De colindat în județul Timiș: Peștera Românești, Transluncani și Buziaș
Data publicării: 22 dec 2021
În luna decembrie a anul 2021 am descins pe plaiuri bănățene. Principala țintă a fost o vizită în Timișoara. Dar cum drumul este lung am mai făcut unele variațiuni. Prima dată ne-am îndreptat atenția spre zona montană a județului Timiș.
Am mers pînă în satul Coșava iar apoi am urmat indicațiile GPS spre Peștera Românești. GPS-ul ne duce pe o vale și ne lasă lîngă un pod. De acolo există un marcaj cruce albastră. DIn păcate traseul era foarte abrupt și acoperit cu frunze. Nu vrem să riscăm o urcare cu copiii pe acolo deși peștera pare a fi la mică distanță.
Peștera Românești
Așa că facem cale întoarsă pînă în satul românești iar de acolo urcăm pe un drum asfaltat și îngust. Chiar și după ce se termină termină asfaltul drumul este în stare bună. Pe traseul ăsta nu există marcaje dar din loc în loc sunt câteva inscripții pe săgeți care te ajută să nu te rătăcești.
Drumul se termină cam la 10 minute de peșteră. De acolo se continuă pe o potecă în coborîre la început. Apoi aceasta merge pe curbă de nivel pînă la intrarea în Peștera Românești. Portalul este larg și suficient de înalt ca să nu dai cu capul de tavan. Chiar la intrare sunt puși doi stîlpi de lemn care par să susțină tavanul.
Peștera Românești este renumită pentru acustica sa deosebită. Din timp în timp aici au loc concerte. Ea are o dezvoltare totală de 1450 de metri dispuși pe trei nivele. Intrarea principală permite o iluminare difuză cam pe o distanță de 70 de metri.Tot pe această porțiune pereții sunt colorați în verde de la alge.
Peștera în sine nu este foarte spectaculoasă. Nu există prea multe formațiuni specifice peșterilor. Mie mi-au atras atenția doar două coloane aflate spre capătul zonei vizitabile. Din cîte am înțeles etajul inferior al peșterii este accesibil doar speologilor cu echipament de specialitate.
Am ieșit din peșteră și am revenit la Românești. De acolo am plecat spre șoseaua Transluncani. Am trecut prima dată prin satul Tomești, o fostă colonie minieră aflată pe o vale.
În zonă există o stîncă mare pe care este desenată harta României la dimensiuni mari iar pe hartă este marcat locul în care ne aflăm. De asemenea cei cărora le plac traseele de via ferrata au la dispoziție un
Traseu amenajat cu cabluri pînă pe o stîncă numită Turnul lui Liman.
Mai sus este un complex turistic numit Valea lui Liman. Ne atrag atenția o mulțime de căsuțe de lemn aflate pe un deal.
Pe nesimțite ajungem în satul Luncanii de Jos. Urmăm indicatoarele spre șoseaua Transluncani. Odată ajunși la ea vedem cam despre ce este vorba. Din vale începe un drum îngust și abrupt. Chiar după prima curbă oprim pentru a admira o mare pictură murală reprezentînd untăran ce încarcă un car cu fîn tras de cai.
Numele oficial al șoselei Transluncani este Drumul Agricol Oboare. Este de fapt un fost drum agricol lung cam de 5km care a fost asfaltat și care străbate o parte din Munții Poiana Ruscă.
Mai întîi se urcă abrupt pe serpentine. SUnt zone în care drumul are o înclinație de 23% așadar trebuie mers cu atenție. Iar faptul că este îngust nu îl recomandă ca nepotrivit pentru șoferii începători. Urmează apoi o zonă mai plată apoi se urcă iarăși consistent pînă pe un platou aflat cam la 700 de metri altitudine. Aici este de fapt punctul de maxim al șoselei Transluncani. Asfaltul însă continuă. Mergem mai departe iar drumul începe să coboare tare. Ne duce într-o zonă de chei. După ce o parcurgem asfaltul se termină la o intersecție de drumuri: în stînga se merge înapoi spre Luncanii de Jos, în dreapta spre Rușchița.
Din cîte știu există planuri de asfaltare a drumului pînă la Rușchița si de a lega astfel printr-o șosea nouă județele Timiș și Caraș-Severin.
Revenim la platou. Coborîm din mașină și facem scurte plimbări. Aici este amenajat un chișc , locuri de relaxare. Acum este pustiu dar probabil că vara poți găsi pe aici de mîncat și de băut. Atmosfera este frumoasă. Copacii sunt împodobiți de promoroacă. Vizibilitatea nu este grozavă așa că vîrfurile din Munții Poiana Ruscă rămîn undeva în nori.
Ne împrietenim cu doi câini apăruți de nu știu unde și alături de ei mergem să vedem o troiță și un foișor. Copiii se mai zbenguie un pic.
De aici din platou cred că se poate face o drumeție pînă pe Vf. Padeș, cel mai înalt din Munții Poiana Ruscă.
După aceea coborîm la vale în Luncanii de Jos. Și dacă tot suntem aici ne gîndim să îi vizităm și e Luncanii de Sus, mai ales că există tot o șosea nouă și abruptă pînă la ei. Drumul spre Luncanii de Sus este mai lat, virajat însă cu mai puține serpentine. Sfatul meu este să nu intrați de-a dreptul îm sat ci să mergeți spre localitatea Zolt. Odată ieșiți din sat vă puteți opri pentru a admira peisajul.
Mănăstirea Luncanii De Sus
Așa am făcut noi. După aceea am revenit în Luncanii de jos și am mers înapoi spre Tomești. Undeva am dat de un indicator spre Mănăstirea Luncanii de Sus. După un kilometru de drum abrupt ne aflăm în curtea mănăstirii.
Constatăm, cumva ironic, faptul că deși este foarte aproape în linie dreaptă de Luncanii de Sus nu există un drum de acces din sat către mănăstire.
Biserica este așezată într-un cadru natural aparte, pe deal și este înconjurată de păduri. Măicuțele de aici sunt foarte amabile. Biserica, la fel ca întreg aşezământul, este din lemn şi impresionează prin dimensiunile sale. Alte lucrări de construcţie s-au desfăşurat între anii 2001–2006. În prezent, cele două corpuri de clădire, din dreapta şi stânga bisericii, sunt în bună stare de funcţionare. Mănăstirea are şi o gospodărie proprie.
Mănăstirea Izvorul lui Miron
Mergem înapoi spre Tomești și Românești. La ieșire din românești facem dreapta și cam după un kilometru ajungem la Mănăstirea Izvorul lui Miron.
Intrarea este spectaculoasă: după o poartă mare sculptata in lemn ne așteaptă o aleee destul de lungă. Mai intai trecem un parau pe un pod de lemn. După încă cîteva zeci de metri ajungem într-un loc interesant. Pe stanga este o mare fantana. Apele ei comunica cu partea din dreapta unde este amenajat un iaz cu pesti. Copiii sunt foarte încântați.
Puțin mai încolo dăm și de biserica și de celelalte anexe ale mănăstirii. Desi totul pare nou, Mănăstirea Izvorul lui Miron are peste 100 de ani.
Buziaș
Parasim zona montana a judetului Timis si ne indreptam spre stațiunea oraș Buziaș, faimoasă pentru tratarea afecțiunilor cardio-vasculare.
Centrul arată contrastant, cu clădiri în ruine aflate lângă altele îngrijite și moderne. Pe noi ne-a atras terasa La Aeroport, cu cele două avioane Antonov. Unul din ele este transformat în restaurant așa ca am profitat de ocazie și am luat masa la bord. Mâncarea a fost gustoasă iar prețurile chiar decente.
Apoi am făcut o plimbare prin parc. Din nefericire acesta era în curs de amenajare așa ca aleile păreau mai degrabă drumuri de noroi. Pe o latura a parcului se întinde Colonada. Este de fapt o construcție din lemn cu detalii dantelate ce acoperă o alee de promenada. Din loc în loc sunt și câteva foișoare. Arată spectaculos și pare bine întreținută.
În parc am mai admirat un platan gigantic, plantat în 1812.
Cam asta am văzut noi în județul Timiș. Nu aș zice că locurile sunt extraordinar de spectaculoase dar pentru perioada dintre toamnă și iarnă aș zice că sunt potrivite.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole