Bulgaria: Muntele Vitosha
Data publicării: 20 oct 2025
Am trecut prin Sofia de multe ori, am și dormit acolo cu unele ocazii. Și așa am observat că bulgarii au capitala situată într-o zonă de munte, la aproape 600 de metri altitudine. Cam ca la Brașov.
De asemenea în vecinătatea orașului se află un munte înalt de aproape 2300 de metri. Se numește Vitosha și este declarat rezervație naturală. Multă vreme nu ne-am pus problema să urcăm aici fiindcă nu e munte atît de spectaculos cum sunt Pirin și Rila. Dar ultima dată cînd ne-am întors de la marea grecească am început să facem planuri.
Cazarea urma să o avem în Sofia iar a doua zi aveam la dispoziție cam o jumătate de zi.
Ne-am pus pe studiat. Ca să urci pe Vitosha sunt diverse trasee. Cel mai facil este cel pe la Cabana Aleko și împrejurimile sale. Pînă acolo se poate ajunge cu mașina sau cu autobuzul. Din sofia sunt cam 25 de kilometri care te urcă pînă la 1840 de metri altitudine.
De aici sunt mai multe opțiuni:
1. Un telescaun cu două tronsoane. Stația inferioară se află mai jos de Cabana Aleko. Călătoria durează cam 40 de minute.
2. Pe jos, pe un traseu marcat ce durează cam două ore
3. O combinație între cele două: cu mașina sau autobuzul pînă la Cabana Aleko și de acolo mers pe jos și luat telescaunul pe cel de-al doilea tronson.
Noi am optat pentru varianta telescaunului pentru că ne-am dorit să stăm mai mult timp în partea înaltă. În plus traseul telescaunului merge mai degrabă pe o muchie care oferă belvederi, iar poteca pe vale. Iar din experiența noastră cu indicatoarele bulgărești vă spun doar atît: niciodată nu am reușit să scoatem timpul de pe indicator. Cea mai bună performanță din toate timpurile a fost 15 minute în plus față de timpul dat.
Așadar dimineața ne punem la drum cu mașina. Ieșim de pe ocolitoarea de sud a Sofiei pe bulevardul Cherni Vrah, cartierul Vitosha. Drumul este din acela în stil vechi, pavat cu piatră cubică. Nu are gropi dar e cumva în valuri așa că nu poți merge prea tare. În plus dacă prinzi un autobuz pe urcare ai toate șansele să rămîi în spatele lui. Am ajuns la stația inferioară, tronson 1, a telescaunului. Ne luăm bilete dus-întors pentru ambele tronsoane. Prețul mi s-a părut decent, echivalentul a 180 de lei.
Telescaunul funcționează indiferent că are sau nu clienți și e dotat și cu suport de biciclete. Stația inferioară este la fix 1512 metri. Aici e chiar cald și ne urcăm cu ajutorul a doi bulgari amabili. Instalația merge foarte încet, deși pare a fi relativ nouă și bine întreținută.
Trecem pe al doilea tronson. De la un moment dat se face frig și mai bate un pic și vîntul. Dar începem să avem priveliști faine. Pe sub telescaun e și o potecă turistică. Cu cît urcăm mai mult, cu atît se face mai rece. George începe să tremure lîngă mine dar nu avem ce face. Rucsacul cu haine este la Ramona aflată pe scaunul din spate.
Ajungem la stația finală, aflată cam la 2240 de metri. De acolo în maxim o jumătate de oră se ajunge pe vîrful cel mai înalt, Cherni Vrah, 2290 și la cabana omonimă aflată lîngă. Poteca pleacă pe lîngă gardul unei foste stații meteo. Locul pare abandonat acum. Se mai văd niște clădiri, un turn și ceva ce seamănă a radar militar.
Așadar plecăm spre Cabana Cherni Vrah. Drumul este ușor merge pe curbă de nivel în coborîre ușoară. După cum se vede la final ne așteaptă o bucată ceva mai abruptă însă scurtă.
Pînă să ajungem la cabană mai observăm o construcție mică ( o cabană a Salvamontului bulgăresc ) și ceva plăci comemorative pe o stîncă mare. Deși e vînt și nu prea cald, în fața cabanei se gătesc tot felul de bunătăți la grătar care ne fac cu ochiul.
Întrebăm dacă se poate plăti cu cardul. Ni se pune că nu. Dar se poate cash cu euro. De la 1 ianuarie 2026 Bulgaria va trece la euro, prețurile sunt acum afișate și în leva și în euro. Pînă una-alta intrăm și în cabană. Accesul se face pe niște trepte de ciment cam abrupte care te duc la nivelul 1. Acolo este amenajată o sală de mese. Nici înăuntru nu se poate plăti cu cardul.
Ieșim afară luăm niște cevapci pentru George, plătim cu euro, primim rest în leva. Cu care mergem iar în cabană și luăm o ciorbă de ciuperci pentru Maria. Preparatele s-au dovedit foarte gustoase.
Apoi am ieșit să ne plimbăm în împrejurimi. Aproape este o aglomerare de bolovani. Nu e lume multă, trebuie să ne cățărăm. Seamănă cu Retezatul nostru. După ce ne facem încălzirea pe bucata asta, coborîm și ne îndreptăm spre o altă adunănuro de bolovani, aflată mai aproape de cabană. Ei bine, aici se află vîrful Cerni Vrah, 2290m, cel mai înalt de pe Vitosha. Cerni Vrah se traduce prin Vîrful Negru.
Urcăm cu bucurie și prindem vîrful liber. Profităm și stăm cîteva minute fără să ne deranjeze nimeni. Apoi mai colindăm prin zonă oprindu-ne la partea aceea cu monumente și plăcuțe comemorative. Nu sunt prea multe de spus aici, nu am înțeles despre ce anume este vorba.
Ne deplasăm apoi în zona cu radarul și fosta stație meteo. Ajungem relativ repede. Copiii ochesc o adunătură de bolovani și decretează că e musai săne urcăm acolo. Ceea ce și facem. Urcarea nu a fost chiar ușoară dar am reușit cu toții. Avem belvedere către Sofia dar și spre Munții Rila care de abia se ghicesc la orizont.
Coborîrea de aici e și mai interesantă. Alegem un traseu care e ceva mai amuzant. Pentru că undeva trebuie să trecem pe sub piatre, altundeva, pe un spațiu ingust aflat între doi bolovani mari.
Curînd ajungem și lîngă turnul stației meteo, în jur mai sunt ceva clădiri dar totul pare abandonat. Pe buza prăpastiei este o adunătură de bolovani cu un vîrf bine individualizat dar și marcat ca atare cu o bornă geodezică. Nu e mult de urcat și nici dificil de ajuns. Vîrful se numește Golyam Rezen și arte o altitudine de 2277m.
Iar de aici încolo este un loc grozav plin cu afine coapte, mari, aromate, numai bune de mîncat. Am stat aici și ne-am ospătat în voie. Apoi ne-am îndreptat spre telescaun. Coborîrea este la fel de lentă dar avantajul este că ai în față orașul Sofia pe care îl poți admira în voie de sus.
După alte 40 de minute ajungem la stația inferioară. Verificăm ceasul. Am stat sus cam treo ore, încă stăm bine cu timpul. Hai să mergem și la cabana Aleko. Revenim în drumul principal, cel pavat cu piatră cubică. De acolo mai sunt de urcat vreo două serpentine și ajungem într-o parcare mare, gratuită.
De acolo facem o scurtă plimbare pînă la cabana Aleko. Cabana arată bine, e destul de mare dar încă păstrează aerul acela de construcție comunistă. Înăuntru e spațiu suficient pentru toată lumea. De asemenea au și ștampilă pentru colecționari, așa cum e și la Cherni Vrah. Dacă vrei ceva să mănînci, există un fel de restaurant în stil împinge tava. Copiii au fost iar pofticioși și pînă la urmă am ales să luăm masa aici cu toții.
Părăsim muntele Vitosha, ne oprim undeva la marginea ocolitoarei pentru a cumpăra chestii care ne plac din Bulgaria: cosmetice din esență de trandafir, castraveți murați și zacuscă. Apoi mergem într-un loc special, de care eram foarte aproape.
Este vorba de parcul cu clopote Kambanite, despre care am mai scris și cu altă ocazie. Zona s-a schimbat au apărut multe construcții noi. Și parcul arată mai bine, au apărut și clopote noi.
Pentru copii a fost distracție maximă. Să mergi într-un parc cu sute de clopote și să ai voie să tragi de care poftești nu e de colo. Nu vezi așa ceva în fiecare zi.
Și aici încheiem mica noastră excursie în vecinătatea Sofiei. Am mai aflat de locuri noi, cum sunt Podurile de Aur sau Izvorul rîului Struma care poate ar merita văzute și altă dată.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole