Munții Poiana Ruscă: Vîrful Padeș

Data publicării: 08 aug 2016

Munţii Poiana Rusca nu excelează în celebritate şi nici în peisaje spectaculoase. Cu toate astea, am avut dorinţa de a-i vizita pentru a petrece o zi în natură şi pentru a scăpa vremelnic de caniculă. Am să vă spun care e principala lor caracteristică, însă la sfârşitul acestui articol.

Aşadar, posibilităţile de abordare sunt relativ puţine şi am ales-o pe cea de care eram mai aproape. Am mers cu maşina până la Rușchita, celebra localitate care îşi leagă numele de marmură. Pe drum sunt tot felul de ateliere care prelucrează piatră.

Trecem de satul pustiu şi trist de acum şi ajungem în zona carierelor. Una dintre ele nu mai este exploatată însă merita văzută că arată impresionant. Cealaltă este încă activă şi, dacă nu cunoşti pe nimeni de pe acolo, e mai greu să o vezi.

Trecem de zona cu cariere şi ne întâlnim cu un domn ce are în grijă nişte stupi. Stăm un pic de vorbă şi îi explic ce avem de gând să facem: adică să mergem cu maşina puţin mai sus iar de acolo să o luăm pe jos spre localitatea Luncani până într-un pas care se găseşte pe culmea principală. De acolo intenţionam să urcăm pe Vf. Padeş, cel mai înalt din aceşti munţi.

Omul încearcă să ne sperie. Că traseul e destul de aiurea, că e neumblat, că sunt urşi, lupi, cerbi şi râşi. Că au mai venit ieri unii din Braşov şi s-au întors că de la un moment dat le-a fost frică. Ne spune însă şi ceva despre trasee. Că se poate ajunge pe vârf fie prin direct prin pădure, fie folosind în mare parte nişte drumuri forestiere.

Din toată discuţia asta am preferat să păstrez informaţiile de care aveam nevoie şi să ignor gândurile negative. În ultima vreme chiar am observat că localnicii, atunci când sunt întrebaţi de diverse trasee pe munte, au tendinţa de a te băga în sperieţi şi de a te face să renunţi. Nu înţeleg de ce.

Aşadar mai mergem cu maşina câţiva kilometrii, nu prea mulţi, şi o lăsăm lângă un vechi canton lângă care pare a fi şi o captare de apă. Ne pregătim, o alimentăm bine pe Maria şi o punem în rucsac.

Continuăm pe drumul forestier care devine din ce în ce mai rău. Începem să urcăm pe serpentine largi. Vremea este ideală, soare moderat cu vânt uşor. Încercam să intuim pe unde ar fi şaua de unde ar trebui să intrăm în creastă. Pe măsură ce urcăm drumul devine din ce în ce mai bun.

 

Poposim scurt în şa. Acolo ne mirăm de nişte săgeţi indicatoare făcute din marmură. Sunt mai multe posibilităţi: se poate urca Vf. Rusca, se poate urca Vf. Padeş, se poate merge la Luncani şi evident la Rușchița.

Noi alegem să urcăm la Padeş folosind drumul forestier. Pădurea e deasă, zona se vede că nu prea e cercetată nici de turişti şi nici măcar de tăietorii de lemne. Din şa ne despărţim de drumul principal şi urmăm un marcaj destul de bun banda roşie. După vreo oră dăm într-un drum forestier ceva mai lat şi ceva mai umblat, judecând după urmele de maşini. Maria e veselă, mai tot drumul mergem povestind şi cântând.

Începem să urcăm mai tare. Drumul e mereu străjuit de copaci înalţi. Cam după încă o oră întâlnim un marcaj cruce galbenă. Părăsim acest drum principal şi începem să urcăm pe un drum de TAF abrupt. Acesta ar trebui să ne ducă într-o poiană mare şi de acolo să începem să atacăm Padeșul.

După o vreme însă drumul ăsta se opreşte brusc. Pentru că nu a mai fost folosit a fost acoperit de vegetaţie. Marcajele devin mai dese. Urcăm mai abrupt, pădurea e tot mai rară. La un moment dat aud un foşnet şi văd un căprior şi o căprioară. Mă opresc instantaneu. Maria însă vorbeşte în legea ei, chiuie şi în final reușește să sperie elegantele făpturi care o rup la fugă.

Peste câţiva paşi, chiar în iarbă dau de o pasăre de mici dimensiuni care nu se sperie şi chiar stă la poze de aproape.

După încă un pic de efort ieşim din pădure, într-o zonă cu ienuperi şi jnepeni. Marcajul dispare brusc. Nu prea avem de unde lua repere în teren aşa că speranţa rămâne în GPS. Mă aşteptam ca pe undeva să văd stâlpul de pe vârf.

După câteva minute însă ajungem la o cruce mare de lemn. De acolo se vede bine vârful. Avem de coborât puţin şi apoi de făcut urcarea finală. De asemenea poiana e străbătută de un drum iar mai jos se găseşte şi un refugiu.

Alegem să urcăm direct spre vârf, fără să mai urmăm drumul care face o serpentină. Proastă alegere. Pe măsură ce urcăm dăm de tot felul de jnepeni uscaţi şi de alte bălării. În final ajungem cu bine şi ne postăm lângă plăcuța care marchează Vf. Padeş şi altitudinea sa, 1382m.



Peisajul din vârf e dstul de interesant: pe o parte se văd vârfurile ascuţite din Munţii Retezat. Iar pe cealaltă o câmpie imensă. De asemenea spre nord se văd bucăţi mari din Carpaţii Occidentali.

Stăm ceva vreme, imortalizam momentul mai ales că suntem cu toţii pentru prima dată pe Vf. Padeş.

La coborâre nu mai facem greşeala şi o luăm frumos, direct pe drum. Ne întoarcem pe acelaşi traseu, din păcate nu există nişte posibilităţi decente de a face un circuit în siguranţă cu un bebeluş de 10 luni.

Ne mişcăm destul de bine şi până la final nu mai avem decât un eveniment notabil. Eram mai în faţă şi îi cântăm Mariei cântecul ei preferat. Cel cu veveriţa care a căzut din pom. Ramona era în spatele meu, cam 50 de metri. Din pădure se aude în mod repetat un sunet ciudat care semăna a lătrat dar în mod cert nu era. Facem gălăgie, strigăm şi pare-se că sălbăticiunea se linişteşte. Nu am idee ce a fost pentru ca întâmplarea a avut loc într-o zonă cu pădure deasă şi nu am reuşit să distingem ceva.

Mai avem încă puţin până în pasul cu săgeţi de marmură. Acolo este şi un loc de popas, un foişor, de care profităm să mâncăm şi să schimbăm copilul.

Coborâm şi ultimele serpentine şi ne întâlnim din nou cu domnul cu stupii. De data asta nu era singur, ci cu soţia lui. Amândoi se miră de reuşita noastră şi se joacă cu Maria.

Asta fuse povestea noastră din Munţii Poiana Ruscă. Traseul a fost ceea ce ne-am dorit: mers prin pădure şi la final un vârf care să ofere belvedere. Ceea ce m-a impresionat foarte mult în aceste locuri a fost faptul că locul este foarte sălbatic. Şi asta e principala carcteristică despre care vă promiteam că o dezvălui la început.

Traseu:
Ruschita - Pas - Vf. Padeş şi retur
Marcaj:banda roşie
Durata: 7 ore

Track GPS:

http://www.decathloncoach.com/en/share/eu29767edc4f32e1b27f

 

Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 4

  • Eduard Munteanu

    08 aug 2016 06:20:09

    Felicitări pentru că ați atins un vârf greu de atins, și eu am avut aceleași probleme de orientare acum 5 ani în urmă!

  • ecr

    29 apr 2019 10:37:25

    Mulțumiri pentru împărtășire. Și eu eram curioasă cum se poate ajunge pe vârf. O înălțime așa de mică comparativ cu alte culmi din țară, cel mai înalt vârf din județul Timiș și totuși lumea nu e încurajată să o viziteze. Păcat. Oricum, utilă istorisirea și mă bucur că ați reușir să urcați și să vă întoarceți în siguranță cu pișcoțica voastră : )

  • Popa Horatiu

    05 aug 2020 14:35:45

    Salut, planuim sa mergem si noi pe varf. Ai cumva un track pe care esti dispus sa il dai? Te rog. Multumesc

  • Bogdan

    09 aug 2020 19:01:33

    Salut, 

     

    Din ce imi amintesc am facut track. Au fOst 36 de km de mers pe jos. Trebuie sa il caut si il trimit pe mail.

     

    Se gasește aici:

    http://www.decathloncoach.com/en/share/eu29767edc4f32e1b27f

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024