Două zile la Praid și Sovata
Data publicării: 27 mar 2017
În această primăvară capricioasă, nu ştiu cum se făcu, dar am găsit rar zile faine pentru mers pe munte. În aceste condiţii ne-am reorientat pentru a vizita zona Praid - Sovata. Personal mai fusesem pe acolo acum vreo 10-12 ani însă doar aşa, pe fugă.
Ne-am deplasat mai întâi la Praid unde am degustat câte un kurtos-kalacs care ar fi trebuit să fie bun ca la mama acasă. N-a fost.
Apoi căutam intrarea pe valea pârâului Corund unde vrem să abordăm traseul tematic al rezervaţiei Dealul Sării. E destul de uşor de găsit se merge pe strada Minei, cea care găzduieşte şi Salina Praid vreo 2km. Parcam într-un loc cam dubios aflat la marginea localităţi şi locuit în principal de ţigani.
Trecem apa pe un pod şi dăm de o zonă care arată ca după război. Se pare că acolo a fost un punct de lucru al celor care exploatau sarea. Acum sunt doar câteva clădiri părăginite. Undeva e un afiş care spune că se percep anumite taxe pentru accesul în Rezervaţia Dealul de Sare însă în practică nu ne-a solicitat nimeni nici un ban.
După ce intrăm pădure peisajul începe să se schimbe în bine aşa că încet-încet imaginea deplorabilă cu părăginiturile de la început rămâne în urmă. Mergem pe o potecă îngustă şi pe alocuri noroiasă ce se strecoară printre nişte pini. Din loc în loc întâlnim panouri informative care ne povestesc câte ceva despre ceea ce ne înconjoară.
Pentru început poposim lângă nişte izvoare. Acestea ies la suprafaţă la poalele unui versant de sare şi au ape saturate cu sare. Formează bălti şi canale strâmte pe malul râului. Când apa se evaporă sarea rămâne pe orice suprafaţă cu care intră în contact: crengi uscate, sol sau pietre.
Canalele prin care curge apă sunt străjuite de cruste de sare ce seamănă cu boabele de mazăre. Când e soare crustele acoperă arii tot mai extrinse dând impresia unui deşert de sare. Iar când plouă ele se dizolvă.
Apa sărată e folosită cu succes de către localnici atunci când pun murături sau conservă slănină şi carne.
Până acum poteca a mers pe malul pârâului însă undeva o alunecare de teren pare că ne barează trecerea. În stânga se gasete o potecă în urcare spre, presupunem noi, un punct de belvedere. Sunt săpate chiar şi nişte trepte.
Urcăm şi în câteva minute ajungem într-o mică sa de unde coborâm la baza unor coloane de sare. Aici se găseşte una dintre cele mai spectaculoase forme din rezervaţie. Este vorba de o dolină în formă de pâlnie. Toată apa provenită din precipitaţii merge pe fundul acesteia. Spre deosebire de o dolină obişnuită, aceasta are un sistem de cavităţi la baza stâncii prin care apele pătrund în subteran. Aşadar dolina funcţionează ca un ponor.
Apa infiltrată creează cavităţi asemănătoare peşterilor şi dizolvă canale în sare. O parte din apa ce pătrunde în subteran revine la suprafaţă sub forma unor izvoare, iar altă parte ajunge direct în mina de sare aflată dedesubt îngreunând exploatarea. Apa ajunsă în salină se pompează la suprafaţă în bazinele ştrandului din Praid.
După ce coborâm din dolină vedem pe la jumatea drumului o potecă firavă. Merg să explorez şi constat că se poate depăşi zona cu alunecarea de teren pe undeva pe deasupra. Bineînţeles este nevoie de atenţie sporită.
Ajungem iarăşi lângă pârâu şi urmăm poteca pe lângă râu. Pe malul opus sunt amenajate nişte toalete şi nişte bazine. Pe undeva mai departe se vede un cap de pod.
Ne oprim iarăşi în faţa unor stânci de sare ieşite la suprafaţă. Din cauza faptului că ele interacţionează uşor cu precipitaţiile, se formează o reţea densă de canale de eroziune şi mici culmi foarte ascuţite.
În masa uriaşă de sare ieşită la suprafaţă se pot vedea dungi de diferite nuanţe, semn că în diferitele perioade de depunere a sării au fost prinse impurităţi sau alte minerale. Partea superioară a lapiezurilor poate prognostica vremea rea: stâncile de sare absorb umezeala din aer înaintea de a ploua şi se închid la culoare cam cu o jumătate de oră înainte de apariţia primilor stropi.
Continuăm pe potecă, de data asta urcăm un pic într-un loc unde pârâul formează un cot mare. Drumul ne duce lângă cea mai frumoasă formaţiune a zilei. Este vorba de o stîncă de sare ascuţită, cu aspect de custură.
Creastă se formează din cauza eroziunii pe ambii versanţi. Din păcate “o categorie mai săracă de localnici”( aşa scrie pe un panou explicativ ) au vandalizat stânca încercând să fure sarea şi să o vândă.
Traseul tematic continua până la un pod aflat într-o stare jalnică. Teoretic ar trebui să trecem pe malul celălalt şi să revenim la maşini mergând în aval de-a lungul râului. Zoli testează podul dar acesta nu prezintă siguranţă deloc.
Aşa că revenim lângă custura de sare şi urcăm pe lângă ea încercând să trecem peste deal. Ne orientăm destul de repede şi mergem paralel cu o vale în care se mai găsesc versanţi de sare. Găsim un drum de căruţă care duce la nişte antene. Mergem până în vârful dealului şi începem să coborâm. Spre surpriza noastră găsim un lac şi mai apoi o contructie ce seamănă cu un canal, dar care acum este abandonat. Câteva serpentine ne coboară relativ repede în Praid în zona cu supermarketul Perfekt.
Revenim la maşini şi mergem la Sovata( unde face Nicu armata, unde poţi să îl cunoşti pe tata, vorba unor cântece ).
Staţiunea nu se prezintă grozav, e cam înghesuită, locurile unde să poţi mânca ceva sunt puţine şi scumpe. Planul nostru pentru după amiază este să facem circuit pe la toate lacurile din zonă, nu vrem să vedem doar celebrul lac Ursu.
Mergem pe strada Tivoli care urca până la cel mai înalt lac din zonă, Lacul Tineretului. Care, surpriză, e îngheţat. Sunt şi ceva amenajări, semn că vara se face baie. De acolo începem să căutăm coborârea spre Lacul Paraschiva şi Lacul Roşu. Sunt şi cîteva indicatoare şi marcaje însă personal le găsesc cam confuze.
Până la urma dăm de o potecă ce merge pe coama unui deal până la o mare structura de lemn. Care de fapt este un loc amenajat de belvedere. Nu se vede ceva spectaculos, doar valea unde se află oraşul Sovata.
Coborâm apoi puternic pe o potecă bine semnalizată până într-un loc cu stânci de sare. Mai exact suntem deasupra lor şi de acolo zărim Lacul Roşu. Găsim o modalitate mai puţin oficială de coborâre şi în câteva minute suntem pe malul acestuui lac. Apa acestuia are o culoare roşiatică.
Apoi găsim o variantă la fel de neortodoxă de urcare până într-o şa aflată aproape de Lacul Paraschiva. Şi acesta e plăcut şi dătător de linişte. Apa lui nu pare a fi sărată fiindcă este îngheţat. Două adolescente vor să păşească pe gheaţa formată pe suprafaţa lui însă se potolesc repede după primii paşi şi un pic de apă la adidaşi.
Aleea ne duce pe malul lacului Ursu. Mergem puţin şi poposim lângă Lacul Verde. Acesta este un lac sărat iar culoarea sa este foarte plăcută.
Mergem în continuare pe malul Lacului Ursu şi după câteva sute de metri intrăm pe o alee ce ne duce până la ultimul lac pe care îl vedem astăzi: Lacul Aluniş. Şi el parţial îngheţat.
În apropiere se găseşte un alt loc de belvedere, tot din lemn asemănător cu cel găsit pe deal. Şi uite aşa se termină prima zi. Mergem spre locul de cazare, Pensiunea Amalia din Praid.
A doua zi o dedicăm unei vizite în Salina Praid. Preţuri şi alte informaţii găsiţi aici:
http://www.salinapraid.ro/salina-praid
Se intra cu autobuzul, se coboară multe scări. Sunt foarte multe amenajări pentru copii, locuri de joacă, leagăne, un parc de aventuri, restaurant. În general s-au făcut lucruri care să ţină ocupaţi în principal copiii veniţi la tratament.
Maria noastră a explorat cât a putut ea de bine salina, a tras şi o grămadă de căzături fiindcă abia acum îşi dă drumul la mers. Iar când oboseşte trece pe modul 4x4 permanent.
Personal găsesc că preţul de vizitare al salinei la care se adăugă parcarea este destul de mare în raport cu ceea ce se oferă. Salina mea preferată este cea de la Slănic Prahova.
După-amiaza venim spre casă dar nu înainte de a face o pauză la Odorheiu Secuiesc. Eu sunt în acest mic orăşel pentru prima dată. Impresia este de oraş pustiu, e foarte puţină lume pe drum. Cu ajutorul Google Maps găsim un restaurant unde savurăm delicioase specialităţi locale.
Per total am avut o ieşire de weekend reuşită. Sper că la toamnă să revin când se organizează la Cîmpu Cetăţii, lângă Sovata, Parada Baloanelor ( vezi http://paradabaloanelor.ro )
Poze: Florenţa Caval, Zoltan Mathe şi Bogdan Balaban
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole