Ținutul Pădurenilor: Alun și Ghelari

Data publicării: 29 nov 2019

În periplurile noastre hunedorene am hotarît să explorăm un teritoriu nou, despre care citisem și auzisem multe: Ținutul Pădurenilor. Nu aveam decît o jumătate de zi la dispoziție așa că am plecat de cu bună dimineața din Hațeg.

Prima oprire am făcut-o la Mănăstirea Prislop, celebră și foarte mediatizată în ultimii ani datorită faptului ca aici se găseste mormîntul parintelui Arsenie Boca. Locul s-a transformat uluitor. Au aparut parcări terasate, un drum decent, alei, băncuțe. Cam toate condițiile în a primii în bune condiții foarte mulți vizitatori.

De acolo următorul punct de pe lista a fost Bolta Apei. Aceasta este un pod natural, din piatră, deasupra unui rîu. Din pacate la o intersectie greșim drumul și ne trezim pe o altă vale, în satul Cernișoara-Florese. Niște localnici ne lămuresc că nu ne aflăm în locul potrivit. Ca sa ajungi la Bolta Apei trebuie sa pornesti din satul Hasdau.

 

Reconfigurăm traseul și mergem spre satul Alun. Urcăm zdravăn pe un drum forestier care, după cum arată, pare că va fi asfaltat. Odată ajunși în culmea dealului avem priveliști faine, de toamnă. Mergem o vreme pe drumul de culme apoi cotim foarte strîns la stînga. Cînd zic foarte strîns mă refer la faptul că nu am putut face manevra dintr-o singura mișcare.


Drumul de Marmură

Mergem pe un drum îngust pe care încape doar o mașină și coborîm pînă la firul văii. De la un moment dat drumul este pietruit. Cîtiva metri mai încolo mă lămuresc de faptul că am ajuns la celebrul Drum de Marmură de la Alun.

Drumul de marmură este unic in Romania. Are 10 km și leaga două sate: Alun și Valea Pestisului.

Continuăm pe acest drum inedit și începem să urcăm cîteva serpentine. Se vede satul. Drumul trece pe la baza unei foste cariere de marmura. Oprim fix la intrarea în sat și mergem să vedem ce a mai ramas din această exploatare.

Cariera Alun

Cariera de marmură de la Alun a fost exploatată mai întîi de austrieci, apoi de doi frati italieni pe nume Roja. Aceștia erau celebri la vremea lor și aveau ateliere de prelucrare la Arad. De asemenea aveau legături strînse cu cei care extrăgeau marmura de la Carrara.





 

Cîndva marmura de la Alun era cautată de artiști și cioplitori în piatră. Sculptorii o pretuiesc pentru granulația fină care permite o prelucrare mai ușoară. Specialistii spun ca marmura de Alun are o structura foarte asemănătoare cu marmura de Carrara.


De aici s-a extras marmura pentru celebra Casa a Poporului din București, devenită între timp Palatul Parlamentului. A fost ultima data cînd marmura de la Alun a fost utilizata intens. După 1989 exploatarea a fost abandonată.


Ne-am plimbat o vreme prin ceea ce a mai rămas din cariera. Natura începe sa puna stapanire si impresia este că exploatarea a fost oprită de mult mai mult timp.


Revenim la masini dar nu le mai folosim și mergem pe jos în sat. Casele sunt impunatoare si mai toate sunt asezate pe fundație de marmura. Deși locul asta se situează într-un fel de paradis, satul Alun este astăzi aproape abandonat. Din cîte am înțeles mai are doar 6 locuitori.


Biserica de marmură din Alun


Evident, cea mai vizibilă construcție din sat este impunatoarea biserica de marmură. Și ea este unică in tara noastra. Deși exista marmură în sat oamenii de aici nu au putut-o folosi fiindcă aparținea fraților Roja. De aceea fiecare familie din sat a căutat în zona și a transportat cîte 8 metri cubi pentru construcția acestei biserici.


Biserica a fost ridicată din blocuri de marmură la mijlocul anilor 1930 de către preotul Petru Roşu şi a fost pictată în frescă după 1960. Și preotul-ctitor din sat a avut viața zbuciumată. În 1942 preotul Petru Roşu a mers pe Frontul de Est, ca misionar. Rănit în Al Doilea Război Mondial, s-a întors rănit în ţară, însă doi ani mai târziu, a ajuns din nou pe front, iar pentru faptele sale a fost decorat cu ordinul „Coroana României“ şi cu medalia „Pobeda“.

La întoarcerea în satul Alun, a slujit la biserica de marmură până în 1958, când a fost arestat ca duşman al regimului comunist. După şase ani în care a fost purtat prin temniţe, Petru Roşu a murit în închisoarea din Aiud.

Nici soarta bisericii de marmură, nu a fost una fericită. Monumentul a fost lăsat în paragină, o dată cu depopularea satului. De câţiva ani, locul a fost transformat într-un schit, în care slujesc două călugăriţe.

Pe ele le-am intilnit de indata ce am intrat in curtea bisericii. Cele doua maicute locuiesc intr-un container de metal si au facut eforturi mari pentru a repara biserica. Acum arata intr-o stare decenta, i s-a schimbat acoperisul, i s-a pus podea, zidurile i-au fost consolidate.

In biserica este insa un sunet ciudat, un zumzauit continuu. O calugarita ne spune ca s-au pricopsit cu un roi de viespi care si-a facut cuib fix in turla bisericii. Ea se gandeste cam cu groaza cum le-ar putea alunga de acolo.

Biserica de lemn din Alun

Dupa vizita la biserică dam o raită prin sat. Rămînem uimiți de frumusetea și trăinicia caselor. Cu toate astea nu vedem oameni decît la o casă.





Satul asta mai are un punct de atractie. Este vorba de o veche biserica de lemn ce sta pe un deal. ăasim cam greu o modalitate de a urca pînă la ea.



Biserica in sine este considerata o bijuterie din punct de vedere arhitectonic. Și ea a fost abandonată și mai apoi salvată tot de cele două măicute de la schit care au obtinut fonduri pentru înlocuirea acoperișului. În jurul bisericii a fost odată cimitirul satului, mărturie stau cele cîteva cruci cu inscripții vechi.

Parasim satul avînd sentimente amestecate.

Drumul de marmură ne coboară în firul văii și continuă spre Valea Peștișului. Noi urcăm înapoi în drumul de culme și nu după multă vreme ajungem în Poienița Voinii. Aici se găseste un muzeu memorial ce poartă numele lui Drăgan Muntean, un cunoscut rapsod popular. Este celebră perioada în care cînta alaturi de Ioan Bocșa și Nicolae Furdui-Iancu. Din pacate muzeul este închis.

Și ca să intrați în atmosferă ascultați melodia asta:
https://www.youtube.com/watch?v=aoMm-sLKc2I

 



 

La ieșirea din sat dăm de asfalt și de drum foarte bun. Peisajele sunt superbe, pastorale. Mai în depărtare se văd bine doi munți celebri ai județului Hunedoara: Retezat și Parîng.

Catedrala Pădurenilor de la Ghelari

Următoarea și ultima oprire este la Ghelari. Aici se găsește o imensă biserică supranumită Catedrala Pădurenilor. De fapt lînga ea mai este o biserica ortodoxă ce dateaza de la 1770 și care, deși nu e mică, este evident eclipsată de biserica cea nouă.

Catedrala din Ghelari a fost construită de către părintele Nerva Florea pe baza unei revelaţii. Biserica i s-a arătat în vis şi el a construit-o exact asa cum și-a amintit. Construcția a durat mult, între 1939-1973. Are 47 metri înălţime şi 7 turle. Pîna să ajungi la ea ai de urcat trepte late și lungi. Scările astea seamănă foarte bine cu cele de la monumentele comuniste din Bulgaria.



Biserica mare de la Ghelari este însă foarte frumos întreținută și pe interior și pe exterior. Ceea ce este lăudabil.

Tot acest periplu mi-a deschis apetitul pentru Ținutul Pădurenilor. Zona mi s-a părut fabuloasă și cu siguranță am să revin să vedem ce ne mai oferă.

Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 2

  • Alexa Florin

    18 iun 2023 09:42:08

    Bună ziua. În legătură cu cariera de marmură de la Alun,cu cine ar trebui să iau legătura ptr a vedea dacă se poate exploata,a cui proprietate este? Eu locuiesc în Germania și m-ar interesa acea carieră de marmură,problema că nu știu cu cine să iau legătura. Vă mulțumesc.

  • Bogdan

    27 iun 2023 11:37:04

    Bună ziua,

     

    Nu vă pot ajuta cu această informație.

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024