Obcina Mare: în drum spre Vf. Scorușet

Data publicării: 20 dec 2016

Noaptea venise cu vînt mare și cu zăpadă. Mai exact cu viscol. Am gasit dimineața mașina acoperită cu un strat consistent de nea. Afară însa era destul de plăcut iar o nouă zi pe care avem ocazia să o petrecem la altitudine se contura. Dar socoteala de acasă cu aia din tîrg intotdeauna diferă.

Mergem cu maşina pe traseul Mănăstirea Humorului - Solca - Suceviţa - Pasul Ciumârna. Drumul era doar parţial curăţat de zăpadă, însă atmosfera părea faina. În pas parcăm lângă celebrul monument cu mâna şi cu puşca. Lipseşte cureaua lată.

Nici nu ies bine afară şi fac cunoştinţă cu o rafală de vânt tradiţional bucovinean. Treaba asta ne pune un pic în gardă. O îmbrăcăm pe Maria cât putem de bine, o fixăm în rucsac şi pornim la drum cu speranţa că poteca să meargă prin locuri mai adăpostite.

Găsim şi un marcaj banda roşie, o surpriză plăcută. Traseul ăsta face legătura între Putna şi Gura Humorului. Pasul Ciumârna e cam pe la jumătate.

Începem să urcăm în direcţia Gura Humorului către nişte stâlpi înalţi plini de antene GSM. Pare a fi drum însă e mai bine să mergi pe lângă el fiindcă vântul a troienit zăpadă. Şi parazapaezile noastre stau bine-mersi acasă, la căldurică, tocmai la Braşov. Aşa că umblatul prin zăpadă mare trebuie, pe cât se poate, evitat.

După ce trecem de stâlpii cei înalţi începem să coborâm uşor. Ne aflăm la marginea unei poieni întinse care se numeşte Poiana Prislop. Poteca nu mai urmează creasta aşa că pentru o perioadă o să fim la adăpost. Priveliştea e faină: sate, construcţii sezoniere şi Obcina Feredeului în depărtare. Dacă ştii încotro să te uiţi o să recunoşti părţi din Rarău şi Giumalău.

Vântul însă nu se potoleşte. Odată cu revenirea în creasta îl luăm iarăşi în piept. Câteodată rafale ridică zăpadă. Din fericire nu mai este mult şi poiana se termină. Aproape de căsuţa unei stâne. Cred că niciodată nu m-am bucurat mai mult de faptul că urmează să intru în pădure.

Aici drumul nu mai pare greu atmosfera e plăcută, calmă, liniştită. Mergem o perioadă pe urme de animal sălbatic. Din ceea ce studiasem am văzut că porţiunea asta de pădure va fi relativ scurtă. Ieşirea în următoarea poiană, numită a Mărului. Este foarte frumoasă şi se merge printre nişte garduri. Se urcă preţ de câteva minute iar printre copaci se vede o lumină mare.

Poiana Mărului este largă, generoasă ca spaţiu însă plină de clădiri de lemn. Aici în lunile calde pare a fi activitate puternică. Peisajul este iarăşi generos, cu privelişti largi către vest.

Poiana Mărului. În spate, împădurit, este Vf. Scoruşet( sau Sihloaia, cum apare în unele lucrări și hărți )

Trecem pe lângă un saivan lung aşa cum mai văzusem în primăvara în Munţii Suhard. Curând aveam să constatăm că urma să avem probleme. Partea finală a poienii pare a fi foarte expusă la vânt. Acesta bate cu atâta putere că ia zăpadă pe sus şi o troieneşte după un gard. Ce să mai zicem, pe drum pare a fi un adevărat depozit de zăpadă.

Ca să trecem de bucata asta trebuie să ne coborâm prin pădure şi să ocolim zonele cu zăpadă mare. Din păcate trebuie să revenim în bucată de creastă biciuită de vânt cam cu 100 de metri înainte de a se sfârşi poiana. De acolo se vede un culoar printre brazi iar după aceea traseul se desfăşoară în întregime prin pădure.

Maria însă pare că se simte inconfortabil. Încercam să o liniştim însă fără succes. Cu regret trebuie să renunţăm la a mai atinge Vf. Scoruşet( sau Sihloaia), 1223m, cel mai înalt din Obcina Mare. Din ce am studiat se pare că de pe vârf nu există belvedere, aşa că încercăm să ne consolăm cu asta.

Facem cale întoarsă mergând repede să scăpăm de porţiunea vântoasă care ne supără fetiţa. Mai încolo se linişteşte şi ea dar nu oricum: trebuie să mergem ca la armată, cu cântec înainte. Maria nu mai este chiar la prima tinereţe, când aveam impresia că am în spate un fulgusor. Acum a trecut de 11kg, aşadar, dacă socoteşti şi greutatea rucsacului şi ce mai este prin el, te alegi din start cu o încărcătură de minim 15kg.

Porţiunea de pădure este aşa cum am lăsat-o, calmă şi linisita. În schimb, în Poiana Prislop vântul şi-a schimbat direcţia şi de data asta îl luăm în plin.

Ajungem cu bine în Pasul Ciumarna. Aici atmosfera e diferită. E plin de lume care mai cumpăra câte ceva de la nişte vânzători ambulanţi.

Excursia se încheie cu o poză la monumentul ce marchează de fapt, construcţia şoselei ce traversează Obcina Mare. Când te apropii poţi citi Balada drumului național DN 17A “Sadova-Rădăuţi”(genial titlu !!!).


Pe-acest mândru plai,
blând și dulce rai
cu cărări de soare
cu flori și izvoare
meșteri mici și mari,
drumari și podari
din greu au trudit
și au construit
din pământ și piatră
drumul către Vatră,
drumu-i tot mai lung
până-n Câmpulung.

Și-aici la Hotar
au lăsat în dar
în semn de cinstire
și de prețuire
cea mai mândră floare:
“Palma” muncitoare…”


Locurile mi s-au părut interesante şi mai mult ca sigur că mă voi întoarce pe o vreme mai prietenoasă să parcurg traseul cu Ramona şi Maria. În mod cert, data viitoare Maria va merge pe picioarele ei.

Traseu: Pasul Ciumârna - Poiana Prislop - Poiana Mărului
Marcaj: banda roşie
Durata: 3 ore

 

PS: În urma acestei excursii fetiţa nu a suferit de frig nici nu a răcit. Însă după o vizită la nişte prieteni care aveau un copilaş mic s-a ales cu o răceală sau un virus ce ne-a ţinut blocaţi aproape o săptămână. Morala: Dragi părinţi, duceţi copilaşi pe munte şi alegeţi trasee adecvate pentru asta.

Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2022