Măgura Uroi

Data publicării: 19 dec 2021

În drumul dinspre Sibiu Deva am remarcat de mulți ani un deal abrupt aflat pe malul Mureșului. Are o formă interesantă care pe mine m-a dus cu gândul la Muntele Uluru din Australia. Apoi am aflat că acest deal poartă numele de Măgura Uroi și este un loc folosit de parapantiști pentru a se lansa în zbor. Se află vis-a-vis de Simeria.

Au trecut anii, am trecut și eu de zeci de ori pe lîngă Măgura Uroiului. În decembrie 2021 s-a ivit și ocazia unei excursii pe aici. Eram în zonă, vremea nu se anunța grozavă. DImineața am urcat pe jos pînă la recent renovata cetate a Devei. De acolo de sus am văzut Măgura Uroiului pe un fundal de ceață.

Am profitat de faptul că în timp ce ne plimbam prin cetate vremea dădea semne de îmbunătățire și atunci am hotărît să urcăm cu toții pe Măgura Uroi. Accesul este simplu: se merge la Simeria, se trece Mureșul pe un pod. Apoi ajungem în satul Uroi. Ținem direcția spre Bîrsau și cotim la dreapta pe o stradă asfaltată, aflată ceva mai încolo de biserică. După cîteva sute de metri ajungem la marginea satului. Lăsăm mașina unde se termină asfaltul.

Ne echipăm și vedem ce ne așteaptă: mers drept pe un drum de pămînt foarte noroios, apoi urcare pe o pajiște, ajuns într-o curmătură iar mai apoi urcat iar pe un drum de pămînt.

Plecăm la drum. Copiii, de i-ai lăsa, ar intra în toate bălțile și toate noroaiele. Undeva mai încolo ne atrage atenția un teren cultivat cu niște plante cum n-am mai văzut în realitate.Sunt niște tufișuri semicirculare. Bănuiesc că este vorba de lavandă.

Părăsim drumul cel noroios și mergem pe o pajiște aflată lîngă cîmpul cu lavandă. Începem să urcăm și încet-încet încet ajungem într-o șa. De aici studiem un pic posibilitățile de continuare. Există o potecă ce merge printr-un lăstăriș dar nu e prea clară. Așa că alegem varianta mai sigură a unui drum. De aici avem de urcat ceva mai consistent. Din fericire însă urcarea nu este lungă și ușor-ușor ajungem în vîrful dealului.

Acolo ne atrage atenția un steag de vînt folosit de parapantiști. Chiar lîngă, într-o groapă se află o masă și niște băncuțe de lemn protejate de umbră. Continuăm pe culmea dealului și peisajul începe să se deschidă. Se vede bine Mureșul, munții din jur sunt învăluiți în ceață. Probabil că în zilele senine se văd unele vîrfuri din Munții Retezat, Șureanu și Parâng.

Din fericire soarele a biruit în lupta cu norii și acum strălucește pe cer. Atmosfera este dintr-o dată mai plăcută. Ne oprim aproape de marginea prăpastiei. Copiilor li s-a făcut foame și cer de mîncare. Nu avem prea multe așa că totuși dispare rapid. Admirăm peisajul în toate părțile.

Mergem în continuare pe muchia dealului pînă dăm de o zonă de lăstăriș. Poteca merge în continuare pe acolo și începe să coboare mai abrupt. Ne oprim aici, dacă am merge mai departe am ajunge într-un loc prea îndepărtat de mașina noastră.

Venim înapoi aproximativ pe același traseu, cu mici variațiuni. Ne mai oprim la un punct de belvedere, mai facem poze. Copiii se mai zbenguie și fac uneori întrecere. Ultima parte a drumului, vrem,nu vrem e tot pe drumul cel noroios.

Ajungem la mașină plini de noroi și apoi începe provocarea curățării bocancilor. Noroc pe noi că avem mai toți încălțăminte de schimb.

Excursia a fost una reușită, locul pare ideal pentru o plimbare ușoară cu copiii.

Traseu:
Uroi - Măgura Uroi și retur
Marcaj : nemarcat
Duarată: 2 ore
Track GPS: https://www.strava.com/activities/6341918807

Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole

Comentarii: 2

  • gh

    20 dec 2021 07:15:26

    frumoasa plimbare, felicitari! mâneca de vânt, in functie de cum este de umflata zburatorii isi dau seama cat este de tare vântul ( m/secundă) succes si la mai multe.

  • Gelu RUS

    22 dec 2021 13:19:43

    Dacă după ce treci peste Mureș și intri in UROI o iei la dreapta inspre Rapolt imediat dupa ce ieși din sat la cca. 400m se face un drum (de pământ cu piatra) spre stânga care urcă spre un platou (fost poligon de tragere) pe care se țin tot felul de festivități cum ar fi DACFEST sau MĂGURAWAVE. Aici e loc de parcare berechet. Ascensiunea pe măgură de aici e mult mai facilă. Cu un 4x4 se poate urca până sus, așa urcă și parapantiști. In zilele senine de sus ai o perspectivă deosebită: Munții Șureanu, Parâng, Retezat, Poiana Ruscă și chiar din Metaliferi ceva. O mulțime de poze gasiți pe grupul FB https://www.facebook.com/groups/476569186151144

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024