Mănăstirea Nicula și Stufărișurile de la Sic
Data publicării: 16 ian 2018
Undeva în Judeţul Cluj, aproape de oraşul Gherla, într-o zonă deluroasă, se găseşte un loc surprinzător. Aparent peisajul nu îţi sugerează că poţi găsi aici stuf, dar realitatea este alta. Există stuf. Mult. Hectare întregi.
De asemenea am găsit şi amenajări. O punte lungă suspendată cam la 2 metri de pământ şi apa străbate toată această patrie a stufului. Din loc în loc se găsesc câteva locuri de popas: un foişor dar şi un observator în care trebuie să urci pe o scară de lemn.
Noi am ajuns în zona de Sf. Andrei, 30 noiembrie 2017, pe o vreme închisă şi vântoasă care nu te prea îmbia la plimbări. Am mers pe ruta Gherla - Mănăstirea Nicula - Sic.
Şi că o paranteză, să vă spun şi câte ceva despre Mănăstirea Nicula, celebră în Ardeal pentru pelerinajul ce se face în ziua de Sf. Maria. Tradiţia este că pelerinii să parcurgă distanţa de acasă pe jos.
Pe la mănăstire se fac tot felul de lucrări. Oricum surpriza mare este că odată intrat vezi trei biserici: prima biserică este cea mai mică dar cu siguranţă, şi cea mai fermecătoare, pentru că este făcută numai din lemn. A doua se afla lângă ea pe o movilă şi este biserica în care se ţin slujbele. La exterior pare deteriorată. În spatele ei însă se ridică o biserică mare, impunătoare ca o catedrală.
În anul 1326, Nicula de astăzi era o pădure, în care s-a nevoit pustnicul ortodox Nicolae, cel care împrumută numele său pădurii, satului şi mânăstirii. Prima mărturie istorică ce atestă aşezarea monahală este legată de prezenţa unei biserici de lemn, stil maramureşan, cu hramul „Sfânta Treime”, datată 1552. Între 1712-1714 biserica se reînnoieşte, dar va cădea pradă unui incendiu în 1973, fiind înlocuită cu o biserică de lemn, datând din secolul XVII, strămutată aici din cătunul Năsal – Fânaţe.
Biserica de zid s-a construit în perioada 1875-1905. Iconostasul care o împodobeşte este sculptat în lemn de tei de Samuil Keresteşiu din Tăşnad la 1938 şi are în centru Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Prin forma să solară, iconostasul cred că este unicat, personal nu am mai văzut nicăieri ceva asemănător.
Mai multe informații găsiți direct de la sursa pe site-ul http://www.manastireanicula.ro/
De la Mănăstire începem deplasarea către Sic. Pe drum întâlnim un lac, popular pare-se printre pescarii din zonă. Poartă numele de Lacul Ştiucilor şi remarcăm deja de aici o cantitate mare de stufăriş pe una din laturi.
Ajungem şi la Sic şi, după un drum întortocheat, coborâm dealul şi ne oprim la ieşirea din localitate înspre Cluj. De aici începe marea de stufăriş.
Chiar din drum poţi urca pe puntea cea lungă din lemn. Noi am găsit-o într-o stare acceptabilă, nu îţi dă senzaţia că te afli în pericol chiar dacă prin unele locuri mai lipsesc scânduri.
Pornim aşadar pe puntea cu o singură balustradă. În faţă se vede un foişor, loc bun de popas şi de observaţie, în sezonul cald, pentru păsările ce trasiesc aici. Foişorul este fain realizat aş zice că îţi dă o stare de confort.
Puţin mai încolo se găseşte un turn de observaţie. Asta pare a fi chiar în mijlocul stufărişului. Până la el mai de străbătut distanţă, aşa că nu pierdem timpul. Turnul însă arată ciudat. Nu pare prea solid, este închis în partea de sus cu uşi şi geamuri. Trebuie urcat pe o scară verticală câţiva metri.
Sus senzaţia este ciudată fiindcă întreaga construcţie se mişca de la vânt şi de la oameni iar o parte dintre scândurile podelei arată că perioada lor de viaţă se apropie de sfârşit. Dar no, trebuie să ne adaptăm şi să stăm în locurile mai sigure. Facem câteva poze gândindu-ne cum arată peisajul ăsta vara când sunt şi păsările.
Puntea continua cam încă pe atât până pe celălalt mal al zonei umede. Acolo se mai găseşte încă un foişor. Renunţăm să mai mergem acolo izgoniţi de vânt şi de perspectiva de a nu mai vedea schimbări majore de peisaj.
Şi la final câteva informaţii interesante despre Rezervaţia Stufărişurile de la Sic:
Zona este alcătuită din mlaștini, iazuri și luciu de apă, cu vegetație de stuf și papură și a fost declarată arie protejată în anul 2000.
Rezervația este a doua cea mai mare întindere de stuf din România, după Delta Dunării. Este formatată din 260 de hectare de stuf, cât 371 de terenuri de fotbal, în care trăiesc o mare varietate de specii de păsări clocitoare, migratoare, prădătoare sau de pasaj: buhaiul de baltă, stârcul cenușiu, lișița, presura, pițigoiul moțat. De asemenea se mai găsesc o specie de amfibieni și una de reptile precum și 42 de specii de plante.
Puntea din lemn este lungă de aproximativ un kilometru.
Stufărișurile de la Sic au şi zone care nu au fost atinse (și eventual distruse) de mâna omului.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole