Grecia: partea de sud a Peninsulei Pelion
Data publicării: 27 sep 2024
Următorul loc de cazare este în micul sat Liri aflat în partea de sud a Peninsulei Pelion. Urma să stăm aici 7 nopți. Ajungem la Liri pe un drum întortocheat, cu urcări și coborîri zdravene.
Înainte de intrarea în sat drumul este stricat, nu mai este asfalt. Se coboară într-o albie seacă și apoi se urcă tare. După întîlnirea cu gazda aveam să aflăm și de ce. În anul 2023 o furtună violentă s-a dezlănțuit asupra Pelionului. Au fost vînturi puternice și inundații. Locuitorii din Liri au stat cam o săptămînă fără curent electric și apă potabilă. Torentul a rupt mai multe poduri.
Gazda noastră este o doamnă simpatică, are în jur de 65 de ani. Locul de cazare e minunat, este dotat cu tot ce are nevoie o familie cu doi copii. De asemenea gazda are o grădină imensă unde cultivă de toate. Și ne spune că putem să ne luăm tot ce dorim direct de acolo.
Mourtias
Ne ducem bagajele apoi ne gîndim unde să mergem la o baie. Mie mi-a plăcut data trecută Plaja Mourtias și pînă la urmă decidem să mergem acolo, mai ales că este aproape, 5km.
Ajungem și ne minunăm de cît e de schimbat locul. Furtuna a lăsat ceva urme: plaja nu prea mai are nisip, totul este acoperit de un fel de material lemnos. Malul înalt s-a surpat în cîteva locuri.
Cu toate astea locul rămîne fermecător datorită stîncilor înalte care seamănă cu niște păpuși. De asemenea odată pare că aici a fost un port. Digul a rămas iar portul pare acum o mare piscină naturală unde te poți scălda la adăpost de valuri. Apa are culori din acelea frumoase..ca în Grecia!
La întoarcere vrem să vedem cum arată plaja din Liri, cea mai apropiată de locul nostru de cazare. Urmăm un indicator, mergem de la un moment dat pe un drum de pămînt. Însă nu putem ajunge pe plajă fiindcă viitura a distrus partea finală a drumului și a colmatat intrarea pe plajă care e plină de mizerii și crengi. Cu ocazia asta am aflat că plaja de la Liri nu este utilizabilă deocamdată.
Seara o petrecem pe terasa din fața casei și deja facem planul pentru a doua zi.
Theotokos Beach
Dimineața ne propunem să mergem la plajă în Katigiorgis. Nu avem prea mult de mers nici acum, maxim 10 minute. În drum ne abatem spre plaja Theotokos( în traducere Născătoarea de Dumnezeu ). Pe această plajă se află o bisericuță mică. Din păcate și aici găsim atmosfera dezolantă de la plaja Liri, și aici efectele inundațiilor sunt vizibile. Cea mai sinistră vedere este cea a unui arbore de mari dimensiuni care a fost tîrît în mare.
La Katigiorgis este o atmosferă cumva familiară. Pentru că sunt destul de mulți români. Data trecută locul era cam pustiu acum este mult mai animat. Plaja este mică, cu nisip. Chiar aproape sunt cîteva terase și magazine.
Fiind obișnuiți mai degrabă cu plaje goale, după un timp hotărîm să mergem la o altă plajă care mie personal îmi place foarte mult: Vlahorema. Și ce îmi place mie, este faptul că trebuie mers pe jos cam 15 minute ca să ajungi acolo. Iar aceste 15 minute par a fi o mare piatră de încercare pentru mulți. Se merge pe o potecă frumoasă care te poartă prin pădure și prin umbră. Undeva este amenajat un punct de belvedere către insula Skiathos care cred că aici este cel mai aproape de continent.
Umează apoi o scurtă coborîre și ajungem pe plajă. E aproape pustiu, doar noi și încă un cuplu în vîrstă. Sunt tot români și intrăm în vorbă. Acești oameni au experiență bogată cu Pelionul, au fost aici de multe ori și ne mai oferă cu generozitate informații despre cele mai frumoase locuri.
Apa la Vlahorema este limpede, cînd intri este o combinație de pietre și nisip, apoi, pe măsură ce înaintezi este numai nisip. La prînz revenim la locul de cazare. Mai spre seară ne întoarcem în Katigiorgis pentru o nouă tură de baie și pentru cină.
În Katigiorgis există două restaurante, Flisvos și Areti. Ne-am oprit la primul și nu am fost dezamăgiți.În zilele următoare am încercat și mîncarea de la Areti și după aceea numai aici am mîncat. Pe un colț al plajei mai este o cafenea-cofetărie-gelaterie. Aici a fost sursa de înghețată.
Kastri Beach
În dimineața următoare ne-am îndreptat spre Kastri Beach. Asta a însemnat un drum cam de o jumătate de oră cu mașina. Satul Kastri este situat pe malul mării iar casele sunt așezate mai degrabă pe deal. Aici se desfășoară miște lucrări de reparații a drumului și de îndiguire a văii.
Parcăm lîngă un camping și într-un minut suntem pe plajă. Locul e drăguț, de o parte și de alta a plajei sunt niște locuri înalte și stîncoase. Plaja în schimb încă mai poartă semnele inundației. Cei de aici însă par hotărîți să o refacă. La plecarea noastră deja veniseră niște utilaje iar cîțiva oameni se apuceaseră de strîns resturile.
Apa de la Kastri am prins-o curată, iar pe fundul mării este o combinație de pietre și nisip.
Mikro Beach
La prînz ne-am retras pentru siesta. A doua parte a zilei urma să o petrecem pe una dintre plajele recomandate de cuplul întîlnit la Vlahorema și anume Mikro Beach. Pentru aceasta ne-am deplasat cu mașina pînă la Platanias, o stațiune ceva mai mare. Parcăm pe malul apei iar de acolo ne îndreptăm spre plaja Platanias.
Și ea arată bine, are ceva amenajări, însă astăzi alta este ținta. Mergem pe o potecă de-a lungul plajei și la un moment dat începem să urcăm consistent. Poteca devine stîncoasă și face cîteva serăentine scurte. Acestea ne duc undeva pe la 30 de metri deasupra mării și ne dezvăluie niște peisaje spectaculoase cu ape azurii și stînci. O vreme mergem pe sus apoi zărim plaja Mikro și începem coborîrea. Poteca e tot stîncoasă și ne duce spre mare tot pe serpentine. Și de aici avem cîteva belvederi deosebite.
Plaja dela Mikro e nisipoasă. Și te miști greu din cauza asta. Există și aici ceva amenajări și vreo două restaurante. Ne găsim un loc unde stîncă oferă umbră și copiii se pun pe joacă și pe scăldat.
Înainte de apusul soarelui plecăm tot pe frumoasa potecă. Și eu și restul familiei am concluzionat că farmecul de a ajunge pe această plajă îl dă drumul acesta parcurs pe jos. Și care ia undeva la o jumătate de oră.
Se poate ajunge și cu mașina la Mikro Beach însă din locul în care suntem cazați trebuia făcut un ocol mult prea mare care lua mai mult timp și mai multă distanță.
În noaptea ce a urmat a plouat, atmosfera s-a mai răcorit. Dimineața era înorat și vînt. De aceea am preferat pentru ziua de astăzi o excursie cu mașina pe partea de vest a peninsulei. Ne-am propus să mergem la Milina și la Horto.
Milina
După un drum întortocheat, cu multe curbe și urcări și coborîri ajungem la Milina. Înainte de intrarea în sat vedem cît de devastatoare au fost inundațiile din 2023. Cu toate acestea zona turistică a fost cît de cît refăcută și arată decent.
Facem o plimbare, gustăm cîteva produse faine de cofetărie și patiserie. Apoi stăm la o terasă în timp ce copii își fac de lucru pe la un loc de joacă.
Milina este o stațiune cu atmosferă plăcută. Probabil seara este mai animată.
Horto
De la Milina mai mergem cîțiva kilometri pîna la Horto. GPS-ul ne bagă pe un drum care se tot îngustează și care ne forțează să ajungem lîngă mare. Din fericire e loc să parcăm și să ne plimbăm.
Eu sunt mai plimbăreț și explorez un pic zona. Îmi atrage atenția o casă frumoasă și merg pînă la ea. De acolo pleacă o potecă ce duce la o plajă mică. Apele de la Horto sunt liniștite și mici ca adîncime. Cînd mă întorc îi găsesc pe copii în apă. Deși e înnorat apa e caldă și numai bună de o baie.
Las copiii să se distreze și mă îndrept spre partea ceantrală din Horto. Aici trebuie trecut un pod peste un mic rîu ce se varsă direct în mare. În centru e cam pustiu, sunt doar vreo două restaurante și cîteva șezlonguri. Locul ăsta este perfect pentru cei ce doresc liniște și leneveală.
În drum spre casă ne oprim ne oprim la Argalasti pentru unele cumpărărturi. Umează o zi importantă în familia noastră, Geroge urma să împlinească șase ani.
Katigiorgis
A doua zi, dis-de-dimineață îi urăm băiatului toate cele bune. Și mergem la plajă în Katigiorgis. Alegerea s-a dovedit neinspirată. Plaja a fost invadată de un grup mare de români. Asta nu era neapărat o problemă ci felul strident în care se comportau. Din fericire cred că erau doar în trecere, de la un moment dat au dispărut și nici că i-am mai văzut.
La prânz l-am sărbătorit pe George cu tort, lumînări, înghețată. Avem băiat de școală deja.
După-amiaza, ca să evităm aglomerația, ne ducem pe jos la Vlahorema și nu suntem deloc dezamăgiți. Nu e mai nimeni, așa că avem toată plaja pentru noi.
Vromoneri
La un moment dat mă hotărăsc să mai fac o plimbare, de data asta pînă la Plaja Vromoneri. Găsesc poteca și încep să urc. Dau într-un drum forestier și merg pe el. Nu sunt atent la o intersecție și încep să mă mir de ce drumul urcă. Și urcă sănătos. Cînd mă lămuresc că nu e chip ca drumul nu mai coboară consult GPS-ul și mă întorc.
Ajung la o intersecție unde era marcată corespunzător direcția spre Vromoneri. Se merge pe o potecă prin pădure iar la final se coboară tare. Plaja de aici este pietroasă, apa e faină, curată. Doar că și în apă sunt bolovani mari așadar trebuie grijă la intrare și ieșire. Fac o baie și plec înapoi. De data asta nu mai încurc drumurile.
Vlahorema
Revin la Vlahorema și spre seară, pe la ora 19, are loc o întîmplare care m-a lăsat cu gura căscată. La un moment dat apar două doamne pe un padel, vîslind grațios. Spun doamne ca să nu spun babe, ambele arătau așa..peste 70 de ani. Vin la mal, desumflă padelul, strîng vîslele, pompa și tot ce mai aveau într-un rucsac, apoi pleacă pe jos.
După întîmplarea asta am zis că îmi iau și eu un padel din ăsta gonflabil.
Seara o petrecem la una din terasele din Katigiorgis. Copiii noștri se împrietenesc cu copiii unor alți români. Doar că aceștia sunt civilizați și cu mult bun simț. Părinții acestor copiii sunt obișnuiți cu Pelionul, sunt al patrulea an la rînd aici. Un prilej bun de a mai afla unele informații. Eu mai au de stat și ne spun că urmează să își petreacă restul concediului la Kalamos, pe cealaltă parte a peninsulei. Poate ne-om mai vedea pe acolo.
ZIua următoare a fost cea mai frumoasă dar și cea mai lungă. Planul era să vizităm extremitatea sudică a Pensinsulei Pelion. Drumul nu era lung ca distanță însă ca timp îți ia destul de mult din cauza drumurilor întortocheate și pe alocuri rele.
Am plecat de dimineață cu gîndul de a ajunge la plaja Tzitzikia.
Tzitzikia
Mergem pe ruta Liri - Lavkos - Milina - Marathias și găsim și drumul spre plajă. Drumul este însă extrem de prost așa că decidem să ne lăsăm mașina sus, la șoseaua principală. De acolo cam în 10 minute de mers pe jos ajungem pe plajă.
Locul este superb: pe mal sunt copaci, așadar ai loc la umbră, nu există amenajări, apa are o culoare incredibilă. Intrarea se face pe o platformă de piatră care este foarte dreaptă. Pe mal mai sunt încă două familii.
Mai umblu un pic și găsesc o inscripție:
Bine ați venit la Prasouda. Aici a fost cîndva un loc de rugăciune în care călugării au viețuit în pace pînă în anul 1930 avînd grijă de o mănăstire ce purta hramul Maicii Domnului. Vă mulțumim pentru că ajutați la păstrarea liniștii acestui loc în care uneori vin oamenii și se roagă.
Citind asta am mai umblat prin zonă în ideea de a mai găsi măcar ruinele mănăstirii însă nu a mai rămas nimic.
După o binemeritată baie facem cale întoarsă spre mașină. Următoarea oprire este într-unul dintre cele mai frumoase locuri din Pelion, Plaja Tzasteni.
Tzasteni
În zona acestei plaje drumul trece pe la înălțime. Sus există o parcare iar de acolo, pe potecă și pe drum se poate ajunge pînă la apă. Dar ce are plaja asta așa de special?
Frumusețea acestui loc este dată de o construcție vopsită în alb care pare că se unește cu marea. Este o proprietate privată, iar plaja se întinde aproximativ vis-a-vis de ea. Totul arată la superlativ. E minunat să fi aici.
Plaja este aproape goală, mai este doar o familie de sîrbi. Iar în apă călătorii unor iahturi se bucură și ei de o baie.
Ne găsim un loc umbros apoi mergem în apă și ne jucăm cu mingea. Mai tot timplu trag cu ochiul spre casa aceea albă și frumoasă și mi se pare incredibil că mă aflu într-un loc ca ăsta.
Am stat aici pînă ne-a răzbit foamea. Abia atunci am strîns și apoi ne-am dus la mașină. Drumul ne-a purtat tot pe lîngă apă. Pentru masa de prînz am ales un restaurant de care auzisem de bine: Taverna Da Angelo din localitatea Kottes.
Kottes
Parcăm în vecinătatea portului și hotărîm să mergem la restaurant pe jos. La Kotes e atmosferă liniștită și nu este prea multă animație. Curînd aveam să aflăm că și dacă vroiam să mergem cu mașina la restaurant nu am fi putut. Asfaltul se termina iar drumul se transforma într-o potecă. Așadar iarăși avem parte de o mică drumeție.
Restaurantul este într-un loc relativ izolat. Și cu toate astea are clienți destui. Doar că majoritatea dintre ei ajung aici nu cu piciorul, ca noi, ci pe mare, cu barca.
Mîncarea a fost foarte bună confirmînd renumele restaurantului Da Angelo. Ne-am simțit bine, am mîncat pe săturate. Caracatița și peștii gătiți aici sunt excepționali.
Cînd am plecat și am ieșit de la umbra terasei, căldura ne-a lovit din plin. Ajunși la mașină am hotărît să mai hoinărim pînă se mai domolește arșița. Pornim spre Trikeri, drumul urcă un munte stîncos oferind niște priveliști spectaculoase.
Alogoporos
Înainte de a ajunge în Trikeri ne atrage atenția un drum la dreapta care duce la Alogoporos. Cum aveam timp berechet, ne-am dus într-acolo, nu erau decît vreo 7km. Drumul e frumos, merge la început pe sus oferind peisaje spre insula Evia și spre partea vestică a Golfului Volos.
La Alogoporos nu e mare lucru: un restaurant, o plajă și un loc de unde poți lua o barcă spre insulița Paleo Trikeri. Încă e prea cald așa că renunțăm să mai mergem spre insulă.
Trikeri
Revenim la Trikeri cu gîndul a merge la un spectaculos punct de belvedere și de a sta undeva la umbră.
Trikeri este un orășel cocoțat pe stîncă cam la 300 de metri deasupra mării. Orășelul este construit pe verticală, cu străduțe multe, înguste și în pantă. Punctul de belvedere pe care îl ochisem trebuia să se afle pe o stîncă de unde să pitem privi în jos spre micul port Agia Kiriaki și spregolfurile din jurul său.
GPS-ul ne duce prin oraș. Mergem pe o stradă strîmtă și deja am emoții. Ceea ce mă mai liniștește este faptul că undeva este semnalizat sens unic. Din cîte îmi dau seama drumul ăsta înconjoară orașul. Are porțiuni cu urcări și coborîri abrupte. Undeva la o intersecție greșesc, îmi dau seama prea tîrziu, iar de întors nu e chip.
Așa că dau un ocol de oraș, revin în drumul principal și parchez apoi în parcarea de lîngă centru. Îmi cam luasem gîndul de la locul cel frumos. Am hoinărit un pic în oraș urcînd pînă la biserica Sfînta Treime aflată în cel mai înalt loc al așezării. Și de aici e peisaj frumos.
Cu ocazia asta văd și unde trebuia să ajungem. Și mai ales văd și cum se ajunge. GPS-ul ne-a idus în eroare. Revenim în centru și stăm la umbră la una din terase savurînd niște înghețate.
Apoi plecăm spre punctul de belvedere dar de data asta nu prin oraș ci coborînd serpentinele spre Agia Kiriaki. Undeva se face un drum îngust la stînga care urcă tare pînă lîngă o vilă mare și albă. Lîngă această vilă este amenajată o terasă de unde ne putem bucura de o priveliște ce îți taie respirația. Pînă la urmă a meritat cu vîrf și îndesat tot efortul de a găsi și ajunge în acest loc.
Ar mai fi de spus că între Trikeri și Agia Kiriaki există o potecă pitorească. Eu totuși recomand parcurgerea ei doar atunci cînd nu este foarte cald.
Plecăm apoi spre mare cu gîndul de a mai face o baie urmînd ca seara să o petrecem la Agia Kiriaki.
Argo
Inițial ne-am dorit să mergem la plaja Geroplina. Am ajuns la ea pe un drum îngust. Nu am rămas aici pentru că nu se prea putea face baie din pricina prea multelor ambarcațiuni aflate acolo. Așadar am mai venit înapoi cîteva sute de metri, am parcat mașina în singurul loc ceva mai lat și am pornit pe jos spre plaja Milou din satul Argo.
Avem de coborît cam cinci minute. Poteca merge pe un mal abrupt dar coborîrea este ușoară, fără ruperi de pantă. Plaja este foarte îngustă, e decorată cu cîteva umbreluțe și are și un duș. Iar apa are și aici o culoare din aia așa..ca în Grecia.
Nici aici nu e mai nimeni așa că ne lăfăim. Copiii s-au jucat pînă spre seară.
Agia Kiriaki
Strîngem bagajul, ne spălăm la duș și mergem în Agia Kiriaki. La intrarea în oras, aproape de șantierul naval se află o mare parcare. Dar care e goală. Ideea noastră era să traversăm orașul, să ne lăsăm mașina în parcarea de la cealaltă extremitate. Odată ajunși în port GPS-sul vrea să ne bage pe o străduță îngustă.
De data asta sunt precaut și întreb un localnic. Îi explic unde vreau să ajung iar el îmi spune astfel: se poate ajunge dar mașina e lată iar străzile sunt înguste. În plus nu există trotuare și sunt și o mulțime de pietoni. În seara asta va avea loc un tîrg căci este sărbătoare.
Dacă totuși vrei să ajungi în cealaltă parte a stațiunii trebuie să urci înapoi pe la Trikeri, să o iei spre Milina și să vii pe altă parte.
După această discuție las restul familionului în port iar eu mă întorc la locul de parcare de lîngă șantierul naval.
Cînd revin în oraș un puhoi de oameni ieșea dintr-un vaporaș. Așa cam 300 de persoane. Mă întîlnesc cu Ramona și cu copiii și plecăm la plimbare. Mai vine un vaporaș iar mica localitate devine sufocată de atîția oameni.
Mergem și noi luați de valul de oameni. Drumul de promenadă merge prin spatele construcțiilor aflate pe malul mării. Undeva cei mai mulți oameni cotesc la dreapta pe o alee. Un indicator ne lămurește că într-acolo este biserica.
Noi nu mergem spre biserică ci ne continuăm plimbarea spre mal. Mai încolo drumul se lărgește și apar și mașinile. Mergem pe lîngă port pănă ajungem la plaja Agia Kiriaki. In zona asta iarăși e o mare parcare.
Plaja în sine nu e grozavă, are amenajări minine. Dar de aici poți admira munții de pe Insula Evia.
Revenim în oraș. Furnicarul de oameni s-a mutat în curtea bisericii. Mergem și noi. Aici are loc o slujbă iar oamenii au adus o mulțime de pîini gigantice. Preotul începe slujba în mica bisericuță.
Noi părăsim centrul dar nu cu mîna goală. Ne cumpărăm gogoși loukumades și alte bunătăți de la vînzătorii din tîrg. În drum spre Trikeri calea ne este tăiată de o broască țestoasă. Oprim, iar copiii se bucură și o observă cu multă curiozitate.
Începem apoi lungul drum de întoarcere care ne ia cam o oră și jumătate. Ne mai prinde și noaptea iar condusul pe curbe și pante trebuie făcut cu și mai mare atenție.
Mourtias , Vlahorema, Katigiorgis
Urmează ultima zi pe care o petrecem în întregime în zona Liri - Katigiorgis. Plaja aleasă pentru dimineață este Mourtias. Data trecută a fost plaja mea favorită, acum inundațiile au cam schimbat peisajul. Dar poate va fi reparat ceea ce este de reparat. Stîncile din larg oricum vor rămîne și vor spori mereu frumusețea acestui loc.
A doua parte a zilei o petrecem la plaja Vlahorema, locul pe care l-am vizitat cel mai mult de data asta. Ne bucurăm de ultimele ore de plajă. Iar cînd plecăm, am inima cam strînsă fiindcă mi-ar fi plăcut să mai rămîn.
Seara o petrecem la Taverna Areti - Stamoulis din Katigiorgis, devenit restaurantul nostru favorit.
Tot seara ne luăm rămas bun de la gazda noastră. Ea va lipsi în dimineața următoare și este posibil să nu ne mai vedem.
Kalamos
Dimineața ne îndeltnicim cu făcutul bagajelor. Ce entuziaști eram cînd făceam asta înainte de a pleca în Grecia, ce cătrăniți suntem acum.
Părăsim satul Liri și ne îndreptăm inițial la Argalasti unde ne mai cumpărăm una alta pentru drum. Apoi, pentru masa de prînz optăm pentru restaurantul Aktaion. Mîncare bună, prețuri decente, personal foarte amabil.
Apoi ne întîlnim cu grupul de români cu ai căror copii se împrieteniseră George și Maria. Petrecem cîteva ore bune plaja din Kalamos. Oamenii sunt chiar ok, descoperim că avem pasiuni comune ( muntele ) și sperăm să ne vedem și la o altfel de ieșire.
Iar la final avem parte de o experiență nouă. Cineva din grup vine cu un caiac primit de la pensiunea unde stau. Cu ocazia asta mă urc și eu, pentru prima dată, într-o astfel de ambarcațiune. Și chiar mi-a plăcut foarte mult, i-am plimbat și pe copii, a fost minunat. Și mi-am zis că trebuie să învăț mai multe pe tema asta.
Ne despărțim mai spre seară și ne îndreptăm spre Volos unde ne-am mai luat o noapte de cazare. Locul nu este prea prietenos, zona aceea din oraș este în șantier. Totuși ieșim la o scurtă plimbare și savurăm un gyros și o înghețată.
Dimineața plecăm destul de repede, în jurul orei 9. Vrem să mai mergem odată pe Poteca Centaurului. Mergem pînă la ea dar între timp locul a fost pur și simplu devastat de inundații. Plecăm supărați.
De data asta nu mergem pe autostradă ci preferăm drumul național. Astfel facem puțină economie. Drumul național este aproape pustiu, de obicei trece pe la marginea localităților așa că profităm mergînd cu cei 90km/h regulamentari și admirînd locuri noi. Drumul ne duce printr-un defileu și se apropie încet-încet de Olimp.
Ne oprim la Aiolos Fish Tavern, unul din restaurantele noastre preferate unde ne-am împrietenit cu Babis, proprietarul. Ne panicăm un pic cînd nu-l vedem prin zonă, dar chelnerul ne asigură că nu a pățit nimic și că este doar reținut cu niște treburi.
Ne recunoaște atunci cînd apare și ne îmbrățișează călduros. Mîncăm bine de tot iar la plecare Babis ne dăruiește un pepene galben să avem pe drum.
Cam asta a fost excursia noastră în Pelion. Locurile au un farmec aparte dar nu sunt pentru oricine. Ca să ajungi în cele mai frumoase trebuie să conduci pe drumuri virajate, înguste și rupte uneori. Iar apoi ai de mers și pe jos.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole