Povești de la Urlea, episodul 1
Data publicării: 28 feb 2019
Şi iată că a venit vremea întâlnirii cu Făgăraşul. De fapt, este vorba de prima întâlnire cu Făgăraşul. Când eram copil o parte din vacante le-am petrecut la Porumbacu de Sus cu verii mei Ilie şi Mioara. Admiram adesea culmile neştiind la vremea aceea că într-o zi voi ajunge să le pargurg. Mă uitam îndelung la Vf. Negoiu. Atunci îmi părea ceva foarte îndepărtat şi aproape imposibil de atins.
Totul se întâmplă în 1999. Terminasem primul an de facultate şi începusem vacanţa în forţă: cu ture în Bucegi şi Parâng. Apoi a venit rândul să abordăm şi Munţii Făgăraşului. Manu a gândit un traseu cu plecare de la Breaza pe la Cabana Urlea, cu atins Vârfurile Urlea, Viştea şi Moldoveanu. Coborârea urma să o facem pe la Podragu.
Plecăm cu acceleratul spre Făgăraş. Sunt eu şi fraţii Ovidiu şi Manuel Munteanu. Din Făgăraş luăm un autobuz mergem glonţ la Breaza de unde îl luăm pe prietenul nostru Bogdan Tatomir, zis, pe scurt, Taoo. Familia Tatomir se asigură că plecăm la drum bine hrăniţi. Doamna Tatomir ne-a pregătit o masă pe cinste pentru care îi mulţumim.
La vremea aia speram să primim pentru drum şi ceva ţuiculiţă însă domnul Tatomir a început conversaţia cu noi în genul: băieţi, pe munte nu e bine cu băutura! Totuşi în nopţile reci care au urmat ne-am dat seama că uneori este bine şi cu.
Domnul Tatomir ne-a mai povestit atunci şi de peripeţiile avute chiar de el în expediţiile din Făgăraş. Cea pe care am reţinut-o a fost legată de un tip care băuse bine şi a ales să doarmă afară undeva pe traseul de creastă. Iar a doua zi de dimineaţă colegii de drumeţie se chinuiau să îl îndrepte.
Tot atunci am aflat câte ceva şi despre cabanierul de atunci de la Urlea, nea Costică. Omul nu a fost chiar uşa de biserică la viaţa lui. Avea destui ani de facultate şi nu din aia la care preda astronomie domnul Tatomir. Într-un final se pare că şi-a regăsit liniştea şi echilibrul în Munţii Făgăraşului.
După masă, domnul Tatomir ne duce cu maşina pe drumul de spre Cabana Urlea. Mergem cu Dacia plină de bagaje până unde se poate. Apoi o luăm pe jos urmând traseul pe Valea Pojortei. Vremea nu e prea grozavă, după-amiază a plouat puţin şi acum spre seară e încă înnorat.
Şi ne punem pe drum. Depăşim un grup mărişor cu care am călătorit în autobuz, ajungem apoi doi arădeni, o fată şi un băiat, pe care i-am cunoscut tot în autobuz. Mergem ami mereu pe lângă rău. Drumul e relativ drept însă e clar că lucrul ăsta nu o să dureze prea mult.
Urmează urcarea finală spre cabană, ia cam 50 de minute. Efortul e mare, bagajele grele. Dar ajungem pe lumina până la urmă. Punem repede corturile în faţa cabanei spre nemulţumirea cabanierului Nea Costică( Dumnezeu să-l ierte, între timp a murit). Cabanierul era supărat rău că am pus corturile în faţa cabanei şi nu în spate. Am avut nişte contre cu el, s-au folosit cuvinte cu P L şi M.
Însă devine mult mai înţelegător când i se prezintă Tato, consătean cu el. Facem o mică incursiune prin împrejurimi: suntem impresionaţi de ingeniasa instalaţie de apă: apa este adusă cu o pompă şi vine pe un jgeab. Nea Costică a amenajat un fel de spălător în care apa curgea frumos prin nişte orificii şi puteai numai bine să te speli. Apele uzate, ca să zic aşa, nu se pierdeau definitiv, ci erau dirijate pe sub toalete cu scopul de a spăla şi acolo. Şi pentru că o astfel de instalaţie era mult prea perfectă şi idilica mă veţi întreba ce nu e în regulă: apele acestea uzate ajungeau în râul de jos.
Seara bem ceai dar ne interesăm şi de ce tării găseam la cabana de vânzare. Până la urmă am cumpărat toată votca disponibilă, care oricum nu era prea multă, cam 1,5 litri. Decizia s-a dovedit inspirată fiindcă toate nopţile au fost foarte reci iar votca asta ne-a ajutat să privim situaţia mai optimist.
Nea Costică ne serveşte un ceai cald, excelent. Se plânge în special de turiştii bucureşteni care vin, se îmbată şi fac scandal. Spune că îi recunoaşte după următoarea întâmplare: majoritatea cer apă minerală când ajung la cabană. El îi trimite la izvor.
Aşa aflam câte ceva şi legat de istoria cabanei. Sau mai bine zis a cabanelor, fiindcă în poiana se găsesc două construcţii.
Cabana veche a fost construită între anii 1926 - 1927 de Societatea Carpatină Transilvăneana și inaugurată la 3 iulie 1927. Cabana veche era construită din bârne avea doar un nivel cu 4 dormitoare. în anul 1986 era cea mai veche cabană în funcțiune din Munții Făgăraș.
Cabana nouă a fost realizată în 1935 tot de SKV, fiind inaugurată în 4 august. Între anii 1981 - 1983 au fost efectuate lucrări de renovare a celor două clădiri, cabana nouă fiind extinsă.
Cabana nouă era construită din lemn, avea parter și etaj. La parter erau sala de mese și bucătăria, iar la etaj 4 dormitoare.
Capacitatea de cazare: 64 locuri. Încălzirea se făcea evident cu lemne, exista şi instalație electrică de iluminat, iar apă potabilă era luată de la izvor captat.
Revenim în poiana la corturile noastre. Care dacă e să fim serioși erau cam jalnice. Aveam un cort iglu într-o foaie şi care era destul de strâmt. Nu puteai să bagi vreaun bagaj înăuntru. Celălalt era un cort Urziceni cu beţe de fier. Bune, rele, asta aveam la dispoziţie şi entuziasmul şi tinereţea nu ne-au împiedicat să plecăm cu ele la un astfel de drum.
Intrăm în vorbă cu doi turişti austrieci care au o anumită vârstă şi mulţi munţi la activ. Sunt simpatici şi avem o conversaţie agreabilă. Echipamentul lor arata într-un fel, cortul nu mai vorbesc.
Peste noapte plouă din abundenţă cu ceva tunete. Dimineaţă este tot cu ploaie. Rucsacul meu şi al lui Manu sunt afară, pe nişte pietre şi cu nişte pungi mari peste ele. Din fericire au trecut cu bine peste noaptea ploioasă. Înăuntru este totul uscat aşa că tura noastră poate continua.
E ceaţă. Stăm în cort o perioadă iar apoi mergem în cabană la un ceai. Ploaia se potoleşte. Pe la 11 plecăm la drum. Cam târziu dar asta e…
Între timp Cabana Urlea a avut o soartă tristă. După moartea lui Nea Costică, cabana a mai fost ţinută în viaţa câţiva ani de Tanti Viorica. Apoi şi ea s-a retras de acolo. Cele două construcţii au ajuns ușor-ușor să se distrugă devenind inutilizabile.
După mulţi ani se întrevede o speranţă de a se reface Cabana Urlea. Aceasta a ajuns acum în proprietatea unui ONG, numit Poveştile Carpaţilor, care îşi doreşte reconstruirea cabanei şi amenajarea zonei.
Refacerea cabanei se va realiza cu ajutorul donațiilor și sponzorizărilor din partea susținătorilor acestui proiect. Puteți opta pentru mai multe posibilități de susținere:
1. Donații în LEI sau EURO în conturile Asociației Poveștile Carpaților, specificând la detalii de plată CABANA URLEA.
Cont în LEI: RO30 INGB 0000 9999 0760 2164 (ING Bank)
Cont în EURO: RO02 INGB 0000 9999 0820 9694 (ING Bank)
SWIFT: INGBROBU
BIC: INGB
2. Donații utilizând sistemul PayPal: PayPal.Me/UrleaNeedsYou
3. Redirecționarea a 2% din impozitul pe venit către Asociația Poveștile Carpaților.
Complează formularul de aici: https://redirecţionează.ro/povestile-carpatilor/doilasuta
4. Dăruiește-ți ziua de naștere proiectului de refacere a Cabanei Urlea pe platforma Galantom și convinge-ți prietenii să doneze pentru cabana Urlea.
Detalii aici: http://povestilecarpatilor.galantom.ro/projects/view?id=576
5. În curând, proiectul refacerii cabanei Urlea va fi lansat și pe platforma bursabinelui.ro
6. Devino ambasador al proiectului și promovează-l în lumea largă prin intermediul platformelor de foundraising, blog, vlog și altele.
Detalii pe email: povestilecarpatilor@gmail.com
7. Urmărește pagina de Facebook Poveștile Carpaților pentru a fi la curent cu noutățile acestui proiect și fă-l cunoscut cât mai multor oameni, atât în țară cât și în străinătate.
https://www.facebook.com/thestoriesoftheCarpathians
8. Mergi în ture la Cabana Urlea, bucură-te de acest loc minunat și descoperă Munții Făgăraș pornind din est.
Persoane de contact:
Cristina Stanciu 0741.12.60.20 – vicepreședinte Aş.Poveștile Carpaților și manager de proiect Cabana Urlea
Bogdan Mihalache 0740.339.214 – președinte Aş. Poveștile Carpaților
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole