Așezările rupestre din Munții Ivănețu
Data publicării: 22 feb 2017
Click aici pentru a vedea galeria completă de fotografii
Într-o zi de toamnă, după o incursiune de cercetare făcută la Aluniş, am avut plăcerea de a participa la o tură ce a avut ca obiectiv aşezările rupestre din Munţii Buzăului. Excursia s-a bucurat de o mare participare( am fost 45 de persoane ).
Ghid ne-a fost Diana Gavrilă, profesoara de istorie la Colţi, care ne-a încântat pe tot parcursul excursiei cu tot felul de povesti legate de aceste locuri. Întâlnirea a avut loc în faţa Muzeului Chihlimbarului de la Colţi. Mare mi-a fost mirarea când am văzut cîți ne-am strâns. Eu mă aşteptam să fim cam 30 şi mi s-a părut că şi aşa suntem mulţi.
Ne îmbarcăm în maşini şi ne oprim lângă bisericuţa rupestră de la Aluniş. De aici după o scurtă şedinţă tehnică, plecăm la drum. O luăm pe o uliţă şi ieşim repede din sat prin livada unui sătean. Mă ţin aproape de ghid să îi aud poveştile. Grupul se răsfira tare. Avem de urcat un deal şi ne descurcăm bine intrăm apoi în pădure şi găsim şi nişte marcaje.
Facem prima oprire lângă un bolovan mare care se aseamănă cu un delfin, cu un leu, cu ce spune imaginaţia fiecăruia.Continuăm apoi prin pădurea ruginie până ce ajungem într-o şa de unde urmează să coborâm. Ni se spune că ne îndreptam către Chilia lui Dionisie Torcătorul. Ajungem într-o poiană numită Cozeanca, în zona primelor obiective ale turei de azi. Poiana e interseanta fiindcă e străjuită de formaţiuni stâncoase şi păduri. În stânga e Piatra Peşterii care găzduieşte şi Peştera lui Dionisie Torcătorul.
În piciorul de munte împădurit din mijloc se află grota Fundul Peşterii, iar peretele stâncos din dreapta se cheamă Colţul Zigurat. Ocolim Piatra Peşterii prin dreapta urcam apoi scurt şi abrupt şi ieşim mai la lumină chiar sub scările care urcă la chilia lui Dionisie Torcătorul. Trebuie să aşteptăm puţin fiindcă în peştera îşi petrecuseră noaptea şi ziua câţiva turişti. Tipii ăia au fost o apariţie pitorească. Iar cireaşa de pe tort a reprezentat-o ultimul dintre ei care a coborât având atârnat de rucsac un bidon de 20 litri în care mai erau doar câteva pahare de vin. Întrebăm ghida: nu cumva pe Dionisie îl chema şi STorcătorul?
Intrăm în grota simplă a lui Dionisie. Cei mai pricepuţi susţin că în interior s-a fumat iarbă. Nu pot nici să infirm şi nici să confirm că eu fug de ţigări ca dracul de tămâie. Cuviosul Dionisie a fost unul din sihastrii cei mai renumiţi de la sihăstria Fundătura. El s-a nevoit aici în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Prin tradiţie i se spunea "Torcătorul", deoarece se ocupa cu torsul lânii, din care îşi câştiga existenţa, îndeletnicire obişnuită celor mai mulţi sihastri din Munţii Buzăului. El şi-a săpat o peşteră într-o stâncă greu accesibilă, la 4 metri deasupra pământului. În peşteră, cuviosul şi-a făcut un mic paraclis de rugăciune, unde neîncetat dădea lauda lui Dumnezeu. Aici Cuviosul Dionisie Sihastrul a stat mai mult de 30 de ani.
După ce am văzut chilia lui Dionisie ne-am îndreptat către o altă grota interesantă, numită Peştera Muierii. Aceasta se afla sub Coltul Zigurat şi nu are nici o legătură cu cea din judeţul Gorj. Este închisă cu un grilaj de fier. Ne oprim apoi pentru o pauză de masă. Cum era unul din puţinele momente în care eram laolaltă toţi participanţii am profitat făcând o poză cu tot grupul.
Apoi plecăm mai departe prin stânga Pietrei Peşterii. Aici se găseşte şi un pod natural, din unghiul potrivit se poate vedea o frântură de cer. Mai trecem apoi o culme în partea stângă şi coborâm lângă un izvor cu apa sulfuroasă. Urcăm mai departe prin pădure şi în apropierea unui exemplar impresionant de brad secular descoperim peretele de gresie înalt de vreo 40m în care se afla săpată Peştera lui Iosif. Locul este modest, cu o uşă, trepte şi câteva ferestruici săpate în stâncă. Peretele de deasupra ei e impresionant prin înălţime dar şi prin faptul ca stânca este foarte netedă.
Bisericuţa lui Iosif (Schitul Ioan Bogoslov - atestatã documentar la 1587) este cea mai mare din bisericuţele în piatrã de la Nucu. Sãpatã într-o stâncã uriaşã, se conservã ca la început, cu intrarea în trepte precis tãiatã. Dispusã pe direcţia Nord-Sud, are la mijloc o uşoarã gâtuire, explicabilã prin compartimentarea iniţialã în douã încãperi sau prin sãparea în douã etape. Pentru protejarea intrãrii şi a ferestrei împotriva scurgerilor de pe stâncă s-au sãpat şanţuri în arc frânt (bolta goticã). Deasupra intrãrii este incizat un peşte, simbol paleo-creştin. Bisericuţei i s-a adãugat un pridvor de lemn. Urmele grinzilor acoperişului îngropat în stânca au lãsat în peretele înclinat un desen simetric.
Mergem mai departe urmând-o pe Diana. Urcăm mai serios. Ne oprim sub o stâncă mare cu o formă ce aminteşte de cuşmele dorobanţilor sau de căciulile dacilor. Ajungem pe un colţ stâncos. Înainte de a cerceta resturile unei grote prăbuşite Diana ne povesteşte despre Agatonul Vechi. Agatonul Vechi, numit şi Dărâmătura, a fost cândva o mânăstire micuţă, căruia domnitorul Mihnea Turcitul i-a făcut ca danie o mare moşie în zona Boziorului. Mai aflăm că aici şi-au aflat liniştea pusnici din vremea dacilor precreştini, apoi istoria s-a aşternut aici straturi-straturi, locul stâlpilor dacici ai nemuririi fiind luat de crucile creştine. Apoi ne arată un desen sub formă dreptunghiulară, cu interiorul desenat cu sori, spice de grâu şi linii în zig-zag.
Spre uimirea noastră din nou se face referire aici la o scriere sumeriană. Rătăcim o vreme printre ruinele bisericuţei rupestre cu acoperişul prăbuşit. Urmăm culmea muntelui curbată sub forma unui arc de cerc şi pe Vârful Crucea Spătarului aflăm ruinele fostului schit Agatonul Nou. Sihăstria lui Agaton se numără printre primele spaţii duhovniceşti din acest Athos românesc al Munţilor Buzăului. Cuviosul Agaton şi-a rânduit bisericuţa în piatra vârfului de munte în a doua jumătate a sec. 15, el fiind urmat la scurtă vreme de alţi 12 ucenici.
Ţinem culmea muntelui printr-o rarişte de pădure tânără. Ghidul ne conduce prin lăstăriş în spatele unui bloc de gresie răsărit lângă potecă. Descoperim gura triunghiulară a unui aven umed. Îl privim cu alţi ochi atunci când aflăm că în el ar fi dispărut un ofiţer de securitate din vremea comunistă şi că după acest lucru paranormal locul a fost păzit o vreme de armată...
Seara începe să se lase. Coborâm răsfirându-ne pe distanţă lungă. Ultimul obiectiv, Piatra Ingăurită, îl vedem pe întuneric. Bisericuţa rupestră de la Piatra Îngăurită face parte din lăcaşele de cult paleocreştine, construcţia ei fiind datată în sec. 4-6 d. Hr. Datorită geografiei locului altarul e orientat spre nord, iar pe măsuţa de piatră din fundul peşterii zărim incizat semnul ,,Crucii de Malta”.
Păşim cu sfială şi în lumina lanternelor încercăm să descifrăm alte înscrisuri cu semne chirilice. În faţa grotei ne oprim la un bolovan masiv de gresie, unde ghidul ne ajută să vedem ,,urme” de căprioare, lupi şi râşi, dealtfel nişte banale lapiezuri adâncite de ape.
Coborâm apoi timp cam de două ore la lunina frontalelor şi în zgomotul dat de foşnetul frunzelor. Diana ne conduce pe drum forestier, pe nişte scurtături aflate în nişte livezi. Cum-necum ajungem la Aluniş unde avem maşinile.
A fost o tură lungă, dar foarte frumoasă. Eu m-am bucurat tare mult să merg în această excursie mai ales că o aveam în plan de ceva timp. Iar poveştile Dianei, aflate când mai aproape, când mai departe de realitate au avut şi ele farmecul lor.
Toate fotografiile Adaugă un comentariu Înapoi
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole