Grecia: Pelion, peninsula centaurului

Data publicării: 08 iul 2022

Începutul verii din 2022 l-am petrecut în Grecia. A devenit un fel de tradiție lucrul ăsta. Anul ăsta am ales, în prima parte a sejurului Peninsula Pelion. Prea multe multe nu știam inițial despre acest loc așa că m-am apucat de citit iar la final am alcătuit un itinerariu.

Pelionul se întinde dincolo de orașul Volos și este o zonă muntoasă cu multe lucruri de oferit.

Poteca Centaurului


Am ajuns în Volos dimineața și de acolo am început să urcăm voinicește spre satul Portaria. După cîteva serpentine ne-am oprit într-un punct de belvedere. Aici exista și o statuie a reprezentând un centaur.

Centaurii sunt un popor legendar din Tesalia, jumătate oameni, jumătate animale, cu trup de cal și bust de oameni. Ei trăiau în Muntele Pelion, iar desene și reprezentări ale lor se spune că există de 5000 de ani. Unii oameni de știință afirmă că aceștia ar fi existat cu adevărat. Se spune că centaurii întruchipează forța umană și animală, unită într-o singură creatură. Frumos nu?

Dacă te apuci să citești un pic de mitologie vei vedea că centaurii ăștia erau cam derbedei. În Grecia erau considerați o pacoste de către oameni. Beau, distrugeau recoltele și violau femeile. Erau șireți și ignoranți. Uneori Zeus îi trimitea să pedepsească pe ceilalți zei și pe oameni.

Comportarea lor la nunta lui Piritou, regele lapiților, la care au fost invitați, este un episod memorabil din mitologia greacă: ei au pus atunci stăpânire pe tânăra soție și pe ceilalți invitați, și au provocat astfel unele înfruntări pe viață și pe moarte. Au fost învinși însă de lapiți, ajutați de eroul Tezeu, și izgoniți pentru totdeauna din Tesalia.

Bineînțeles că nu toți centaurii aveau astfel de comportamente reprobabile. Excepția este Chiron, cel cunoscut ca fiind cel mai înțelept dintre centauri, el neavând caracterul unui centaur obișnuit. Pentru greci, Chiron era ca un sfânt, iar zeii își trimiteau copii pentru a fi îndrumați de el.

Mai urcăm o vreme și ne oprim într-o parcare în satul de munte Portaria. De aici începe un traseu frumos prin pădure, numit Poteca Centaurului. Înainte de a ajunge aici, le-am povestit copiilor despre centauri și le-am arătat și poze. Au fost foarte fascinați și chiar erau foarte încrezători că îi vom și vedea cu adevărat.

 

Intrarea este interesantă: un apeduct aduce apa unui pîrîu deasupra unui portal de piatră de unde cade în cascadă. Poteca urmează cursul unui pîrîu ce formează mici cascade și pe care îl traversează de multe ori pe frumoase poduri de lemn. Vegetația din jur este luxuriantă.

Locul este deosebit de romantic și cred că are o frumusețe aparte în fiecare anotimp. Din punct de vedere tehnic, poteca este ușoară și poate fi parcursă de oricine în deplină siguranță. Urcarea durează în jur de 30-45 de minute. Se termină într-un loc unde este amenajată o piațetă cu un izvor. De acolo poteca pare a continua. Mergem cam 10 minute, mai traversăm odată pîrîul și dăm într-o poiană, unde găsim 3 cîini. Mai mult poiana asta pare a fi în curtea unui om așa că facem cale întoarsă. Ne pricopsim însă cu cei trei cîini care au chef de joacă.





Întoarcerea la mașină o facem apelînd la rețeaua de drumuri publice. Cu ocazia asta vedem și cum arată satul Portaria. Are multe construcții din piatră, e făcut cam pe verticală. În centru sunt o parcare mare, un loc de joacă și o sumedenie de magazine de suveniruri. Unde cam tot ce se vinde are legătură cu centaurii.

Track GPS:
https://www.strava.com/activities/7332066592

Makrinitsa

Mai urcăm câțiva kilometri pe drumuri înguste pînă în cel mai îndepărtat sat din zonă. Se numește Makrinitsa și este contruit tot din piatră și așezat tot pe verticală.









 

De asemenea are niște puncte de belvedere minunate spre Volos și golful din jurul său. Aici mai găsiți cîteva restaurante în aer liber aflate la umbra unor platani gigantici, o veche biserică ortodoxă, Muzeul Bizantin. Cei mai în formă pot face o urcare abruptă spre Mănăstirea Sfîntul Gherasim aflată în cea mai înaltă parte din sat.


Volos

Coborîm apoi pe un drum foarte pitoresc în orașul-port Volos. Acesta nu e prea interesant. Are o zonă lungă de promenadă pe malul mării, o biserică mare aflată tot lîngă apă. Cel mai faimos obiectiv turistic din zonă este Muzeul Arheologic.





 

Lefokastro


După-amiază am făcut ceva cumpărături și am mers spre locul de cazare. Acesta se află în micul sat Lefokastro. Accesul este greoi dacă nu nimerești din prima varianta corectă. Așadar iată-ne ajunși. Avem un apartament într-o casă. Avem o grădină generoasă. Iar la capătul grădinii, cîteva trepte te coboară direct la mare.

Copiii nu au rezistat prea mult și imediat s-au băgat la apă. Am stat pînă seara la bălăceală, la colecționat pietre și înotat.

Postikia beach


Dimineața următoare pînă la plaja Postikia. Cu ocazia asta am învățat ceva. Ca să ajungi cam oriunde în Peninsula Pelion trebuie să treci prin satul de munte Argalasti care este un soi de capitală a Pelionului de Sud.





 

La Postikia peisajul este fascinant. Plajă parțial amenajată frumoasă, de nisip, cîteva stînci gigantice spectaculoase. Dar și o veste proastă: sunt valuri mari, salvamarii au arborat steagul roșu. Așadar azi e pe bază de stat la soare și jucat. Din fericire nu e prea cald, sunt cam 25 de grade Celsius.





În partea de nord a plajei găsesc un element deosebit. Apa a spălat stînca în asemenea hal încît a creat adevărate coridoare și poduri naturale.

Melani Beach


Fac o plimbare pînă pe plaja vecină, Melani. Pentru asta trebuie să mă urc pe una dintre stînci iar apoi să cobor abrupt. Plaja Melani este lungă neamenajată și aproape pustie. Puținii oameni prezenți practică nudismul. În capătul plajei este un adevărat spectacol de apă și stînci cu forme ciudate ce ies din mare.









 
 

Paltsi Beach

Revenit la copii vrem să ne încercăm norocul la o altă plajă aflată relativ aproape. Acolo este un golf așa că speram să nu mai fie valuri. Din păcate și la Paltsi este cam la fel. Plaja e tot pe jumătate amenajată, are doi bolovani mari la cîțiva metri de mal și o zonă stîncoasă în partea din dreapta.







Aici în schimb am găsit un pat. Da, ați auzit bine. Cineva cu spirit practic a amenajat un fel de sezlong dintr-o veche canapea. Am dat un tur de plajă, am făcut cîteva poze și am căutat alternative de petrecere a timpului fără plajă și mare.

Trenulețul din Pelion. Sau Trenaki.

Cel mai la îndemînă a fost o călătorie cu trenulețul de cale îngustă ce leagă satele Ano Lefkonia și Millies.

Trenul pleacă dimineața la ora 10 din Ano Lefkonia și face o oră și jumătate pînă la Millies. Acolo ia pauză pînă la ora 15, cînd pleacă înapoi. Așadar dacă vrei să faci traseul dus-întors trebuie să sacrifici cam o zi întreagă.

Noi am hotărît să mergem doar pe distanța Milies - Ano Lechonia. Biletele pot fi cumpărate cu o mică reducere online de la adresa de mai jos:

https://tickets.trainose.gr/dromologia/?lang=en

Rămînea însă o problemă. Până la Millies ajungeam cu mașina, dar înapoi cum facem? Incertitudinea a fost repede spulberată. Ajunși la gara Millies dăm de un taximetrist. Vorbesc cu el, stabilim să ne întîlnim la Ano Lechonia și să ne aducă înapoi de acolo.

Trenulețul cu trei vagoane aștepta cuminte în gară. Prima dată ne atrage atenția o roată ce servește la întoarcerea locomotivei. În spatele ei este ceea ce cred că se numește o remiză. Un fel de loc de parcare acoperit pentru locomotivă.

Gara din Millies este în fapt un mic muzeu cu poze și informații despre această cale ferată de munte. Din păcate doar în limba greacă.



Locomotiva trenului este de mici dimensiuni. Un ochi avizat descoperă ușor că este o locomotivă diesel deghizată într-una cu aburi.

Timp de 76 de ani (1895-1971), trenul a urcat pe munte transportând pasageri și mărfuri, contribuind astfel în mod imens la dezvoltarea rapidă a zonei.

Evaristo de Chirico, inginer italian și tatăl celebrului pictor Giorgio de Chirico, a fost cel care a avut în vedere fabricarea trenului, pentru Compania de Căi Ferate din Tesalia.

Evaristo de Chirico a construit una dintre cele mai bune căi ferate din lume. Avea o lățime de doar 60 cm și trecea prin plantațiile de măslini de pe versanții Muntelui Centaurilor. Această capodoperă este apreciată chiar și în zilele noastre pentru estetica sa înaltă, pentru forma sa armonioasă și pentru perfecțiunea fabricării sale.





La ora 15 trenulețul pleacă cu zgomot vesel și șuierat de locomotivă. Merge cam pe curbă de nivel pe marginea unui hău de toată frumusețea. După numai cîteva minute traversează un viaduct destul de atipic, construit din metal. Mai mult, pe acest viaduct, calea ferată face o curbă destul de strânsă. Este cumva împărțit în două. O parte pentru pietoni și una pentru tren.









Urmează locuri de belvedere către mare, către satele de munte, tunele și viaducte din piatră. E un traseu frumos, spectaculos. Trenaki face o oprire de 15 minute în gara Gaztea. Înainte de oprire trece printr-un tunel mai lung, în curbă, iar apoi pe sub un pod de piatră construit în stil otoman.

În gară la Gaztea este un restaurant unde mîncarea arată atît de bine încît să ne facă să ne dorim să venim încă odată aici. De asemenea tot de aici se mai poate lua o apă, un covrig, ceva pentru drum.





Trenulețul pleacă voios din Gaztea. De aici încolo merge doar în coborîre. Mai traversăm un viaduct frumos din piatră și ajungem cu bine în Ano Lechonia după o oră și jumătate de mers.

Dacă va fi să mai ajung vreodată pe aici, mi-am propus să fac traseul ăsta de 16km pe jos, ia cam 3-4 ore. Să plec în urma trenului pe jos din Ano Lechonia și să mă întorc cu el.



În gară ne așteaptă taximetristul și care în 20 minute ne aduce înapoi la mașina noastră aflată în gara Milies. De acolo mai urcăm în satul Vizitsa în ideea de a mînca ceva. Ajungem pare-se într-un moment nepotrivit pentru că în sat nu mișcă nimic. Doar biserica este deschisă. Apoi GPS-ul ne duce pe un drum tare frumos cu multe vederi panoramice spre mare.

Ne coboară apoi pe lîngă gara Ano Lechonia. Ne oprim într-o stațiune mai mare de la mare numită Kala Nera. Aici tragem la taverna 1900 care are în principal mîncare tradițională grecească. Copii au optat pentru pastitio și musaca. Eu am luat un stifado, o mâncare cu carne de vită, sos meșteșugit condimentat și mulți bulbi mici de ceapă. Pe aceștia din urmă i-am numit ‘’cepuțulici’ spre amuzamentul copiilor.

Seara am petrecut-o făcînd baie în marea de la pensiune. Valurile s-au potolit așa că ziua noastră s-a încheiat cu bine.

Milopotamos

În ziua ce a urmat am mers la o plajă foarte celebră din Pelion. A trebuit să trecem muntele și să ne oprim pe partea de este a peninsulei. GPS-sul ne-a făcut ceva figuri în sensul că pe măsură ce ne apropiam de destinație, drumurile erau din ce în ce mai înguste, din ce în ce mai rele și din ce în ce mai abrupte. Sfîrșim pe un drum forestier care coboară abrupt spre mare. Dar care nu ajunge unde trebuie.

Mă dau jos din mașină, analizez situația. Undeva am greșit, suntem relativ aproape de plajă și putem merge pe jos, mai ales că există o potecă și mai apoi scări.



Luăm cele necesare și începem să coborîm pe o poteca ce ne duce la marginea unei plaje cu pietre mari. Pe plajă sunt două clădiri: o casă și o bisericuță. Ca să ajungem la ele avem de continuat pe potecă și de traversat un pod pe care scrie Pelion - The Land of Centaurus.





Bisericuța este închisă dar de la ea avem de urcat pe niște scări de beton. Ajungem pe o stîncă într-o zonă cu niște terase. De aici avem de coborît, iarăși pe scări de beton abrupte. Acestea ne lasă pe o stîncă. De acolo mergem pe un fel de alee prevăzută cu balustrade și iată-ne pe plajă.





Apa la Milopotamos arată extraordinar. Mai mult la capătul opus al plajei, sub stoncă, se află un portal de piatră. Mergem glonț intr-acolo. Dincolo de el mai este o plajă străjuită de o grotă mare unde poți sta liniștit la umbră.

Ne găsim și noi locul, copiii încep să se joace în apă. Acolo se împrietenesc cu un băiat tot din România. Eu și Ramona schimbăm cîteva cuvinte cu tatăl lui, mai facem schimb de informații. După-amiaza vrem să mergem la baie la Plaja Fakistra. Omul ne spune că accesul este foarte greu din cauza diferenței de nivel.











Cînd soarele devine prea puternic urcăm pe un alt drum în parcarea unde trebuia să ne aducă GPS-ul. De aici avem o panoramă frumoasă. În apropiere sunt două restaurante.

Revenim la mașină tot pe drumul pe la bisericuță.Urcăm voinicește în satul Tsagarada unde căutăm un loc de mîncare. Ne oprim la hotelul-tavernă Paradisos. Acesta are o terasă umbroasă vis-a-vis unde ne așezăm. Meniul este surprinzător, adică nu găsești omniprezentele gyros, pasticio, souvlaki, musaka. Se pare că se gătește specific zonei de munte în care ne aflăm. Meniul este bogat în preparate de carne și oaie.

Chelnerul ne dă lămuriri suplimentare și ne face alegerea mai ușoară. Eu am mîncat un fel de mîncare pe bază de orez și pulpă de capră. Absolut delicioasă.

Plaja Fakistra

Cu burta bine pusă la cale mergem în coborîre accentuată spre plaja Fakistra. De data asta GPS-ul ne duce bine de data asta. La finalul asfaltului este o parcare micuță și puțin aglomerată.

De aici începem coborîrea pe o alee largă, pietruită. La un moment dat dăm de o băncuță și de un punct de belvedere. De aici se coboară pe o potecă trainică prevăzută cu balustradă și mai apoi pe scări. Oricum accesul a fost mult mai ușor decît ne așteptam.





Și plaja asta arată senzațional, cu apă curată, liniștită care te îmbie la înot. În plus, aici avem un pîrîu care se varsă direct în mare. În perioada în care am fost noi pîrîul are debitul scăzut. El vine printr-un sector de chei iar la final face o cascadă înaltă.

Pe plajă este puțină lume, locul este preferat de cei ce vor mai multă liniște și intimitate. Am văzut chiar un cuplu ce și-a montat cortul.





Plaja Fakistra este neapărat de văzut dacă ajungi în Pelion, apa am observat că își schimbă nuanța în funcție de cum vine lumina. Aici este locul unde combinație de munte și mare este fermecătoare.

Și vine și ultima zi a noastră în Pelion. Atunci cînd mă documentasem ochisem o plajă interesantă dotată cu ape azurii și o grămadă de păpuși de piatră, ca să zic așa.

Plaja Mourtias


Găsirea acestei plaje s-a dovedit a fi un lucru dificil. Ne-am bazat pe GPS dar acesta ne-a dus la Paltsi și ne-a băgat pe niște drumuri forestiere. Nu e a bună. La ultima curbă renunțăm, drumul, deși scurt este pentru mașini 4x4 serioase.

Studiez harta și schimbăm tactica. O luăm din aproape în aproape. Revenim la Argalasti, de acolo mergem spre Lavkos, apoi ocolim pe sus satul Promyri. De aici intrăm pe un drum ceva mai îngust care ne duce spre satul Mourtia.

Aici GPS-ul își face datoria bine și ne duce unde trebuie. Mai ales că nu există indicator spre această plajă. Lăsăm mașina acolo unde se termină asfaltul. Iar de acolo pînă la plajă mai avem cam 300 de metri.





Mergem pe un drumeag abia folosit care ne duce la niște case. Unde se și termină. Intrăm în curtea caselor și coborîm pe cîteva trepte pînă la plajă.





Tot efortul s-a dovedit a nu fi în zadar. Plaja asta a fost cea mai frumoasă dintre cele pe care am fost. Cred că odată a fost aici port. A fost abandonat și practic a lăsat locul unei piscine naturale de toată frumusețea. Plaja are nisip și pietre. E genul de loc în care pozele vorbesc mai bine.

Pe plaja Mourtias mai este doar o familie cu doi copii. Intrăm în vorbă, copiii se joacă împreună. Familia aceasta este compusă dintr-un domn din Grecia și o doamnă bulgăroaică. Urmașii lor știu așadar mai multe limbi străine. Sunt foarte intrigati de faptul că am auzit de această plajă și cer informații despre cum am găsit-o.

Cînd le spunem că tot secretul stă într-o bună documentare, înțeleg. Mai mult au fost și ei în România. Au vizitat Bucureștiul, Mamaia, Brașovul și Castelul Bran. Le fac gluma clasică:

Bran Castle is just a tourist trap. There are no vampires. In my last 315 years I have never seen one. ( Castelul Bran e doar o capcană pentru turiști. Nu există vampiri. În ultimii mei 315 ani nu am văzut vreunul. )

Rîdem bine și plecăm la baie și la poze din toate pozițiile. Mai mult pe undeva mai descopăr o potecă ea pare că duce la o altă plajă. Sunt chiar și niște oameni acolo dar evident au ajuns pe altă parte. De unde sunt eu, trebuie descățărat un perete pentru vreo 10-15 metri.

Ne-am bucurat foarte mult de această plajă. Localitatea Mourtia este foarte mică și e formată în mare parte din case risipite. Cum a venit ora prînzului și a soarelui prea puternic, mergem să căutăm un loc să mîncăm și să ne răcorim.

 

Vromoneri

Cum vrem să îmbinăm utilul cu plăcutul mergem la Plaja Vromoneri, unde văzusem că este restaurant. Gîndul nostru era să rămînem aici după masă. Pînă acolo, din drumul principal este un drum forestier, lat în stare destul de bună.

Lângă plajă este un complex de case, drum pietruit. Pare că am nimerit la o întîlnire a DJ-ilor pentru că toate mașinile au număr de Dolj. Plaja Vromoneri pare una de fițe, este organizată cu paturi, șezlonguri și umbreluțe.



Majoritatea clienților sunt români. Restaurantul însă are mîncare bună iar prețurile sunt cam ca pe peste tot.

Katigiorgis

Comportamentul compatrioților noștri ne convinge să nu mai rămînem aici și pentru plajă. Mergem la Katigiorgis, un sătuc mic, fermecător. Cu un mic port. Cu vedere foarte bună spre Insula Skiathos. Cu un un golf simpatic. Cu o plajă mică de nisip numai bună pentru copii. Cu doar cîteva magazine și taverne unde te simți ca acasă.





 

După o binemeritată baie mai studiez un pic zona. Relativ aproape, cam la 10 minute de mers pe jos se află o altă plajă despre care citisem de bine, Plaja Vlahorema. Copii se simt bine, nu are rost să îi luăm de acolo. Ramona citește o carte. Îmi anunț plecarea și mă pun la drum.

Plaja Vlahorema


Ca să ajungi la ea trebuie să faci un mic traseu pe drum și apoi pe potecă.

În drum există și un punct de belvedere. Am văzut în zonă grupuri de cetățeni care mergeau în drumeție cu ghid. Mi-a plăcut mult drumul pînă la această plajă care merită laudele ce i se aduc.Este parțial umbrită. Pe plajă sunt pietre cam pînă la un metru de apă. Apoi urmează nisip din ăla fin.



Baia la Vlahorema este o adevărată plăcere. În afară de mine mai sunt două nemțoaice care lenevesc pe două saltele gonflabile. Apa este incredibil de limpede, poți face baie și la soare și la umbră, ai priveliște faină spre insula Skiathos. Este un loc de neratat.

Am revenit la Katigiorgis unde i-am găsit pe copii în bună regulă. Se împrieteniseră cu o hoardă de copii greci cu care se jucau nestingheriți. Am intrat la o tavernă pentru un suc de gheață și cam așa am petrecut ultima seară în Pelion.

În încheiere cîteva concluzii: chiar dacă Pelionul nu este cunoscut și promovat foarte tare în România, are farmecul său. Nu mi-a părut rău că am mers. Mi-a părut rău că nu a mai fost timp și pentru alte locuri interesante.

Unde NU am ajuns:
Agios Ioannis
Damouhari
Papa Nero
Trikeri
Agios Kiriakos

Top Plaje:
Mourtias Beach
Fakistra
Milopotamos
Vlahorema
Katigiorgis

Taverne:
Am mâncat în mai multe locuri dar recomandările mele sunt doar două:
Taverna 1900 din Kala Nera
Hotel Taverna Paradisi - Tsagarada 

Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024