Grecia: Insula Corfu, partea centrală
Data publicării: 04 aug 2025
24.06.2025
Am început explorarea zonei centrale a insulei Corfu cu o plajă aflată foarte aproape de locul de cazare.
Prasoudi Beach e o plajă micuță, liniștită cu ceva amenajări. Deasupra ei este un restaurant terasă cu grădină și loc de joacă. DIn păcate este închis în zilele de marți adică taman cînd ne-am nimerit noi acolo.
Ne-a plăcut mult și acest loc. Am plecat un pic să explorez către nord. Aici plajele sunt cam pietroase. Pe deal sunt cîteva case care si-au construit trepte pentru a ajunge repede la apă. Doar că nu e nimeni pe aici.
În larg sunt cîteva stînci mari pe care apa le spală permanent. E un loc minunat. Am stat aici pînă la apus. Soarele părea că s-a scufundat încet-încet în mare.
Seara am petrecut-o în satul Agios Matheos. Am făcut o plimbare pe strada principală. Ne-am cumpărat suc Fanta Exotic. A fost atît de bun altceva nu am mai băut tot sejurul. Bineînțeles am trecut în revistă restaurantele. Am ales Pavlos Tavern, unde am încercat diverse preparate. Sofrito a fost preferatul meu. Dar de fapt toată mîncarea a fost extrem de gustoasă.
Facem planul pentru a doua zi. Am zis că dis-de-dimineață vreau să urc pe Pantokratoras Vigla. Mă uit pe hartă, sunt două posibilități de a ajunge în vîrf pe potecă.
25.06.2025
Pantokratoras Vigla
Mă trezesc de dimineață. Maria zice că vrea să urce și ea. Ne echipăm rapid, luăm cu noi 3 litri de apă și plecăm la deal. Atmosfera e încă plăcută, e răcoare. Găsim repede marcajele Corfu Trail. Mai urcăm prin oraș, pe drum de ciment cîteva serpentine abrupte. Apoi intrăm în pădure. La început mergem printre măslini. Se aud tot felul de zgomote, tot felul de animăluțe își fac de lucru.
Ieșim la un drum forestier. Pe acesta se poate ajunge în vîrf cu mașina. Noi plănuim să facem traseul în circuit. Să urcăm pe potecă și să coborîm pe drum. Începem să transpira și să bem apă.
Mergem pe drum foarte puțin apoi poteca intră în pădure. Nu prea se circulă pe aici, lucru evidențiat de grămezile de pînze de păianjen. Maria reușește să rupă una și să se trezească cu un păianjen în cap. Dramă mare, sperietură..
Undeva potecile se despart. Dar ambele duc în final în același loc. Mă uit pe hartă, pe una din variante pare a fi un izvor. Hai pe la izvor. Poteca asta e și mai trimtă și și mai necirculată. Cond merge pe curbă de nivel, cînd urcă brusc.
Izvorul se dovedește a fi secat. A fost amenajat în interiorul unei mici capele. De aici ne așteaptă o urcare mai abruptă care la final ne duce în poteca principală. Mai urcăm un pic și ajungem în vârf, în vecinătatea mănăstirii Pantokrator. Este organizată ca o cetate, dar are porțile ferecate.
Chiar lîngă mănăstire un șarpe destul de gros ne simte și într-o clipă se face nevăzut. Ocolim zidurile și mergem spre locul cel mai înalt. Acolo este amenajat un punct de belvedere cu balconaș și o bancă veche și ruptă. Iar priveliștea..e copleșitoare. Suntem cam la 400m deasupra mării într-un loc abrupt. E extraordinar. Se văd o bună parte din extremitatea vestică a insulei și lacul Korission.
În apropiere mai sunt două puncte de belvedere. Dar pînă la ele este de mers maxim 5-10 minute. Poteca ne poartă prin pădure și ne duce la niște ruine. Le ocolim prin stînga , coborîm puțin și ajungem la primul punct de belvedere. Acesta este orientat spre est. De aici se vede fain satul Agios Matheos, marea și dinspre este și dinspre vest, munții. Copleșitor și peisajul de aici.
Pornim apoi spre următorul punct de belvedere. Acesta nu prea este frecventat, poteca e îngustă, neumblată ți se încheie brusc pe o stîncă. De aici peisajul nu e așa impresionant, vederea e doar spre sudul insulei.
Revenim la precedentul punct de belvedere. În apropiere este un indicator. O luăm pe o potecă ce coboară mai direct și dă în drumul forestier. Poteca asta a fost o alegere cam neinspirată. E îngustă, abruptă, prăfoasă și alunecoasă. Trebuie mers cu băgare de seamă. Ajungem și la drum și mergem pe el însă numai într-o coborîre ușoară. La capătul de sus al satului reintrăm în poteca pe care începusem urcarea. De aici ajungem repede la locul de cazare unde Ramona și George abia se treziseră.
După ce vede pozele Ramona propune să urcăm într-o seară să vedem apusul de sus. O să facem și asta.
Drumeția asta matinală a durat cam două ore.
Track GPS: https://www.strava.com/activities/14908728338
Planul pe astăzi era să mergem în capitala insulei, Kerkira. Sau Corfu Town. Sau Korfou. Toate aceste denumiri apar pe indicatoare. Ne facem gata și pornim la drum. Ne oprim în stațiunea Messogi.
Messogi
Facem o scurtă plimbare. Aici amenajările sunt excesive, sunt mai multe resorturi, ceva mai multă lume. În fine, nu e stilul meu. Dar apa este frumoasă și puțin adîncă. Loc bun dacă ai copiii mici.
Un rîu care se varsă în mare desparte în două satul. Iar podul peste el e cam departe. Mergem pe pietonal, mai căscăm gura pe la magazine și taverne. Apoi urcăm în mașină și ne continuăm deplasarea. Ne oprim în stațiune Benitses. O stațiune cochetă, cu multe hoteluri, vile. Dar tot prea aglomerată pentru gustul meu. Este un loc fain de promenadă mai ales seara.
Ne apropiem de Kerkyra iar traficul devine tot mai aglomerat. Ne atrage atenția Kaiser Bridge, podul regelui. Dar hai să vedem povestea lui:
Kaiserul Wilhelm al II-lea era extrem de atașat de Corfu și a cumpărat Palatul Achillion în 1907. Carl Ludwig Sprenger a fost numit arhitect botanic al palatului și a fost, de asemenea, responsabil pentru construirea podului care ducea la plajă. Numit Podul Kaiserului, după numele proprietarului său, podul a facilitat accesul la plajă, care altfel necesita traversarea principalului drum de legătură de pe insulă. Regele considera că este sub demnitatea sa să stea și să se asigure înainte de a traversa șoseaua.
Podul a fost construit în așa fel încât să formeze un arc peste drum, făcînd legătura între grădinile inferioare ale Achilleionului și plaja din apropiere. Un punct de reper important și astăzi, acesta este păstrat nu numai ca simbol al semnificației arhitecturale, ci și al vanității imperiale.
Astăzi, podul nu mai are forma gloriei sale din trecut, deoarece secțiunea centrală a fost distrusă de Wehrmacht, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când insula se afla sub ocupație germană. Distrugerea a fost necesară în principal pentru a permite libera circulație a vehiculelor.
Continuăm drumul mergînd din ce în ce mai încet. Ne apropiem de Insula Șoricelului, Mănăstirea Vlacherna și aeroport. La fel ca data trecută lăsăm mașina într-o mică parcare de pe marginea drumului. Luăm cu noi apă și pornim pe jos, coborînd lîngă apă.
Trecem apa pe un pod de beton lung și îngust. Podul ăsta este pe direcția aeroportului și multă lume se adună aici ca să vadă de aproape cum aterizează sau cum decolează avioanele. Experiența este grozavă mai ales pentru copii. Să vezi avioane decolînd și aterizând la mică distanță chiar este ceva deosebit. George și Maria ar fi fost în stare să stea în locul ăsta toată ziua și să filmeze fiecare avion.
Mănăstirea Vlacherna
În partea cealaltă a podului este o parcare mare și cîteva restaurante. O alee îngustă ne duce spre o bisericuță albă tare drăguță și fotogenică. Se numește biserica Vlacherna. Interiorul este simplu și elegant, pare a fi o bisericuță așa cum trebuie. Și aici e loc fain de văzut avioane.
La Insula Șoricelului, Ponticonissi, nu mai mergem. Am fost data trecută, nu mi s-a părut interesantă. Este mai spectaculoasă cînd o privești de sus, de pe șosea. Pe insula Șoricelului există, după cum era de așteptat, o biserică ascunsă între copaci. Deşi nu seamănă deloc cu un şoarece, localnicii spun că porecla îi provine de la scările albe care duc spre capela din vârful dealului şi care seamănă cu o coadă de şoarece.
Facem o plimbare pe țărm între Mănăstirea Vlacherna și Plaja Kanoni. Revenim pe pod, mai stăm să mai vedem cîteva avioane, apoi luăm mașina și mergem spre centrul orașului Kerkyra.
Planul meu era să parchez în zona Esplanada, așa cum făcusem la precedenta vizită. Îmi aminteam că era un loc larg, nu ar fi trebuit să fie o problemă. Cu toate astea am nimerit într-o brambureală de trafic. Autocare, motocicliști, autobuze mașini. La Esplanada nu a fost chip să găsesc un loc. În schimb am avut mai mult noroc în zona portului.
Am luat la pas fermecătorul oraș Kerkyra. Străzile orașului, cu clădiri înalte cu balcoane din fier forjat și cu obloane la ferestre, seamănă cu străzile din orașele italiene tipice. Pe mine gîndul m-a dus imediat la Venezia.
Nu am avut în oraș o țintă specifică. Îl mai vizitasem. Ceea ce ne propusesem a fost ca în jurul orelor 17 să fim la Catedrala Sfîntul Spiridon, din ceea ce am înțeles în fiecare zi la orele 10 și 17 se deschide racla cu moaștele acestuia.
Așadar hoinărim prin oraș și ne pierdem printre străduțe, pasaje. Ne mai oprim pentru o înghețată. Nimerim și locul unde cu ani în urmă am mîncat o specialitate locală: iaurt înghețat care poate fi asortat cu tot felul de topinguri. Micul local se numește Yogart și îl găsiți pe Strada Agion Panton nr. 11. Și merită din plin dacă vreți să încercați și altceva decît înghețata clasică. Nu ratăm nici de data asta. Timpul trece, mai cutreierăm prin magazinele de suveniruri.
Aproape de ora 17 ajungem la catedrala. Chiar vis-a-vis este un magazin la intrarea căruia scrie mare: vorbim românește. La porțile catedralei sunt doi cerșetori cam agresivi. Înăuntru este un loc răcoros și liniștit. Pe o zi așa de toridă a fost o adevărată plăcere.
Ramona merge la magazinul cu vorbitori de limba română. Acolo este de fapt o doamnă din Republica Moldova. Pînă la urmă ea îl întreabă pe preotul de acolo dacă va deschide racla.
Sfîntul Spiridon are niște obiceiuri mai aparte. Este plimbăreț, așadar nu este întotdeauna în racla sa de argint. Are niște papuci de pînză care sunt schimbați anual pentru că se tocesc. Unde merge, nu se știe, dar nici nu este așa de important. El este protectorul Insulei Corfu. Moaștele sunt purtate în procesiune prin oraș de patru ori pe an pentru a sărbători momentele în care sfîntul a venit în ajutorul locuitorilor insulei în perioade de război sau molimă. Procesiunile au loc de Florii, în sîmbăta Paștelui, pe 11 august și în prima duminică din noiembrie.
De data aceasta era acolo iar preotul a putut deschide racla. Picioarele și celebri săi papuci pot fi atinși. Partea de mijloc a trupului nu este lăsată la vedere. Partea de sus, capul și pieptul se văd așa cum sunt, dar protejate de o sticlă. Priveliștea nu e prea plăcută căci fața sfîntului Spiridon este încremenită în suferință.
Un articol amplu despre viața sfîntului Spiridon găsiți aici:
https://www.rador.ro/2021/12/12/documentar-sfantul-spiridon-al-trimitundei-ierarhul-milostiv-cu-papuci-de-matase-6/
Copiii își cumpără niște mir din banii lor. Mirul acesta este foarte plăcut mirositor, cum nu am mai întîlnit.
Revenim pe străzile aglomerate și mai facem o tură prin oraș. Aerul e sufocant, temperatura se apropie de 40 de grade. La un moment dat zicem stop, timpul pentru o baie. Căutăm o plajă dar ideea ar fi să ieșim din oraș ca să nu mai avem probleme cu traficul.
Relativ aproape este plaja Mirtiotissa, care cel puțin în poze arăta senzațional. Ajungem la ea pe un drum spectaculos ce coboară abrupt pe lîngă mare. Plaja, locul chiar arată absolut senzațional. Singura problemă este că niște domni cu cucul gol stau acolo relaxați, nu sunt mulți dar no.. nu poți merge acolo cu copiii. Ceea ce nu am știut noi a fost că mica și frumoasa plajă este o plajă de nudiști.
Așa că ne repliem și mergem spre o plajă mai mare numită Kontogialos. Undeva reșim la o intersecție dar nu prea e chip să întorci. Ajungem la o parcare cu plată aflată în vecinătatea plajei. Lăsăm mașina dar nu avem cui plăti cei 5 euro, nu e nimeni care să încaseze banii.
În cîteva minute suntem pe plajă și facem binemeritata baie. Mergem apoi pe jos pînă la capătul opus al plajei, unde sunt cîteva terase și un mic port. Deasupra portului este o parcare gratuită și cu multe locuri. Aici trebuia să ajungem. Totuși plimbarea ne-a adus în fața ochilor peisaje frumoase cu valuri, stînci și o plajă sălbatică aflată la mică distanță dar accesibilă doar pe apă.
Mai facem o baie și ne îndreptăm spre mașină. Pînă la locul nostru de cazare mai e ceva de mers. Ajunși la parcare constatăm că nici acum nu avem cui plăti parcarea așa că plecăm. Coincidența face să ne nimerim chiar înainte de apus într-un loc perfect de unde poate fi admirat: Restaurantul Sunset Wine and Dine. ( https://maps.app.goo.gl/phyXwMQTLFkiJR4j7 )
Ajungem la Agios Matheos pe noapte după o zi foarte plină. Am dormit buștean.
26.07.2025
Agios Gordios
De dimineață facem planul pentru ziua curentă. Ne îndreptăm spre una din stațiunile mai mari din Corfu, Agios Gordios. A nu se confunda cu Agios Georgios. Parcarea publică a stațiunii mai are cîteva locuri libere. De acolo mai avem de mers pe jos cam 5 minute pînă la plajă. Pe strada asta ce duce la apă e plin de magazinașe, traverse de tot felul.
Locul arată spectaculos. Plaja este lungă, dar nu foarte lată. În extremitatea ei sudică se află o stîncă solitară la mică distanță de țărm. În apropierea plajei e plin de dealuri împădurite. Există și cîteva complexuri hoteliere de mari dimensiuni. Plaja este amenajată cam pe jumătate din suprafața ei, evident cea dinspre hoteluri.
Facem baie, locul este pentru toate gusturile și cu nisip și cu pietre. Iar apa este o splendoare: curată, plină cu pești. Singura problemă e căldura, cred că asta a fost ziua cea mai fierbine.
Fac o plimbare de vreo 10 minute de mers pe jos spre nord pînă la o plajă ochită pe harta GPS-ului. Se numește Black Rocks Beach. Merg pe un podeț de lemn pînă la o zonă cu restaurant și terasă. De aici începe o plajă mai sălbatică și mai ales mult mai puțin aglomerată. E plin de pietre, mai mici și mai mari, atît pe plajă cît și în apă. Și sunt și destul locuri umbrite. Apoi se mai găsesc și urmele unui naufragiu. Mi-a plăcut mult plaja asta și am hotărît ca în ziua următoare să venim aici.
Bineînțeles am făcut plimbarea și spre extremitatea sudică. Aici sunt tot felul de restaurante, și plaje ce aparțin hotelurile. Într-un loc, chiar pe plajă sunt doi bolovani imenși, separați de un mic spațiu prin care pătrunde marea. Plaja se termină cu o zonă stîncoasă. Aici regăsesc marcajul Corfu Trail. De nu ar fi fost așa de cald aș fi urca, poteca merge pînă la un loc de belvedere cam în 45 de minute. În plus pare cam neumblat. Poteca e îngustă și are pe margini plante care te agață sau te zgîrie.
Cînd soarele prăjește prea tare plecăm la locul de cazare de la Agios Matheos. Dormim un pic la adăpostul umbrei și al aerului condiționat. Copiii vor să mergem la o pizza. Evident ne punem întrebări: cum naiba să vii în Grecia și să mănînci pizza. Dar no, pînă la urmă am zis să încercăm.
