Pe urmele lui Horea. Și pe ale lui Iovan

Data publicarii: 03 iun 2021

De călătorești prin Țara Moților inevitabil te vei întîlni cu niște personaje care sunt cinstite în mod deosebit. Acestea sunt Avram Iancu, Horea, Cloșca și Crișan.

Astăzi am să vă povestesc despre plaiurile pe unde a trăit Horea. El este îndeobște cunoscut pentru revoluția țărănească pe care a condus-o împreună alți doi lideri locali, Cloșca și Crișan. Horea a fost de patru ori la Viena pentru a cere împăratului drepturi sociale și libertate națională pentru poporul român, eliberarea motilor din iobăgie.

Nu departe de Albac există o comună care îi poartă numele. Din drumul principal există un drum care de duce în Cătunul Fericet.

Aici se află cîteva elemente care amintesc de viața lui Horea în acest ținut. Din vale se urcă tare pe un drum îngust și asfaltat. Drumul cu mașina este o adevărată aventură, trebuie mers cu grija și claxonand pentru a evita impactul frontal cu mașina vreunui localnic. Cei de pe aici au obiceiul de a conduce cu viteză chiar și în zonele lipsite de vizibilitate.

Cam după 2-3 kilometri ajungem la Fericet. Primul lucru pe care îl observăm este Monumentul lui Horea, un bust în memoria celebrului revoluționar.

Apoi foarte aproape se găsește troița lui Horea. Este o cruce simplă, de ciment, amplasată exact pe locul unde a existat odată casa lui Horea.

Peste drum ne atrage atenția un copac de mari dimensiuni, Frasinul lui Horea, declarat monument istoric și al naturii.



Puțin mai sus există o casă memorială. Ea este amplasată într-un cadru natural deosebit, cu belvederi spectaculoase de jur-împrejur.

Această casă memorială se află în grija unor oameni tare de treabă care locuiesc în imediata vecinătate. Ei ne-au deschis casa și ne-au mai spus cîte ceva despre Horea.

De fapt numele oficial al lui Horea este Nicola Ursu. El avea obiceiul de a cînta din fluier. În limbajul local a cînta se spune a hori. Și de aici și porecla Horea.

Casa memorială are două încăperi mici. Ea adăpostește obiecte cu care se lucra în gospodărie, straie, arme, stergare. De asemenea există și o colecție de fotografii și de de documente care ne ajută mai bine să înțelegem cine a fost Horea și de ce memoria sa este cinstită în Țara Moților.











 

Horea a fost un iobag fiscal ce provenea dintr-o familie săracă din dealul Fericetului. Greutățile vieții l-au determinat să își părăsească satul natal în căutare de muncă. A lucrat pe domeniul familiei Banfi din Ciucea, județul Cluj.

Un text cioplit pe una din bîrnele bisericii din Cizer, județul Sălaj, arată că s-a ocupat și cu lemnăritul, ocupația tradițională a moților.

Horea, a fost, alături de Ion Oargă (Cloșca) și Marcu Giurgiu (Crișan), conducătorul răscoalei țărănești de la 1784 din Transilvania. Atunci avea peste 50 de ani. Se spune despre el că era un tip inteligent. El a fost delegat de câteva sate din Țara Moților să prezinte plângerile lor în fața împăratului austriac Iosif al II-lea. Horea a jucat un rol important în declanșarea revoltei din 1784. Revolta a început în satele Curechiu și Mestecăniș, extinzându-se apoi în părțile de vest ale Ardealului. Armata austriacă a înăbușit revolta, iar capii răscoalei au fost arestați, fiind trădați. Crișan s-a spânzurat în închisoarea de la Alba Iulia, iar Horea și Cloșca au fost executați public la Alba Iulia, prin frângere cu roata, la 28 februarie 1785.

Ne luăm rămas bun de la cei ce ne-au arătat micul muzeu memorial și coborîm în localitatea Horea.







 

Undeva poposim la un han unde savurăm niște plăcinte. Copiii au fost foarte încântați de sculpturile din exterior și de sania lui Moș Crăciun.

La acest han am aflat despre Drumul lui Iovan. Acesta urcă la 1600m altitudine, în zona Vf. Petreasa, devenit celebru din pricina unui accident aviatic.



Drumul pleacă din centrul comunei Horea și are presărate pe el cîteva puncte de interes. Noi am mers mai întîi spre Petreasa străbătînd niște plaiuri foarte pitorești. Sus am găsit o mulțime de brîndușe și o belvedere frumoasă spre Munții Bihor.

Asfaltul se termină lîngă o cabană numită Cota 1600. De aici mai avem de mers cam 1km până la locul prăbușirii avionului. Acum pe acest loc se află o troiță acoperită ce amintește de tragedie.

Plecăm pe un drum acoperit de un strat gros de zăpadă. Norocul nostru a fost că o mașină de teren străbătuse locurile cu cîteva zile în urmă și a tasat zăpada. Altfel probabil nu am fi putut merge nici noi.

Drumul în sine nu este greu. Se merge pe un drum care urcă ușor. Cînd nu e zăpadă mare se poate face chiar și un circuit.







 

La locul tragediei este zăpadă mare. Troița este înconjurată de un gard de lemn. Intrăm în micul spațiu memorial. Înainte de a continua am să vă povestesc pe scurt ce a fost cu accidentul din 20 ianuarie 2014.

Un avion care executa o cursă umanitară, a executat o aterizare forțată într-o zonă împădurită din Avionul, pilotat de Adrian Iovan în calitate de comandant și Răzvan Petrescu în calitate de copilot, transporta la acel moment o echipă de cinci cadre medicale de la București la Oradea. În acest accident au murit comandantul și studenta la medicină Aurelia Ion, iar copilotul și cei patru medici au fost răniți.

Identificarea locului accidentului a fost făcută cu întîrziere. Intervenția autorităților a fost tardivă. Aeronava a fost descoperită de niște localnici. Sunt voci care spun că oamenii care au murit ar fi putut fi salvați dacă erau găsiți mai repede. Frigul le-a fost fatal.

Troița de la locul accidentului a fost ridicată de moții din Horea în memoria lui Adrian Iovan și Aurei Ion. Aici se găsesc fotografii, lumînări, flori, icoane. Mie mi-a atras atenția un obiect de metal care reprezenta soarele.

Am încercat să revenim la Cabana Cota 1600 pe o potecă marcată. Dar faptul că zăpada nu era bătătorită și ne scufundam la fiecare pas ne-a determinat să facem cale întoarsă tot pe unde am venit.

Între timp soarele și-a făcut loc printre nori. Am stat pe niște băncuțe de lîngă cabană. Apare un nene care are în zonă un fel de grajd. Îl întrebăm despre accident. Și se întristează dintr-o dată. Ne spune că atunci, în 2014, împreună cu alți localnici au urcat cu tractoarele în căutarea avionului prăbușit. Ajunseseră cam pe la 2km de locul accidentului cînd au primit un telefon care îi anunța că avionul s-ar afla în altă zonă pe un alt deal. Au plecat, au coborît de pe munte. Apoi li s-a spus să urce din nou. Cînd au găsit avionul cei doi deja decedaseră.

Înainte de pleca vedem în zona cabanei un indicator spre Izvorul Vieții. Aceasta este un fel de izvor amenajat. Acum e aproape secat. Dacă așa arată izvorul vieții atunci nu avem prea multe motive să fim optimiști.

Plecăm la vale și ne oprim lîngă o troiță încă neterminată. Nimic interesant deocamdată. Cînd va fi gata aici va fi și un frumos punct de belvedere.











Mai jos este un loc numit Dîmbul lui Gîf. Este de fapt un spațiu unde este amenajată o expoziție de sculptură în aer liber. Exponatele au denumiri sugestive: Poarta inimii fierbinți, Scările speranței, Masa tinereței fără bătrînețe, Cuptorul fermecat, Fîntîna inimii, Țîrăul lacrima iubirii, Moara norocului, Joampa Fericirii, Expoziția Eros. Am avut probleme să deslușesc sensul cuvintelor țîrău și joampă.

Țîrăul este un scoc pe care se scurge apa unui izvor. Joampa nu știu nici acum ce este.

Aici închei seria de jurnale din Țara Moților. Zona este foarte generoasă, sunt o mulțime de posibilități de explorare.

 

Adauga un comentariu Inapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adaugati un comentariu

Citeste si alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2021