Muntii Hasmas: din Cheile Bicazului, la Vf. Ciurgau si catunul Barnadu

Data publicării: 30 ian 2017

In ceea ce urmeaza vreau sa va povestesc despre un traseu planificat de citiva ani, incercat de vreo doua ori insa niciodata finalizat conform planului. Rabdarea si perseverenta insa au fost rasplatite de curind.

Cind mergi cu masina prin Cheile Bicazului, la prima vedere ai senzatia ca peretii verticali sunt imposibil de trecut si de explorat lumea de dupa ei. Cei ce sunt insa obisnuiti cu muntele, cei ce stiu sa citeasca o harta, realizeaza ca inaltimile din Hasmas si-au lasat deschise citeva portite.

In aceasta tura am fost doar eu si dl. Stoica, cel din urma pe post de bun prieten si bineinteles ghid. Intr-o dimineata geroasa am plecat cu masina din Piatra-Neamt, momiti de o prognoza favorabila. La fata locului insa am gasit ceturi pe inaltimi. Ne-am gindit ca pina la urma o sa facem doar o tura de antrenament.

Cind trecem pe la iesirea din satul Bicaz-Chei, in drept cu locul in care calculasem noi ca o sa iesim din traseu, am inceput sa numaram kilometrii. Si au iesit 5 pina la intrarea in traseu, putin mai sus de tunel. Acolo se gasesc o parcare si citeva mese si scaune.

Linga noi parcheaza niste oameni hotariti de la Salvamont. Ne intreaba de traseul pe care vrem sa il parcurgem. Si ne spun ca ei vor sa mearga la catarat pe gheata in Cheile Laposului. Ei fac parte o trupa mai mare care deja a plecat spre locul de catarat.

Intram in traseu si trecem rapid de citeva casute urmand un marcaj triunghi rosu. În dreapta potecii se înaltă Piatra Altarului, noi mergem cumva pe la baza ei si incepem să urcăm mai abrupt. Ajungem la un moment dat pe fundul unei vai. Dl. Stoica spune că pe aici curge apă însă acum totul e acoperit de zăpadă. Zăpada a acoperit atît de frumos pietrele mari de pe vale. Se aude si apa curgind pe sub zapezi si gheturi.

De data asta nu continuam direct prin chei. Tinem marcajul si ne angajam intr-o urcare destul de aspra care ne duce deasupra cheilor. Am identificat si citeva puncte de belvedere insa ceata de pe creste ne impiedica sa admiram spectacolul stincilor in toata puterea sa. Undeva in stinca se gaseste Piatra Ghilcos, in fata, de-o parte si de alta a cheilor se afla Vf. Cupas si Piatra Bardosului, toate insa ascunse in ceata.

Mergem o vreme relativ drept dupa care incepe o coborire sustinuta care se opreste in vale, aproape de apa. Auzim voci si peste citiva pasi ii vedem si pe posesori: grupul de alpinisti ce se pregateste de ascensiune pe o cascada de gheata. Oamenii sunt pregatiti, au tot ce trebuie inclusiv un fotograf si un cameraman. Ne spun ca ii vom putea urmari in saptamanile urmatoare pe DunaTV.





 

Este prima data cind am ocazia sa vad pe viu cum decurge catararea pe gheata. De aceea stam pe loc vreo 15-20 de minute pina cind alpinistii sunt gata. Ascensiunea lor e spectaculoasa: mai mereu capul de coarda se prijina in pioleti si in dintii din fata ai coltarilor. De multe ori se desprind bucati de gheata care inevitabil cad in capul coechipierilor aflati la baza cascadei. De asemenea capul de coarda infileteaza in gheata niste “urechi” prin care trece coarda. Cascada de gheata are, la prima vedere o inaltime de 25-30 de metri.

Plecam urindu-le alpinistilor distractie placuta. Mergem citeva minute pe linga parau, apoi ne asteapta din nou o urcare aspra dar din fericire destul de scurta. Dam de o poiana mare, numita Poiana Cupas. Citeva adaposturi sunt imprejmuite cu un gard de lemn. Traseul marcat merge pe linga gard, pe la marginea padurii, in urcus usor. Pe masura ce cistigam altitudine, suntem tot mai invaluiti in ceata.

Se termina si gardul, iar poteca urca in stinga spre culme, undeva linga un adapost de lemn. Aici am parasit marcajul fiindca posibilitatile de a vedea in departari erau practic nule. Cotim catre dreapta tinta fiind, o casa mai dichisita, cu pridvor, dupa cum spune dl. Stoica.

Ceata e deasa, bineinteles ca reperul nu se vede insa ghidul nostru e priceput si stie cu precizie directia. Trecem Laposul si dam de niste urme de sanie. Cineva a venit sa isi ia lemne din zona. Tinem urmele de sanie pina ne intersectam iarasi cu riul. De data asta trecem pe o punte de lemn acompaniati din departare de un latrat de caine. Imediat dupa apa gasim un drum in toata regula. Incepe sa se zareasca si casa cea dichisita.

Cautam o poarta, ca sa nu sarim gardul, si ne indreptam, tot pe urme de sanie catre pridvorul sic dotat cu masa si doua bancute. Aici poposim pentru o pauza de masa.

In timp ce mincam sesizam o usoara ameliorare a vremii: ceata se mai ridica putin, si pe undeva se vede si discul soarelui. Ne gindim sa avem rabdare, poate vom reusi sa scoatem mai mult de la aceasta tura.

Vremea insa nu pare hotarita sa se schimbe cu adevarat, asa ca usor inghetati pornim la deal in directia Catunului Barnadu, aflat undeva deasupra intrarii in Cheile Bicazului. De sus, peisajul este pitoresc. Dibuim un drum de caruta plin cu zapada acum, pe care il urmam.

La un moment dat vedem un petec de cer albastru. Propun sa mergem catre petecul de cer albastru, ca doar nu avem nimic de pierdut. Urcam pe linga un gard si se pare ca tragem lozul cistigator. Ceata pare ca vrea sa se risipeasca. Ajunsi in ceea ce credeam noi ca este culmea constatam ca avem in fata doua virfuri, avind intre ele o sa si o vale frumoasa plina de zapada.

Virful mai inalt se numeste Ciurgau si hotarim sa il urcam in speranta ca de pe el se va putea zari Ceahlaul. Dl. Stoica imi poveste ca pe culmea asta cu Vf. Ciurgau au ramas transee folosite in Primul Razboi Mondial.

Urcam bine fiind incurajati de faptul ceata bate in retragere iar atunci cind atingem virful ne putem bucura de o priveliste larga de jur-imprejur.

Cel mai tare ne impresioneaza Ceahlaul unde se vad clar cele doua virfuri emblematice: Ocolasu Mare si Toaca. De asemenea admiram Turnul lui Butu si o bucata mica din gardul Stanilelor.
In partea opusa se vad portini din Hasmas, dominate de Vf. Hasmasu Negru, dar si din Muntii Tarcau.

Am ramas entuziasmati de schimbarea brusca de vreme si de peisajul din jurul nostru. Ce bine ca am avut inspiratia de a ne indrepta catre petecul de cer albastru.

Urmeaza coborirea spre Barnadu. Evaluam scurt situatia deocamdata nu se intrevede o alta solutie viabila in afara de traseul pe care urcasem. Hotarim totusi sa tinem in continuare linia crestei. Dam de citeva garduri dar nu le sarim. Vedem insa in stinga, pe vale un drum si hotarim sa coborim pina la el pe o panta abrupta.

Remarcati umbrele brazilor din aceasta fotografie

Pasim cu grija cautind locuri cu zapada mai mare si neinghetata. Dupa o cazatura pe aici ar fi fost dificil sa te opresti. Coborim insa cu bine si ajungem la drum. Ne scuturam de zapada si pornim la vale, printre gardurile localnicilor. Acest drum ne scoate in centrul satului, unde se gasesc o bisericuta mica, un cimitir, scoala si un magazin-carciuma.

Citiva copii se dau cu sania pe drumul forestier ce coboara spre Bicaz-Chei. Un satean ne spune ca scoala e inchisa fiindca toti copiii invata acum in satul din vale. Cladirea scolii insa este noua. Bani aruncati degeaba..

Plecam la vale si tinem drumul de masina avind permanent in vedere stincile maiestoase ale Munticelului. La un moment dat parasim drumul si coborim pe o poteca folosita de localnici care scurteaza mult distanta. E cam alunecos si trebuie sa avem permanent grija la echilibru.

Ne intersectam cu drumul de masina abia pe ultimele sale sute de metri si ajungem cu bine la asfalt in partea superioara a satului Bicaz-Chei.

Incercam sa facem autostopul, din pacate fara succes. Asa ca incepem sa urcam voiniceste cei 5km pina in locul in care ne-am lasat masina. Cu ocazia asta am facut pe jos, la pas, Cheile Bicazului in intregime. Si credeti-ma ca senzatia e cu totul alta decit din masina: ai vreme sa admirii peretii maiestosi si verticali dar trebuie sa fi atent si la masini mai ales pe sectotul numit Gitul Iadului, unde soseaua e ingusta.

Trecem si de intersectia cu Valea Bicajelului, prilej sa ne amintim cu placere de tura facuta pe aici in urma cu ceva ani. Dupa asta urmeaza o portiune urita: celebrele serpentine. Din pacate nu pot fi nicicum taiate, m-am tot uitat, am tot analizat si nu am reusit sa gasesc o varianta convenabila.

Trecem prin tunel si incheiem excursia acolo unde am inceput-o, linga masina, la citeva sute de metri mai sus de tunel.

Traseu:
Cheile Bicazului( Gura Laposului ) - Cheile Laposului - Poiana Cupas(triunghi rosu) - Vf. Ciurgau - Barnadu - Bicaz-Chei - Gura Laposului
Durata: 8 ore

 

 

Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024