Mergem la restaurnatul Pasta Bar( https://maps.app.goo.gl/jAMBDvdcR5ryadge6 ), alegerea a fost una inspirată. Noi, adulții, ne prea aveam chef de mîncare. Copiii fac alegerile: Maria își ia cea mai simplă pizza, Margherita, George alege o așa numită pizza grecească.
Proprietarul apare după ceva timp cu cele două pizze. Sunt foarte mari și mai ales, foarte-foarte gustoase. Margherita aia cel puțin e divină dar și foarte diferită de omonima ei din România. Stratul de brînză este consistent și fierbinte. Pizza aleasă de George este cel puțin la fel de bună dar are mult mai multe ingrediente. Cele două pizze au fost mai mult decît suficiente pentru noi patru.
Pentru a doua parte a zilei planul arată astfel: vom merge la cea mai apropiată plajă, Paramona. Aflată la doar 3km de Agios Matheos. Apoi vom urca pentru a admira apusul în vîrful dealului Pantokratoras Vigla.
Paramona Beach
Ne punem în mașină și în cîteva minute ajungem la un sătuc cu puține case. Două taverne, o plajă cu pietre și multă liniște este tot ce găsești aici. Am prins mare puțin agitată, cu valuri micuțe. Copiii s-au amuzat, a fost o alegere foarte bună.
Pantokratoras Vigla. La apus.
Revenim la locul de cazare și ne echipăm de drumeție. Calculăm plecarea astfel încît să ajungem la cele două locuri de belvedere cam cu o jumătate de oră înainte de apus. Intrăm iarăși pe Corfu Trail și ieșim din sat, continuăm pe potecă pînă la intrarea pe drumul forestier. Acolo ne întîlnim cu o mașină care coboară.
Șoferul intră în vorbă cu mine. Deși au o mașină înaltă și deși îi spun că poate urca motorizat nu reușesc să îl conving să urce. Îi spun că nici variante de a urca pe jos nu e grea sau lungă.
Ramona și George, rămași mai în urmă au văzut o pisică sălbatică. Eu și Maria doar am auzit-o. Ieșim repede de pe drumul forestier pe potecă. De data asta nu mai alegem drumul pe la capela cu izvorul secat ci ținem.drumul mai lat. La o serpentină se mai desprinde o potecă marcată. Se pare că duce la un punct de belvedere unde este o cruce.
Urcăm mereu dar ușor fără a face prea mare efort. Undeva spre dreapta se face o potecă iar pe o piatră este pictat semnul literei X. Adică, nu se merge pe aici. Hm..poteca asta pare a duce totuși la un loc frumos. Și o încercăm. Într-un minut ajungem la un loc de belvedere superb aflat deasupra mării. Spre nord este o stîncă mare cu o cruce în vîrf. Așadar aici duce poteca de la răscruce.
După cîteva poze revenim în drumul principal și nu mai durează chiar mult pînă ajungem la mănăstire. E tot închisă. Cred că e greu de viețuit aici fără o sursă bună de apă. Evident mergem imediat la balconaș. Ramona și George sunt impresionați, George face o mulțime de fotografii. Soarele e încă pe cer, am mai avea cam 20 de minute până la apus.
Plecăm în viteză pînă la celălalt pînă la punctul de belvedere asupra satului Agios Matheos. Mergem repede și ne bucurăm și de priveliștea cu cealaltă parte a insulei. Nu stăm foarte mult aici fiindcă vrem neapărat să prindem apusul.
Revenim la balconaș. Soarele coboară încet-încet spre mare. Peisajul e fabulos și te lasă fără prea multe cuvinte. Soarele pare că atinge apa și apoi pare că se scufundă treptat în ea. Lumina își pierde din intensitate. Ultima rază dispare și ea în mare. Nu e încă chiar noapte și poate și de aceea nu prea ne vine să plecăm. Dar trebuie.
De data asta alegem varianta de coborîre pe drumul forestier. Este mai lungă dar mai sigură și în plus mai putem profita de ultimele lumini. În pădure pare că începe activitatea. Se aud tot felul de foșnete și de zgomote dar nu vedem nici un animal. Se face întuneric. Ultimul sfert de oră îl parcurgem la lumina lanternelor. Ajungem cu bine în sat la locul de cazare. Toată lumea a fost foarte încîntată de această excursie și trebuie să îi mulțumim Ramonei pentru idee.
27.07.2025
Black Rocks Beach
În dimineața următoare ne gîndim să le oferim copiilor și o altfel de experiență. Vom merge la Acvariul de la Paleokastritsa. Dar asta va fi la prînz cînd afară va si prea cald. Intru pe internet și cumpăr biletele online. Sunt mai multe variante și trebuie să alegi și ora la care ajungi.
Pentru mai multe detalii accesati:
Dimineața o vom petrece tot la Agios Gordios dar de data asta mergem direct la Black Rock Beach. Ne-am simțit simțit extraordinar, ne venea să tot stăm, noroc că am avut rezervarea la acvariu.
Corfu Aquarium
Spre după-amiază plecăm spre Paleokastritsa. Drumul e ceva mai lat, virajat. Parcăm în zona plajei principale a orașului. Revedem cu plăcere locurile acestea, în anul 2019, la precedenta vizită am petrecut mai mult timp în această frumoasă stațiune dar și în împrejurimile ei.
Mergem la acvariu. Trebuie să așteptăm cîteva minute pînă cînd vom fi preluați de un ghid. Timpul îl folosim ca să admirăm niște broaște țestoase micuțe care se află într-un bazin exterior.
Vine și ghida noastră și ne poftește înăuntru. Intrăm în niște camere întunecoase și mai ales răcoroase. Suntem plimbați în fața fiecărui acvariu și acolo ni se povestește despre ceea ce vedem.
Pe mine m-au impresionat foarte mult caracatițele căluții de mare și steluțele de mare.
Marea Mediterană este un adevărat tezaur al faunei marine. Deși acoperă doar 1% din suprafața planetei, găzduiește una din 10 specii marine cunoscute. Și 28% dintre acestea nu se găsesc nicăieri altundeva pe Pământ.
Dar hai să vedem ce mai găsim noi aici: crabi, sepii, anghile, pești, homari, creveți, castraveți de mare, melci de mare, arici de mare, cai de mare, scoici. În total 40 de specii marine.
Mai există o colecție de amfibieni: broaște, salamandre, există o colecție mică de creaturi alunecoase.
Amfibienii sunt animale vertebrate care trăiesc atât în apă, cât și pe uscat. Cu pielea lor netedă și lipicioasă și stilul de viață unic, sunt diferite de orice ai văzut până acum. Termenul amfibian provine din cuvântul grecesc amfibiu, care înseamnă „ambele” și bio care înseamnă viață .
Dar asta nu e tot. Mai avem 30 de specii de reptile aduse aici din întreaga lume. De la șopârle la șerpi alunecoși și de la broaște țestoase cu carapace tare la crocodili cu dinți ascuțiți.
Reptilele sunt o clasă de vertebrate cu piele uscată și solzoasă. Majoritatea sunt reci și depun ouă, cu excepția unor specii vivipare, cum ar fi boa constrictor. Unele reptile au fost salvate de organizații pentru protecția animalelor din Grecia și acum locuiesc în acvariul din Corfu.
Momentul de maxim al vizitei a fost cînd ghida a scos un șarpe dintr-un tetrariu. Și ne-a invitat să punem mîna pe el. Evident că nu puteam rata aceasta ocazie, a fost pentru prima dată cînd am făcut asta.
Ei bine pe mine m-a surprins cît de plăcută la atingere e pielea de șarpe. Și de asemenea m-am mirat că șarpele nu este așa de rece cum îmi închipuiam eu.
După ce se termină turul ghidat putem sta oricît dorim și observa pe îndelete pe toți locuitorii Acvariului.
Ieșiți apoi pe afară ne mai plimbăm pe la marginea celor două micuțe plaje din Paleokastritsa: Agios Petros și Agios Spiridon. E al naibii de cald, e trecut de prînz, așa că trebuie să ne găsim un loc umbros unde să mîncăm ceva. Mergem undeva în partea de sus a stațiunii și dăm de un restaurant cu specific grecesc. Se numește Elia Taverna. Mîncarea a fost bună dar scumpă și puțină. Per total nu recomand localul.
Apoi am mers la un supermarket din apropiere, numit Bimbos. E destul de mare și are de toate. Noi am fost impresionați de varietatea de înghețate oferite așa că am încercat acest desert. Tot aici am descoperit sucul Fanta Tropical, rece și extrem de răcoritor.
Plaja Rovinia
Undeva după ora 17 ne îndreptăm spre o plajă. De data asta am ales plaja Rovinia. Nu nimerim drumul din prima dar reparăm apoi greșeala. Coborîm pe un drum îngust, abrupt și neasfaltat pînă într-o parcare cu taxă. 3 euro pe zi. E adevărat locul e cît de cît amenajat. Dar pînă la plajă mai este. Coborîm la fel de abrupt pe un drum forestier aflat în și mai mare degradare până la o altă parcare dar aici nu poți ajunge decît cu un 4x4.
De aici începe o potecă cu scări. De pe poteca asta, aflată la înălțime poți merge la cîteva puncte de belvedere către Liapades Beach, o plajă frumoasă pe care o vizitasem acum 7 ani. De data asta o putem admira de la înălțime. Superb.
Apoi urmează o coborîre cam bruscă pe niște scări. Pe una din trepte doarme o pisică. Turiștii au avut grijă de ea. Pe o altă treaptă i-au adus apă și burgeri.
Ajungem la plaja Rovinia. Care este absolut spectaculoasă și superbă. Este mărginită de două stînci mari la cele două capete, are ape azurii, o mică grotă și o porțiune cu umbră. E locul perfect de relaxare după o zi atît de plină și de caldă.
Cu toate astea apa este rece. La început am zis că sunt eu prea încălzit dar stînd mai mult senzația tot nu a dispărut. În plus oamenii nu stăteau prea mult prin apă.
Fac o plimbare să văd ce mai e pe aici și dau de un stîlp cu marcaj de Corfu Trail. Văd și poteca și urc pe ea. Ei bine am fost foarte inspirat. După cîteva minute de mers abrupt ajung pe stînca de deasupra plajei. Culorile, plaja, arată magnific. În plus e și umbră. Mai merg o bucată și dau iarăși de o surpriză: fără vreun avertisment ajunge lîngă un avem cam de 20 de metri. Jos e apă. Mai merg un pic, ies din pădure și mă bucur de peisajul cu stîncile și munții de la Paleokastritsa. A fost absolut spectaculos.
Revin pe plajă și sunt curios pe unde continuă poteca. Și constat că nu am fost atent. Urc iară treptele pe care am venit la plajă. Undeva găsesc o potecă ce mă duce la un nou punct de belvedere către Liapades. Apoi observ o cale de acces care mă scoate din pădurice pe cealaltă stîncă ce străjuiește Plaja Rovinia. Urmează alte clipe de încîntare și exaltare.
Revin pe plajă, facem iarăși baie. Apa tot rece a rămas. Cînd soarele se pregătește de apus părăsim și noi plaja. Drumul de urcare nu e așa plăcut dar îl dovedim pînă la urmă.
Revenim în Agios Matheos și parcăm mașina lîngă biserică. În curtea bisericii sunt adunați cam 10 copii care joacă fotbal nestingheriți. În România așa ceva o situație de genul ăsta este privită drept ceva excepțional. Și îmi aduc aminte că totuși în Brașov, în fiecare vară, Biserica Adormirea Maicii Domnului organizează o școală de vară. Curtea se umple cu peste 100 de copii care fac diverse activități: pictură, dans, traforaj, diverse sporturi. Preotul de acolo îi duce evident și în biserică și le explică istoria ei și scenele pictate. Și totul este gratuit.
Facem un duș iar seara o petrecem în sat. Bem o bere, mîncăm o înghețată. Copiii noștri se împrietenesc cu niște copii greci. Cum comunică nu știu dar cumva se înțeleg. Aleargă pe străduțele înguste și întunecoase din sat.
28.06.2025
Pantokratoras Vigla
Noaptea următoare nu dorm prea bine, mă trezesc destul de dimineață. Și dacă tot nu dorm, ce ar fi să mai urc odată pe Pantokratoras Vigla. Dar de data asta să merg pe stînca impozantă unde este ridicată o cruce.
Pornesc pe la ora 7:30, pe drumul cunoscut deja. E încă răcoare așa că am spor la urcat. Ajung la intersecția cu drumul de cruce. Și de acolo începe o urcare destul de consistentă. Eu îmi făceam socoteala că în 15 minute ajung în vîrf. Elanul îmi este tăiat de un înscris pe o piatră: 30 de minute. Poteca e foarte îngustă, se vede că nu umblă mai nimeni. Urc și iar urc dau de o intersecție. De aici se face un drum la stînga, scrie Cave, adică peșteră. Continui însă spre cruce. Ies din pădure și dau de vegetație ostilă și zgîrietoare. Merg tot la deal, mai este de urcat și în final ajung transpirat tot pe vîrf. Iarăși priveliști copleșitoare, iarăși mă felicit pentru inspirație.
Crucea de lemn este ancorată în niște frînghii. Păianjeni uriași și-au țesut multe pînze pe aici. Locul oferă o panoramă de 360 de grade. Deși nu sunt la mare altitudine, în jur de 400 de metri, se vede o mare parte din insulă: de la extremitatea de sud, pînă la plajele și munții Paleokastritsei și pînă la Vîrful Pantokrator, 998m, cel mai înalt din Corfu. Satu vreo 10 minute și mă bucur de peisaj.
O iau la vale. Ajung la intersecția cu drumul spre peșteră. Scot telefonul să verific un pic harta. Și totuși observ că ceva nu e cum ar trebui. În stînga mea, cam la 10 metri distanță se află un șarpe micuț și subțire. Și-a ridicat capul să mă observe mai bine. Se lămurește repede că sunt pașnic și își vede de treabă.
Eu mă duc pe celălalt traseu. Nu ar trebui să fie lung. Poteca e și mai îngustă dar și mai înțepătoare. E plin de tot felul de arbuști de tufișuri și zici că fiecare și-a propus să-mi lase o amintire pe corp. Ies din pădure și observ un pic mai bine locul unde mă aflu. Sunt pe o creastă sub vîrful ci crucea. Poteca mă duce la două puncte de belvedere asupra mării. Peștera nu o găsesc. Mai merg puțin dar poteca se înfundă pur și simplu. Nu se mai poate înainta. Așadar fac cale întoarsă. Drumul la vale merge repede. Cînd ajung eu copiii abia se treziseră.
Excursia a durat cu totul cam o oră.
Track GPS: https://www.strava.com/activities/14938030803
Ne apucăm de făcut bagajele. Luăm micul dejun în apartament. Contactăm gazda și predăm cheile. Mergem să ne luăm rămas bun de la pisicile și cățeii din zonă, de la canarul lăsat afară care în fiecare dimineață ne încînta cu cîntecul lui.
Prasoudi Beach
Cum feribotul nostru pleacă abia la ora 16 am decis că este momentul pentru o ultimă baie. Ne este foarte la îndemînă să mergem din nou la Prasoudi Beach. Apă faină, restaurant lîngă plajă unde putem lua masa de prînz.
Alegerea a fost perfectă. În plus copiii s-au revăzut cu prietenii greci întîlniți seara trecută în Agios Matheos. Iarăși ne-am simțit excelent și adulții și copii. Dar și noi revedem o parte din familia lui Pavlos cel cu restaurantul din sat.
Cînd soarele devine prea puternic ne retragem la terasa Avro Oceanos ( https://maps.app.goo.gl/KqRyy5Cu4awTUtEw7 ) aflată fix lîngă plajă. Avem mîncare faină, la prețuri normale. Este un loc unde vă sfătuiesc să mîncați cîte ceva.
Ne urcăm în mașină și ajungem la portul din Lefkimmi la 15:30 cam cu o jumătate de oră înainte de plecare. Feribotul ne așteaptă cuminte dar deocamdată nu e nici o mișcare. Sunt puține mașini mici și destul de multe camioane. Toate acestea aveau să fie așezate cu mare artă și să încapă perfect.
Drumul durează cam aproape o oră. Asist alături de un șofer sîrb la debarcarea camioanelor. Apoi o luăm și noi din loc.
Ne luăm de la distanță rămas bun de la Insula Corfu. Mi-am dat seama că și uitasem cît de frumoasă este. Deși partea centrală și cea de sud sunt trecute în ghiduri de obicei la categoria și altele, noi ne-am bucurat de fiecare oră petrecută aici. Corfu este într-adevăr o destinație de vacanță foarte bună.
Pentru noi urmează o săptămînă în care vom merge în Albania. Dar despre asta vă povestesc cu altă ocazie.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole