie ea la vârsta ei: cu suntete, dat din picioare şi chiuituri.
Toată zona asta mă duce cu gândul către Crovurile din Munţii Mehedinţi, locurile astea seamănă foarte mult unul cu celălalt.
Platoul Ciumerna nu e practic altceva decât o imensă căldare care e mărginită de patru vârfuri: vârful Băieşului, vârful Piatra Arsă, dealul Băieşului şi vârful Ciuha.
Aici regăsim crucea galbenă care promite că ne duce la Iezerul Ighiel cam într-o oră. Intrăm în pădure şi coborâm pe un vâlcel destul de îngust şi abrupt. Acesta se termină într-un drum forestier aflat la coada lacului.
De aici încolo nu mai avem altceva de făcut decât să ţinem drumul din jurul lacului care ne scoate relativ repede la maşini. Traseul a durat în jur de 6 ore.
Tura a fost declarată o reuşită, a fost foarte potrivită pentru relaxare şi văzut lucruri frumoase. Cu siguranţă am să mai revin pe potecile din Trăscău.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole