Zăganu la vremea rhododendronului

Data publicării: 26 iun 2018

Tot pe la sfârşitul lui mai 2018 am avut ocazia să mai merg odată în Zaganu. Scopul a fost să văd iarăşi rhododendronul, de preferat înflorit. Cu câteva zile înainte fusesem de două ori în Bucegi şi era din belşug. Am plecat de acasă destul de târziu şi de aceea am intrat în traseu abia la ora 12.

Aşadar am pornit de la Muntele Roşu către Şaua La Răscruce. Am prins o zi foarte caldă. Şi pălăria mea de soare şedea cuminte acasă.

 

Nu e lume multă fiindcă toată acţiunea se întâmplă într-o zi de joi. Urc de unul singur pe poteca abruptă ce duce spre creastă. Este o zi minunată cu vizibilitate extrordinară. Pe măsură ce câştig altitudine încep să văd din ce în ce mai multe. Cel mai la îndemână sunt Munţii Grohotiş, apoi, mai departe sunt Munţii Neamţului, Piatra Mare, Bucegii.

După câteva zeci de minute mă opresc într-un loc pitoresc pentru o gustare. Am Ciucașul în faţă în toată splendoarea sa. Apoi continui spre creastă şi înainte de a ajunge La Răscruce vine şi răsplata. O suprafaţă mare plină cu rhododendron înflorit. Este o încântare pentru ochi şi un loc excelent pentru fotografii. Zăbovesc mult timp în acest decor de vis.



Într-un târziu urc în Şaua la Răscruce. De acolo merg pe creasta spre Vf. Gropsoarele(1883m), cel mai înalt din zona asta. Poteca se domoleşte, am parte doar de urcări uşoare.

Şi peisaje cu rhododendron mai puţin. Se deschid priveliştile spre Munţii Tătaru, spre Poarta Vânturilor din Siriu, spre Penteleu şi Munţii Vrancei.

Culmea Stîncoasă

Pe nesimţite ajung şi în final şi pe vârf unde fac o pauză mai lungă. Apar şi doi turişti din Ploieşti. Se pare că sunt pe cărarea asta pentru prima dată. Şi par foarte încântaţi de tot ceea ce văd.

Pauza de vârf se încheie şi plec înapoi către Răscruce. De acolo îmi vine o altă idee de a ajunge la Muntele Roşu. Iniţial vroiam să merg pe marcaj, prin Şaua Chirusca şi pe la Cabana Ciucas. Dar mă gândesc că ocolul este prea mare şi că pot ieşi în Valea Berii altfel.

Revin la zona cu rhododendron şi mă mai opresc o tură la poze. Apoi merg pe o curbă de nivel până dau de o culme secundară ce merge cumva paralel cu cea pe care urcasem de la Muntele Roşu.

Pe culmea asta am început coborârea

Cobor destul de accentuat, apoi urc pe un vârf. Acolo este un loc bun în care să îţi stabileşti nişte repere şi direcţia. După vârful ăsta urmează pădurea iar potecă nu este absolut deloc.

Încerc să ţin un culoar înierbat care oferă ceva mai multă vizibilitate, măcar spre înainte. Se coboară tare abrupt aşa că trebuie să merg cu mare atenţie. Zona asta în mod clar nu e frecventată de oameni. E atât de sălbatică şi de frumoasă. Dar şi oarecum riscantă fiindcă te poţi întâlni cu ceva animale sălbatice.

Iar cum paza bună trece primejdia rea, încep să fac zgomot, să îmi anunţ prezența. Cobor mereu abrupt şi undeva mă intersectez cu o potecă, destul de clară. Probabil folosită de animale, că merge pe curba de nivel. O urmez câteva minute. Mă duce într-o zonă stâncoasă dar cu puţini copaci ceea îmi permite să studiez un pic zona şi să mă orientez. Clar nu o să continui pe aici că există riscul să dau de vreo săritoare.

Mă întorc şi ţin direcţia către firul văii din stânga. Iarăşi atenţie maximă până când ajung în vale. Este mică, strâmtă şi nisipoasă. Pe alocuri blocată de copaci căzuţi. Din fericire se poate trece ori pe sub iei, ori pot fi ocoliţi.

Cu cât înaintez cu atât simt că mă apropi de civilizaţie: se aud motoarele maşinilor ce urcă spre Cabana Ciucaș, se mai vede o urmă de bocanc. Valea pe care merg urmează să se întâlnească mai jos cu o alta. Însă la un moment dat o potecă foarte clară părăseşte valea mea şi o ia la stânga. Probabil ocoleşte o săritoare. O iau şi eu la stânga trec de o zonă stâncoasă şi apoi cobor din nou în vale.

Aceasta a devenit mai lată şi mai prietenoasă. Peste câteva minute ajung într-o poiană unde odată era o stână. Locul ăsta îl cunosc. Doar că cum e plin de urzici şi nu ai cum să treci şi să scapi neurzicat. Ţin în continuare valea care mă duce la final în drumul forestier de pe Valea Berii.

De aici lucrurile sunt bine cunoscute. Peste câteva minute mă răcoresc cu apă rece din Fântâna Nicolae Ioan, iar apoi trec râul şi urmez marcajul către Muntele Roşu. Partea finală este relaxantă cu o urcare uşoară pe la umbra pădurii. Ajung şi în faţa cabanei unde acum este mare şantier. Maşina mă aşteaptă cuminte. Însă nu mă duc acasă direct. În drum spre drumul naţional mă opresc la cules de soc, e plin de flori şi e păcat să treacă primăvara fără a savura o socată.


Traseu: Cabana Muntele Roşu - La Răscruce( triunghi roşu ) - Vf. Gropșoarele( banda roşie ) - La Răscruce - Valea Berii( nemarcat) - Cabana Muntele Roşu( banda galbenă)
Durata: 5 ore

Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 1

  • Codruta

    28 iun 2018 11:05:38

    Of, ce dor mi-ai facut de smirdar! :) Continua sa scrii "rapoarte de tura", te rog... :)

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024