Munții Locvei: cascade, mănăstiri și sate cehești
Data publicării: 21 nov 2022
Dacă ajungi în zona Clisurii Dunării vei merge, vrînd-nevrînd, măcar pe la poalele Munților Locvei. În toamna lui 2022 am revenit în zonă și ne-am pus pe explorat locuri noi.
Dimineața o petrecem pe malul Dunării, la Berzasca, unde am fost cazați. Admirăm cu nesaț culorile de toamnă și reflexiile lor în apa calmă a fluviului. Locul ăsta emană foarte multă liniște.
Apoi am luat-o spre Moldova Veche unde am făcut o mică aprovizionare. După aceea ne-am îndreptat spre Moldova Nouă, iar de acolo am ținut drumul spre satul Padina Matei. La ieșire din Moldova Nouă drumul e destul de rău iar senzația de disconfort este amplificată și de ruinele fostelor exploatări.
De la un moment dat încolo însă drumul devine mai bun. Undeva există un indicator către Grota Haiducilor. Citisem despre ea, văzusem și cîteva fotografii. Pentru că locul nu m-a impresionat am decis să nu îl vizităm.
Cascada Burăul Mare
Puțin mai sus găsim o parcare și un indicator spre cascada. Și un loc de popas vopsit în culorile tricolorului românesc. Ba mai mult pe un copac e un marcaj cu cod QR. Păcat că nu e semnal la telefon. Dar am salvat linkul scanat:
https://www.travellerinromania.com/itinerary/cascada-buraul-mare-garnic/
De aici părăsim drumul și intrăm în pădure. Nu există marcaj, dar poteca e clară. Pîrîul este traversat de cîteva ori pe poduri de lemn. Efortul nu e mare, e mai degrabă o plimbare prin pădure. Cam după 500m ajungem la Cascada Burăul Mare. Care este foarte spectaculoasă și, din fericire are și volum bun de apă.
Copii o aseamănă cu un tobogan pe care curge apa. La contactul cu o stîncă apa se împarte în cîteva șiroaie. Chiar ne-a plăcut foarte mult cascada asta și cred că primăvara, datorită volumului de apă, cascada ar putea fi și mai frumoasă.
Cascada Modăvița
Facem cale întoarsă la mașină, mai urcăm două serpentine. Pe drum un turist ne face semn să oprim.
Drumul este închis, se asfaltează.
Păi aici s-au găsit și ăștia să asfalteze, unde era drumul bun? La ieșire din Moldova Nouă un strat de asfalt ar fi fost mult mai nimerit.
Întorc, merg un pic în jos și dau de un localnic. Acesta avea o grădină în care sunt parcate cîteva mașini. Omul mă îndeamnă să parchez și eu pe terenul lui. Îmi spune că e din Padina Matei și că drumul va fi blocat pînă seara.
Așadar avem de mers ceva mai mult pe jos dar asta nu e neapărat o problemă. Adevărata mea preocupare este faptul că lucrările astea de asfaltare îmi cam dau peste cap planul de a urca la Padina Matei și satul cehesc Gîrnic.
În fine, plecăm în sus spre Cascada Modăvița. Nu peste mult timp dăm de utilajul care asfaltează. E cît drumul de lat, așadar nici o șansă pentru nici o mașină să poată trece cumva. Mai sus un compactor tasează asfaltul. Trecem de zona cu lucrări și o tot ținem pe drum.
La un moment dat găsim un indicator spre stînga care duce la cascadă. De fapt Cascada Modăvița e foarte aproape de drum. La intrarea pe potecă este un loc de popas vopsit, ca și mai jos, în roșu, galben și albastru.
După cîteva zeci de metri suntem aproape de cascadă. Aceasta seamănă cumva cu Beușnița, cu căderi de apă peste zone de tuf. Din păcate volumul de apă este foarte mic ceea ce cu siguranță îi răpește cea mai mare parte din farmec. Și ea este dotată cu cod QR care duce aici:
https://www.travellerinromania.com/itinerary/cascada-modavita-padina-matei/
Revenim la drum. Pe partea opusă este un fel de popas turistic unde probabil vara se poate lua ceva de mîncat sau de băut. Acum este închis.
O luăm la vale și revenim la mașină. Trebuie să ne regîndim traseul. Dacă tot am vrut să ajungem în satul cehesc Gîrnic, ne gîndim să încercăm îm altă parte.
În zona aceasta a banatului montan există o serie de așezări populate în mare majoritate de cehi. Cele pe care le știu eu sunt: Sfînta Elena, Gîrnic, Ravensca, Bigăr, Șumița și Eibenthal.
Satul cehesc Sfînta Elena
Cel mai la îndemînă ne este să ajungem la Sfînta Elena. Coborîm iară lîngă Dunăre iar înainte de Coronini facem stînga și începem o urcare frumoasă pe serpentine. Cîștigăm rapid înălțime iar peisajul devine din ce în ce mai spectaculos.
Avem o vedere de ansamblu asupra Ostrovului Moldova Veche, o lume între ape ce în anumite perioade din an este casa multor specii de păsări.
Insula are un sol nisipos-pietros, cu pâlcuri de pădure unde predomină specia arboricolă de răchită albă, cu floră și faună specifică zonelor umede. Ostrovul are o lungime de aproximativ șase kilometri. Înainte de anul 1970 era mult mai mare, însă a fost inundată după construcția hidrocentralei Porțile de Fier I.
În interiorul insulei se întind și două lacuri, fără conexiune cu Dunărea, care ocupă de fapt cea mai mare suprafață. Pe insulă există o colonie de cai sălbatici care trăiesc total lipsiți de legătură cu oamenii, în libertate deplină. Caii aparțineau cândva sârbilor care trăiau la Moldova Veche.
Ajungem în satul Sfînta Elena. Acesta pare încremenit. Nici un suflet pe stradă, nici un cîine. SIngurele lucruri aflate în mișcare sunt elicele eolienelor din jur. Magazinul, biserica sunt închise.
Așadar cam tot ce avem de făcut este să ne bucurăm de peisaj mai ales că pe drum sunt cîteva locuri de belvedere strașnice. Pe malul sîrbesc se înalță semeață și recent renovată. Cetatea Golubac( se citește Golubăț ).
Schitul Coronini
Reveniți în Coronini ne atrage atenția un indicator către o mănăstire. Mergem cam doi kilometri pe un drum forestier cînd mai bun cînd mai rău. La capătul său, intr-un decor foarte frumos se află o construcție.
Este de fapt o casă care are una dintre încăperi transformată în biserică. La schit sunt doi viețuitori foarte amabili și ospitalieri. Dar care acum sunt puțin bulversați de vestea morții unui prieten de-al lor, tot preot.
Părintele Galaction se bucură tare cînd aude că suntem din Brașov. Ne spune că el a fost cel care a inițiat construcția bisericuței de lemn din Poiana Brașov. A și slujit acolo timp de 7 ani. Tot vorbind una-alta descoperim că avem și destule cunoștințe comune.
Părintele ne spune că încă nu a început ridicarea bisericii propriu-zise, Aceasta va fi pe un platou aflat un pic mai sus de construcția în care ne aflăm și va fi destul mică. Admirăm mica gospodărie de la schit, panourile solare și clopotnița improvizată. Părintele îi servește pe copii cu suc și prăjituri.
Ne luăm rămas bun ca și cum ne-am fi cunoscut de mult timp. Părintele ne îndeamnă să vizităm și peștera Gaura cu Muscă, aflată aproape de Coronini. Din păcate nu a mai fost timp și pentru ea.
La întoarcere trecem pe lîngă o stîncă solidă numită Baba Caia care iese brusc din Dunăre.
Stânca are o înălțime de șapte metri fiind unică pe Dunărea românească.Denumirea stâncii vine de la cuvântul „Babacai”, din limba turcă, însemnând „Stânca Tatălui” Și în jurul ei sunt țesute tot felul de legende.
Una dintre ele o găsiți pe situl Parcului natural Porțile de Fier:
https://www.pnportiledefier.ro/legende.html#p16
Ultima oprire a zilei o facem la mănăstirea Gornea, aflată și ea la cîțiva kilometri de Dunăre. Încă nu este terminată dar și ea a fost construită într-o poiană frumoasă.
Satul cehesc Gîrnic
În ziua următoare Dunărea este cuprinsă de ceață. Nu vedem mare lucru. Vrem să urcăm în satul cehesc Gîrnic dacă tot nu am reușit ieri. Ne deplasăm pe ruta Berzasca - Gornea - Sichevița. De la capătul de sus al satului Sichevița nu mai este asfalt. Dar drumul forestier este în stare bună.
Pe măsură ce urcăm ceața se risipește lăsînd loc unui peisaj excepțional dominat de culori de toamnă și cețuri. În zonă se găsesc o serie de mori de apă cu ciutură, foarte asemănătoare cu cele de la Parcul Mulinologic Eftimie Murgu.
Urcăm cu mașina pînă la Gîrnic, de la intrarea în sat apare și asfaltul. Ne oprim lîngă o moară de apă numită U Nemecku. În traducere Moara de lîngă Nemec. Nemec ăsta probabil este un localnic. Pînă la ea trebuie să coborîm pe o potecă de pămînt. Lîngă moară există un cod QR, de data asta există și internet așa că aflăm informații noi:
https://www.travellerinromania.com/itinerary/morile-de-apa-garnic/
Moara este în funcțiune iar copiii sunt foarte impresionați de formele pe care ia apa la contactul cu roata.
Plecăm mai departe trecem pe lîngă clădirea școlii și ne oprim în fața bisericii. Ne oprim să citim programul dar nu înțelegem mai nimic fiindcă e scris în limba cehă. Hotărîm să dăm totuși roata bisericii. Pe lateral găsim o ușă deschisă și intrăm. Suntem întimpinați cu căldură de preotul satului cu care avem un dialog agreabil.
Ne spune că este emoționat fiindcă în ziua următoare va avea loc o nuntă la biserică, iar evenimentele de felul ăsta sunt rare. Satul este locuit în proporție de 99 % de cehi, acum trăiesc aici în jur de 200 de persoane. În periada de glorie Gîrnicul avea 900 de oameni. Mai mult decît atît, am nimerit pe data de 28 octombrie, Ziua Națională a Cehiei.
Preotul ne vorbește și despre celelalte sate locuite de cehi. Unele dintre ele sunt mai greu accesibile.
În sat există școală gimnazială cu predare în limba cehă. Și chiar funcționează, sunt în jur de 20 de copii. Ne invită în balconul bisericii, acolo unde se află orga. Pe bănci sunt cărți de rugăciuni și de cîntece pe care copii le răsfoiesc curioși.
Într-un loc este amenajat un loc pentru cei mici. Acolo pot desena, colora, pot face diverse activități ce se pot desfășura în liniște în timpul slujbelor.
Deși Cehia și Slovacia s-au separat după 1990 cehii și slovacii din România au rămas împreună mai ales în interirul organizațiilor ce promovează tradițiile lor. Părintele ne spune că diferențele între cele două limbi sunt mici, practic cehii și slovacii se pot înțelege ușor fiecare vorbind limba lui.
Mai aflăm că o serie de organizații din Cehia susțin comunitățile cehești din zona Clisurii Dunării prin diverse evenimente organizate aici și evident prin turism. Anual se țin sărbători în fiecare sat la care participă o muțime de persoane venite special din Cehia. Cu tot cu berea și orchestrele tradiționale.
Ne despărțim de preot apoi ne mai plimbăm prin sat. trecem pe lîngă primărie, pe lîngă Căminul Cultural și ne oprim la un magazin numit Hospoda u Rybnika. Acesta este decorat cu simboluri cehești cum sunt afișele cu bere, cu Soldatul Șveik și cu fotbalistul Pavel Nedved( care are rude în acest sat ). În afară de bere cehească la halbă nu veți găsi alte produse din Cehia.
Din Gîrnic pleacă trasee marcate spre celelalte sate cehești. Marcajele sunt ca în Cehia și Slovacia, cu benzi colorate orizontale.
Aproape de magazin mai este o moară de apă. Aceasta nu funționează însă putem obsera mai bine sistemul prin care este deviată apa. De lingă moară începe un lung șir de trepte care te urcă în partea superioară a satului. În fapt e o scurtătură pentru pietoni care ajunge la o brutărie. Din păcate nu era nimeni acolo.
În sat am auzit vorbindu-se numai în limba cehă. Dar locuitorii cu care am interacționat vorbesc foarte bine și românește.
Am luat mașina pentru a face o plimbare și pînă în satul Padina Matei. De la ieșire din Gîrnic dispare asfaltul. Urcăm pînă într-un pas iar de acolo coborîm pe asfalt pînă în Padina Matei. Satul se găsește pe o vale, are străzi înguste.În afară de clădirea bisericii nu ne atrage atenția nimic altceva.
Și totuși pentru vînătorii de recorduri montane am un pont: aproape de Padina Matei se găsește vîrful Corhanul Mare, 736m, cel mai înalt din Munții Locvei. Din cîte știu este împădurit. Nu am urcat la el și nu știu dacă există marcaj.
Facem cale intoarsă la Gîrnic cu gînd să mîncăm ceva la pensiunea aflată la intrarea în sat. Din stradă se aude voie bună rîsete și glume în limba cehă. Intru, dau binețe. Înăuntru e o gașcă mare de cehi cu halbele la vedere. Cînd întreb dacă se poate mînca ceva aici, proprietarul îmi răspunde, jenat, că așteaptă un grup mare care a făcut rezervare și nu știe dacă are sufient.
Am plecat de acolo cu regretul că trebuie să conduc, altfel mă alăturam și eu cehilor veseli posesori de halbe cu bere.
Pînă la urmă am poposit la un restaurant aflat pe malul Dunării, sumit Sanella. Proprietara este o sîrboaică bătrînă dar aprigă. Cînd întrebăm dacă putem mînca ceva specific sîrbesc se întunecă la față. În ultima perioadă ne spune că are probleme cu importul ingredientelor specifice din Serbia.
- Nu vreau să vă fac o chiftea cu carne și condimente de la Lidl și să îi spun Pleșcoviță. Prefer să fiu cinstită.
Totuși pînă la urmă am avut ce alege și vă spun cu mîna pe inimă că sîrboaica gătește foarte bine.
Satele astea din zona Clisurii au un farmec aparte. Cred că o variantă mai bună de călătorie ar fi bicicleta. Rețeaua de drumuri forestiere este destul de bună.
După plimbările astea prin Munții Locvei ne-am mutat în Munții vecini, cei ai Almăjului. Acolo am urcat pînă la alte sate cehești, Bigăr și Eibenthal, iar în ultima zi am făcut un traseu impresionant pe munte, pe Vîrful Treșcovăț. Răbdare, că vă povestesc și despre astea.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole