Dunărea la Cazane: deasupra Dubovei și pe Ciucaru Mare

Data publicării: 19 apr 2023

Am revenit cu bucurie, după mulți ani, în zona Cazanelor Dunării. De data asta cu copiii fiindcă traseele din zonă sunt foarte potrivite pentru ei. Ne-am stabilit cartierul general la Pensiunea Ana Serena din Eșelnița unde am găsit condiții foarte bune.

Așadar am plecat spre Cazanele Mici. Evident, prima oprire am făcut-o la Golful Mraconia, sau la Statuia lui Decebal sculptată în stîncă.



Pentru copii a fost ceva deosebit fiindcă au fost impresionați de dimensiunile statuii. Mi-au pus tot felul de întrebări despre cine este omul al cărui chip a fost săpat în stîncă. Și uite-așa le-am povestit cam tot ceea ce știam eu despre Decebal, căpetenia dacilor, despre luptele cu Împăratul Traian, despre Podul lui Apolodor din Damasc.

Următoarea oprire a fost la Mănăstirea Mraconia.Noi am găsit-o aproape pustie. Înăuntru este doar o măicuță care ne spune că e singură. Mă așteptam la ceva mai multă forfotă mai ales că e Săptămîna Patimilor.

Interiorul este simplu, clasic, nu iese în evidență cu nimic. Mănăstirea Mraconia așa cum se prezintă acum, este relativ nouă, lucrările s-au terminat în anul 2000. Mănăstirea Mraconia a fost ridicată pe locul unui fost punct de observație și dirijare a vaselor de pe Dunăre, căci datorită arhitecturii reliefului, prin îngustimea defileului nu putea avea loc trecerea simultană a două vase.

Mai multe despre istoria cestui așezămînt găsiți explicat foarte bine aici:
https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-mraconia-67832.html

Ne deplasăm apoi la Dubova. Inițial ne gîndisem să urcăm pe Ciucarul Mic, pe traseul marcat cu triunghi roșu. Mai fusesem acum cîțiva ani dar locul era împădurit așa că nu am văzut prea multe.

Așadar am mers puțin mai sus și ne-am oprit în dreptul unui panou explicativ. De aici pornește un traseu în circuit marcat cu triunghi galben. Acesta se termină ceva mai în aval, ultima parte a coborîrii este comună cu triunghiul roșu de pe Ciucaru Mic.

Din ce am văzut traseul acesta urcă niște dealuri cu poieni aflate deasupra Dunării. Cum nu am mai fost pe el am zis să îl încercăm. Prima parte a traseului este total neprietenoasă. Chiar la intrare locul este mizerabil, plin de peturi, sticle, doze și alte gunoaie.

De acolo se pornește pe o văiugă înierbată, poteca e slab vizibilă. La început trebuie avut grijă la spini. Cam după primii 100 de metri locul devine mai frumos. Apar florile, zumzeturi de albine, mici căderi de apă și un foșnet aproape permanent generat de șopîrle. Sau gușterițe, cum ne place nouă să le spunem. La capătul văiugii apare și primul marcaj.



De aici poteca se lărgește și începem o urcare mai abruptă pe serpentine. Poteca devine drum mai sus. Printre copaci vedem Dunărea și părți din golful Dubova. Așteptăm cu nerăbdare să ieșim în poieni în speranța unor peisaje spectaculoase cu Dunărea și munții cei înalți din Serbia.

Din păcate am fost cumva dezamăgiți. Poienile, deși foarte largi, sunt pline de vegetație pitică și uneori copaci. În mare parte cam tot ce se vede sunt stîncăriile de pe malul sîrbesc. Dunărea și Ciucarul Mare cam lipsesc din peisaj.

Cu toate astea tot urcăm și urcăm. Pe un alt deal, aflat mai la depărtare se află vaci la păscut. Distingem clar sunetele clopoțeilor pe care îi au la gît. Facem o pauză mai consistentă lîngă un copac mai înalt. Acolo copiii își iau glucoză sau ciocolată. Mergem și mai sus. Relativ aproape se află un deal împădurit. Îl urcăm dar priveliștea nu se schimbă. Renunțăm să mergem mai departe. Teoretic traseul mai traversează niște poieni apoi intră pentru multă vreme în pădure.

Vîrfurile Ciucaru Mic ( stînga ) și Mali Strbac ( deapta )

Ieșirea Dunării din Cazanele Mari

Revenim la mașină pe același traseu și ne deplasăm la Restaurantul Cehesc din Eibenthal unde luăm masa de prînz.

Track GPS: https://www.strava.com/activities/8870945709


Ciucarul Mare pe triunghi galben

Revenim la Dubova, de data asta în partea înaltă a așezării. Parcăm mașina în apropierea săgeții care ne trimite pe Ciucaru Mare pe triunghi galben. Locul s-a schimbat, chiar la intrarea în traseu a răsărit o terasă, acum închisă.

Pe drum mai remarcasem o potecă marcată spre Ciucaru Mare, care pornește mai din amonte și e marcată cu triunghi albastru.



Urcăm voinicește prin pădure. Cam după 20-30 de minute ajungem pe coama dealului și facem o pauză într-un loc dotat cu foișor, băncuțe foarte înalte și masă. E un prilej bun pentru copii să se odihnească.

Pornim apoi cu mai mult elan fiindcă de aici practic traseul este mai mult drept, fără diferențe de nivel semnificative. Ajungem relativ repede la un punct de belvedere asupra Cazanelor Mari. Acesta se găsește vis-a-vis de mult mai înaltul vîrf Veliki Strbac, aflat în Serbia. Împreună cu Ramona îmi amintesc de ascensiunea făcută pe acest vîrf în urmă cu aproape 10 ani.



Pentru prima dată o văd pe Maria un pic stresată de înălțime. Privește cu teamă în jos și ne spune că îi este frică să nu cadă. O întrebăm ce simte și ne mai liniștim cînd auzim că nu are amețeli, dureri de cap sau alte simptome ale răului de înălțime. Îi găsim un loc sigur aflat cam la 2 metri de prăpastie.

George în schimb e mai curajos și se uită la apă curios. Si-ar fi dorit să vadă un vapor. În lipsa lui se mulțumește să observe mașinile care circulă pe șoseaua aflată pe malul sîrbesc.

De aci încolo traseul merge cam pe conturul Ciucarului Mare înspre aval. Avem numeroase locuri de belvedere sporite de faptul că vremea este superbă. Sunt a treia oară pe acest traseu și în sfîrșit prind vreme bună.

Dimineața auzisem la radio că în zona Cazanelor a înflorit laleaua galbenă de Cazane. Clisura Dunării este singurul loc din lume unde exemplarele cresc în sălbăticie, pe stânci. În ciuda insistențelor noastre nu am văzut niciuna.
Cu toate acestea nu ne plîngem, avem ce vedea peisajul îți taie răsuflarea și te lasă fără cuvinte. Așadar să vorbească imaginile:















 


La un moment dat ajungem într-un punct de belvedere foarte frumos aflat la capătul din aval al Cazanelor Mici. Vedem bine Golful Dubova, Cazanele Mici și Ciucarul Mic( 315m) pe o parte și vîrful Mali Strbac(628m) pe cealaltă.

Copiii sunt veseli, cîntă și distrează. Aici stăm ceva mai multă vreme. Fiindcă merită. Ba mai mult, în apropiere se mai găsește un punct de belvedere ce are mai degrabă în prim plan Golful Dubova.

Plecăm apoi urmărind tot triunghiul galben. Știam că de aici e doar potecă prin pădure dar cu toate astea mai găsim un obiectiv de atind. Este vorba de vîrful Ciucaru Mare, 318m, care este împădurit și care nu este marcat în nici un fel. Îl găsim ușor cu ajutorul GPS-ului. Practic e doar un bolovan.

Revenim în potecă și în cîteva minute ajungem din noiu la locul de popas cu băncuțele înalte. Mai stăm un pic, pînă mai ronțăie copiii și ultimele bucăți de ciocolată. De aici pornim la vale și ajungem relativ repede la parcare.

Track GPS: https://www.strava.com/activities/8872472624

Plecăm spre pensiune iar la dorința copiilor mai oprim odată la statuia lui Decebal.


Ciucarul Mare pe triunghi albastru

Ziua următoare a fost exact opusul. Vreme închisă, vînt puternic, stropi de ploaie. Așadar nu prea îți vine să faci prea multe. Ne mulțumim la a ne plimba cu mașina înspre amonte. Spre după-amiază vremea se mai îmbunătățește dar nu de tot. Adică vântul bate tot cu intensitate însă pe cer apare soarele.

Hotărîm să încercăm traseul marcat cu triunghi albastru spre Ciucaru Mare. Aplicația mapy.cz ne arată că de fapt este vorba de un traseu relativ scurt pînă la un punct de belvedere aflat în partea dinspre amonte a Cazanelor Mari.



Parcăm mașina și plecăm la drum. Într-un minut suntem într-o poiană largă numită Poiana Popii. O șopîrlă se încălzește la soare lîngă o doză de cola. Poteca noastră coboară pentru început apoi intră în pădure. De aci se merge relativ drept pînă la un panou explicativ.

Începem o urcare ușoară. Trecem pe lîngă o gură de peșteră bine ascunsă de copaci. Puțin mai încolo găsim o altă gură de peșteră. Bănuiesc că gurile de peșteră comunică între ele. Puțin mai încolo începe urcarea adevărată. Apar însă și florile. Copiii sunt cam obosiți și au nevoie de ceva mai multă motivație.



Le arăt GPS-ul și sunt foarte interesați de felul în care scade distanța. Într-un final ajungem la o răscruce unde cotim la dreapta, pe marcaj. În față era o potecă foarte clară. Noi ținem marcajul și în cîteva minute ajungem la o creastă calcaroasă și abruptă aflată deasupra Dunării. Locul de belvedere este foarte frumos. Cu toate astea ochesc undeva mai jos un loc și mai bun și mai deschis.

Mergem acolo și facem o pauză lungă. Ne aflăm în partea dinspre amonte a Cazanelor Mari. Peste Dunăre, vîrful Veliki Strbac domină întreg peisajul. Ce e fain e că avem o vedere largă înspre Dunăre în amonte.





Dorința de ieri a lui George se îndeplinește: în zare se vede un vapor de pasageri. Așteptăm să vină. Vaporul se mișcă surprinzător de repede probabil ajutat de curent și de patul că se deplasează în sensul de curgere al apei.

Pe punte sunt mulți turiști. Prin megafon li se dau explicații în limba engleză despre zona pe care o tranzitează.

După ce vaporul dispare din raza vizuală plecăm și noi. Ajungem la răscrucea de care aminteam mai sus. Plec să cercetez un pic poteca ce merge în urcare ușoară. Marcaj nu mai există, poteca este foarte clară și bănuiesc că într-un final va ajunge pe platou la marcajul triunghi galben pe care îl urcasem ieri.

Noi coborîm pe același traseu. De data asta ne oprim la cele două guri de peșteră. Nu intrăm fiindcă este mare noroi înăuntru.

Revenim în poiană, urcăm mai intens cîteva minute pînă ajungem la șosea. Și aici ne încheiem excursia.

Track GPS: https://www.strava.com/activities/8878345150

Ne-am bucurat foarte mult de aceste zile petrecute la Cazanele Mari, mai ales că am prins vreme frumoasă. Traseele i-au încîntat și pe copii în mare măsură. A trecut aproape o săptămînă de la aceste excursii și încă vorbesc despre ele.

Așadar vă invit să vedeți sau să revedeți zona Cazanelor, iar eu recomand să o faceți urmînd traseele de pe ambele maluri.

 

Adaugă un comentariu Înapoi

Abonare RSS Articole Abonare la articole
Nu exista comentarii

Adăugati un comentariu

Citește și alte articole:

Bogdan Balaban - © Copyright 2006 - 2024