Ungaria: Canionul Ram
Data publicării: 30 apr 2026
Primăvara lui 2026 avea să ne poarte printr-o excursie în mai multe țări. A fost o ieșire în care excursiile în natură au fost majoritare. Ne-am început periplul în Ungaria, la nord de Budapesta, undeva pe malul Dunării, în satul Dömös.
Aici am poposit cu gîndul de a parcurge canionul Ram, aflat undeva la cîțiva kilometri. Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din tîrg. Din informațiile mele se mai putea înainta cu mașina pe un drum asfaltat pînă într-un loc mai larg unde se putea parca.
Realitatea a fost însă diferită: drumul respectiv era închis cu o barieră, accesul făcîndu-se doar pe bază de cartelă. În apropierea acestei bariere se află o parcare cu plată. Eram în sîmbăta Paștelui Catolic, mă așteptam să fie mișcare slabă. Ei aș! Parcarea era plină, ba mai mult un autocar îi bloca intrarea.
De voie, de nevoie o luăm pe un drum neasfaltat cu gîndul de a întoarce. Însă ieșim repede din sat și avem loc de parcare berechet. Așadar lăsăm mașina aici și pornim la drum.
Revenim în sat și ne angajăm pe drumurile sale. De undeva din apropiere vine un miros îmbietor ce ne activează. Curînd găsim și sursa. Un cetățean gătea mîncare la ceaun în fața unui restaurant. Prin apropiere avea și un grătar plin cu tot felul de cărnuri, puse la prăjit. Să fie!
E încă dimineață. În jur de ora 10. Așa că, pentru a birui eroic pofta indusă de mirosurile descrise mai sus, am luat-o la talpă cîte de rapid am putut. Scăpați de ispitele culinare, ne minunăm de cît de plăcută și avansată este vremea aici față de Brașov. Am plecat pe frig și ploaie și am ajuns la primăvară, verdeață, soare și 20 de grade celsius.
Mergem de-a lungul unei văi pînă ieșim din sat. Aici drumurile se despart și..nu prea. Asfaltul merge pe un mal, poteca turistică pe celălalt. Într-un final asfaltul se termină. Iar poteca ne duce la o capelă și un loc de popas.
Trecem apa și ajungem într-o poiană largă. De aici practic începem să intrăm spre canion. Este important de precizat că parcurgerea canionului se poate face doar în urcare. Valea se strînge și mergem pe o potecă îngustă. De la un moment dat apar niște balustrade. Poteca dispare și mergem pe niște pietre, bolovani, bucăți de stîncă.
Suntem atenți să rămînem uscați. Mai apare o cascadă dar și o trecere a pîrîului în mod original: în albia sa sunt plasate o mulțime de buturugi, destul de groase și de dimensiuni egale.
Apoi urcăm ajutîndu-ne de o cordelină albastră prinsă între niște stîlpișori. Acest pasaj ne ajută să trecem de o zonă mai accidentată. Valea devine tot mai abruptă și în curînd ajungem probabil în zona cea mai spectaculoasă. Aici sunt cîteva cascade și scări metalice.
Seamănă, așa mai de la distanță, cu Tamina. Scările nu sunt înalte, locul este drăguț, dar din cale-afară de aglomerat. Chiar mă gîndeam. Ungurii ăștia nu au și ei altă treabă. Că mîine e Paștele lor.
Și totuși se pare că au. Majoritatea sunt grăbiți, așa că îi lăsăm să treacă și încercăm să ne bucurăm mai mult de acest de acest loc mai ales că este departe de casa noastră.
Scările sunt solide, bine ancorate, practic nu există pericol dacă ești atent. După zona cu scări mai facem un rînd de pauză. Copiii savurează ceva dulce, noi mai cercetăm puțin zona.
Se pare că mai avem doar un pic și ieșim din canion. Partea finală este destul de umedă. Se mai merge și prin apă. O fetiță de prin partea locului se mișcă prin vale cu rapiditate și precizie dar este mereu atentă și la cum se descurcă ceilalți. În două rînduri îl ajută și pe George al nostru.
După un astfel de urcuș și ușor udați, ajungem la final. Traversăm pîrîul pe un pod de lemn solid, iar de aici urcăm pe trepte săpate și amenajate. Ajungem undeva sus și studiem posibilitățile de întoarcere. Sunt vreo 3: una rapidă, una mai ocolită care ne va aduce în cealaltă parte a satului, față de unde am intrat. Și o variantă mai de mijloc ce iese în poiana de la capătul asfaltului.
Alegem a treia variantă. Aceasta este frumoasă și reconfortantă în principal datorită verdelui crud care ne înconjoară din toate părțile. O vreme merge pe sus, pe unul din versanții canionului. Apoi coboară ușor prin serpentine largi.
Ajungem în poiana mare și stăm puțin la odihnă la o măsuță. Întoarcerea o facem de data asta pe asfalt, ni se pare că mergem mai repede. Ajunși în sat găsim parcarea la fel de plină.
Dacă aveți vreme și de așa ceva într-o zonă și așa ofertantă merită încercat și Canionul Ram. Personal mă așteptam la un traseu mai dificil, cu mai multe scări. Dar este perfect pentru relaxare mai ales într-o zi frumoasă de primăvară.
Traseu:
Canionul Ram
Marcaj: bandă verde
Durata: 4 ore, ritm foarte lejer
Track GPS: https://www.strava.com/activities/17974070176
Ziua am continuat-o cu două scurte vizite în orașele Esztergom ( Ungaria ) și Štúrovo ( Slovacia ).
La Esztergom se găsește cea mai mare catedrală din Ungaria, o construcție impunătoare aflată pe un deal deasupra Dunării. Cele două orașe sunt legate de un pod care a fost bombardat de naziști și care a rămas timp de decenii nefuncțional. Ironia sorții a fost că a fost reparat după 1990 cu bani veniți tot din Germania. Vorba aceea: ei l-as stricat, ei l-au reparat.
La Štúrovo am fost în principal pentru cumpărături. În Slovacia avem cîteva produse preferate la care am refăcut stocul: ciocolată Studenska, Kofola, Oplatky și bineînțeles bere cehească.
La supermarket este plin de mașini ungurești și de unguri. Semn că în Slovacia viața pare a fi mai ieftină.
Am dat o raită și prin centru. Există un pietonal drăguț cu cîteva terase, dar locul cel mai fain este pe faleza Dunării de unde se poate admira impunătoarea catedrală de la Esztergom și podul.
Închei cu un fapt divers. Și anume prețurile la motorină. În România am alimentat cu 9.83 lei. Teoretic, în Ungaria și Slovacia combustibilul ar fi trebuit să fie mai ieftin în virtutea bunelor relații pe care aceste țări le au cu Rusia. Realitatea a fost cu totul alta. În aprilie 2026 în Ungaria un litru de motorină era echivalentul a 10,50 lei, iar în Slovacia 10,10 lei.
- Distribuie pe retelele sociale
Abonare la articole